Familia – Savurând drumul împreună

Familia – Savurând drumul împreună
Lucru greu e căsnicia! Stând pe culoarul unui tren din Gara Centrală din Sydney, m-am uitat la grămada de bagaje, apoi m-am uitat la ceas. De ce-i lua atât de mult soţiei mele să cumpere o sticlă cu apă? Era plecată de o veşnicie şi începeam să fiu neliniştit fiindcă se apropia momentul plecării. Oare trebuie să dau jos toate bagajele şi să aşteptăm următorul tren? Oare alunecase şi căzuse? Avea nevoie de ajutorul meu? A, uite-o că vine. Răsuflând uşuraţi, ne-am găsit locurile, am pus muntele de bagaje în jur, pe unde am putut, apoi ne-am urat reciproc „La mulţi ani!” – cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a căsătoriei –, după care am început să savurăm călătoria.
5  limbaje ale scuzelor
Exprimarea REGRETULUI: Îmi pare rău
Asumarea RESPONSABILITĂŢII: Am greşit
Încercarea de REPARARE A SITUAŢIEI: Ce pot face ca să îndrept răul făcut?
Sincera PĂRERE DE RĂU: O să încerc să nu se mai repete altă dată
Cererea de IERTARE: Te rog frumos să mă ierţi!
După perioada de prietenie din facultate, în care amândoi am fost destul de limitaţi financiar, ca toţi studenţii, Carol a plecat să predea ca student-misionar în Samoa, timp de 12 luni (în perioada când scrisorile călătoreau cu poşta). Ne-am căsătorit anul următor, având ca buget 50 de dolari şi petrecându-ne luna de miere în cort, într-un parc naţional. Eram îndrăgostiţi, iar când David i-a spus unui profesor, la nuntă, „Pare să fie vis,” acesta a răspuns acru: „O să te trezeşti într-o zi.”
Probabil că acest comentariu reflectă experienţa dureroasă din familiile actuale. Dar de ce să ne surprindă acest lucru? Dacă intenţia lui Satana este aceea de a păta caracterul lui Dumnezeu şi dacă familia a fost ideea lui Dumnezeu, atunci este de înţeles că Satana va întreprinde un atac direct asupra acelei instituţii care face posibil „binele societăţii, succesul bisericii [şi] prosperitatea ţării.” 1
Căsătoria, geneza şi căderea
Debutând într-un decor ideal, cu doi oameni perfecţi, căsătoria a fost menită ca o relaţie de tovărăşie, bucurie şi continuă dezvoltare – avându-L pe Creator drept consultant şi antrenor. Dar şi Lucifer a văzut imensul potenţial al familiei. El a încercat şi încearcă neîntrerupt să distrugă eficienţa familiilor, în fiecare generaţie.
După ieşirea din decorul păcii şi armoniei perfecte, familiile au trăit în condiţii de război. Marea luptă cosmică dintre Hristos şi Satana, dintre bine şi rău se află în faza finală nu numai în istoria pământului, ci şi în spatele uşilor închise din familiile de astăzi.
Josh şi Sally sunt victime în această bătălie. Căsnicia lor de 18 ani este uzată şi firavă. „La bine şi la rău” a devenit numai „la rău”. Micile neplăceri devin prilejuri de mari scandaluri. Josh e din ce în ce mai deziluzionat de locul de muncă. Promovările au întârziat să apară şi se simte de parcă e aspirat într-un tunel întunecos, fără nicio cale de ieşire.
Sally caută şi ea o schimbare majoră. Încercarea de a echilibra rolurile de soţie, mamă, gospodină şi angajată îşi ia acum tributul, în perioada de mijloc a vieţii. Între timp, copiii lor adolescenţi, Andy şi Brett, întâmpină greutăţi cu prietenii, frustrări la şcoală, nesiguranţă cu privire la viitor, dependenţă de pornografie şi dezinteres faţă de biserică. Se simt pierduţi şi departe de părinţii lor.
Legământul căsătoriei
Nu e o imagine prea promiţătoare, nu? Totuşi, în Biblie, Îl vedem pe Dumnezeu acţionând remarcabil în cadrul familiilor cu probleme. În mijlocul disputelor familiale, a disperării, a decepţiilor, violurilor şi crimelor, şi noi putem vedea posibilităţi de refacere, de har şi răscumpărare. Într-adevăr, intenţia lui Dumnezeu a fost aceea ca toate familiile pământului să fie binecuvântate prin familia extinsă a lui Avraam (Gen. 12:3). Înţelegerea pecetluită prin legământ dintre Dumnezeu şi poporul Său a reprezentat raza de speranţă în cele mai negre timpuri.
Legământul nu are la bază efortul (sau eşecul) uman, ci credincioşia lui Dumnezeu. Devotamentul Său se întinde peste familiile de astăzi. Isus a ratificat noul legământ de iertare, cu ocazia Cinei de Taină. Paharul a simbolizat sângele Său vărsat, oferind iertare şi împăcare. Şi în familiile dezbinate de neînţelegeri ireparabile, harul şi iertarea devin indispensabile. Manifestate nu doar de Dumnezeu, ci şi de membrii acelei familii.
CĂSĂTORIA ŞI FAMILIA
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legământul căsătoriei este făcut cu Dumnezeu, ca şi cu tovarăşul de viaţă şi trebuie să se realizeze numai între persoane ce împărtăşesc o credinţă comună. Iubirea reciprocă, onoarea, respectul şi responsabilitatea constituie baza acestei legături, care trebuie să reflecte iubirea, sfinţenia, fidelitatea şi permanenţa relaţiilor dintre Hristos şi biserica Sa.
Cu privire la divorţ, Isus i-a învăţat pe oameni că persoana care divorţează de tovarăşul de viaţă, cu excepţia cazului de adulter, şi se recăsătoreşte cu altcineva comite adulter. Deşi relaţiile în unele familii pot să se îndepărteze de ideal, într-o căsătorie în care partenerii se dedică total unul celuilalt, în Hristos, se poate obţine unitatea plină de iubire, prin călăuzirea Duhului şi îndrumarea bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia şi urmăreşte ca membrii ei să se ajute unul pe altul, spre o deplină maturitate.
Părinţii trebuie să-şi crească astfel copiii, încât aceştia să-L iubească şi să-L asculte pe Dumnezeu. Prin exemplul şi cuvintele lor, ei trebuie să-i înveţe că Domnul Hristos este autorul plin de iubire al disciplinei, întotdeauna binevoitor, care le poartă de grijă şi doreşte ca ei să devină membri ai trupului Său, familia lui Dumnezeu. Unitatea crescândă a familiei constituie unul dintre semnele distinctive ale ultimei solii a Evangheliei. (Gen. 2:18-25; Mat. 19:3-9; Ioan 2:1-11; 2 Cor. 6:14; Ef. 5:21-33; Mat. 5:31,32; Marcu 10:11,12; Luca 16:18; 1 Cor. 7:10,11; Ex. 20:12; Ef. 6:1-4; Deut. 6:5-9; Prov. 22:6; Mal. 4:5,6).
Deseori, părinţii se întreabă cum pot fi atât de diferiţi copiii din aceeaşi familie. Trăiască deosebirile! „În ordinea stabilită de Dumnezeu, oamenii cu temperamente diferite ar trebui să se asocieze.”2 Faptul de a învăţa să apreciem diferenţele din cadrul familiei ne pregăteşte pentru a putea colabora cu tot felul de oameni din comunitatea mai largă.
Datorită deosebirilor noastre unice, Dumnezeu Îşi manifestă iubirea faţă de noi în multe căi diferite. Îi place să petreacă timpcu noi şi să ne acorde atenţie (Matei 6:26; Apoc. 3:20); ne oferădaruri bune (Matei 7:11; Rom. 6:23; Iacov 1:17), iar faptele Sale de slujire includ umilinţă şi sacrificiul suprem al propriei vieţi (Fil. 2:3-11). Ni se spune că El „are milă” de slăbiciunile noastre (Isaia 53; Evrei 4:15) şi faptele Lui măreţe ne inspiră (1 Petru 2:9).
Vorbind limba care trebuie
Mulţi au descoperit că cele „cinci limbaje ale iubirii” 3sunt foarte utile în descoperirea celor mai bune modalităţi de a oferi şi a primi dragoste. Mai recent, Gary Chapman şi Jennifer Thomas au identificat Cele cinci limbaje ale scuzelor,4 lucrare în care sunt identificate tiparele de comunicare în familie, comunităţi, şcoli, locuri de muncă şi politica internaţională. Când cineva a fost jignit de altcineva, este necesară recunoaşterea acestui fapt pentru ca vindecarea şi refacerea să aibă loc.
În doi ani de cercetare, cei doi autori au descoperit că diferiţi oameni necesită diferite tipuri de scuze. Simpla articulare a expresiei „Îmi pare rău!” li se poate părea nesinceră unora şi insuficientă pentru vindecarea rănii. Unii au nevoie să audă că celălalt îşi asumă responsabilitatea pentru propriile fapte; alţii au nevoie să audă că pe viitor se va încerca evitarea aceleiaşi situaţii.
În Biblie, avem un exemplu clasic pentru toate aceste limbaje ale scuzelor, folosite pentru a găsi iertare şi împăcare. Eforturile enorme ale lui Abigail de a folosi faţă de David diferite limbaje ale scuzelor au rezultat într-un număr de avantaje nesperate şi pe termen lung (vezi 1 Sam. 25).
Savurând călătoria – împreună
Mare lucru e căsnicia, într-adevăr! Dar în acelaşi timp, căsnicia poate aduce şi cele mai profunde satisfacţii. Ce-ar fi fost dacă aş fi acţionat conform impulsurilor mele imature de a pune capăt căsniciei atunci când propriile înclinaţii egoiste erau puse la grea încercare, în primii ani? Ce pierdere inimaginabilă ar fi fost pentru noi! Doi băieţi, două tinere familii, multă slujire a celor din jur şi un potop de amintiri nepreţuite ne fac să nu uităm de călătoria aducătoare de satisfacţii depline împreună cu Dumnezeu, care ne este fidel chiar şi atunci când noi nu Îi suntem.
Călătoria n-a fost nici statică, nici predictibilă. Totul s-a schimbat pe parcurs: drumul, vehiculul, peisajul, vremea, ceilalţi pasageri şi chiar nivelul de hotărâre (nivelul de energie) pentru a continua.
În mijlocul situaţiilor, împrejurărilor şi vecinilor în permanentă schimbare, poporul lui Dumnezeu a găsit întotdeauna o sursă de putere şi siguranţă în devotamentul lui Dumnezeu. El, care este tot timpul lângă noi, care nu Se schimbă – Acelaşi ieri, azi şi pentru totdeauna –, este neîntrerupt la dispoziţia noastră.
1 Ellen G. White, Căminul adventist, pag. 15. La toate referinţele bibliografice la cărţi traduse în limba română, numărul paginii este din ediţia originală, engleză.
2Ibid, pag. 15
3Gary Chapman, Cele cinci limbaje ale iubirii, www.5lovelanguages.com; în limba română, editura Curtea Veche, 2008 (ediţia III)
4Editura Curtea Veche, 2008
Carol şi David Tasker se bucură de o căsnicie interculturală (Carol este din Australia, iar David s-a născut în Noua Zeelandă) şi slujesc în calitate de profesori la Institutul Adventist Internaţional de Studii Avansate, din Filipine.
Carol şi David Tasker
Sursa: http://adventist.md