Ellen White şi principiile sănătăţii
În prima parte a secolului al XIX-lea, ideile despre boalã şi sãnãtate, rãspândite în S.U.A., contraveneau în mare mãsurã legilor naturii. Bolile erau considerate ca fiind pedepse pentru pãcat, iar vindecarea, rezultatul rugãciunii şi al credinţei. Legãtura directã dintre boli şi cauzele lor naturale nu era cunoscutã. Tratamentele constau din sângerãri, purgaţii şi folosirea unor produse toxice ca medicamente. Eficienţa lor se mãsura dupã efectele violente pe care le produceau. Intre „medicamentele” folosite se aflau chinina, stricnina, calomelul, mercurul, arsenicul şi altele asemenea lor.
Adventiştii nutreau aceleaşi idei greşite ca şi ceilalţi şi sufereau la fel. În cazuri de îmbolnãvire recurgeau la rugãciune şi, de multe ori, Dumnezeu fãcea minuni de vindecare. Deşi James şi Ellen White nu considerau folosirea remediilor naturale ca fiind lipsã de credinţã, nici ei nu înţelegeau principiile sãnãtãţii. Dar fostul cãpitan de vas şi co-fondator al Bisericii Adventiste, Joseph Bates, a renunţat de timpuriu la folosirea bãuturilor alcoolice şi a tutunului (1824), la consumul de ceai şi de cafea (1831) şi chiar la întrebuinţarea cãrnii în alimentaţie (1843), beneficiind astfel de multã sãnãtate şi vigoare, însã n-a fãcut nici un efort pentru a-i convinge şi pe alţii.
În 1848, lui Ellen White i s-a descoperit cã tutunul, ceaiul şi cafeaua sunt dãunãtoare sãnãtãţii, dar celelalte aspecte ale stilului de viaţã sãnãtos au fost înţelese mult mai târziu. Se pare cã Dumnezeu considera unitatea doctrinarã şi organizatoricã a bisericii ca fiind mai importantã decât dieta şi alte laturi ale educaţiei sanitare.
Pânã la 6 iunie 1863, majoritatea adventiştilor de ziua a şaptea credeau cã restricţiile alimentare din Leviticul 11 aparţin legilor ceremoniale desfiinţate la moartea Domnului Hristos. Dupã viziunea de la Otsego, 1863, Ellen White a scris cã „Dumnezeu n-a destinat niciodatã porcul sã fie consumat ca hranã, în nici o împrejurare”. Consumul cãrnii de porc produce boli şi multe suferinţe oamenilor.
În viziune i s-au dat instrucţiuni privitoare la curãţenia locuinţelor, a hainelor şi a corpului, la stãpânirea apetitului şi renunţarea la folosirea grãsimii animale; i s-a recomandat pâinea integralã, regimul vegetarian, regularitatea meselor şi folosirea mijloacelor naturale pentru promovarea sãnãtãţii (apa şi aerul curat, lumina soarelui, mişcarea, odihna suficientã, dieta sãnãtoasã şi buna dispoziţie prin încrederea în Dumnezeu).1
În viziunea menţionatã, Ellen White a primit o înţelegere coerentã, cuprinzãtoare şi raţionalã a principiilor sãnãtãţii. Publicaţia oficialã a bisericii, Review and Herald, a gãzduit multe articole, dupã publicarea viziunii din 6 iunie 1863, în care membrii bisericii îşi prezentau experienţele rezultate din aplicarea principiilor descoperite cu privire la sãnãtate. Mulţi şi-au dat seama cã învãţãtura constituie luminã de la Dumnezeu şi a condus la ceea ce va fi cunoscut în toatã lumea ca fiind „stilul de viaţã adventist de ziua a şaptea”.
În scurtã vreme (1866), a apãrut prima instituţie sanitarã adventistã, apoi Sanatoriul din Battle Creek (1876) şi multe altele. Doctorul John H. Kellogg, devenit celebru, a condus cu multã competenţã lucrarea medicalã în bisericã, iar Sanatoriul din Battle Creek a gãzduit pacienţi din înalta societate a Statelor Unite. Dacã astãzi reţeaua de instituţii sanitare a Bisericii Adventiste este atât de bine organizatã, deservitã şi dotatã cu cele mai moderne mijloace de tratament existente, se datoreazã în mare parte acelor începuturi slabe, cãlãuzite de Dumnezeu, din anul 1863 şi acelor îndrumãri primite prin doamna scundã, slabã, bolnavã şi fãrã pregãtire şcolarã, numitã Ellen G. White.
Într-un pasaj sintetic ea declara: „Aerul curat, lumina soarelui, cumpãtarea, odihna, exerciţiile fizice, dieta corespunzãtoare, folosirea apei şi încrederea în puterea divinã – acestea sunt adevãratele remedii”.1
Filosofia educaţiei sanitare îşi are originea în Biblie, în care citim: „Voi sunteţi Templul lui Dumnezeu… Dacã nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; cãci Templul lui Dumnezeu este sfânt…”. „Nu ştiţi cã trupul vostru este Templul Duhului Sfânt… pe care l-aţi primit de la Dumnezeu şi cã voi nu sunteţi ai voştri? Cãci aţi fost cumpãraţi cu un preţ. Proslãviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu”. „Deci, fie cã mâncaţi, fie cã beţi, fie cã faceţi altceva: sã faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3,16.17; 6,19.20; 10,31).
Din pasajele citate, rezultã cã sinuciderea – chiar cea progresivã – constituie un pãcat şi duce la nimicire, cãci noi nu ne aparţinem, ci suntem fãpturi ale lui Dumnezeu, destinate sfinţirii totale a du-hului, sufletului şi trupului (1 Tesaloniceni 5,23), privite în inte-gralitatea lor. Orice lucru care slãbeşte, îmbolnãveşte sau distruge treptat vreo parte a fiinţei umane dãuneazã întregului şi aduce conse- cinţe rele şi responsabilitate moralã asupra violatorului legii naturii.
Trupul şi mintea sunt interdependente şi legate între ele. Vãtã-marea uneia atrage consecinţe asupra celeilalte.
Tot ceea ce slãbeşte puterea fizicã face sã scadã şi capacitatea intelectualã, fãcând-o mai puţin în stare sã facã deosebire între bine şi rãu. Devenim astfel mai puţin capabili a alege ceea ce ştim cã este bine.2
Nu poate fi degradat trupul fãrã sã fie afectatã mintea. Maxima: „mens sana in corpore sano” este încã valabilã. Adventismul clãdeşte pe aceastã concepţie holisticã, biblicã, raţionalã, potrivit cãreia omul este o fiinţã unitarã, cu pãrţi nedetaşabile, integrate în ansamblul elementelor, care se întrepãtrund şi se influenţeazã reciproc, asemenea pãrţilor organismului fizic. Din aceastã perspectivã, sãnãtatea devine foarte importantã şi este intim legatã de religie şi de misiunea bisericii în lume.
Între solia privitoare la sãnãtate şi „Evanghelia veşnicã” (Apocalipsa 14,6) este o strânsã legãturã. La baza acestei relaţii, la fel de strânsã ca şi cea dintre braţ şi corp, se aflã trei principii: (1) prin- cipiul umanitar – reforma în obiceiurile privitoare la sãnãtate este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru reducerea suferinţelor din lume1; (2) principiul evanghelistic, misionar – învãţãtura privitoare la sãnãtate trebuie sã fie mijlocul prin care Evanghelia sã ajungã la oameni, oriunde s-ar afla ei, îndepãrtând prejudecãţile2; (3) prin-cipiul soteriologic – prin reforma în domeniul sãnãtãţii, Dumnezeu doreşte sã pregãteascã un popor pentru revenirea lui Isus, prin sfinţirea vieţii şi pregãtirea pentru nemurire.
2. Scopuri spirituale, urmãrite prin reforma sãnãtãţii
l Reforma inimii trebuie sã preceadã reforma sãnãtãţii.
l Prima datorie faţã de Dumnezeu şi faţã de om este dezvol-tarea personalã prin pãstrarea sãnãtãţii fizice şi mintale.3
l Pregãtirea pentru Ploaia târzie (înzestrarea credincioşilor, prin Duhul Sfânt, cu deplinã capacitate misionarã) şi pentru Marea strigare (ultimul şi cel mai puternic apel la pocãinţã, adresat lumii înainte de încheierea harului). Pregãtirea se face prin eliberarea de sclavia apetitului care întunecã gân-direa, reduce sensibilitatea moralã şi capacitatea cunoaşterii de sine.4
l Sãnãtatea este strâns legatã de sfinţire. Un corp bolnav şi o minte dezordonatã fac sfinţirea imposibilã.
l Sãnãtatea influenţeazã în mod direct judecata moralã. Ceea ce micşoreazã puterea fizicã slãbeşte şi mintea şi o face mai puţin capabilã sã deosebeascã între bine şi rãu.1
l Grija faţã de alţii. Bolnavii creeazã greutãţi celor sãnãtoşi şi contribuie adesea la îmbolnãvirea celor din jur. Mai mult, comportamentul bolnavului este serios afectat, aducând astfel prejudicii altora.2
l Grija pentru sãnãtate este cel mai bine motivatã de dorinţa de a-L glorifica pe Dumnezeu prin a-i ajuta pe alţii (1 Corinteni 19,31). Dragostea care se jertfeşte este legea vieţii pentru pãmânt şi cer. Ea îşi are izvorul în Dumnezeu.
l Grija pentru sãnãtate contribuie la pregãtirea pentru revenirea lui Isus. Atunci va fi încheiatã lucrarea de formare a caracte-relor pentru viaţa viitoare.
Între preocupãrile pentru promovarea sãnãtãţii şi vestirea mesa-jului evanghelic trebuie sã existe un echilibru. Cei care lucreazã în domeniul sanitar trebuie sã ţinã seama de misiunea bisericii, iar cei preocupaţi de împlinirea misiunii de evanghelizare trebuie sã foloseascã bine „braţul drept al soliei” – învãţãtura privitoare la sãnãtate. Scopul mântuirii este restaurarea a tot ceea ce a fost degradat prin pãcat. La realizarea acestui scop trebuie sã-şi uneascã forţele atât vestitorii Evangheliei, cât şi cadrele medicale creştine.
3. Principiile sãnãtãţii şi aplicarea lor
Datoritã incapacitãţii de a face deosebire între principiile sanitare şi aplicarea lor în condiţiile foarte diverse ale vieţii, existã multã confuzie şi discuţii inutile. Pentru a evita confuzia şi contradicţiile dãunãtoare, propun sã facem distincţie între principii şi aplicarea lor concretã. Ce sunt principiile sãnãtãţii? Principiile sãnãtãţii sunt enunţuri privitoare la promovarea sãnãtãţii apli-cabile oricând, oriunde, oricui şi în orice împrejurãri. Încãlcarea principiilor sanitare se interfereazã cu domeniul moral şi dezvãluie existenţa unui spirit de rãzvrãtire. Pentru o mai bunã înţelegere, enunţãm în continuare câteva principii cuprinse în învãţãtura despre sãnãtate, promovatã de Ellen G. White:
l Respectã-ţi convingerile care decurg din datoria cunoscutã. „Nimeni nu poate crede din inimã în neprihãnire şi sã obţinã îndreptãţirea în timp ce continuã practicarea acelor lucruri pe care Cuvântul lui Dumnezeu le interzice sau în timp ce neglijeazã vreo datorie cunoscutã.”1
l Fã tot ce poţi mai bine în orice împrejurare te-ai afla. Foloseşte ce ai mai sãnãtos din ceea ce îţi stã la îndemânã.
l Evitã tot ce e dãunãtor.
l Foloseşte cu moderaţie tot ce e sãnãtos. Excesul în orice privinţã dovedeşte cã cel în cauzã nu este sub controlul conştiinţei şi al raţiunii, ci sub controlul pasiunii, al firii decãzute.
l Nu trebuie sã fixãm o linie precisã de urmat în ce priveşte dieta.2 Este necesar sã se ţinã seama de diferenţele indivi-duale de climã, ocupaţie şi caracteristici fizice şi psihice.
l Manifestã grijã şi compasiune faţã de oameni. Nu trebuie recomandatã o dietã fãrã carne pânã când nu se gãsesc înlocuitori potriviţi pentru proteine şi pânã când nu sunt înţelese motivele pentru înlocuire.3
l Concentreazã-te asupra motivaţiei din spatele reformei sãnãtãţii. Aceasta nu este constituitã dintr-un set de obligaţii legaliste, ci oferã mijloace pentru evitarea consecinţelor dureroase ce decurg din decizii greşite.
l Nu face din tine însuţi un criteriu pentru alţii, nu cãuta sã fii conştiinţã pentru alţii.1
l „Reforma în dietã trebuie sã fie progresivã.”2
l Raţioneazã de la cauzã la efect.
Observaţi cã între principiile enunţate mai sus nu sunt: regula-ritatea la masã, abstinenţa de la consumul de carne, baia zilnicã, douã mese pe zi etc. De ce? Pur şi simplu pentru cã acestea nu sunt principii. Aţi reţinut cã principiile sunt enunţuri care se aplicã oriunde, oricând, oricui şi în orice împrejurãri. Dacã am fi spus cã abţinerea de la consumul de carne este un principiu, în sensul definit mai sus, ar trebui sã-l considerãm pe Isus un cãlcãtor al principiilor sanitare, cãci El a consumat carne sau peşte.
Unii au acuzat-o pe Ellen White de nesinceritate, pentru cã a afirmat cã, de când a primit lumina reformei sanitare, a respectat principiile acesteia. Acuzaţia rezultã din neînţelegerea sensului în care ea întrebuinţeazã cuvântul „principiu”. Întrucât Ellen White a mai întrebuinţat carne în condiţii speciale pânã în anul 1894, criticii spun cã ea a încãlcat principiile, deoarece, în opinia lor, mâncarea de carne, în orice condiţii, constituie o încãlcare de principii. Sã reţinem deci cã principiile sunt enunţuri cu valoare permanentã şi generalã, iar regulile, cum este regularitatea meselor, care nu poate fi respectatã în orice condiţii, constituie modalitãţi de aplicare a principiilor.
4. Idei enunţate de Ellen White şi confirmate de ştiinţã
Cu doar câteva decenii în urmã, multe dintre ideile privitoare la sãnãtate, exprimate de Ellen White, erau considerate extremiste sau fanatice. Si astãzi mai sunt idei pe care ştiinţa nu le recunoaşte ca adevãrate, dar experienţa a demonstrat cã ştiinţa lui Dumnezeu este mai presus de ştiinţa umanã. Aşa cã, mai devreme sau mai târziu, tot ce a spus Dumnezeu se va adeveri. Iatã câteva idei de ordin sanitar, enunţate de Ellen White într-o vreme când erau considerate halucinaţii ale unei minţi bolnave, dar care astãzi sunt recunoscute ca fiind adevãrate:
Nevoia de fibre în hrana consumatã pentru evitarea unor boli între care şi cancerul.
Pâinea sã fie bine coaptã. S-a demonstrat cã celulele drojdiei de bere folosite la prepararea pâinii, dacã nu sunt distruse prin coacere, consumã vitaminele B din tubul digestiv, lãsând organismul fãrã aportul acestora. S-a dovedit cã untul folosit în cantitate mare este dãunãtor.
Folosirea cãrnii ca aliment comportã riscuri fizice, mintale şi spirituale: (1) efecte fizice: sporirea riscului de îmbolnãvire, obezitate, îmbolnãvirea oaselor, cancere, moarte subitã; (2) efecte mintale: scãderea randamentului intelectual în raport cu cantitatea consu-matã; (3) efecte spirituale: stimularea poftelor trupeşti şi slãbirea capacitãţilor morale şi spirituale.
Ceaiul chinezesc şi cafeaua naturalã nu trebuie sã fie folosite. Acestea biciuiesc nervii, pot produce dureri de cap, insomnii, palpitaţii, indigestie, tremurãturi şi chiar cancere.
Dieta originalã este cea mai bunã pentru om. Ea este constituitã din cereale, fructe, nuci, seminţe comestibile şi legume şi verdeţuri.
Lumina solarã este beneficã pentru organism. Exerciţiile fizice sunt necesare pentru pãstrarea sãnãtãţii. Cumpãtarea în toate: înlãturarea a ceea ce este rãu şi folosirea cu moderaţie a ceea ce este bun este calea sãnãtãţii. Încrederea în Dumnezeu, buna dispoziţie, „curajul, speranţa, credinţa, compasiunea, dragostea promoveazã sãnãtatea şi prelungesc viaţa”.1
Buna dezvoltare a fãtului este afectatã în mod negativ de folosirea alcoolului, a tutunului, a drogurilor şi de stãrile sufleteşti stresante ale viitoarei mame. Influenţele prenatale asupra vieţii intrauterine trebuie controlate cu grijã.1 Tratamentele hipnotice sunt însoţite de pericole deosebite.
Relaţia strânsã dintre minte şi corp este una dintre ideile bine subliniate în scrierile lui Ellen White. În 1869, Ellen White scria urmãtoarele: „Tot ce deranjeazã circulaţia curentului electric în sistemul nervos diminueazã capacitatea puterilor vitale; rezultatul este reducerea sensibilitãţii minţii”.2
În 1872, despre muncitorii care-şi întrebuinţeazã foarte puţin capacitãţile creierului, Ellen scria: „Aceastã categorie de oameni este mult mai predispusã la îmbolnãvire; sistemul este întãrit prin forţa electricã a creierului sã reziste la îmbolnãvire”.3
Oricât de ostil ar fi cineva faţã de Ellen White, dacã are puţin respect de sine şi onestitate intelectualã, ar trebui sã-şi punã anumite întrebãri. De unde ştia ea atâtea lucruri privitoare la sãnãtate, la funcţiile organismului, la relaţia dintre minte şi corp, la cauzele bolilor şi la interacţiunea diferitelor pãrţi ale fiinţelor umane, ţinând seama de nivelul foarte scãzut al pregãtirii ei intelectuale, de concepţiile vremii şi de ignoranţa medicinei din timpul ei?
Unii cred cã au gãsit rãspunsul arãtând cã unele dintre ideile enunţate de ea existau la unele persoane din secolul al XIX-lea, în care a trãit Ellen White. Ea ar fi plagiat scrierile acestora şi şi-ar fi însuşit în mod fraudulos paternitatea lor. Este adevãrat cã în scrierile contemporane existau idei dintre care unele au fost incluse în lucrãrile lui Ellen White: superioritatea pâinii integrale faţã de pâinea albã, valoarea hidroterapiei, efectele dãunãtoare ale folosirii tutunului, alcoolului, ceaiului chinezesc, cafelei, medicamentelor timpului etc. Dar aceste idei erau tot atât de rare şi amestecate cu idei false ca şi creştinii adevãraţi, printre creştinii cu numele. Un om raţional se va întreba însã ca şi dr. McCoy din S.U.A.:
Dacã ea doar a plagiat din lucrãrile contemporanilor, cum a ştiut ce idei sã împrumute şi pe care sã le respingã, din mulţimea de învãţãturi şi teorii zãpãcitoare existente în secolul al XIX-lea? Multe din ele sunt cu totul iraţionale şi astãzi sunt respinse! Ea trebuie sã fi fost cea mai uimitoare persoanã, având cunoştinţe dincolo de timpul în care a trãit, pentru a face [aceastã lucrare de selecţie] cu atâta succes.1
O altã întrebare pe care şi-o va pune un cercetãtor onest al scrierilor lui Ellen White va fi: „De unde a cunoscut ea lucruri pe care nimeni din vremea ei nu le cunoştea şi de unde avea explicaţiile care n-au trecut prin mintea nici unui medic sau cercetãtor din acel timp?” Rãspunsul se impune de la sine: Ellen White a fost inspiratã de Dumnezeu sã selecteze ideile adevãrate din cele false şi sã explice lucruri care nu aveau sã fie descoperite de ştiinţã decât mai târziu.
Sursa : www.pcschop.3x.ro
