Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

MEDITATII IN UMBRA CRUCII – autor dr. Dinu Costin

Scris la: 23 septembrie 2010

De ce serbez eu moartea Lui?

Sunt impresionat de moartea Lui în locul meu. Nu prea sunt obișnuit ca altcineva să-mi rezolve treburile. Atunci când am avut o mare nevoie, nimeni nu m-a ințeles și nu mi-a luat povara, așa încât m-am învățat să mi-o duc singur. Dar acestea erau poveri ușoare pe care și eu, cu o concentrare mai bună, am putut să le duc. Există însă o povară mult mai mare, pe care eu nu pot s-o duc. Niciun om nu poate s-o ducă pe a sa proprie, și cu atât mai puțin pe a sa și pe a altuia. Este o greutate pe care singuri ne-o procurăm, singuri ne-o dimensionăm. Povara vinei!

Într-un moment de neanestezie, de sinceritate viscerală și adevăr pur, necosmetizat, conștiința mea simte durerea. O durere profundă, organică, atotcuprinzătoare. Este unul dintre acele puține momente din viață, în care viteza se încetinește până la oprirea care poate facilita întoarcerea împrejur. 180,00 grade!… Celulele strigă după apă și oxigen. Apă pentru sufletul însetat de curat, de înalt, de dăruire. Oxigen pentru mintea frământată de incertitudine, de dualism și obosită de forme goale și egocentrism. O greutate ce nu se poate ridica de jos, care te trage spre neființă: greutatea de a merge împotriva naturii proprii, împotriva esenței structurale. Povara Păcatului pentru care nu am fost construiți, pe care nu am fost programați să-l gândim, să-l nutrim, să-l adăpostim sau să-l reproducem.

Este un mers împotriva naturii noastre, este o direcție înapoi pentru care nu avem marșarier. Ca să mergem împotriva direcției vieții, trebuie să ne întoarcem cu fața în direcție opusă și să plecăm de lângă origini, de lângă centru, de lângă sens. Trebuie să ne reprogramăm să vrem răul, întârzierea, răzvrătirea. Să mergem spre himera  căutării de sine, a umplerii cu un gol, a emancipării în neant.
Ce este păcatul? Poate că este prea greu de definit fiindcă ne lipsește perspectiva, la fel cum nu poți descrie turnul Eiffel dacă îl vezi prima dată de dedesubt și apoi ești legat în cătușe de unul dintre cei 4 stâlpi. Nu ai cum să-l vezi de la distanță fiindcă ești legat de el. Trebuie ca mai întâi cineva să te elibereze și să fugi și de sub umbra lui. Cât mai departe. Și apoi, după o vreme de la descătușare, să te întorci, să te uiți înapoi și să încerci să prinzi în cadru întreaga siluetă, toată înălțimea. Nu poți simți magnitudinea păcatului decât atunci când te-ai eliberat și vezi cât a costat. Oh, dacă am înțelege prețul plătit pentru perspectiva de la distanță, am simți și cât este de greu, de grav și de gol păcatul. Astăzi sunt liber pentru că El s-a legat de un lemn. S-a legat bine. Cu funie strânsă de soldat roman și cuie bătute cu sete de bigot evreu…
Dar El a mulțumit pentru legătura aceea cu lemnul, căci oricine era atârnat pe lemn era blestemat și El asta a vrut. Ca un paratrăznet ridicat pe un deal înalt în mijocul unei furtuni electrice, El a așteptat fulgerul nimicirii pentru a distruge toate păcatele omenirii pe care le purta în sufletul nevinovat și în trupul de căpătat. Știa că trebuie să piară o dată cu păcatul, dar dacă nu se putea să fie luat acest pahar de la buzele Lui, așa să fie: să piară și El odată cu el. Dar eu să fiu liber, eu să fiu pur, eu să redevin eu. Să pot fugi de acolo și să pot sta departe pentru a câștiga perspectiva de la distanță! Pentru a serba moartea Lui, care este învierea mea.
Ca să poată fi paratrăznet, a trebuit să urce, întâi pe un deal și apoi … pe o cruce! … Fantastic!
Astăzi serbez învierea mea! Și libertatea! Acum sunt liber să-L cunosc oricât. Și să-L iubesc oricât! „În bogăție și în sărăcie, în sănătate și în boală, până când moartea ne va despărți”… Chiar dacă numai pentru o clipă. O clipă scurtă pentru noi, dar o clipă lungă și grea pentru El, cât materia neagră…  O clipă urâtă și întunecată precum neființa, dar care va face ca reunirea să fie cu atăt mai senină. Și deplină!

Dr. Dinu Costin