Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Pe cine cautati?

Scris la: 15 aprilie 2009
Traim intr-o alergare nebuna. Zilele ni se scurg printre degete. Clipele se dezintegreaza si anii dispar ca un abur inselator. Ramane constanta doar alergarea… Alergam cat e ziua de lunga si nu ne oprim nici noaptea. O stare de neliniste, o febrilitate a cautarii dupa altceva ne stapaneste. Nu stim de ce si incotro, dar alergam fara oprire. Vacantele ni le traim in viteza maxima, iar somnul ne este bantuit de miraje ce ne atrag in aceeasi alergare. Oare ce cautam? Oare spre ce alergam? A devenit aproape un viciu aceasta goana. Iar noi ne incapatanam s-o numim viata… Ce fel de viata e cea pe care nu apucam sa o traim fiindca suntem prea ocupati sa alergam spre niciunde, doar sa alergam…
 
Dar undeva, in profundul fiintei noastre, exista un simtamant al unei lipse acute. Ne lipseste ceva, ne lipseste cineva. Este un sentiment difuz, dar nelinistitor. Si ne continuam alergarea… Unii incercam sa concretizam aceasta cautare alergand dupa bani, de toate culorile, cat mai „grei” si cat mai multi. Altii alergam dupa cunoastere… Sa stim cat mai mult, mai repede, inaintea altora, cat mai complet, mai profund… si mai fara sens. Ca in celebra definitie: „un specialist este cel care stie totul despre nimic”. Altii ne imbatam cu dorinta de glorie. Artistica, sportiva, mondena, politica… Sa fim mai ceva, mai cunoscuti, mai invidiati.
 
Si alergam tot mai repede, manati fiecare de fantasmele noastre, cautand ce nu poate fi aflat. Mereu cu sufletul mai gol, mai pustiu. Singuri intr-o lume nepasatoare, solitari in multime, suflete pustii intr-un pustiu de suflet… Si-atunci cand alergarea ne duce pe cai aberante, cand goana nebuna ne poarta spre dezastre, o voce ne intreaba cu intelegere: „Pe cine cautati?”
 
Aceasta goana ilogica a noastra imi aminteste de o ceata stranie alergand bezmetic prin noapte, cu faclii, ciomege, arme, alergand cu un scop precis: sa-L prinda pe Isus. Sunt acolo ostasi, slujitori si aprozi, trimisi de preotii cei mai de seama; este acolo si Iuda. Alearga cu totii. Nu stiu prea bine incotro, doar Iuda stie drumul; nu stiu prea bine de ce, doar preotii care i-au trimis stiu, dar ei alearga in noapte. Si atunci ii intampina Isus cu intrebarea: „Pe cine cautati?”
 
E momentul ruperii, e momentul de cumpana. E momentul cand poti sa devii constient de scopul vietii tale… sau poti sa te incapatanezi sa continui tot asa. Cazi, te ridici si o iei de la capat, alergand dupa himere, dupa propria imagine despre viata, despre sens, despre ideal… alergand bezmetic. Ma intreb cu uimire incotro alerg, pe cine caut. Nu cumva alerg dupa propria-mi imagine, nu cumva gonesc dupa fantasme? Inevitabil, cautam in viata pe cineva care sa ne fie model, cautam pe cineva in care sa ne regasim. De fapt, aceasta cautare are o tinta precisa, chiar daca nu vrem sau nu stim s-o recunoastem. Caci zicea apostolul Pavel inteleptilor Atenei: El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa  locuiasca pe toata fata pamantului; le-a asezat anumite vremi si a pus anumite hotare locuintei lor; ca ei sa caute pe Dumnezeu, si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare din noi. (Fapte 17,26-27)
 
Atunci cand in alergarea nebuna a vietii noastre ne trezim fata-n fata cu Isus care ne intreaba: „Pe cine cautati?”, sa avem curajul sa raspundem: „Pe Tine, Doamne! N-am stiut pana acum, dar ni s-au deschis ochii si acum stim ca alergarea noastra are o tinta”. Sa ascultam cum inima imi zice din partea Ta: „Cauta Fata mea!” si sa raspundem cu tot curajul: Si fata Ta, Doamne, o caut! (Psalmi 27,8)
 
Semnele timpului – septembrie 1997 

______________________________

de Valeriu Petrescu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.