Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

CURSA CU OBSTACOLE – autor Nicu Butoi

Scris la: 11 aprilie 2010

CURSA CU OBSTACOLE

- Legat la ochi si dus de mana  -

Apasam pe accelerator in speranta ca voi prinde verde, dar semaforul s-a schimbat tocmai in fata mea . Am redus si am oprit la intersectie pentru ca aici, in America, nimeni nu vrea fotografii gratis nici chiar din patru unghiuri diferite!…

Din partea stanga masinile treceau val dupa val . Dupa un timp, traficul  pare ca ia o pauza si lumina rosie face loc celei verzi. Apas pe accelerator si cei 5000 de cm3 fac masina parca sa zboare. Unde ma duceam asa repede? Doar era Sabat , veneam de la biserica si ma pregateam sa ma intorc de-ndata inapoi la biserica. Ma intrebi unde ma duceam?… Mai bine nu raspund la aceasta intrebare fiindca, in aceeasi clipa, din stanga un camion urias trece ca vartejul prin aceeasi intersectie, la doar cativa milimetrii de spatele masinii mele pe care a incercat s-o evite la limita!

Nu stiu daca am mai apucat sa spun “my God!” sau “Dumnezeul meu!”… Dar stiu ca mi s-a uscat gura pe loc, iar piciorul cu care voiam sa franez era amortit si ignora comanda creierului . Opresc cu greu pe dreapta, ma uit naucit inapoi si observ ca eu fusesem singurul care incercase sa traverse intersectia. Celelalte masini care erau in spatele meu de-abia acum se miscau din loc si incepusera sa curga ca un rau pe langa mine numai ca sa se opreasca nu prea departe la semaforul urmator .

Incerc sa reconstitui… Ce s-a intamplat ?  A fost verde doar pentru o clipa? L-am vazut numai eu ? Doamne, moartea a venit asa de aproape de mine! I-am simtit aripa cenusie. Daca ma lovea camionul acela urias care venea in plina viteza din stanga, acum eram zdrobit si amestecat cu fierul torsionat si ars al masinii mele.

A fost verde, in mod sigur a fost verde , doar am vazut asa de bine… Dar… nu la semaforul de de-asupra mea, ci la urmatorul, cel din fata mea la care eu tocmai ma uitam nu stiu de ce… Semaforul meu era rosu ca si sangele care ar fii curs pe strada daca nu era acea Mana nevazuta care a sincronizat miscarea masinilor… Mii de multumiri, Doamne, Mantuitorul meu. Multumiri in numele multora. Sunt unii pentru care nu era de folos sa mor. Daca esti unul dintre ei, inalta o rugaciune de multumire.

Dupa ce mi-am revenit indeajuns ca sa ma pot misca si sa-mi reiau lucrul, am devenit filozof.

“ Oamenii, mi-am zis eu, nu mor din cauza neatentiei, ci din cauza atentiei gresit orientate…”

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

Viata este ca o cursa cu obstacole in care alergi legat la ochi. Daca la un moment dat te gasesti in locul in care nu ar trebui sa fii, aceasta inseamna ca in mod sigur vei fii lipsa de acolo de unde ar trebui sa fii. A face ceea ce nu trebuie este egal cu a nu face ceea ce trebuie. A merge in directie gresita este tot una cu a te indeparta de tinta cu fiecare pas facut. De cate ori in viata avem tendinta sa inchidem ochii ca sa evitam realitatea si de cate ori am vrea ca ceea ce am facut sa fi fost doar un vis urat. Si asa si este. Este un vis urat, dar din pacate adevarat.

In sfarsit, m-am apucat de scris. Ce-i drept, sunt foarte mult depasit de timp la acest capitol . S-a adunat atata datorie in ce priveste slova ,ca imi vine mereu sa ma scol de la masa de scris si sa fac altceva , vreo treaba inutila, ceva, orice altceva…Cat  de depasit sunt de timp ?… Vorbim altadata. Sa nu ne auda invatatoarea mea din clasa intai , sa nu ne auda invatatorii si profesorii mei de compunere, nici de la scoala generala nici de la liceu , nici cei din seminar, nici cei de la biserica sau, mai ales, sa nu fim auziti pe alte meridiane de anumite persoane care pun mare pret pe scris. Sa nu ne auda prietenii , colegii sau chiar cei ce nu ne iubesc inca. Sa nu ne auda fiicele mele si sotia mea . Va rog, vorbim altadata… Si altadata e chiar acum.

Am intalnit la Timisoara, intr-una din bisericile unde fusesem invitat sa predic, un mesager al Domnului deghizat in vanzator de carte . M-a invitat la masa lui plina cu tot felul de carti , a inceput sa-mi recomande fiecare carte, subiectul ei  si mai ales autorul . Era un loc gol pe masa aceea , acolo intre carti. Isi opreste privirea, se uita fix acolo la locul acela gol , zaboveste destul de mult in tacere parca, vrand sa-si stapaneasca sufletul sau sa-si adune puterile si apoi intinde mana spre locul acela  care arata ca o ruptura intr-o panza de maestru si spune cu o voce asa de schimbata- aici este cartea lui Nicu Butoi ! Am inghetat. M-ai gasit, vrasmasule ! Numai aici nu mai auzisem iaras si iaras aceleas cuvinte. Eram asa de nepregatit pentru o lovitura ca aceea pe care speram sa nu o primesc chiar atunci si chiar acolo. Am coborat din sferele inalte ale anticiparii serviciului de predicare care urma si unde eram asteptat si poate chiar dorit, am coborat in tenebrele datoriilor vechi si grele care, oridecateori sunt atinse, dor adanc…

A continuat sa ma priveasca si sa imi spuna tot felul de lucruri mari si chinuitoare,  despre “cartea lui Nicu Butoi”…Am incercat sa rad, dar mi-am dat seama ca arat ca un cadavru fardat . Vroiam  sa plang dar nu mai aveam nicio putere. Imi venea sa ma revolt , sa-l lovesc pe raul acela care m-a facut sa-mi deschid inima fata de amabilitatea lui si apoi, ca un fel de Natan, m-a injunghiat in ea. Imi venea sa-l trantesc la pamant acolo unde ma trantise el in momentul acela, sa-l trag si pe el langa mine in mocirla si in zloata in care ma aruncase,  dar am ales sa imi inec vinovatia in tacere . Avea asa multa dreptate si simteam ca ma iubea in mod sincer. Credinciosia lui ma ranea asa de adanc…Era un vis urat dar adevarat. Intr-un fel, si din cauza lui sunt la aceasta masa de scris in noaptea aceasta. Curaj si indemn am gasit acolo unde Isus fugea mereu pentru ajutor: Sta scris!… Ce putere este in Cuvant!

Daca nu era Nicodem cu intrebarea aceea a lui: “Mai poate un om…?” si daca nu era raspunsul acela al Celui ce stie si te poate face sa poti, chiar in seara aceasta, acum, cand scriu aici in desert la  Palm Springs , California, chiar in aceasta seara  probabil ca as fii gasit  ceva inevitabil sau urgent de facut. Dar nu !  Nu a mai fost nimic nici urgent, nici inevitabil de facut. S-a facut tacere in jurul meu si am inteles glasul care ma indemna sa ma apuc de scris. M-a intarit raspunsul lui Isus: “Da, mai poate un om…” spune El… Oricat ar fi el de intarziat, prin Duhul Sfant, mai poate fi biruitor. chiar mai mult decat biruitor…

Am auzit ca arheologii acestia au gasit grau vechi in morminte demult uitate si prima lor grija a fost sa-l puna la incoltit… Si minune mare: iata fire verzi de peste timp si lume! Ce incurajare ! Doamne, Cuvantul Tau nu cade la pamant si nu se intoarce niciodata fara rod la Tine ! Nu sunt sigur de graul lor, dar sunt sigur de toiagul lui Aron . Doar si-a aruncat Domnul privirea spre el si acesta a scos de indata muguri , frunze, flori si fructe. Si cand te gandesti ca era uscat ca osul…Dar cine poate sovai cand se uita Dumnezeu la el?

Asa este si cu lucrarile Lui pe care timpul nu le poate nimici, ci doar da lustru frumusetii lor care creste odata cu anii.  Ce zic eu acum e un fel de rugaciune si indraznesc s-o inalt fiindca stiu ca inima Domnului este o harpa care vibreaza de indata ce te gandesti la ea! Nu e nevoie nici macar sa respiri spre ea sau sa o atingi… Vibreaza si creaza armonii coplesitoare , mai ceva ca ale lui Paderewsky pe tema “Chop Sticks”, cantata de  inocentul baietel ce urcase pe scena si se asezase la pianul maestrului.

Mi-a poposit in gand, deunazi, numele lui David din Scripturi. Si totodata si o luminita proaspata si clara. El este si om dupa inima Domnului, dar si acela din care se naste Domnul dupa trup. De aceea spune Isus:  “Eu sunt radacina si vlastarul lui David.” Radacina, fiindca de acolo isi tragea David starea dupa inima Domnului, si vlastar, pentru ca Domnul avea sa odrasleasca pe pamantul nostru din el.

Cuvintele “om dupa inima Mea” mi-au inlantuit sufletul. M-am simtit deodata umplut de iubire pentru Domnul a carui inima iubeste oamenii si am simtit o sete vecina cu moartea dupa starea aceea care sa-l bucure pe El. Desigur, Domnul merita sa-i bucur inima si sa-L fac fericit. Am dorit sa fac multe in viata si inca mai planuiesc, dar  acum imi mai trebuie doar un singur lucru :acela de a fi om dupa inima Lui. Si imi este de ajuns.

Daca aceste cuvinte: “om dupa inima lui Dumnezeu”ar fi fost spuse despre Isus, m-as fi inchinat pana la pamant si le-as fi urat de bine de departe . Dar ele sunt spuse despre un om supus omenescului, un om ca si mine. Am simtit mireasma Evangheliei izvorand din aceste cuvinte. E aici o veste buna pentru noi. E aici o dorinta tainica a lui Dumnezeu si un plan al Lui cu noi oamenii. Mi-au scapat parca fara voia mea cuvintele :”Doamne, da-mi intotdeauna acesta stare !”

Asa s-a nascut ideea acestei carti. Vino sa mergem impreuna si sa urmarim mana cea buna a Domnului care schimba destinul si fiinta omului David  in ceva si cineva dupa inima Lui…Haide sa ne tinem dupa El pana se va intoarce la noi si ne va zice: “Pe cine cautati ?” Atunci ii vom spune: “Te cautam pe Tine si starea dupa inima Ta.”

Hai sa ne tinem de El pana se va opri si ne va zice: “Ce vrei sa-ti fac?”, iar noi, in loc sa-i zicem: “Sa-mi capat vederea !”, Ii vom spune:  “Doamne, Tu toate le stii.. Stii bine ce cautam. Vino !”

Nicu Butoi