Exista doar o singura miscare ecumenica?În cercurile Conciliului Mondial al Bisericilor sloganul unităţii, “există o singură mişcare ecumenică”, este frecvent auzit. Deşi este de înţeles de ce ecumen-tuziaştii trâmbiţează această lozincă, aceasta reprezintă mai mult o dorinţă decât o realitate credibilă. Adevărul este că la sfârşitul sec. XX, care a fost denumit “secolul ecumenic”, există diferite abordări ale ecumenismului, care inevitabil produc în practică diferite mişcări ecumenice.
Este destul de uşor de înţeles ca avocaţii credincioşi unităţii creştine – chiar profesionişti – să gândească în termenii unei singure mişcări unite, deoarece mai multe mişcări nu demonstrează tot atât de mult succesul şi unitatea. Cu toate acestea, însăşi faptul că unii ecumenişti continuă să vorbească despre “o mişcare” arată că ei îşi dau seama că există o problemă a pluralităţii care trebuie rezolvată sau cel puţin evitată.
Atât romano-catolicismul cât şi ortodoxismul au propriile lor abordări mai monocentrice ale ecumenismului. Bisericile ortodoxe sunt în momentul de faţă destul de nemulţumite în cadrul Conciliului Mondial al Bisericilor, simţindu-se desconsiderate şi dominate de bisericile protestante liberale. Ele îşi declară sprijinul pentru unitatea mişcării, dar relaţiile cu curentul principal al ecumenismului WCC sunt din ce în ce mai tensionate, acestea ameninţând cu renunţarea la calitatea de membru WCC; unele organizaţii ortodoxe deja au făcut-o.
Biserica Catolică la Conciliul Vatican II (1964) s-a suit în barca ecumenică, dar nu a devenit membru al Conciliului Mondial al Bisericilor. Prin natura sa, catolicismul gândeşte în termenii “unei singure mişcări ecumenice”, dar acesta este un obiectiv care trebuie realizat în viitor, Papa urmând a fi desemnat ca simbol şi autoritate centrală a unităţii şi discernământului spiritual.
La Conciliul Vatican II, Roma a respins prin Declaraţia privind Ecumenismul expresia “Principiile Ecumenismului Catolic” preferând exprimarea “Principiile Catolice ale Ecumenismului”. Cu toate acestea, Roma a continuat să înainteze pe propria sa cale a unităţii, fără a devia prea mult spre Geneva, Constantinopole sau Canterbury. Ea va deveni o parte integrantă a “singurei mişcări ecumenice”, realizată conform propriilor concepţii şi când va fi timpul potrivit.
Alianţa Evanghelică Mondială constituie o importantă mişcare a unităţii şi cooperării care reuneşte multe milioane de evanghelici din toată lumea. Experienţa penticostală este o altă mişcare puternică a unităţii, ce influenţează mai multe sute de milioane de vieţi. Ambele mişcări ascultă de un toboşar ecumenic diferit (partitura având adesea chiar accente anti-ecumenice).
Adventiştii de ziua a şaptea se consideră a fi o mişcare mondială – prin urmare “ecumenică” – a unităţii în peste 200 de ţări, care cheamă la unitate biblică, doctrinară şi hristocentrică – “înaintăm împreună” – pregătindu-ne pentru apropiata revenire a Domnului şi întemeierea Împărăţiei Sale universale, lumea (aceasta este adevărata oikumene) ce va să vină (vezi Evrei 6:5).
NOTA:
Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro
