Ecumenismul in croiala Vaticanului
intr-un document dat publicitații recent, papa Benedict al XVI-lea a etichetat bisericile ortodoxe drept “biserici particulare”, care sufera de o “lipsa” atata timp cat nu il recunosc pe suveranul pontif drept urmaș al lui Petru, in vreme ce Biserica Catolica este “unica și adevarata Biserica a lui Hristos”. “Comunitațile protestante nu pot fi numite biserici” pentru ca dezvolta o alta concepție a euharistiei și a sacerdoțiului, se mai arata in documentul publicat de Congregația pentru Doctrina Credinței, supranumita “marele inchizitor”.
Vaticanul se declara in continuare un susținator al dialogului ecumenic pe care il considera “una din prioritațile Bisericii Catolice. Totuși, pentru ca dialogul sa fie cu adevarat constructiv, in afara de deschiderea interlocutorilor, este necesara credința in identitatea religiei catolice.” Mai puțin elegant formulat, un catolic ar spune: discutam…putem fi ecumenici…dar numai daca ne recunoașteți superioritatea. Altfel, toata tarașenia asta cu ecumenismul este doar un exercițiu de imagine sau, daca vreți, o curiozitate culturala lipsita de efecte concrete.
Bisericile vizate de noul discurs al Vaticanului, in special cele ortodoxe și protestante, s-au aratat ingrijorate de recrudescența superioritații inflexibile a conservatorilor catolici. Reacțiile au evidențiat cu precadere dificultațile de care bisericile creștine se vor lovi in contextul dialogului ecumenic. Iureșul declarațiilor critice la adresa exclusivismului doctrinar al actualului papa a expediat consecințele pozitive ale evenimentului intr-un plan cu totul marginal. Unii analiști au catalogat documentul Congregației drept o gafa de proporții, fara a lua in calcul ca, in acest fel, se poate activa substratul latent de luciditate și scepticism inteligent pe care orice biserica ar trebui sa-l aiba in fața unei banale constatari: instituțiile eclesiatice sunt formele de organizare cel mai puțin reformabile.
Dialogul ecumenic nu poate fi imaginat intre parteneri lipsiți de identitați stabile. in acest caz, ecumenismul apare ca un exercițiu de diplomație a credințelor, un mod de a bandaja diversitați confesionale prea colțuroase. Din pacate, in ultimul timp, tot mai mulți lideri ai unor mari biserici creștine au inceput sa vada in ecumenism un fel de agent dizolvant, o tinctura in care se pot contopi diversitați diametral opuse intr-o formula de credința superioara, capabila sa insumeze toate aspectele pozitive raspandite mai mult sau mai puțin uniform de-a lungul tuturor confesiunilor creștine. in acest avant cu iz utopic, aproape ca s-a uitat ca o biserica ce nu susține ca este cea adevarata nu este decat o șueta pioasa. Nu te poți reculege ascultand mesa catolica in latina, ca mai apoi sa te racorești intr-o ședința de glosolalie la penticostali, dupa cum nu te poți inchina sobru intr-o biserica luterana norvegiana, ca mai apoi sa incepi sa te balansezi evlavios dupa ritmurile ușor dansante ale baptiștilor de culoare din sudul Statelor Unite. Sunt la mijloc diferențe ireductibile de cultura, de doctrina… in fine, diferențe care ar trebui sa reziste oricarui elan ecumenic…, numai daca acesta din urma nu se vrea un campionat care sa sfarșeasca in clasamente severe. Caci in acest fel, cel care ocupa primul loc ar privi cu autoritate in urma și s-ar simți indreptațit sa fredoneze celebrul hit al formației ABBA: The winner takes it all .
______________________________
de Cristian Magura. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.
