Principiile spirituale şi intelectuale sănătoase oferă încredere în abordarea folosită în studiul Scripturii.
De Frank Hasel
De-a lungul secolelor, cercetătorii Biblie au considerat Sfânta Scriptură Cuvântul scris al lui Dumezeu. Criticii credinţei creştine consideră Biblia o carte în totalitate umană şi au pus la îndoială veridicitatea ei, susţinând că ar conţine multe greşeli.
Ce atitudine aveau Isus şi ucenicii faţă de Scriptură? Creştinii devotaţi trebuie să se întrebe care era atitudinea lui Hristos şi a ucenicilor faţă de Scriptură. Referitor la Vechiul Testament, Isus era de părere că învăţătura lui Moise era Cuvântul lui Dumnezeu (Marcu 7:10). Ceea ce a scris David, a scris sub inspiraţie divină (Marcu 12:36). Pentru Isus, scrierile inspirate ale Vechiului Testament sunt de neîncălcat (Ioan 10:35). La fel, ucenicii au susţinut că în Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit prin gura profeţilor (Fapte 3:21). Cuvintele Scripturii sunt inspirate de Dumnezeu (2 Tim. 3:16). Ceea ce spune Scriptura spune de fapt Dumnezeu (Romani 9:17). Aşadar, creştinii consideră că Scriptura conţine adevărul (Psalmi 12:6). Pavel declară că I-a slujit Dumnezeului părinţilor lui, crezând „tot ce este scris in Lege si in Proroci.“ (Fapte 24:14).
Scriitorii Noului Testament susţin că „nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.“ (2 Petru 1:21). Mesajul apostolilor era considerat de la Dumnezeu. Pavel considera că lucrurile pe care le spunea el nu erau „vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt.“ (1 Corinteni 2:13). De aceea, biserica primară a primit mesajul apostolilor „nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu.“ (1 Tesaloniceni 2:13, NASB). Este evident că Scriptura era „considerată demnă de încredere, un transmiţător fidel al mesajului divin.“ 1
Pavel de asemenea a recunoscut inspirația altor părți ale Noului Testament. În 1 Timotei 5:18, el numește ambele testamente Scriptură: „Căci Scriptura zice: ‘Să nu legi gura boului când treieră bucate’ [Deuteronom 25:4] și ‘Vrednic este lucrătorul de plata lui’ [Luca 10:7].” Iar Petru numește scrierile lui Pavel Scriptură (2 Petru 3:16).
Originea divină a Scripturii este clar atestată; totuși scriitorii cărților Bibilei nu erau pur și simplu pana lui Dumnezeu, ci scriitorii Lui; adică fiecare a scris în propriul stil, limbă și gândire, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Unele cărți, cum ar fi Împărați, Cronici și Evanghelia lui Luca sunt dovezi de cercetare istorică aprofundată. În tot acest proces al scrierii lor, „călăuzirea Duhului Sfânt nu a anulat gândirea și procesul scrierii scriitorilor biblici, ci a condus procesul scrierii pentru a maximiza claritatea ideilor și pentru a preveni, dacă era nevoie, distorsionarea descoperirii divine sau transformarea adevărului divin în minciună.”2
Cu toate acestea, scriitorii Bibliei recunosc că există „lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” (2 Petru 3:16).
Uneori această dimensiune umană a Scripturii este considerată responsabilă pentru greșelile din Biblie. La urma urmelor, se spune că a greși este uman. Dar chiar și ființele umane păcătoase sunt capabile să spună adevărul și fac lucrul acesta în mod regulat. Cu cât mai mult ar trebui ca Dumnezeul Bibliei să Își aleagă instrumentele prin care să transmită corect adevărul! A fi uman nu înseamnă neapărat falsitate sau greșeli.
Bineînțeles, limbile umane sunt limitate, iar Biblia nu a fost scrisă într-un esperanto ceresc perfect. Scriitorii Bibliei au folosit un limbaj cotidian, de rând, neştiinţific, pentru a descrie standarde cotidiene, de rând ale adevărului. Ei au vorbit despre răsărit (Numeri 2:3) și apus (Deuteronom 11:30), folosind limbaj descriptiv, nu unul corect științific. Nevoia de corectitudine științifică variază în funcție de situația în care este făcută declarația. Imprecizia şi neadevărul nu sunt acelaşi lucru. Bibilia este caracterizată prin frumusețea simplă a limbajului și farmecul adevărului. Recunoscând lucrul acesta, nu idolatrizăm Scriptura. Numai Dumnezeu este infailibil. În ce privește scriitorii Bibliei, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și demn de crezut.
Multe pasaje biblice reflectă obiceiuri antice, iar conștientizarea acestui lucru poate arunca lumină asupra anumitor dificultăți de interpretare în studiul Bibliei. De exemplu, în antichitate era un lucru obișnuit ca aceeași persoană să aibă mai multe nume (Edom/Esau; Ghideon/Ierubaal) și se foloseau diferite metode pentru a număra anii domniei unui împărat. Trebuie să avem grijă să nu aplicăm Bibliei mentalitatea contemporană și să nu ne grăbim să tragem concluzii greșite cu privire la veridicitatea ei.
Mai mult decât atât, așa-zisele greșeli evidente ar fi fost ușor de detectat de cititorii originali, care erau mult mai familiriazați cu textul biblic decât mulți din ziua de azi. Însă nu există niciun indiciu că Pavel sau alți scriitori biblici ar fi fost acuzați de a fi comis așa greșeli evidente. Probabil că discrepanțele mai mici reprezintă o provocare mai mare pentru teologii serioși decât așa-zisele greșeli evidente.
De asemenea există problema transmiterii scrierilor biblice. Manuscrisele originale s-au pierdut fără îndoială. Deși iudeii erau foarte atenți când copiau manuscrisele biblice, în procesul copierii și transmiterii acestora, s-au strecurat anumite greșeli minore.
Cauza acestora sunt greșelile copiștilor sau infailibilitatea umană. Deși unele din aceste greșeli au apărut în procesul transmiterii și traducerii, ele sunt atât de nesimnificative încât niciun suflet cinstit nu ar trebuie să se poticnească de ele. Este minunat felul în care Dumnezeu a păstrat Biblia așa cum o avem noi azi. Biblia este, într-adevăr, cel mai bine transmis și conservat document din antichitate.
Ce puteam însă face cu privire la discrepanțele și aparentele greșeli din Biblie? De exemplu, în Samuel, Împărați și Cronici există anumite discrepanțe numerice referitoare la același evenimente.
● În 2 Samuel 8:4 scrie că David a luat 1700 de călăreți de la Hadadezer; la 1 Cronici 18:3, 4, se vorbește de 7.000.3
● Conform cu 1 Împărați 4:26, Solomon avea 40.000 de iesle pentru cai; la 2 Cronici 9:25 se spune că avea doar 4.000 de iesle.
● La Matei 27:54, sutașul spune: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”; iar în Luca 23:47, sutașul spune: „Cu adevărat, omul acesta era neprihănit.” .4
● Matei îi atribuie profetului Ieremia un citat din Zaharia. Oare nu își mai amintea bine?5
● La Evrei 9:3, 4, scriitorul se pare că așază altarul tămâii în Sfânta Sfintelor, când se știe că de fapt era în Sfânta. Oare se înșela?6
● Poate fi cosmologia din Vechiul Testament împăcată cu cosmologia științifică modernă?7
Au greșit scriitorii Bibliei sau au suferit de pierderi de memorie? Sau erau produsul timpului și al culturii lor și așadar au greșit în scrierilor lor? Deși cărțile Bibliei au fost scrise într-o anumită perioadă și cultură, Biblia nu este condiționată istoric de relaţiile intrinsece de cauză-efect. Veridicitatea și fiabilitatea Bibliei și adevărul mesajului ei depășesc limitele culturii umane.
Veridicitaeta istorică a Bibliei
Faptul că Biblia conține anumite discrepanțe nu înseamnă că putem să punem la îndoială veridicitatea istorică a evenimentelor biblice. Credinţa creștină este o credință istorică în sensul că depinde în esența ei, de evenimentele care au avut loc. Adevărul și realitatea istorică merg mână în mână și nu pot fi separate de conținutul teologic. „A elimina istoria din esența Scripturii înseamnă a elimina dovezile credincioșiei lui Dumnezeu”8 pentru că Dumnezeu lucrează în istorie. În Noul Testament Isus și apostolii au considerat adevărate evenimentele relatate în Vechiul Testament (Matei 19:4, 5; Romani 15:4) pentru că evenimentele istorice, cum ar fi creația, potopul, ieșirea din Egipt, fac parte din istoria mântuirii descoperită în Scriptură.
Deși scriitorii Noului Testament cunoșteau traducerile Vechiului Testament, este interesant faptul că nici Isus și nici ucenicii nu au vorbit despre greșelile sau erorile acestuia și nu au pus niciodată la îndoială istoricitatea relatărilor din Vechiului Testament. Nu există nicio dovadă că ar fi spus că Scriptura ar fi greșită sau că ar fi atras atenția asupra anumitor greșeli. Din contră, au dat dovadă de credință de neclintit în veridicitatea și autoritatea divină a acesteia. Cei care studiază Biblia nu sunt chemați să răspândească indoieli cu privire la veridicitatea acesteia, ci sunt invitați să urmeze exemplul lui Isus și al ucenicilor.
Ce să facem cu versetele dificile
De-a lungul istoriei, cercetătorii Scripturii au recunoscut provocările pasajelor dificile in Biblie. Deşi, chiar studiind cu mintea deschisă, multe discrepanțe și contradicții dispar, rămân unele probleme. Însă una este să recunoaștem aceste dificultăți ca pe niște întrebări la care nu avem răspuns și altă este să afirmăm că Biblia greşeşte. Această ultimă atitudine înseamnă judecată de valoare a Scripturii, în timp ce prima atitudine nu face altceva decât să ne arate limitele înțelegerii umane și să recunoască faptul că oamenii nu sunt atotștiutori, ci au nevoie de mai multe informații și de luminare de la Duhul Sfânt în ce privește înțelegerea lucrurilor spirituale (1 Corinteni 2:12-14).
În ce privește dificultățile din Biblie, multe din așa-zisele greșeli nu își au originea în descoperirea divină, ci în interpretarea greșită și prejudecățile celui care interpretează. Ce trebuie așadar să facem atunci când dăm de aparente greșeli în Biblie?
Ai o atitudine onestă. Când întâlnim un pasaj dificil în Scriptură, trebuie să îl abordăm cu onestitate deplină. Lui Dumnezeu îi place „curăţia de inimă” (1 Cronici 29:17, în traducerea NIV „onestitatea”). Acesta înseamnă în primul rând să recunoaștem dificulatea și să nu încercăm să o ascundem sau să fugim de ea. O persoană onestă are o minte deschisă, receptivă la mesajul și conținutul pe care îl cercetează. Mai mult chiar, onestitatea înseamnă disponibilitatea de a folosi metode de investigație potrivite. A explica și a înțelege corect Cuvântul lui Dumnezeu exclude presupoziţiile naturaliste, bazate pe premize ateiste care sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.
Roagă-te să înțelegi dificultăţile. Rugăciunea nu înlocuiește munca asiduă și cercetarea profundă. Rugăciunea însă înseamnă să recunoști că depinzi de Dumnezeu pentru a înțelege Cuvântul Său. Scriitorii Bibliei dau dovadă de umilință atunci când recunosc că Dumnezeu și Cuvântul Său sunt mai presus de rațiunea umană. Rugăciunea ne oferă posibilitatea să cerem călăuzirea Duhului Sfânt pentru a înțelege noi aspecte ale textului biblic, care nu sunt accesibile celor care se așază deasupra Cuvântului lui Dumnezeu.
Explică Biblia cu ajutorul Bibliei. Faptul că Dumnezeu este Autorul suprem al Scripturii, implică o unitate fundamentală între diferitele părţi ale ei. Asta înseamnă că atunci când în studiul Scripturii avem de-a face cu aspecte greu de înţeles, toate dificultățile trebuie rezolvate cu ajutorul Scripturii. Cea mai bună soluție pentru dificultățile din Biblie se găsește chiar în Biblie. Nu există explicație mai bună decât explicarea Scripturii cu Scriptura. Asta presupune a lua în considerare contextul biblic și a trece, cu grijă, de la declarațiile clare ale Bibliei la cele mai puțin clare.
Ai răbdare. Există întrebări care nu au un răspuns simplu. Pentru a găsi răspunsul uneori este nevoie de răbdare și perseverență. Iar dacă anumite dificultăți nu pot fi rezolvate în ciuda efortului asiduu, nu te lăsa descurajat. Perseveranța înseamnă și să poți trăi cu întrebări nerăspunse, dar să fii în același timp credincios Cuvântului lui Dumnezeu, căci Cuvântul Său s-a dovedit de nenumărate ori a fi de încredere.
Există Greșeli în Biblie?
Dacă prin greșeli se înțelege că în Scriptură sunt erori sau că este failibilă și neveridică din punct de vedere istoric, atunci răspunsul este NU. Biblia este descoperirea infailibilă a voinței divine. Ideea că Biblia ar conține greșeli poate fi interpretată că Dumnezeu face greșeli sau că este responsabil de ele, ceea ce nu este adevărat. Discrepanțele și imperfecțiunile din Biblie sunt rezultatul failibilităţii umane. Dar niciuna din aceste discrepanțe nu afectă negativ învățătura Scripturii sau veridicitatea istorică a acesteia. Biblia rămâne în continuare demnă de încredere și adevărată și oferă fiecăruia care dorește înțelepciunea necesară pentru mântuire.
Frank Hasel, Ph.D. este decan la Seminarul Bogenhofen, Austria.
____________________
NOTE ŞI REFERINŢE
1. Richard M. Davidson, “Who Is the Author of the Bible?” in Gerhard Pfandl, ed., Interpreting Scripture: Bible Questions and Answers (Silver Spring, Md.: Biblical Research Institute, 2010), p. 3.
2. Fernando L. Canale, “Revelation and Inspiration,” in George Reid, ed., Understanding Scripture: An Adventist Approach (Silver Spring, Md.: Biblical Research Institute, 2005), p. 65.
3. For an explanation of this problem see Gleason L. Archer, Encyclopedia of Bible Difficulties (Grand Rapids, Mich.: Zondervan, 1982), p. 184.
4. On this question see ibid., pp. 346, 347.
5. Ibid., p. 345.
6. See Harold S. Camacho, “The Altar of Incense in Hebrews 9:3-4” in Andrews University Seminary Studies, 24:1 (1986):12.
7. See Randall W. Younker, “Crucial Questions of Interpreting Genesis 1”: http://biblicalresearch.gc.adventist.org/documents/Crucial%20Questions%20of%20Interpretation%20in%20Genesis%201.pdf. Accessed Nov. 30, 2011. See also G. K. Beale, The Erosion of Inerrancy in Evangelicalism: Responding to New Challenges to Biblical Authority (Wheaton Ill.: Crossway Books, 2008), pp. 161-218.
8. Noel Weeks, The Sufficiency of Scripture (Edinburgh: The Banner of Trust, 1988), p. 50.
