Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

FIU SI TATA – Un dram de respect si un car de bucurie – autor dr. Dinu Costin

Scris la: 22 septembrie 2010

FIU SI TATĂ

UN DRAM DE RESPECT SI UN CAR DE BUCURIE

Copiii sunt ocazia de a sta cu inima stransa si emotiile in gat mai tot timpul. Ca sa citez pe cineva: Adolescentii sunt razbunarea lui Dumnezeu asupra parintilor… Oricum ar alege ei, noi trebuie sa acceptam si sa facem tot ce putem mai bine cu alegerile lor. Oare nu aceasta este si extrem de dificila sarcina a Tatălui din ceruri?

Cineva m-a interceptat, spunandu-mi ca nu este corect sa spunem Isus, ci Domnul Isus, caci primarului nu-i spunem Ioane, sau primare, ci domnule primar. Eu i-am raspuns ca nu cred ca este nepotrivit sa spui din cand in cand `Isus` ptr ca dintre toate persoanele Dumnezeirii doar El s-a facut frate de `cruce` era sa zic, dar chiar asa si este, frate de corp de fapt, pe langa frate de cruce (bun titlu ptr o predica). A te adresa simplu Isus arata ca il simtim aproape de noi. In plus, atunci cand Domnul Isus (ca sa nu mai ofensez pe cineva) ne-a invatat cum sa ne rugam, a socat pe farisei si pe evreii conservatori care nu ar fi pronuntat numele Yahweh pentru nimic in lume, inlocuindu-l cu Domnul (Elohim, Adonai), atunci cand in rugaciunea „Tatal nostru” S-a adresat lui Dumnezeu Tatal cu apelativul extrem de familiar „Taticule” (Abba). Preotul Claudiu Dumea scrie intr-un articol despre Rugaciune in revista proFamilia :

“Voi  însă să spuneţi aşa: „Tată”. Cuvântul care a ieşit de pe buzele lui Isus a fost, în aramaică, abba (cu accentul pe ultima silabă) care tradus exact înseamnă: tăticule, dragă tată, tăticule scump! Părinţii Bisericii: Sf. Ioan Gură de Aur, Teodor din Mopsuestia, Teodoret din Cir, originari din Antiohia unde se vorbea un dialect aramaic, ne spun cu toţii că abba  era cuvântul cu care copilaşul îl chema pe tatăl său. Ceea ce confirmă Talmudul, cartea evreiască, în care găsim scris:    “Când un copil simte gustul grâului (adică al pâinii, când este înţărcat) învaţă să spună «abba» (tăticule) şi «imma» (mămică) – primele cuvinte pe care le îngână copilul”.

Cuvântul „ abba” aparţine deci limbajului copilului când se adresează tatălui său într-o atitudine de simplitate, spontaneitate, abandonare totală, încredere, intimitate. Fără îndoială că ucenicii care i-au cerut lui Isus să-i  înveţe să se roage, când au auzit ieşind de pe buzele lui Isus cuvântul «abba» -( Voi când vă rugaţi să spuneţi aşa: Tăticul nostru care eşti în ceruri”) – s-au speriat, nu puteau să-şi creadă urechilor. Nimeni înainte nu mai îndrăznise vreodată să se adreseze lui Dumnezeu, în rugăciune, cu acest cuvânt: „tăticule, abba!”  Ba mai mult, Domnul Isus i-a invatat si pe ucenici sa se adreseze astfel lui Dumnezeu Tatal.

Pe de alta parte, este nevoie de mai mult respect fata de Domnul Isus, si , vorba sotiei mele, aceasta lipsa de respect ar putea fi din cauza arianismului de pe langa noi (crestini, si unii chiar de vaza, mai considera ca Domnul Isus este nascut din Tatal, adica a fost o vreme in care nu a existat, si daca vrem sa spunem ca Fiul este din vesnicie, putem admite, spun acestia, ca Fiul a fost o idee din vesnicie in mintea Tatalui, idee care s-a exprimat la un moment dat prin Cuvant/Logos). Acesti frati crestini nu inteleg ca Fiul este `monogenes` cu Tatal, adica de aceeasi natura cu El, in sensul in care un copil lup care este desoperit in padure si traieste ca lupii si chiar poate ca nu mai poate fi recuperat, este de fapt de natura umana, adica nu este un fiu (pui) de lup, ci om, sau mai bine zis `fiu de om`. Iar „intai nascut” este in sensul religiei iudaice care acorda intaiului nascut dreptul de mostenitor  si  rolul de preot al familiei. Motivul pentru care intaiul nascut primea portie dubla de mostenire  era acela de a echilibra  dezavantajul faptului ca el nu putea sa stea toata ziua pe camp si sa castige din cultivarea pamantului atat de mult ca fratii sai , caci avea si slujbe spirituale de indeplinit. Partea duble de avere nu era  o recompensa, ci o refacere a egalitatii dintre frati.

Domnul  Isus este deci Dumnezeu adevarat, fara inceput. De fapt Biblia il numeste si pe El Tata si cred  ca nu este o greseala : `Parintele vesniciilor`! (Isaia  9.6). Personal cred ca Domnul Isus a luat rolul de Fiu  sau subordonare inainte de a fi creat primul inger. Ba mai mult, El Si-a luat si un aspect de inger, motiv pentru care este numit Arhanghelul Mihael  si motiv pentru care Lucifer I-a si contestat autoritatea de Dumnezeu, iar Tatal a trebuit sa adune toata oastea ingerilor pentru a declara adevarata natura a Arhanghelului Mihael. Probabil ca aceasta infatisare a Fiului, ca un inger, a fost piatra de incercare sau POMUL OPRIT cu care trebuiau sa fie testati si ingerii ca fiinte morale libere si la care Lucifer a cazut INEXPLICABIL.

In concluzie, pentru mine respectul trebuie sa vina din inima si daca de acum spun Domnul Isus din mai mult respect, este OK, iar daca spun uneori Isus, ma rog sa nu o fac din lipsa de suficient respect, ci din convingerea ca El are o impreuna simtire cu mine ce deriva din faptul ca a fost si El om pe acest pamant si stie cu ce se confrunta orice om. (daca femeile se simt fara compasiune din partea barbatului Isus, le pot asigura ca El este si Parintele nostru, deci stie si ce inseamna sa aduci copii pe lume pe care apoi trebuie sa-i cresti, sa-i suporti, sa-ti aduca necazuri sau bucurii si sa-i ajuti sa se maturizeze, oricat de mult te-ar durea aceasta) – vezi comparatiile biblice ale Fiului cu o mama care isi poate uita pruncul uneori, dar El este si va ramane ca o Adevarata Mama oricat l-ar costa aceasta.

Probabil ca astfel trebuie inteleasa si rugaciunea Lui pe cruce: `Tata, iarta-i , caci nu stiu ce fac`. O mama (divina cel putin) isi va ierta intotdeauna copilul. Si chiar neiertarea de la sfarsit a celor fara Dumnezeu, va fi o consecinta a razvratirii pe fata a celor pacatosi, iar distrugerea lor in foc, va fi ultimul act de mila al `mamei`, care-i va produce cea mai adanca sfasiere a inimii. Pacatosii nu mai au dreptul sa infesteze cerul a doua oara, de dragul celorlati fii si chiar de dragul lor, al celor razvratiti.

Nu as  vrea sa am parte de o astfel de mila si poate ca nu atat de mult de dragul meu, cat mai mult de dragul Lui, caci DE CE SA FIU O DURERE INEXPRIMABILA PENTRU EL, CAND AS PUTEA SA FIU O BUCURIE NESFARSITA?

Dr. Dinu Costin