Familia creştină – Intre conflict si armonie
Natura conflictului marital
Un bărbat şi o femeie sunt atraşi unul faţă de altul fiindcă fiecare dintre ei speră că această relaţie le va produce satisfacţie pentru diferitele lor trebuinţe fundamentale. Fiecare din ei aduce un model de personalitate individuală şi fiecare dintre ei are anumite aşteptări şi trebuinţe pe care le aduce în familie. Aceste trebuinţe vor trebui să primească cel puţin o cantitate minimă de satisfacţii, pentru ca persoana să susţină această relaţie, să facă din căminul său un loc fericit şi să fie capabilă să crească şi să dezvolte copiii care vor aparţine familiei. O căsătorie sau o familie fericită este aceea care furnizează un grad relativ ridicat de satisfacţie reciprocă a trebuinţelor fundamentale.
În aceeaşi măsură, o căsătorie sau un cămin nefericit are parte de un grad înalt de frustrare a trebuinţelor fundamentale reciproce. Dacă o relaţie produce răniri emoţionale cronice, dacă ea diminuă imaginea şi stima de sine a celor implicaţi, din ea nu poate rezulta decât respingere, mânie şi agresiune. Modelul trebuinţelor personale pe care fiecare îl aduce în relaţia maritală depinde de felul în care a fost modelat în experienţele de satisfacere a acestor trebuinţe, în primii ani ai vieţii, în copilărie.
Nathan Ackerman , un pionier în terapia familială, afirma că fiecare membru din relaţia maritală aduce cu el trebuinţe, probleme, modele, modelul său de personalitate şi resurse, aşteptări şi speranţe, dar nu numai atât. Ceea ce constituie partea aceasta suplimentară este modelul său de a reacţiona. Fiecare se implică în acest proces cu maniera sa de participare şi interacţionare.
Consilierea maritală care tinde să îmbogăţească această relaţie, diferă de psihoterapie sau consilierea individuală care are menirea de a rezolva conflictele intrapsihice, pe când aceasta, aşa cum spunea Henry Sullivan, are menirea de a optimiza relaţiile. Sullivan declara: „Dacă ai ajuns, în calitate de consilier, să înţelegi corect propriul tău consiliat şi problemele sale, trebuie să-i înţelegi maniera caracteristică de răspuns în relaţia sa cu alte persoane. Este adevărat că relaţiile perturbate reflectă conflictele lăuntrice şi nefericirea proprie, dar distorsiunile şi tulburările de relaţie, perpetuează, intensifică şi produc noi baze şi fundamente pentru tulburările psihopatologice lăuntrice.”
Conflictele maritale sunt în mod fundamental conflicte între două sisteme de trebuinţe. Trebuinţele unuia dintre parteneri intră în coliziune cu trebuinţele celuilalt. Datorită unor frustrări sau deprimări severe ale trebuinţelor fundamentale în primii ani ai vieţii, mulţi oameni dezvoltă trebuinţe nevrotice în contrast cu trebuinţe normale şi le manifestă în cadrul căsătoriei lor.
O trebuinţă nevrotică are două caracteristici. Ea poate fi o exagerare a unei trebuinţe normale, în aşa de mare măsură încât nimeni, nici o persoană nu ar putea să o satisfacă. Ea poate avea un caracter ambivalent sau conflictual. La nivel conştient persoana doreşte un anumit lucru, iar la nivel inconştient ea preferă exact opusul său. Această contradicţie lăuntrică conduce la conflict interpersonal inevitabil. O astfel de persoană nevrotică va fi întotdeauna frustrată fiindcă îi este imposibil ca în acelaşi timp să mănânce prăjitura şi în acelaşi timp să o păstreze.
Consilierul trebuie să fie conştient de astfel de modele self-contradictorii, al căror mecanism odată dezvăluit poate ajuta cuplurile să înţeleagă şi să întrerupă conflictul şi bătăliile lor inutile. De cele mai multe ori trebuinţele fundamentale normale sunt amestecate cu trebuinţe nevrotice. Nici unul dintre noi nu este cu adevărat normal, sănătos şi armonios. Pentru consilierul marital creştin, o primă obligaţie este aceea de a distinge între conflictele acute care necesită o asistenţă maritală de scurtă durată şi distrucţiile grave, cronice, care necesită o terapie maritală de lungă durată.
Simptome semnificative pentru o familie aflată în criză
John Gottman a realizat un studiu asupra a 2000 de cupluri pe durata a două decade şi constată următoarele:
• Dacă o familie nu are o rată de 5 interacţiuni pozitive la una negativă, este puţin probabil să reziste. O relaţie alterată printr-o ceartă de o jumătate de oră necesită pentru reconciliere 2 ore şi jumătate (acelaşi raport de 1 la 5).
• Un moment critic este acela în care se alunecă de la nemulţumirea exprimată prin reproş şi critică. De pildă atunci când se face trecerea de la afirmaţia ceva mai neutră „aş dori să mă suni atunci când întârzii” la acuzaţia „niciodată nu-mi telefonezi când întârzii!”.
• Dacă un cuplu nu-şi mai reaminteşte detaliile perioadei de curtenie, mariajul lor se află în pericol. Cel mai sigur prognostic al viitorului căsătoriei îl constituie acurateţea cu care cei doi sunt capabili să evoce experienţele lor comune anterioare. Atunci când legătura dintre cei doi este suficient de consolidată prin experienţe comune, ei tind să adopte atitudinea: „împreună putem depăşi orice obstacol”.
• Reacţiile vegetative ale soţilor sunt patognomonice pentru viitorul căsniciei. Bărbaţii tind să exprime mai direct, concret şi timpuriu semnele destrămării cuplului. Un semn al destrămării ireversibile al mariajului pare să fie alura ventriculară a celor doi. Atunci când pulsul soţului s-a stabilit la o valoare de peste 80 bătăi/minut iar al soţiei peste 90, ei par să fi dezvoltat o atitudine de ostilitate cronică definitivă.
Caracteristicile unei relaţii maritale care se bucură de libertate, de armonie:
Terapeutul familial Virginia Satir a identificat câteva caracteristici ale familiilor în care fiecare membru se dezvoltă şi se maturizează, familia însăşi bucurându-se de armonie, şi anume:
• Membrii familiei simt şi se susţin unii pe alţii în propria valoare şi maturizare
• Ei comunică într-o manieră clară, directă şi onestă
• Acceptă diferenţele celuilalt şi sunt capabili să tolereze greşelile celorlalţi
• Regulile stabilite în interiorul familiei sunt corecte şi flexibile
• Familia se comportă ca un sistem deschis capabil să interacţioneze într-o manieră sportivă, reciprocă, cu alţi oameni, cu alte familii şi alte instituţii.
După Clinebell caracteristicile unei relaţii maritale care se bucură de libertate, de armonie sunt următoarele:
• Responsabilitate, satisfacerea trebuinţelor reciproce a celor doi parteneri
• Deschidere şi comunicare plină de grijă şi iubire
• Apropiere şi respect pentru trebuinţele individuale ale fiecăruia
• Autonomie, fiecare persoană având propriul său drept la interdependenţă, corectitudine şi egalitate
• Dedicare faţă de creşterea şi dezvoltarea reciprocă
• Continua schimbare sau creştere de-a lungul anilor
• Abilitatea de a utiliza conflictul pentru a creşte
• Profunzimea şi calitatea intimităţii; soluţionarea diferendelor prin negociere nu prin distanţare şi înfruntare
• Optimizarea şi aprofundarea relaţiei sexuale care va fi integrată cu simţăminte profunde de iubire
• Creşterea intimităţii în domeniile semnificative ale vieţii şi credinţei
• Întărirea identităţii maritale, cei doi vor deveni una
• Fidelitate pozitivă bazată pe valorizarea relaţiei şi nu pe simţăminte de vinovăţie şi teamă.
Structura şi statura ideală către care cuplurile ar trebui să fie ajutate să se dezvolte este aceea a două persoane autonome care se dezvoltă individual şi care au ales să îşi construiască o interdependenţă iubitoare mai degrabă decât o dependenţă simbiotică a două jumătăţi de fiinţe.
Modalităţi de îmbogăţire a relaţiei maritale
1. Rezervaţi-vă timp în mod regulat pentru a comunica în mod real asupra unor subiecte care vă interesează. Comunicarea într-o relaţie este ca oxigenul pentru viaţa organismelor vii.
2. Recunoaşteţi şi dezvoltaţi tăria şi personalitatea fiecăruia dintre voi şi a relaţiei voastre, a căldurii, a grijii, a iubirii şi a caracterului ei constant şi regulat.
3. Păstraţi un ecran, o protecţie faţă de sentimentele nerezolvate de mânie, rănire sau resentimente care apar şi se dezvoltă între voi, discutând în mod deschis dezacordurile, negociaţi în mod corect diferendele, rezolvaţi conflictele şi revizuiţi în mod regulat legământul vostru fundamental, păstrându-l corect, curent, într-o manieră onestă şi corectă.
4. Oferiţi ocazii egale fiecărei persoane de a descoperi şi dezvolta propriile sale disponibilităţi, forţe şi posibilităţi lăuntrice şi personale.
5. Permiteţi copilului din voi să se bucure de joc şi veselie în mod regulat şi faceţi lucrul acesta împreună. Învăţaţi să vă bucuraţi unul de altul, să vă tachinaţi, să vă oferiţi mini-vacanţe în fiecare zi şi la sfârşit de săptămână, ca şi concediu anual. Cel puţin câteva minute de relaxare pot fi extrem de încântătoare în fiecare zi.
6. Bucuraţi-vă de viaţa lăuntrică, spirituală şi intelectuală, citind, comunicând şi făcând schimb de idei, de aprecieri şi de preferinţe. Aceasta va strânge relaţia dintre voi şi vă veţi aprecia mai bine.
7. Dezvoltaţi şi susţineţi un grup suport, atât individual cât şi ca, cuplu.
8. Dezvoltaţi-vă şi creşteţi propria maturizare şi dezvoltare, autonomia voastră, şi oferiţi-vă un spaţiu sănătos în cadrul spaţiului comun.
9. Găsiţi cauze pe care le puteţi împărtăşi, cauze comune, comunitare, care sunt mai vaste, mai ample şi mai înalte decât propria voastră relaţie, învăţând să răspundeţi la trebuinţele comunităţii, ale societăţii şi ale lumii, ceea ce vă poate asigura un sens şi o semnificaţie faţă de valori mai înalte.
10. Dezvoltaţi o creştere intenţională şi faceţi proiecte pentru relaţia voastră. Alegeţi, găsiţi şi adoptaţi obiective de creştere care vă vor îmbunătăţi, vă vor optimiza relaţia în moduri pe care le doriţi amândoi şi care vă pot ajuta să vă dedicaţi, adoptând planuri concrete şi construindu-vă un viitor mai bun împreună.
Toate aceste obiective pot fi completate de fiecare cuplu, conform propriului lor sistem de valori şi priorităţi.
Sursa: Departamentul Familie Conferinţa Moldova
Din aceeasi categorie
