Epopeea vietii fiecarui om nu este altceva decat un scop divin si o ocazie de aur pe care Dumnezeu o ofera oricui, pentru ca sa-L poata cunoaste si sa stabileasca o relatie cu El.
In cea de a 2-a sectiune a Bibliei, aceea a providentelor si procedeelor lui Dumnezeu cu oamenii, sunt relatate si fapte istorice. Dumnezeu nu-si pierde timpul sa ne spuna povesti, ci prin fiecare pagina de naratiune biblica El are scop definit, acela de a vedea prezenta Lui in istoria omniriii, de a intelege istoria si lectiile pe care Divinitatea ni le preda prin acele pagini de istorie. Iata, de pilda, in cartea a doua a Cronicilor, la cap. 33, vei gasi relatata pe scurt, epopeea vietii unui om, care a ajuns imparat la Ierusalim. Numele lui era Manase, fiul imparatului Ezechia. Manase este asezat pe tron la varsta de 12 ani, si a domnit timp de 25 de ani. Anii domniei lui, au fost oarecum putini la numar, au fost insa in mod sigur foarte tumultosi. Cronica vremii a retinut directia gresita pe care Manase a ales-o, in ce priveste viata lui spirituala. Pentru zeci si zeci de ani, problema majora a vietii spirituale a intregei natiuni a lui Israel era decaderea in idolatrie. Inconjurat de o mare de natiuni idolatre, placerea lui Israel, cat si ambitia lui constanta era sa se asemene cu celelalte popoare. In Israel se putea vedea pretutindeni, pe fata, desconsiderarea lui Dumnezeu si a voiei Sale. O contributie majora la starea de idolatrie o juca chiar atitudinea personala a regelui care sta pe tron, de aceea poporul a intors spatele lui Dumnezeu. Despre Manase, ne spune Cronica vremii ca, „a facut din ce in ce mai mult … ce este rau inaintea Domnului” … Nascut si trait in casa unui imparat evlavios si cu respect fata de Dumnezeu, Manase avea suficiente cunostinte despre Dumnezeu si voia Sa divina cu el si cu natiunea peste care fusese ales sa domneasca. Insa Manase alege sa traiasca fata de Dumnezeu intr-o atitudine spirituala de totala nealiniere , de parca traise in casa tatalui sau intr-un vid spiritual. Vrei sa stii acum care a fost finalul epopeei sale ? Sunt sigur ca nici macar nu-l banuiesti.Ma voi restrange sa citesc doar patru versete din cronica vietii lui, ca sa afli finalul experientei lui. Citez din cap 33, de la versetul 10 la vers.13:
Reiese foarte clar, din cele citite ca toate evenimentele si experientele din viata acestui om, au fost in asa fel conduse, de parca au avut un singur punct de convergenta, si anume, acela de a ajunge sa-L cunoasca pe Dunezeu si sa intre intr-o diferita relatie cu Dumnezeu.
Pentru astazi insa am promis ca iti voi oferi lectura unui grupaj de paragrafe din cartea cu titlul „Un ochi pentru Marele EU”, a Dr. David Hawkins. Pargrafele apartin cap. 10, care are subtitlul :”Natura lui Dumnezeu”.
Dar mai intai, paragrafele alese:
„Dumnezeu este prezent oriunde, inclusiv aici si acum. Dumnezeu nu este altundeva, cum ar fi un Cer indepartat, sau un viitor care ar fi la dispozitie de abea cand vei ajunge la Cer. Prezenta lui Dumnezeu este astfel la indemana oricui, si pentru totdeauna. A-ti da seama de aceasta este numai o chestiune de constienta de sine”
„Dumnezeu, asemenea soareleui: straluceste in mod egal peste toti. Iubirea lui Dumnezeu nu este rezervata numai pentru cativa favorizati, ci ea straluceste printre nori, prin iubirea pe care o experimentam in relatia noastra cu altii… Gradul in care cineva experimenteza prezenta dragostei lui Dumnezeu, difera in mod pronuntat de la o persoana la alta, depinde de nivelul de constienta al fiecaruia .”
„Prezenta lui Dumnezeu este chintezenta unei paci profunde, a unei linisti interioare,si a iubirii. Ea te invaluie in totalitate, iar iubirea este asa de puternica incat dizolva orice ramasita de ne-iubire, care mai este retinuta de eul de altadata.
Asemenea spatiului gol, care nu e manjit de nici un continut, sau a apei care nu e afectata de pestele care inoata in ea, gandirea lui Dumnezeu este dincolo de orice forma… asemenea spatiului, care este prezent in mod egal in jurul tuturor obiectelor din interiorul lui.”
„Acela care este Atotputernic, Atotstiutor si Atotprezent, nu este vulnerabil la vreo amenintare sau suparare; astfel ca, Dumnezeu nu este inclinat la razbunare, gelozie, ura, violenta, vanitate,egoism, sau nevoia de a fi adulat, sau de a I Se aduce complimente. Beneficiarul inchinarii este inchinatorul. Dumnezeu este total, complet, si nu are nevoi sau dorinte. Dumnezeu nu este nefericit sau suparat, pentru ca niciodata nu ai auzit de El, sau n-ai crezut in El… Gandirea primitiva spunea despre orice furtuna ca fiind un semn ca Dumnezeu este plin de manie si are nevoie de jertfe pentru a Se calma. Vulcanii deasemenea erau un semn ca Dumnezeu este plin de manie. Eul nostru este cel care cauta explicatii si cauta sa afle cauzele. De aceea Dumnezeu a fost privit ca fiind cauza evenimentelor,care au creat frica, cum ar fi cutremure, foamente, inundatii, molime, furtuni, seceta, sterilitate, sau boala. Dumnezeu a fost considerat ca fiind Acela care impune pedeapsa, ca si rasplata.”
„Dumnezeu NU este vatamat de facerea de rau a cuiva, si de aceea El nu sufera nici o trauma, care trebuie sa fie razbunata. Imaginea lui Dumnezeu ca fiind Unul care pedepseste cu cruzime, este ceva greu de scos din mintea oricui. Dumnezeu este acuzat de fapt de toate lucrurile care in sine sunt produsul eului. Eul nostru este sursa vinovatiei, pacatului, suferintei, condamnarii si creerii a tot ce e iad. Omul cauta sa se salveze, condamnand pe Dumnezeu de toate. Prin ceea ce spun, ei (oamenii) fac din Dumnezeu opusul a ceea ce este El. In realitate Dumnezeu nu poate fi manipulat, sedus ca sa intreprinda ceva, adus la targuiala, sau manevrat asa incat sa fie in pozitia de a fi un raufacator sau o victima. Dumnezeu nu depinde de nimeni, nu are crize de nervi, si nu sufera de psichose paranoice cu simptome de grandiozitate. Dumnezeu nu Se supara sau Se simte jignit, sau Isi intoarce nasul de la orice impertinenta sau lipsa de bun simt. Mila si iertarea infinita ale lui Dumnezeu sunt dincolo de orice conceptie, si chiar de toate, si nu este preocupata de trivialitatile evenimentelor din lume”…
Iubirea lui Dumnezeu este neconditionata. Ea nu este arbitrara, efemera, si nici impartita numai celui care merita….
Dumnezeu nu ia decizii, nu are nevoie de stiri, si nu are nevoia de rapoarte favorabile, pentru ca sa poata functiona. Acela care este complet si pe deplin Totalitatea Iubirii, nu are nici o capacitate de a inceta sa fie ceeace este.”
” Doar ca analogie, spatiul nu poate sa decida, brusc,ca sa nu mai fie spatiu. Totul este total identic cu esenta propriei Sale existente. Iubirea nu se poate schimb in neiubire, cum nici Dumnezeu nu se poate schimba in ne-Dumnezeu, tot asa cum o girafa nu se poate schimba in ne-girafa.”
Imi pare rau, trebuie sa opresc lectura la acest punct, insa voi continua in viitor.
Poate vei intreba,cine este acest Dr.Hawkins – autorul acestor paragrafe? In mod sigur pot sa-ti spun, Autorul lor nu este de fel produsul unei religii sau Biserici, ci rezultatul intalnirii unui om ca toti oamenii, cu Dumnezeu, numita spiritualitate.
Autorul este Doctor in Medicina, si Doctor in filofie, fost director al celebrului Institut de Cercetari Spirituale. El in sine, o autoritate in domeniul cercetariilor privind constienta de sine, un om care a gandit si a scris din perspectiva unui clinician, om de stiinta, si profesor. Cartea Dr-ului Hawkins ofera cititorilor ei, intelegerea personala a unui om, care a cunscut Dumezeu. Cum ? Prin Biblie, neaparat, insa fara sa faca mult caz de ea.
Epopeea calatoriei Dr-lui Hawkin spre spiritualitate, pentru ca ii cunosc acum si biografia, nu numai cartile, ma face sa-l vad ca un fel de Imparatul Manase, al sec. 21. In eseul urmator vreau sa cunosti ceva din biografia acestui om de stiinta,ca sa-ti dai seama cat de mult doreste Dumnezeu sa Il cunoastem si sa intram intr-o relatie stransa cu El.
PE DATA VIITOARE
Octavian Cureteu
