Epistola dupa Voltaire
Voltaire a fost unul dintre cei mai intransigenţi critici ai lui Dumnezeu şi ai Bibliei. Luând o Biblie în mână a spus că în cel mult 100 de ani creştinsimul va dispărea complet, devenind istorie. La numai 50 de ani după moartea sa, Societatea Biblică Geneva a folosit casa şi presa lui tipografică pentru a tipări şi distribui vrafuri de Biblii în toată lumea.
Voltaire este istorie! Creştinsimul continuă să dăinuiască. Marele ateu a avut şi momente de luciditate, frânturi inspirate probabil dintr-un suflet anemic şi neîmplinit: “Dacă e o greutate să crezi în Dumnezeu, e o absurditate să nu crezi … Dacă n-ar exista Dumnezeu, ar trebui inventat, fiindcă eu nu aş vrea să am de-a face cu un domnitor ateu, care ar găsi că e în interesul lui să fiu ucis; iar dacă aş fi suveran, nu aş vrea să am de lucru cu nişte curteni atei, care ar găsi că este în folosul lor să fiu otrăvit”.
Despre creştini afirmă că dacă “vor ca noi să credem într-un Mântuitor, atunci ar trebui ca ei să arate ceva mai mântuiţi”. Ai dreptate, Voltaire! Smerenia este una din dimensiunile esenţiale ale unei vieţi evlavioase. Şi nu acea spăşenie născută din năzuinţe false care îmbracă diferite forme: autovictimizarea, extremismul monahal, mândria umilinţei, şi dacă vreţi, chiar şi o anumită formă de trac, timiditate şi maniere impusă pentru a crea senzaţia de umilinţă. Ellen White oferă o definiţie magistrală a umilinţei, care trebuie să devină un stil de viaţă pentru noi:
,,Lepădarea de sine înseamnă a conduce spiritul când pasiunile caută să stăpânească; a rezista ispitei de a critica şi de a spune cuvinte defăimătoare; a avea răbdare cu copilul greu de cap şi a cărui putere este slabă; a sta la postul datoriei când alţii pot să cedeze; a lua responsabilităţi oriunde şi oricând poţi, nu pentru scopul de a fi aplaudat, nu pentru diplomaţie, ci de dragul Stăpânului; când ai putea să te lauzi, să păstrezi tăcere şi să laşi ca buzele altora să te laude. Lepădarea de sine este pentru a face bine altora, unde înclinaţia te-ar face să te slujeşti pe tine însuţi. Cu toate că semenii tăi nu îţi apreciază întotdeauna eforturile, totuşi trebuie să lucrezi mai departe” (Mărturii 4, 521).
Sufletul celui smerit este ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură o clipă faţa apelor, apoi se scufundă în adâncuri – Siluan Span
Daniel Nitulescu
