Este suficient să dai un clik, să urmăreşti ştirile la televizor, să răsfoieşti ziarele şi vei descoperi că pământul întreg este confruntat cu cele mai puternice ravagii, provocate de cutremure, tornade, inundaţii, alunecări de teren, incendii, erupţii vulcanice, incidente ecologice, secetă, violenţă domestică, acte teroriste, războaie civile, crize economice, politice,etc., etc.
În toate aceste situaţii, oamenii ajung la disperare, implorând cu mâinile ridicate spre cer: „ Doamne, nu-Ţi pasă că pierim ?”
Să ne amintim de o situaţie în care ucenicii, împreună cu Domnul Isus, se aflau într-o corabie încercând să traverseze lacul Ghenezaret.
După o zi obositoare, nemâncaţi, se întorceau dintr-o lucrare misionară, în care bolnavi au fost vindecaţi, au ajutat pe cei sărmani şi acum, doreau să petrească noaptea pe malul celălalt al lacului, departe de mulţime.
Deodată s-a pornit o furtună şi corabia începuse să ia apă.Disperaţi că nu mai puteau face faţă situaţiei, ucenicii au strigat la Domnul Isus care dormea liniştit în barcă: „ Doamne, nu-ţi pasă că pierim?”
Aceşti ucenici auziseră multe lucruri frumoase despre Dumnezeu. Chiar Domnul Isus le-a spus că Tatăl este atât de interesat de viaţa oamenilor, că până şi perii capului le sunt număraţi, că sunt mai de preţ decât multe, multe vrăbii, că focul nu-i va mistui şi apa nu-i va înghiţi.
Dar se pare că valurile şi vântul le-au spulberat încrederea în făgăduinţele cerului. Furtunile din viaţa noastră ne pot învăţa lucruri pe care niciodată nu le-am fi putut învăţa altfel.
În asemenea situaţii vom creşte din punct de vedere mental şi spiritual, sau ne vom împietri şi mai mult.
Faptul că Domnul Isus dormea în barcă, se datora oboselii. În natura umană, El suporta aceleaşi slăbiciuni ca ale noastre. Să ne amintim ce a întrebat Domnul Isus pe ucenici când a fost trezit: „Unde vă este credinţa ?”
Cred că logica noastră este tulburată de atitudinea atât de pasivă şi de întrebare a Domnului Isus. Teama distruge credinţa şi devine cel mai mare obstacol în calea încrederii şi a ascultării de Dumnezeu.
De ce oare prezenţa Domnului Isus nu le-a inspirat încredere ? Ca să le mai dea o lecţie, Domnul Isus şi-a ridicat braţele şi la porunca Sa, furtuna s-a potolit.
„ Cine este Acesta de până şi valurile Îl ascultă ?”, s-au întrebat întrebat miraţi ucenicii.
Deşi petrecuse suficient timp împreună, încă nu ştiau cine este….Acesta !
De două ori în viaţă, până acum, am văzut moartea cu ochii. Prima dată pe 4 martie 1977, când cutremurul ne-a surprins în comunitatea Labirint, împreună cu coriştii rămaşi la o scurtă repetiţie. Toată clădirea s-a clătinat ca arca lui Noe pe valuri, troznind din toate încheieturile. Un coş imens de cărămidă a străpuns tavanul şi a căzut în sala mare.
Atunci am putut realiza cum reacţionează orice om în faţa morţii.Instinctul de a-ţi scăpa viaţa te face să te manifeşti, în asemenea situaţii, incredibil de ciudat. Căutând să te agăţi de ceva, să ai un punct de sprijin, să strigi la Dumnezeu, fiecare – în asemenea situaţii – gândindu-se numai la el.
Mă gândesc acum, după atâţia ani, cum am fi reacţionat, dacă Domnul Isus ne-ar fi pus aceiaşi întrebare: „ Unde vă este credinţa ?” Probabil că buimăciţi de zgâlţâiala aceea, ne-am fi întrebat şi noi: „ Cine mai este şi Acesta ?”
Bisericile au început să prindă viaţă, mai ales că nici o clădire a bisericii, şi nici un credincios adventist nu a avut de suferit de pe urma cutremurului. Bilanţul acesta a îndreptăţit pe unii să creadă că de data aceasta Domhul Isus nu dormea, ci a intervenit în favoarea poporului Său, ca „ nici unul să nu-şi lovească piciorul de vre-o piatră”.
Dar, cu câţiva ani în urmă, într-o emisiune la TV Speranţa, se prezenta situaţia din Haiti, unde un cutremur devastator a pus la pământ aproape întreaga ţară, cu sute de victime, chiar şi din rândul credincioşilor adventişti. După o dezbatere de aproape o oră, moderatorul emisiunii a lansat către telespectatori două întrebări:
1 – Unde era Dumnezeu când s-a produs această catastrofă ?
2 – De ce n-a intervenit ca să nu se producă acest devastator cutremur ?
După câteva minute bune de aşteptare, s-au găsit, totuşi, câteva persoane care să încerce să deslege enigma aceastor întrebări. Ideea era aceea că Dumnezeu era acolo unde a fost şi când Fiul Său atârna pe lemnul Golgotei, şi că Dumnezeu caută să ne sgâlţâie din amorţela laodiceană în care ne complacem, în care trăim.
Din răspunsul acesta mi-am dat seama cât de afectaţi au fost de situaţia din Haiti, cei care au dat acele răspunsuri. Mă întreb, dacă aceştia s-ar fi găsit sub dărămăturile unei clădiri, prinşi cu gâtul sub o grindă, sufocaţi de praf, tot aşa ar fi răspuns ?
Atunci când întrebăm pe Dumnezeu: „Unde erai Doamne şi ce făceai ?”, de fapt încercăm să aflăm cum gândeşte El. Aceasta mi se pare a fi o încumetare.
Dar să ne amintim o scenă mai teribilă. În timp ce pământul se cutremura şi negura cuprindea cerul, Fiul lui Dumnezeu suporta batjocura şi moartea.
În natura Sa umană, Domnul Hristos, în chinurile Golgotei a strigat: „ Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit !”
În anumite situaţii tăcerea este cel mai bun răspuns. Şocul în rândul urmaşilor Domnului Isus a fost mare. Toţi doreau şi aşteptau ca Dumnezeu să facă o minune, să ridice ruşinea crucii de pe Fiul Său. Zile în şir, frica şi deznădejdea au pus stăpânire pe sufletul lor. Era întradevăr Mesia, Fiul lui Dumnezeu ? Cei care nu şi-au pierdut speranţa au primit răspuns.. Ca şi evreii de altă dată, noi credem că merităm toată protecţia şi toate binecuvântările cerului, uitând că toţi oamenii călătoresc în aceeaşi barcă,planeta pământ, dar atunci când natura se dezlănţuie, când încercările vin asupra noastră, ceea ce reprezintă pentru mine şi pentru tine Domnul Hristos, aceasta va face diferenţa.
Este o anumită pace care nu slăbeşte în suferinţă şi anume: „ Pacea speranţei supreme!” „ Doamne, facă-se voia Ta!” Ceea ce profetizase Isaia cu mult timp înainte, şi-a găsit împlinirea la Golgota.
„ În accidente şi calamităţi pe mare şi pe uscat, în marile conflagraţii, în furtuni şi tornade pustiitoare, inundaţii şi cutremure devastatoare, în toate locurile şi în mii de forme, Satana îşi va exercita puterea” (T.V./515.516 ).
Trăim timpuri când majoritatea creştinilor se întreabă dacă lui Dumnezeu Îi mai pasă de noi.
În cadrul unui servici divin, pastorul se adresă astfel celor prezenţi:
„ Dumnezeu este iubire.El a dat pe unicul Său Fiu, pe Domnul Isus Hristos, să moară pentru păcatele noastre.Poate cineva să înţeleagă taina aceasta ? Ba mai mult, pot să vă spun că El iubeşte pe toţi oamenii, făcând să răsară soarele şi să plouă peste toţi oamenii, şi peste cei buni şi peste cei răi.Dar El ne iubeşte şi atunci când tornadele mătură totul în calea lor, când apele înghit case şi oameni, când flăcările mistuie pădurile şi recoltele, când pământul se cutremură şi îngroapă sub dărămături tot ce are viaţă, când violenţa şi criminalitatea curmă viaţa celor nevinovaţi şi când bolile incurabile schilodesc fără limită de vârstă.În absolut toate situaţiile trebuie să ştim, să înţelegem şi să credem că Dumnezeu este iubire, că Dumnezeu ne iubeşte”.
Printre cei din sală am văzut priviri nedumerite, capete plecate, oameni care considerau că vorbirea aceasta este prea de tot. Cum iubeşte Dumnezeu ?
De la copilul nou născut şi până la omul în vârstă, înţelege că este iubit atunci când simte că îţi pasă de el.
Pentru orice om, a fi iubit înseamnă a primi. Deci, dacă Dumnezeu ne iubeşte, trebuie să ne acorde toată atenţia, ca să nu suferim nici o pierdere. Nu vom reuşi niciodată să înţelegem cum iubeşte Dumnezeu, dar a vedea cum iubeşte El, vom putea descoperii acest luru, dacă vom studia cu atenţie ceea ce ne-a transmis prin Cuvântul Său.
Astfel că majoritatea, ca să nu spun absolut în toate cazurile, nenorocirile care s-au abătut asupra oamenilor din toate timpurile, s-au datorat faptului că am întors spatele lui Dumnezeu, refuzând protecţia Sa divină. Ceea ce vedem că se întâmplă astăzi pe pământ, este urmarea neascultării de legile lăsate de Dumnezeu, atât pentru protecţia naturii, cât şi a legii morale.
Gândiţi-vă că anual atmosfera este îmbâcsită cu tone de substanţe toxice de la fumul de ţigară, de la gazele de eşapament, de la coşurile furnalelor şi erupţii vulcanice.Totul se ridică în atmosferă şi produc efectul de seră.
Toate exploatările resurselor petrolifere, forestiere, miniere, toate sunt făcute în mod iresponsabil. Cursa înarmărilor, războiul rece, conflictele regionale, toate consumă resurse materiale şi umane ce ar putea fi folosite în alte scopuri mult mai benefice pentru omenire.Astăzi, nici un om de ştiinţă nu mai neagă un sfârşit al pământului. Doar că scenariile diferă. Chiar dacă nu-l acceptă pe cel biblic, toţi recunosc că pământul , civilizaţia umană merg spre autodistrugere.
În aceste condiţii, cum putem vorbi oamenilor despre un Dumnezeu iubitor, un Dumnezeu care îi iubeşte ?
Uneori uităm cui adresăm această solie.Să ne gândim mai întâi la faptul că toţi oamenii se nasc păcătoşi, adică cu tendinţe înăscute de a nu asculta de Dumnezeu. Vrăjmăşia aceasta se adânceşte pe măsură ce oamenii nu vor să-L cunoască şi să lege o relaţie personală cu El.De câte ori apar anumite probleme, îşi ridică ochii spre cer strigând: „ Doamne, nu-Ţi pasă că pierim?” Când le merge bine, îşi desfac braţele cu satisfacţie spunând: „ Cu mâinile acestea am făcut totul”, uitând complect de Cel ce le-a dat putere, înţelepciune şi viaţă.Oamenii aceştia nu vor înţelege niciodată cum iubeşte Dumnezeu, până când, în viaţa lor, nu va avea loc o schimbare totală a naturii păcătoase prin lucrarea Duhului Sfânt, până nu se va realiza experienţa naşterii din nou în viaţa lor.
Dumnezeu vede că ne place atât de mult să trăim pe acest pământ, încât toate profeţiile şi făgăduinţele privind Împărăţia Cerurilor, nu mai sunt luate în serios ( 1 Tim. 2,3-4 ).
Atunci, El îngăduie să ni se amintească, prin diferite situaţii neplăcute, uneori generate chiar de indolenţa noastră, că El se grăbeşte să facă un cer nou şi un pământ nou, unde suferinţa şi moartea nu va mai fi.
Trăim timpuri pe care le-am predicat şi ne-am dorit să le vedem împlinindu-se.Când Mirele nostru ceresc, Domnul Isus Hristos se pregăteşte de nuntă, preocuparea Lui majoră este cum arată Mireasa, Biserica Sa.Este ea gătită, îmbrăcată cu haina neprihănirii Sale, rămânând loială Lui, indiferent de împrejurări şi situaţii ?
„ Presimt o zi când Dumnezeu va tace.
Neaşteptată zi,
Când glasul Lui în tunet de poruncă
Sau în ascunse şoapte,
Nu-l vom mai auzi.
Această zi….
Va fi a lumii noapte” ( Benone Burtescu )
Gily Antea
