Dumnezeu nu este OM de ştiinţă |
Probabil cei mai mulţi oameni de ştiinţă au o cosmoviziune anti-biblică, incluzând toate varietăţile de necredinţă, de la scepticismul simplu şi agnosticism, până la forme de deism, panteism, ateism etc. Alţii se mai ţin cu un fir de aţă de (unele părţi din) Biblie. Din fericire, Dumnezeu este ceva mai mult decât OM de ştiinţă. Există însă destui oameni de ştiinţă care, fără a fi fundamentalişti sau literalişti, sunt fideli raportului sacru al Genezei.
De pe saitul Geoscience Research Institute, am tradus următoarele informaţii pentru dumneavoastră. „Geoscience Research Institute (GRI – Institutul de Cercetări în Geo-ştiinţe), localizat în campusul Universităţii Loma Linda, California, include sediul propriu-zis, birouri, laboratoare, computere pentru analiza datelor şi o bibliotecă ştiinţifică de 18.000 de volume, plus abonament la 100 periodice ştiinţifice. Opt oameni de ştiinţă sunt membrii acestui Institut:
În afară de aceşti cercetători care lucrează full-time, Institutul are un program modest de sponsorizare a altor cercetători calificaţi, pentru a-i ajuta astfel în investigaţiile lor. În ultimele două decenii, au fost sponsorizate aproape 100 proiecte de cercetare în chestiuni legate de originile şi trecutul Pământului. GRI are deasemenea filiale în alte părţi ale lumii:
Deşi nu au fost rezolvate toate conflictele dintre interpretările ştiinţifice şi Biblie, personalul ştiinţific consideră că din cercetare şi din literatura ştiinţifică există evidenţă suficientă pentru a ne întări credinţa în afirmaţiile Bibliei privitoare la origini.” În mod sigur, ar trebui făcut ceva pentru sprijinirea şi dezvoltarea GRI, pentru a exista mai mult personal calificat, mai multe filiale, şi în special mai multe proiecte de cercetare în subiecte care ne interesează. Există descoperiri ştiinţifice care ar valora mai mult decât descoperirea medicamentului perfect contra HIV. Este un spectacol jalnic să vezi intelectuali şi tineri (ex-)adventişti, care au îmbrăţişat evoluţionismul (teist) şi sunt în drum spre soluţia consecventă, ateismul. A se vedea şi articolul:Dumnezeu ia puncte în faţa maimuţei. |
- Pseudonimul „inalt” pe care l-am adoptat se…
- STimate D-le Florin Laiu, nu era necesar sa…
- Dragă ML, aveţi de dat click pe Răspundem, …
- Gili e prea posibil sa se insele nu numai p…
Sursa: http://www.florinlaiu.com/dezbateri/dumnezeu-nu-este-om-de-stiinta.php