Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

EVREUL SI PORCII – autor Daniel Nitulescu

Scris la: 11 iunie 2010

Evreul şi porcii

Chiar dacă “neascultarea e mai vinovată decât ghicirea” (1 Samuel), Tatăl încă te aşteaptă. În fiecare dimineaţă şi seară. Poate că te găseşti astăzi într-o ţară îndepărtată şi duci o viaţă dezordonată.

Evreii confereau sacralitate câtorva lucruri. De exemplu, Sabatul a rămas peste noianul timpului un monument de aducere aminte pentru orice evreu laic sau fundamentalist. Atunci când vă gândiţi la evrei, ce analogie vă vine în minte? Vă gândiţi cumva la evreu şi porc? Anatema! Corect ar fi la evreu şi neconsumarea cărnii de porc. Adâncimile în care s-a prăbuşit în cădere liberă ”fiul risipitor” întrec orice imaginaţie. Ajunge rob la o fermă de porci. O adevărată porcărie!

Am citit printre rândurile istoriei că a existat o anumită clasă de spită inferioară şi, probabil, înrudită cu evreii, în Israel, mai cu seamă în Gadara, care creştea porcii. Unii comentatori au opinat că ii comercializau. Nicio scuză! Alţii şi-au dat cu părerea că gadarenii foloseau slănina lor la fabricarea săpunului. În realitate îi foloseau în scop mercantil. Într-un dialog cu un evreu din zilele noastre am fost curios dacă aceştia mai cresc porci, aşa că i-am adresat pertinenta întrebare. Oripilant! Unii dintre noi creştem porci, îmi spuse el. Unde? Eu nu am văzut niciunul.

Conform concepţiei noastre despre ţara şi pământul sfânt pe care Iehova ni l-a dat spre moştenire, noi nu creştem porci pe pământ. Dar unde, l-am întrebat din nou, plin de şi mai mare uimire. Porcăriile sunt suspendate pe nişte piloni în aşa fel, încât să nu contamineze pământul sfânt. Acolo îi creştem, în aer. Mintea a făcut repede conexiunea hilară: o fi vorba de porcii zburători. Nu, sunt reali.

Dincolo de orice amuzament, fiul pro poate că se confruntă cu probleme serioase. Departe de casa copilăriei, de Tatăl  iubitor, se zbate în sărăcia sufletească şi materială. Roşcovele sunt mai ceva decât prăjiturile de altădată. În chinurile refacerii sufleteşti şi în zbuciumurile determinării de sine ale acestui risipitor, Tatăl plin de compasiune îl caută în zare cu privirea în fiecare  clipă. Parabola alternează între secvenţe ale păcatului şi ale biruinţei, ale iubirii şi ale urii. Dincolo de imaginea întunecată a desconsiderării fratelui mai mare care ar fi mai bucuros dacă Prâslea ar locui toată viaţa cu necuratul, decât să se pocăiască, apare cea mai luminoasă imagine a parabolei din Luca 15: „Pe când era el încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el” (Luca 15: 20). Şi încă te aşteaptă…

Daniel Niţulescu