Exista libertate religioasa in cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea?

Exista libertate religioasa in cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea?

De la început adventiştii de ziua a şaptea au fost susţinători fervenţi ai libertăţii religioase, pentru simplul motiv că Dumnezeu cere şi nu poate accepta decât un omagiu oferit de bună voie. Însă puţin s-a vorbit sau scris despre libertatea religioasă în cadrul bisericii.
În Manualul Bisericii (care poate fi schimbat numai în cadrul Sesiunii Conferinţei Generale) şi în Regulamentul de lucru al Conferinţei Generale, nu există nimic scris care să se refere în mod direct la libertatea de conştiinţă sau libertatea academică din interiorul bisericii. Însă există mai multe declaraţii care se referă la autoritatea şi unitatea bisericii şi legat de aceasta la necesitatea unei loialităţi armonioase.
Printre cele unsprezece păcate grave sancţionate de biserică, Manualul Bisericii pune pe primul loc respingerea doctrinelor fundamentale sau susţinerea unor învăţături contrare acestora. Numărul şapte şi opt se referă la mişcări schismatice sau neloiale şi “refuzul persistent” de a recunoaşte autoritatea bisericii legal constituită.
Este evident faptul că liderii bisericii sunt din punct de vedere practic mai preocupaţi de unitate decât de libertate în cadrul bisericii. Îmi aduc aminte de o declaraţie a lui Winston Churchill: “Nu am fost numit Prim-ministru al Majestăţii Sale pentru a prezida dezmembrarea Imperiului Britanic”.
Desigur, biserica este altceva decât societatea civilă. Deoarece biserica este o societate voluntară, oricine se simte constrâns, este liber să plece, şi, trebuie subliniat, fără  ruşine sau condamnare. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea nu este una dintre acele biserici autoritare care susţin că numai membrii lor pot fi mântuiţi, ci lasă această decizie în seama lui Dumnezeu Atotputernicul.
Libertatea de conştiinţă în sine nu este limitată în cadrul bisericii, însă exteriorizarea convingerilor (sau a lipsei convingerilor) prin acţiuni are anumite limite. Biserica şi instituţiile sale, mulţumim Domnului, nu are un oficiu de investigare a conştiinţei şi convingerile personale ale pastorilor, profesorilor şi membrilor. Doar atunci când acţiunile unui membru intră în conflict cu libertatea şi buna funcţionare a bisericii se aplică disciplina.
Scriptura arată că învăţături înşelătoare şi false pot apărea în cadrul bisericii. De aceea, este datoria liderilor bisericii de a proteja biserica de concepţii false sau schismatice sau de a permite existenţa sau promovarea acestora în cadrul bisericii. În cazul noilor interpretări, acestea trebuie să fie mai întâi supuse judecăţii fraţilor cu experienţă, căci “biruinţa vine prin marele număr de sfetnici” (Prov. 11:14). Nu este o dovadă de aroganţă intelectuală ca un membru al bisericii să creadă că are dreptate şi toţi ceilalţi greşesc?
Unele idei nu sunt vitale pentru existenţa şi integritatea bisericii. Acestea pot fi importante din punct de vedere etic, însă biserica lasă această problemă în mare măsură în seama conştiinţei individuale. Astfel de subiecte pot include ştiinţa sau tehnologia, partidele politice, avortul, folosirea armelor, anumite forme de păzire a Sabatului, anumite interpretări biblice şi profetice, arhitectura bisericească şi anumite forme de închinare. În privinţa acestora există o libertate internă considerabilă.
Însă există doctrine, în principiu cele 28 de Doctrine Fundamentale, care nu pot fi compromise fără a distruge Evanghelia aşa cum este ea înţeleasă de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi în cele din urmă să submineze şi să distrugă însăşi biserica. Acestea sunt limitele în ceea ce priveşte libertatea religioasă internă. Biserica are dreptul şi responsabilitatea de a-şi menţine propria sa natură şi existenţă. Nici un membru nu are dreptul, atâta timp cât este membru, să înveţe ca adevăr ceea ce este contrar adevărurilor fundamentale care constituie această biserică.
NOTA:
Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro