Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Intreaba vremurile stravechi…

Scris la: 15 aprilie 2009
Traim o vreme ahtiata dupa viitor, o vreme in care lucrurile, institutiile, ba chiar si oamenii si valorile, se perimeaza extrem de repede. Ceea ce azi e in voga, maine e deja vetust. Se pare ca mai mult ca oricand lumea e cuprinsa de frenezia de „a trai clipa”, iar noutatile sunt hrana zilei. Tehnice, vestimentare, politice, artistice, mondiale sau obscure… noutatile inunda viata noastra. A te intoarce spre trecut este atat de straniu incat ramai uimit auzind asa ceva: intreaba vremurile stravechi, care au fost inaintea ta, din ziua cand a facut Dumnezeu pe om, si cerceteaza de la o margine a cerului la cealalta… (Deuteronom 4,32).
 
Ciudat, nu-i asa? Cand toata lumea este avida dupa noutati, cand toti doresc sa arunce o privire spre maine, spre viitor, aceasta carte, Biblia, care (nota bene) vine din trecut, te indreapta spre „vremurile stravechi”. Exista convingerea ca avem nevoie de ceva nou, ca solutie la multiplele noastre dileme; avem nevoie de ceva inca neexperimentat pentru numeroasele noastre nedumeriri. Asadar ce rost are sa intrebi „vremurile stravechi”? Si totusi, istoria, chiar asa distorsionata cum ajunge la noi, purtand asupra ei tarele filozofiilor si intereselor politice, este un sprijin de neinlocuit. Un om fara istorie, fara propria sa istorie, este un dezradacinat. Un neam fara istorie, de fapt, nu exista ca natiune. Istoria este radacina care ne da stabilitate si siguranta. Omul este cufundat in istorie, iar istoria il impregneaza.
 
Dar, dincolo de aceste realitati fundamentale, care este valoarea „vremurilor stravechi”, ce virtuti poseda ele pentru ca Biblia sa le recomande, cu atata caldura, spre a fi „intrebate”? Si apoi, mai inainte de asta, de ce m-as apleca spre cele spuse de Biblie? Petre tutea, in stilul sau inimitabil, spunea despre Biblie: „Luther (…) a spus doua lucruri extraordinare: (…) ca nu exista adevar in afara de Biblie. Mie mi-a trebuit o viata intreaga sa aflu asta. (…) Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie nu e nici un adevar.” Si nu e singurul care, mai devreme sau mai tarziu, ajunge la aceasta intelepciune. „Vremurile stravechi” nu au in ele insele virtuti magice, dar au o calitate extraordinara. Ele ne invata ca, in ciuda progresului, in ciuda schimbarilor politice, economice, sociale, culturale sau religioase, raman cateva adevaruri fundamentale: ca Dumnezeu este Creatorul si sustinatorul creatiei, ca omul nu este masura tuturor lucrurilor si ca, despartit de Dumnezeu, omul este un mare zero, ca istoria, asa cum o traim, o faurim si o percepem noi, este un mare accident in Universul perfect al lui Dumnezeu si ca Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a sfaramat mersul istoriei pentru ca, din iubire, sa ofere omului sansa unui nou inceput.
 
Doar „vremurile stravechi” pot sa ne invete ca Dumnezeul cel Atotputernic iubeste omenirea, ca El conduce istoria spre un final inevitabil, dar si spre un nou inceput, ca El ne considera pe noi, oamenii, copiii Sai. Cand iti arunci privirile spre „vremurile stravechi”, observi cum, dincolo de imprejurarile specifice, dincolo de evenimentele mai mult sau mai putin spectaculoase, o mana nevazuta intervine in favoarea celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Caci acesta este lucrul esential pe care-l povestesc „vremurile stravechi”.
 
Traim un final de mileniu tulburat, zbuciumat si uneori terifiant. Evenimentele se rostogolesc cu grabire, ingramadindu-se unele peste altele. Iar omul, acest fir de praf, se vede pierdut in tumultul istoriei, speriat, dezarmat, dezorientat, fara nici un reper si fara nici o ancora. Atunci, un glas bland, intelegator si iubitor, i se adreseaza: intreaba vremurile stravechi, cari au fost inaintea ta, din ziua cand a facut Dumnezeu pe om pe pamant, si cerceteaza de la o margine a cerului la cealalta: [...] Sa stii dar in ziua aceea, si pune-ti in inima ca numai Domnul este Dumnezeu, sus in cer si jos pe pamant, si ca nu este alt Dumnezeu afara de El. Pazeste dar legile si poruncile Lui, pe care ti le dau azi, ca sa fii fericit, tu si copiii tai dupa tine, si sa ai zile multe in tara pe care ti-o da Domnul, Dumnezeul tau, pe vecie. (Deuteronom 4,32.39.40)
 
Semnele timpului – iulie 1997

______________________________

de Valeriu Petrescu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.