Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

CREDINCIOSII PIERDUTI ! – autor Daniel Nitulescu

Scris la: 15 aprilie 2010

Credincioşii pierduţi!

De la vlădică la opincă, toată lumea crede. Care mai de care mai credincios. ”Mare vă este credinţa!” am zis eu unuia care se declarase ateu. ”Dar eu nu cred în nimic”. ”Ba da, credeţi!”. A crede în nimic este cea mai tare formă de credinţă. Auzim despre închinători care se pleacă reverenţial înaintea unei cepe, unui animal (vacă, şoarece), înaintea astrului soare sau înaintea unui împărat semizeu. Egiptenii se închinau zeului- soare, Ra, fenicienii se închinau zeului mării, grecii şi romanii aveau de ales din Panteon  (mai mulţi zei) cui să se închine.

Fiecare cu preferinţa şi simpatia sa. Superioară acestor forme de închinare este credfinţa în singurul Dumnezeu. Declaraţia de credinţă a fiecărui evreu credincios ”şema” este: ,,Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru, este singurul Domn” (Deut. 6:4).

Simpla declaraţie de credinţă în Dumnezeu nu va mântui pe nimeni. Întrebarea: ”Credeţi în Dumnezeu?” pare să fie una ridicolă şi calomniatoare pentru un popor drept-credincios. Este de fapt un afront pentru un om care se numeşte creştin.

Credinţa – oarbă este acel gen de credinţă care nu presupune studierea cuvântului Scripturii. ”Crede şi nu cerceta” este logo-ul acestei credinţe. Materialul primit pe linie genealogică, din tată în fiu, nu are valoare fără un ”Aşa zice Domnul!”. Tradiţia sau predania (învăţătura) moştenită de multe ori primează moralei Bibliei, chiar înlocuind-o. Isus ne avertiza: ,,Degeaba învăţaţi datina oamenilor”.

Credinţa – convingere este o altă etapă a credincioşilor care cresc în descoperirea Mântuitorului. Demonii au credinţă în Dumnezeu? Da, şi au o credinţă puternică! Sunt mai convinşi decât oricare dintre noi de existenţa Lui. Apostolul Iacov declara: ,,Şi dracii cred şi se-nfioară” (Iacov 2:19). Isus certa adesea demonii care chinuiau pe cei posedaţi, aceştia exclamând plini de fiori: ”Ce avem noi cu Tine Isuse de-a face?!”.

A fi convertit raţional/intelectual la un adevăr, la o dogmă, la un set de credinţe, la un credeu religios, la istoria unui popor de o anumită factură religioasă fără a avea devotament şi a demonstra credinţa în situaţii de cumpănă, înseamnă pierderea vieţii veşnice.

Credinţa de tip devotament înseamnă să nu Îl vinzi pe Isus pe preţ de sclav, 30 de aginţi, pe preţ de nimic. Eşti gata să rămâi credincios dacă vei fi ca Daniel aruncat în groapa cu lei? Dar dacă vei avea de trecut Marea Roşie sau Iordanul vijelios? Eşti pregătit să treci prin ape sau prin foc? Să îţi dai viaţa pentru nădejdea ta?

Jan Huss în timp ce flăcările s-au aprins în jurul lui a început să cânte: ‘’Isuse, Fiul lui David, ai mila de mine!’’ Duşmanii lui au ramas şocaţi de acest comportament.

Horatio Spafford  era un pastor prezbiterian foarte activ. Înainte de marele incendiu din New York din 1871 care i-a distrus toate bunurile materiale, a pierdut un fiu. Doi ani mai tarziu îşi trimite soţia împreuna cu cele patru fiice într-o călătorie pe mare în Europa. La jumătatea distanţei vasul se loveşte de unul britanic şi se scufundă. Pierde toate cele patru fiice. Doar soţia reuşeşte să se salveze. Îi trimite soţului o telegrama în care scria două cuvinte: ”Singură salvată’’. Horatio distrus, vine la malul mării în locul unde credea că s-au înnecat fiicele şi scrie pe o bucată de hârtie una din cele mai frumoase melodii creştine: “Când val de durere mă poarta spre cer/ Oricât mi-ar fi pasul de greu/Isus îmi şopteşte că-n El pot sa sper/Este pace cu sufletul meu’’. Depinde de tine unde vrei să te poarte valul de durere, spre cer sau spre pierzare. Acest pastor s-a prins cu credinţă de făgăduinţele lui Dumnezeu, rămânând fidel Aceluia care îi va reda tot ce a pierdut într-o bună zi.

Încrederea neclintită în lucrurile care nu se văd – devotamentul şi experienţele cu Dumnezeu sunt elementele creştine vitale de care avem nevoie în orice furtună pentru a rămâne în picioare.

Daniel Niţulescu