Factori naturali sanogenetici

Factori naturali sanogenetici (1)



Soare – Aer – Apa
LUMINA SOLARA. Consideratii energo-metabolice. Vitamina D. Talasoterapia. Recomandari practice.
AERUL. Oxigenul. Aerul atmosferic. Aparatul respirator. Masuri practice
APA. Apa si viata. Bilantul hidric cotidian. Aplicatii spirituale. Masuri practice. Utilizarea externa a apei. Aplicatii generale ale hidroterapiei. Baia fierbinte de picioare. Fomentatiile sau compresele cu aburi. Frictiunile cu manusa rece. Compresele reci. Baia de abur (Sauna). Baia fierbinte. Baia la temperatura corpului. Baia rece. Dusul rece. Baile locale alternative fierbinte/rece. Bai locale fierbinti. Bai locale reci. Masaj cu gheata. Impachetari cu gheata. Comprese incalzitoare. Inhalatii.
LUMINA SOLARA
„Dumnezeu a zis: ‚Sa fie lumina!’ Si a fost lumina” Gen 1,3
De-a lungul mileniilor lumina soarelui a fost pusa in relatie cu viata. Civilizatiile stravechi erau atat de impresionate de acest fapt, incat se inchinau la soare ca la un zeu. Sumerienii, egiptenii, babilonienii, persii, grecii si romanii atribuiau soarelui o pozitie privilegiata in panteonul lor. Civilizatiile Azteca, Maya si Inca au ridicat monumente grandioase soarelui.
Energia luminoasa se imparte in trei tipuri principale: lumina ultravioleta (UV): 5%, spectrul luminos: 40% si infrarosu: 54%. Sub ultraviolete se afla undele scurte, iar dincolo de infrarosii se afla undele lungi. Procentul ramas este reprezentat de radiatiile cosmice gama, x, undele radio si undele electrice.
Consideratii energo-metabolice. Nu trebuie sa fi un inchinator al soarelui pentru a recunoaste beneficiile acestei stele create de Dumnezeu. Lumina solara reprezinta sursa de energie care intretine viata pe pamant, de la cea mai mica frunzulita pana la complexitatea organismului uman. Viata nu poate exista fara lumina soarelui.[1]
Pana si vietuitoarele pesterilor care fac obiectul de studiu al speologilor si care si-au pierdut capacitatea de a receptiona lumina solara prin atrofiere si de pigmentare, sunt totusi dependente de energia solara care ajunge pana la ele prin lantul trofic al plantelor, insectelor, liliecilor si guano care este consumat de acestea.
Lumina este primum-movens in intretinerea vietii. Pana astazi fotosinteza, procesul prin care energia solara este transformata in principii alimentare chimice cu rol de combustibili ai vietii, ramane un mister, ca si natura luminii de altfel. Clorofila, pigmentul verde din frunzele plantelor este capabila sa inmagazineze energie sub forma de glucoza, care este apoi structurata sub forma glucidelor complexe de tipul amidonului si celulozei.
De asemenea, proteinele, grasimile, vitaminele si fitochimicalele sunt sintetizate de catre plante prin intermediul luminii solare. Compusii azotati si alte minerale din sol sunt combinate cu apa si hidrati de carbon pentru a realiza aceste sarcini metabolice complexe. Odata cu alimentele, noi devenim beneficiarii energiei furnizate de lumina solara. In felul acesta lumina solara este forta care ne hraneste si ne energizeaza organismul.
De asemenea, ea creaza mediul ambiant necesar existentei noastre. Prin intermediul si datorita sustinerii ei, plantele furnizeaza oxigen si absorb bioxidul de carbon. Prin efectul termic al radiatiilor calorice lumina solara regleaza temperatura si umiditatea, astfel incat viata pe pamant sa fie posibila. Tot acest cadru a fost creat de Dumnezeu si este mentinut in pofida interventiei legilor distrugatoare ale pacatului si mortii.
Excluzand energia nucleara, soarele este sursa a 98% din energia calorica a pamantului. Celelalte 2% sunt reprezentate de activitatea geotermala. Carbunele si titeiul fosil, energia hidroelectrica, eoliana sau a curentilor oceanici, toate isi au originea in energia solara.
Dincolo de aceste consideratii energo-metabolice soarele influenteaza sanatatea noastra mai mult decat ne-am putea inchipui. Lucrul acesta a fost evidentiat pentru prima data, inca de acum peste 2000 ani de catre Hypocrat, parintele medicinii, care a introdus termenul helioterapie. Lumina solara este unul din factorii distrugatori ai germenilor patogeni, cel mai eficient. Inca din 1877, Downs si Blund au descoperit in mod intamplator ca bacteriile expuse luminii solare nu se mai dezvolta. In 1903 Niels Fensen a obtinut premiul Nobel datorita succesului obtinut in tratarea tuberculozei prin helioterapie.
Vitamina D
Vitaminele sunt substante chimice organice aflate in alimente, care actioneaza ca facilitatori sau catalizatori ai proceselor metabolice necesare vietii. Exista unele substante asemanatoare, avand aceeasi functie, pe care le sintetizeaza propriul nostru organism, dar acestea sunt numite hormoni, in timp ce vitaminele sunt obtinute prin aport exogen. Vitamina D, ar putea fi definita ca hormon fiindca, desi ea se gaseste in anumite alimente, organismul este capabil sa o sintetizeze si sa-o depoziteze in tegument ca provitamina D. Lumina solara o transforma in vitamina activa, dihidroergosteron.
Rolul vitaminei D in organism este acela de a mentine echilibrul fosfocalcic, fiziologic, de a facilita absortia calciului si fosforului din tractul digestiv si de a favoriza depunerea calciului in oase, prevenind rahitismul si osteoporoza. Necesarul zilnic de vitamina D este de cca. 400 u.i. Simpla expunere timp de 15 minute, zilnic, a fetei si bratelor acopera acest necesar. Aceasta expunere are si rolul de a diminua cantitatea de colesterol sanguin. O cantitate mica de vitamina D este produsa in plante, tot ca urmare a actiunii luminii solare asupra plantelor.
Ciupercile, morcovii si alte plante contin cantitati mici de vitamina D, care insa sunt insuficiente. Produsele de origine animala sunt cea mai buna sursa, dar din nefericire aceasta vitamina liposolubila este asociata in cele mai multe cazuri cu cantitati mari de grasimi saturate, colesterol si trigliceride, astfel ca sursa animala devine problematica. De pilda, galbenusul de ou contine vitamina D, dar ar trebui sa consumam 100 g galbenus pentru a acoperi necesarul zilnic. Devine evident ca soarele este cea mai buna sursa.
Cele mai mari concentratii de vitamina D se gasesc in ficatul de peste, in special cod si rechin, care dupa cum stim sunt necurate. Inainte de a fi sintetizata vitamina D, copiii predispusi rahitismului erau terorizati de mirosul si gustul extrem de dezagrabile ale unturii de peste.
Zarzavaturile, legumele si fructele sunt cele mai bune surse de minerale, vitamine, fitochine si fibre necesare sanatatii noastre. Fiind rezultatul direct al luminii solare, aceste substante se gasesc in concentratie maxima, in sau imediat sub coaja acestora. Coloritul viu este, de obicei un indicator valoros al prezentei acestor substante utile.
Talasoterapia, asocierea terapiei prin lumina solara, aer curat, vapori de apa sarata, inot, contrast termic, nisip cald/apa de mare rece si odihna este unul dintre cele mai reconfortante si sanatoase moduri de petrecere a concediului de odihna la mare. Un om de stiinta mucalit, inarmat cu un computer a demonstrat ca fiecare dintre noi are pe suprafata corpului sau mai multi germeni decat intreaga populatie a pamantului. In aceste conditii expunerea la soare care prin coponenta sa ultravioleta ucide germenii, este cum nu se poate mai benefica. Un vechi proverb spune ca: „Acolo unde nu intra soarele, trebuie sa vina doctorul”, subliniind importanta medicala si estetica a locuintelor luminoase si aerisite. Expunerea hainelor, a lenjeriei de pat la aer curat si lumina solara, le dezinfecteaza si le confera prospetime.
Efectele luminii solare pot avea si cauze mai complexe asupra ritmului veghe-somn si a altor procese vegetative, prin intermediul glandei pineale (melatonina) si a hipotalamusului. Au fost constatate, de asemenea, efecte imunomodulatorii si imunostimulatorii ale luminii solare. Numarul si eficienta leucocitelor neutrofile ca si al limfocitelor B si T, a capacitatii de transport O2, care prin intermediul radicalilor liberi are efect bactericid, sunt favorizate de lumina solara.
Desigur ca, dupa descoperirea sulfamidelor de catre Domagk in 1922 si a pelicilinei de catre Fleming in 1928, helioterapia nu mai este un procedeu terapeutic propriu-zis decat in cazul terapiei prin ultraviolete a icterului nou nascutului si in unele afectiuni dermatologice. Astfel, acneea, psiorazisul, ulcerul gambei, foliculita si alte piodermite banale raspund favorabil la actiunea luminii solare.
Prudenta. Lumina solara poate avea si efecte daunatoare. Astfel, este extrem de daunatoare pentru retina careia ii poate provoca arsuri cu leziuni ireversibile, daca privim soarele in mod direct neprotejat, sau chiar ca lumina reflectata de zapada sau suprafete lucioase (metalice, oglinzi,etc.). Trebuie stiut ca, daca ochelarii de soare nu sunt de calitate, astfel incat sa filtreze radiatiile ultraviolete, ei nu protejeaza, ci pot fi chiar mai daunatori, provocand o dilatatie a pupilei care altfel ar proteja ochiul in mod natural.
S-a constatat ca lumina naturala are efecte benefice, complexe asupra sanatatii, influentand chiar si dispozitia afectiva. Deoarece unele surse de lumina artificiala nu contin intreg spectru vizual, acestea pot avea unele efecte nedorite. Exista surse de lumina florescenta imbunatatite care acopera spectrul luminos pana la 91%, in timp ce sursele standardizate au doar 68%, iar lampile obisnuite doar 56%. Un efect al luminii florescente care este bogat reprezentata doar in zona lungimilor de unda scurte a spectrului luminos, determina efecte negative cum ar fi hiperactivitate, inatentie, irascibilitate si chiar depresie. Este si efectul pe care il determina ecranul TV.
Desi, cei mai multi oameni nu realizeaza acest lucru, tegumentul face parte din organele vitale ale organismului. Suprafata totala a pielii masoara peste 7000 cmp; pentru fiecare cmp dermic noi avem in jur de 25 m filete nervoase, mii de terminatii algice si sute de receptori tactili si termici, precum si cca. 5 m capilare sanguine. La toate acestea trebuie sa adaugam foliculii pilosi, glandele sebacee, glandele sudoripare si vom avea o imagine simplificata a complexitatii acestui organ.
Pe langa efectele benefice ale luminii solare, aceasta poate avea si efecte daunatoare, daca expunerea este excesiva sau intepestiva. Astfel, expunerea intre orele 10-16, nerespectand principiul progresivitatii ca durata, poate genera arsuri grave. De asemenea, daca nu este protejat capul, supraincalzirea extremitatii cefalice poate genera edem cerebral care poate merge pana la stare comatoasa. Expunerea progresiva, in orele diminetii sau dupa-amiezii, genereaza autoprotectie fiziologica, prin cresterea productiei de melanina, pigmentul natural responsabil de bronzarea atat de ravnita pentru virtutile sale estetice.
Utilizarea lotiunilor, cremelor sau unguentelor de plaja, cu presupus efect protector, de ecran, nu este recomandata de medicii dermatologi. De multe ori, aceste ecrane protejeaza impotriva radiatiilor calorice, evitand arsurile, dar nu au nici un rol asupra radiatiilor UV, lasandu-ne astfel descoperiti fata de riscul cancerigen.
Expunerea indelungata, excesiva altereaza structurile tegumentului, radiatiile ionizante cresc concentratia de radicali liberi si, ca urmare, creste riscul cancerului de piele. In zonele insorite s-a obsevat ca frecventa cancerului de buza este invers proportionala cu diametrul borului palariei.
De asemenea, a fost observata o relatie intre numarul de expuneri intempestive, care au provocat arsuri de-a lungul vietii si frecventa cancerului de piele (efect cumulativ). In consecinta, lumina soarelui este considerata principalul factor de risc in cancerul de piele. Din fericire, epitelioamele, spino- si bazo- celulare sunt cancere cu evolutie locala, cronica indelungata care au o invazivitate redusa si nu dau metastaze. Totusi, o astfel de leziune care nu se inchide dupa cateva saptamani, trebuie tratata cat mai precoce la medicul dermatolog, pentru ca ravagiile sa fie minime.
Mult mai periculos este melanomul, o degenerare canceroasa a nervilor pigmentari, care este unul dintre cele mai invazive si metastazante cancere, ucigand pacientul in cateva luni de zile. Orice modificare in aspectul unei alunite (nev pigmentar), va fi aratata dermatologului imediat.
Recomandari practice
1. Daca locuiti intr-o zona temperata, incercati sa profitati de expunerea la soare, in perioada estivala, cand veti evita supraexpunerea prin alegerea orelor matinale sau vesperale, ca si respectarea progresivitatii incepand cu 5-10’ pentru fiecare latura a corpului. Iarna, aceasta expunere este si mai indicata, folosind zilele insorite si calduroase si expunand parti limitate ale corpului, fara a ne expune riscului de a contracta o viroza intercurenta.
2. Daca apartineti categoriei persoanelor blonde cu pielea alba, prudenta si progresivitatea va fi prima dumneavoastra grija.
3. Evitati expunerea la soare cu o ora inainte si dupa masa, deoarece aceasta interfera cu procesul digestiv.
4. Ochelarii de soare indicati sunt doar cei care ecraneaza si lumina UV, fiind necesari pentru a proteja lumina din zilele insorite, reflectata in proportie de 85% de zapada, 20% de nisip, 5% de apa si celelalte obiecte.
5. Evitati sa adormiti in timp ce va aflati la plaja. Riscati arsuri extrem de grave.
6. Nu priviti niciodata soarele in mod direct, nici macar prin ochelarii de soare. Sfatuitii si pe copii acelasi lucru.
7. Daca v-ati provocat arsuri tegumentare, compresele cu apa rece, iaurtul sau solutia 1% sulfat aluminiu sunt utile; daca insa survine starea febrila, alterarea starii generale, cu diminuarea starii de constienta, cefalee, greata si varsaturi, este necesar tratamentul medical calificat.
 
Factori naturali sanogenetici (2)


            AERUL
Oxigenul, care reprezinta 20% din aerul atmosferic, este gazul esential pentru viata. Asa cum stim, el intretine arderea. Importanta acestuia pentru existenta vietii este reliefata si de predominenta sa cantitativa, el reprezentand peste 80% din greutatea apei, care asa cum stim reprezinta 2/3 din suprafata terei, ¾ din greutatea regnului animal si 4/5 din cea a regnului vegetal. Putem trai mai multe saptamani fara hrana, cateva zile fara apa, dar numai cateva minute fara aer. Spre deosebire de microorganismele anaerobe, pentru care O2 daunator, noi suntem creaturi aerobice.
Aerul ne este necesar pentru supravietuire, iar aerul proaspat pentru sanatate. O2 atmosferic se combina cu glucoza pentru a genera alimentele de rangul I sau vegetale. Exista o relatie sinergica si simbiotica intre viata vegetala si cea animala. Animalele produc CO2 care este esential vietii vegetale, iar plantele produc O2, fara de care viata animala nu ar fi posibila.
Subiectul unei posibile crize de energie este extrem de mediatizat. Rezervele mondiale de titei vor fi epuizate in mai putin de 200 ani. Daca lumea ar continua sa existe si daca surse alternative de energie economica si nepoluanta nu vor fi gasite, atunci omenirea va fi confruntata cu una dintre cele mai grave probleme care va ameninta insasi existenta sa.
Ceea ce trebuie sa intelegem, este faptul ca noi am putea fi confruntati cu o criza personala de energie de care sa nu fim constienti. Este posibil sa avem o profesie buna, o familie si un cerc de prieteni minunati, sa ducem un mod de viata la un standard civilizat si decent si, totusi, sa ne lipseasca un element vital. Vi s-a intamplat sa va treziti buimac, uneori mai obosit decat seara? Cheia problemei poate sa fie o camera neaerisita si o respiratie defectuasa.
Putem avea cea mai performanta benzina aditivata, dar daca vom obstrua filtrul de aer motorul masinii se va opri in cateva secunde. Acelasi lucru se intampla si cu organismul uman. Alimentele sunt combustibilul nostru energetic, dar energia inmagazinata in ele nu poate fi degajata in si pentru procesele metabolice, decat prin intermediul arderii sau oxidarii produsa in prezenta si cu ajutorul O2. Astfel una din legile fundamentale ale vietii ne obliga sa respiram.
Cei mai multi oameni considera ca nimic nu este mai simplu, deoarece respiratia este o activitate (semi)automata, involuntara. Totusi, compozitia aerului si poluantii, pozitii defectuase si o respiratie inadecvata, viciul fumatului, sunt numai cateva dintre amenintarile la adresa sanatatii, pe aceasta cale.
Absenta O2 mai mult de 6-8 minute povoaca leziuni cerebrale ireversibile. In mod exceptional, persoane cu o capacitate vitala foarte ampla sau scufundatori antrenati, ca si conditii speciale de hipotermie, pot prelungi aceasta durata. Creierul este un starter, generator bioelectric si centrala de comanda si control. La nivelul sau, desi nu necesita decat o putere infima de 10 W, este produsa cea mai mare cantitate de energie bioelectrica si informatie necesara organismului. Este o opinie aproape unanima, ca atunci cand activitatea bioelectrica a creierului a incetat, poate fi declarata moartea. Acest lucru poate fi inregistrat grafic prin linia izoelectrica a electroencefalogramei – EEG. Asistata de aparate respiratorii, inima poate continua sa bata, dar decesul este inevitabil.
Alimentele pe care le consumam, apa pe care o bem, mineralele si vitaminele, hormonii si sangele, muschii si inima sunt elemente importante pentru buna functionare a organismului. Dar cel mai important lucru este aerul pe care il respiram. Cresterea aportului de O2 va imbunatatii memoria noastra, capacitatea de a gandi, creativitatea si eficienta noastra.
Raul de altitudine. Cei care urca la inaltimi de peste 5000 m, pe munte sau in avioane nepresurizate au parte de cefalee, ameteli, respiratie superficiala si frecventa, chiar dezorientare, halucinatii si confuzie. Toate aceste sunt simptome ale deficitului de O2. Carenta de O2 afecteaza cele mai inalte instante ale activitatii nervoase superioare: ratiunea, judecata, discernamantul si puterea vointei. Din acest motiv pilotii sunt obligati sa utilizeze rezerve de O2 peste o anumita altitudine.
Din nefericire, unii oameni traiesc experienta unei forme partiale a raului de altitudine chiar si la nivelul marii, deoarece nu respira corect sau traiesc in medii cu aer viciat. Cei mai multi dintre noi ne nastem cu o tehnica de respiratie impecabila, dar datorita unor tulburari emotionale sau stresului, pierdem pe parcurs aptitudinea de a respira corect. Incercati sa faceti urmatoarea experienta: oridecateori va simtiti obosit, irascibil, deprimat sau confuz, luati o pauza de cateva zeci de secunde si respirati adanc de cateva ori aer curat, care din nefericire este tot mai greu de gasit. Veti constata ca starea dumneavoastra generala, ca si dispozitia dvs. se imbunatatesc in mod uimitor.
Trecand in anumite zile prin preajma marilor orase sau a zonelor industriale, avand posibilitatea unei panoramari, veti constata prezenta vizibila a smogului, chiar daca olfactiv, am pierdut capacitatea de a-l detecta. Un mucalit spunea: ‚N-am incredere in aerul pe care il vad.’ Aerul pur este invizibil. De asemenea, ca si apa potabila, el trebuie sa fie incolor, inodor si fara gust. Efectele unui aer curat si sanatos ar trebui sa se vada doar pe fata oamenilor si copiilor radiind de sanatate si bucurie, in verdele proaspat al plantelor si arborilor; in fosnetul acestora ar putea sa se auda.
Aerul rece pare mai proaspat decat cel cald, dar cu exceptia continutului sau in apa si a diferentei in densitate, este acelasi aer. Este adevarat ca anumite conditii climatice care defavorizeaza actiunea curentilor de aer orizontali si verticali, pot genera conditii propice care genereaza smogul atat de daunator sanatatii.
Aerul atmosferic contine aproape 80% azot, care se comporta ca un gaz inert si cca. 20% O2, aproximativ 1% finnd reprezentat de C O2 si alte gaze inerte cum sunt ozonul, heliu, argon, etc. Sub aspect respirator azotul nu actioneaza decat ca un diluant pentru oxigenul, care in stare pura, ar fi daunator organismelor vii. Totusi, in economia metabolismului vegetal si animal, azotul este vital, deoarece el este o componenta importanta a proteinelor, compusii specifici vietii.
Proportia O2 in atmosfera este exact cea potrivita; atunci cand aceasta concentratie scade, organismul lanseaza mai multe hematii in circulatie, pentru a mentine echilibrul necesar al O2. Locuitorii care traiesc in Bolivia sau Peru, la peste 4-5000 m altitudine in Anzi, au 7-8.000.000 hematii/ml sange, in timp ce nivelul normal este de 4-5.000.000/ml.
Aparatul respirator este una dintre cele mai perfectionate si sofisticate masinarii ale organismului. Ce se intampla cand inspiram aerul? Mai intai acesta este filtrat, umezit si incalzit la nivelul cavitatilor nazale. Apoi, el patrunde prin cavum, faringe, larige, trahee, bronhii si bronhiole. Acestea se ramifica ca o adevarata arborescenta pana cand, la capatul distal al fiecarei bronhiole se deschid sub forma de strugure cca. 20 vezicule aeriene numite alveole, unde se realizeaza schimburile de gaze (hematoza) intre aerul atmosferic si capilarele sanguine din peretele acestora. CO2 din sangele care vine de la tesuturi este cedat prin difuziune de catre carboxihemoglobina (HbCO2), iar O2 atmosferic este preluat de hematii ca oxihemoglobina (HbO2). In total exista cca. 200.000 mii alveole care realizeaza o suprafata incredibila de hematoza de cca. 250 mp.[1]
Caile respiratorii detin cateva mecanisme de protectie fata de asaltul reprezentat de particulele straine din aer. In primul rand este cavitatea nazala care prin pilozitatea de la intrare si prin curentii turbionari printre cornetele nazale, filreaza prima categorie de particule mai mari, incalzeste aerul si il umidifica. Sistemul adenoidian existent in cavitatea faringiana si amigdalele palatine reprezinta bariera imunologica care ia nota de natura potentialilor agenti patogeni producand anticorpi pentru neutralizarea lor. Imunoglobulinele A prezente la nivelul mucoasei tractului respirator au acest rol. Mucoasa respiratorie prin celulele sale cubice, ciliate, secreta un mucus protector care este apoi purtat prin miscarile ciliare ca o banda rulanta de eliminare a tuturor impuritatilor si particulelor straine din sistemul respirator.
In mod normal noi respiram cu o frecventa de cca. 16 cicluri/minut, ceea ce inseamna cca. 8 l/’ sau cca. 450 l/h. In timpul unei respiratii normale, aerul se deplaseaza prin caile aeriene cu o viteza de cca. 90 km/h, in timp ce cu ocazia stranutului aceasta explozie poate proiecta aerul cu o viteza de cca. 1000 km/h. capacitatea vitala sau totala a plamanilor este de cca. 4-6 l si ea scade in unele boli degenerative de tip restrictiv, cum ar fi emfizemul. Un om sanatos trebuie sa fie capabil sa expire 75-80% din totalitatea volumului de aer dupa un inspir fortat (VEMS), performanta care este mult redusa in afectiunile de tip obstructiv, cum este astmul bronsic.
Respiratia insa nu are doar extremitatea sa pulmonara, ci la celalalt pol, al tesuturilor, se gaseste un proces la fel de important numit respiratia tisulara, care de obicei este blocata de unele otravuri mortale, cum sunt cianura sau veninul unor serpi. Transportorul dintre cei doi poli este hematia impreuna cu molecula de hemoglobina, care face aceasta naveta completa la fiecare 60 secunde. Pentru a intelege complexitatea a ceea ce Biblia numeste viata, sau sange sa amintim ca in fiecare secunda se nasc si mor cca. 2 500 000 hematii.
Centrii respiratori. Centrii de comanda si control ai respiratiei se afla in bulbul cerebral, un fel de maciuca a maduvei spinarii care este parte din trunchiul cerebral, sediul mai multor functii vitale, al nucleilor nervilor cranieni si important releu de transmisie, aflat la baza si in profunzimile creierului. Centrii respiratori, inspirator, expirator si apneustic functioneaza automat, dar pot fi modificati si in mod voluntar; totusi controlul nostru voluntar are anumite limite, astfel incat nici o fiinta vie nu se poate sinucide retinandu-si respiratia.
Centrii respiratori sunt reglati prin intermediul unor chemoreceptori care supravegheaza presiunea partiala sau concentratia din sange a O2 si CO2. Orice scaderea O2 sau crestere a CO2 determina o crestere a frecventei respiratorii cu hiperventilatie.
Exista doua tipuri majore de respiratie: costala si abdominala. Respiratia de tip costal este actionata de muschi intercostali si consta in cresterea diametrului anteroposterior a cutiei toracice, prin orizontalizarea arcurilor postale. Respiratia abdominala se realizeaza cu ajutorul muschiului diafragm, care in repaus are forma unui clopot si, care prin contractie produce cresterea diametrului vertical al cavitatii pleurale. Respiratia predominent costala este caracteristic feminina, iar cea abdominala este specifica barbatilor. O respiratie corecta presupune combinarea ambelor mecanisme. De obicei, componenta abdominal-diafragmatica a respiratiei este neglijata.
Dr. Sorin Sandulache
Sursa: www.cercetatiscripturile.org