Evoluţie sau evoluţionism?
Autor: Paul Cocei
Omul, prin natura sa, tinde spre asemănarea cu Dumnezeu, încă dinainte de cădere. Procesul transformării omului spre asemănarea cu Dumnezeu se numeşte progres duhovnicesc sau evoluţie duhovnicească. Cu toate acestea, pronunţarea cuvântului “evoluţie” ne duce cu gândul la un cu totul alt sens. Gândul nostru este atras, fără îndoială, de înţelegerea lumească a termenului. În cel mai bun caz, această înţelegere lumească poate fi progresul social (dezvoltarea tehnicii, confortului etc.), iar în cel mai rău, putem fi duşi cu gândul la ceea ce se numeşte evoluţionismul “ştiinţific”.
Ce înseamnă acest „evoluţionism ştiinţific”, ce este el în fapt presupunem a fi cunoscut. Ce ne interesează pe noi îndeobşte este distincţia între evoluţia duhovnicească şi evoluţionism. Fără îndoială, Dumnezeu ne-a creat pentru evoluţie. Ne-a creat pentru a ne depăşi condiţia, pentru a deveni “dumnezei după har”. Premisa pentru o astfel de stare a omului este faptul că el a fost creat “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Această aspiraţie infinită, sădită de Dumnezeu în noi, s-a menţinut şi după cădere. Dacă ea nu s-ar fi menţinut, omul ar fi căzut definitiv în animalitate fără putinţa întoarcerii.
Istoria consemnează însă, de la Adam şi până astăzi, degradarea firii umane şi, împreună cu ea, şi degradarea acestei năzuinţe. Omul, pierzând legătura cu Creatorul, a pierdut şi înţelegerea sfântă a acestei sete din sufletul său. Astfel, el a adus această năzuinţă din planul duhovnicesc în planul trupesc. De aceea omul doreşte să fie bogat, doreşte să posede, să acapareze, să aibă “putere”, fără a şti nici ce înseamnă această putere, nici de ce, în fond, o doreşte. Nu cunoaşte resorturile lui interioare care îl determină să dorească, cu atâta ardoare, toate lucrurile trupeşti pe care le doreşte.
Mântuitorul Iisus Hristos a realizat mântuirea oamenilor, însă fiecare om este dator să şi-o împroprieze prin Botez, printr-o viaţă de pocăinţă şi prin dragoste pentru Dumnezeu şi oameni şi fapte pe măsură, în Biserica lui Hristos. Dacă lipsesc acestea, Jertfa lui Hristos şi Învierea Sa nu lucrează efectiv în sufletul celui lipsit de voinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a crede în El.
În această stare, omul transformă, aşa cum am arătat, cele duhovniceşti în cele trupeşti. Chiar şi sufletul devine oarecum “trupesc” şi continuă să fie tributar celor trupeşti. Aşa se face că, la aproximativ 1800 de ani de la Jertfa Mântuitorului, oamenii “luminaţi”, de fapt întunericiţi de „secolele luminilor”, au putut instituţionaliza acest eşec al realizării lor sufleteşti: au reuşit să oficializeze şi să postuleze identificarea tendinţei lor interioare pervertite cu filosofia lor de viaţă. Într-adevăr, atunci când te rupi de viaţa duhovnicească, ajungi, în gândire, aproape de animale, ba chiar le şi întreci, din cauza faptului că ele nu pot imagina absurdităţi. De aceea descendenţa din necuvântătoare ţi se pare evidentă. Ei bine, în loc să realizeze involuţia lor, “iluminaţii” au născocit “evoluţia” maimuţei.
În mod evident, nu mai există nici un fel de legătură între evoluţia duhovnicească, cea atât de necesară pentru om, pe care au dobândit-o sfinţii prin lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu, şi conceptul modern de evoluţie, care se referă numai la viaţa trupească. Dar şi viaţa trupească, văduvită de cea duhovnicească, este opacă, amputată de cel mai important “organ” omenesc: duhul. În aceste condiţii, filosofia şi ştiinţa trupească nu folosesc la nimic, ba chiar din contră.
Aşa cum au arătat numeroşi teologi dar şi oameni de ştiinţă, evoluţionismul nu are nimic ştiinţific în sine. Este filosofie de la un cap la altul. Este o lucrare de amăgire care începe şi se termină în sufletul omului, în sufletul său golit de duh, de viaţă. Este o filosofie a morţii, a sclavagismului, a victoriei trupului faţă de duh şi a animalităţii asupra spiritualităţii.
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria”. Dacă omul nu recunoaşte aceasta, dacă consideră că planetele s-au format la întâmplare din praf cosmic şi dacă mai crede şi că “tăria” este o metaforă folosită de Moise pentru motive lumeşti (prostia iudeilor contemporani lui sau tendinţa spre poezie a proorocului), este evident că un asemenea om nu vede “slava lui Dumnezeu”, iar “facerea mâinilor Lui” este pentru el de neînţeles.
Evoluţionismul ştiinţific este pe moarte. În curând va fi îngropat. Important este însă ce lasă el în urmă. Peisajul duhovnicesc al lumii este cumplit. Nu numai că lumea nu-L mai cunoaşte pe Hristos, fiind victimă a proorocilor mincinoşi ci amăgirea evoluţionismului a pătruns chiar şi în gândirea ortodoxă (cu numele). Evoluţionismul şi-a îndeplinit misiunea. A decreştinat lumea făcând loc pentru toate alienările orientale, panteiste sau dualiste care vin direct din laboratoarele satanei pentru a se instala în locaşurile creştine. Creştinismul apusean este o mască, iar cel oriental, Ortodoxia, a primit lovituri puternice.
Evoluţionismul s-a contopit într-o nirvană a practicilor păgâneşti, într-o cabală a vrăjitoriei. Evoluţionismul, baza nihilismului, a reuşit să golească sufletele oamenilor, a reuşit să scoată afară pe Dumnezeu din om, chiar cu acceptul omului. Acum urmează epoca umplerii acelui gol. Şi setea de spiritualitate adevărată, de evoluţie duhovnicească, va fi încercat a fi umplută de panteismul universal, de culmea păgânismului. Evoluţia fără Dumnezeu este doctrina New Age. Evoluţionismul a murit, trăiască evoluţia trupească!
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
