Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

UNITI LEGAL

Scris la: 15 aprilie 2009
 
 
UNIÞI LEGAL
JOE CREWS
 
 
Joe (Joseph A.) Crews a trãit între 1924 ºi 1994. Predica urmãtoare aparþine unui evenghelist respectat al bisericii, fondatorul lucrãrii prin radio Amazing Facts, bine cunoscut în întreaga lume. Pastoral Crews a apãrat cu hotãrâre adevãrurile simple (de aceea adesea ºi nepopulare) ale Scrierilor Sfinte în peste 553 de emisiuni de radio ºi televiziune, ca ºi în publicaþii. Pentru unii el este reprezentantul “conservatorismului”, fiind însã pentru toþi adventistul desãvârºit, care crede în Biblie. Predica aceasta este luatã din lucrarea sa Creeping Compromise (Compromisul se furiºeazã) [Frederick, Md.: Amazing Facts, 1977] pp. 94-101.
 
Încercaþi-vã sã vã imaginaþi douã tipuri de familie, pentru a face o comparaþie. În una sunt trei soþii, toate cãsãtorite cu acelaºi bãrbat, fiecare din ele având cel puþin un copil. Locuiesc împreunã, iar soþul ºi tatãl este mereu prezent pentru a-ºi exercita autoritatea în ce priveºte disciplina ºi siguranþa gospodãriei.
Acum imaginaþi-vã un alt tip de familie. Un bãrbat s-a cãsãtorit pe rând cu trei femei, de care a divorþat. Toate i-au oferit copii. Nu locuieºte împreunã cu niciuna, iar copiii cresc fãrã tatã, sub trauma insecuritãþii financiare ºi emoþionale.
Care din aceste douã situaþii o consideraþi mai gravã? Legea noastrã o interzice pe una ºi o acceptã pe cealaltã. Probabil cã, dacã am analiza toate aspectele din punct de vedere pur social ºi uman, am putea spune cã a doua variantã este mai de nedorit decât prima. Dar din perspectiva iudeo-creºtinã probabil cã am condamna-o pe prima, considerând-o greºitã.
Analizând cele douã situaþii doar din perspectiva biblicã, este vreo diferenþã moralã între ele? Conform Scripturilor, cãsãtoria este un angajament pentru întreaga viaþã. Divorþarea de un partener nevinovat ºi cãsãtoria cu altul sunt ºi mai puternic condamnate decât poligamia practicatã în vremea Vechiului Testament. Ambele variante sunt împotriva planului ºi a scopului lui Dumnezeu. Copiii suferã probabil mai mult în cazul divorþului pãrinþilor decât în cadrul poligamiei, însã, în lumina revelaþiei, niciuna din cele douã variante nu poate fi apãratã sau toleratã. Fie cã un soþ îºi ia mai multe soþii în acelaºi timp sau pe rând, aceasta nu este dupã voia lui Dumnezeu.
Cum putem explica faptul cã existã o contradicþie între practica creºtinã ºi ce spune Biblia în aceastã privinþã? Tot mai mulþi membri ai bisericii se comportã ca ºi când nu ar exista nicio restricþie în ce priveºte numãrul de cãsãtorii pe care le pot încheia. Conºtiinþa moralã a multor biserici s-a schimbat ºi s-a adaptat dupã numãrul mare de divorþuri.
Deºi majoritatea bisericilor creºtine sunt oficial de acord cu învãþãtura Bibliei cu privire la divorþ, se pare cã fac prea puþin pentru a-ºi face publicã poziþia. Adesea conducãtorii bisericii ºi pastorii trebuie sã fie presaþi ca sã ofere o declaraþie clarã cu privire la doctrina oficialã cu privire la divorþ. Motivul poate fi numãrul stânjenitor de mare al conducãtorilor care au divorþat ºi au rãmas pe poziþii de conducere, cu aprobarea, cel puþin tacitã, a bisericii.
Din nefericire, dacã problema divorþului nu este rezolvatã atunci când apare, este imposibil de rezolvat ºi de acþionat mai târziu. Pentru cã multe cazuri de divorþ presupun acuzaþii din ambele pãrþi, adesea fãrã dovezi, pastorii nu sunt dornici sã se intre în acest teren conflictiv. Nici comitetele nu doresc sã se implice în aceastã sarcinã neplãcutã de a exclude pe cineva care poate cã în trecut a fost un conducãtor respectat în bisericã. Aºadar problema este lãsatã în ceaþã. Este mai uºor sã profiþi de necunoºtinþã de cauzã, ºi astfel multe persoane vinovate îºi pãstreazã calitatea de membru chiar ºi dupã recãsãtorire.
Este unanim recunoscut faptul cã existã situaþii complicate, pentru care se pare cã nu existã nicio soluþie. Fiecare caz are specificul lui. S-ar putea sã nu existe soluþii satisfãcãtoare care sã facã dreptate ambelor pãrþi implicate. Dar indifferent de soluþia adoptatã de bisericã, aceasta trebuie sã fie în perfectã armonie cu învãþãtura Bibliei cu privire la divorþ. Isus a declarat cã existã o singurã condiþie care sã justifice divorþul ºi recãsãtorirea, ºi anume adulterul. “Eu însã vã spun cã oricine îºi lasã nevasta, afarã de pricinã de curvie, ºi ia pe alta de nevastã, preacurveºte; ºi cine ia de nevastã pe cea lãsatã de bãrbat, preacurveºte.” (Matei 19:9)
Vã rog sã observaþi cã Hristos considerã cã cineva care divorþeazã ºi se recãsãtoreºte este vinovat de adulter, cu excepþia cazului în care a fost înºelat de partenerul de viaþã. Dacã partenerul a comis adulter (porneia, sau impuritate sexualã), partea nevinovatã are dreptul la divorþ ºi recãsãtorire.
             Poziþia extrem de rigidã a lui Isus cu privire la divorþ a fost subiectul multor dezbateri. Chiar ºi ucenicii Lui au fost uimiþi de poziþia Sa intransigentã ºi au zis: “Dacã astfel stã lucrul cu bãrbatul ºi nevasta lui, nu este de folos sã se însoare.” În mintea ucenicilor nu era nicio neclaritate cu privire la cele spuse de Isus. Ei au înþeles cã El interzicea orice fel de divorþ ºi recãsãtorie, cu excepþia cazurilor de adulter. Rãspunsul lui Isus la uimirea lor confirmã faptul cã ei înþelegeau corect declaraþia Sa. Pânã nu demult, spre cinstea lor, se poate spune cã majoritatea bisericilor protestante ºi cea catolicã au înþeles cuvintele lui Isus în acelaºi fel ca ºi ucenicii. Din nefericire, rata divorþurilor crescând vertiginos, învãþãtura biblicã îi deranjeazã tot mai mult pe membrii care divorþeazã. S-au fãcut încercãri de reinterpretare a poziþiei bisericii cu privire la divorþ, chiar ºi în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a ªaptea.
              Ar fi potrivit sã luãm în considerare ºi sfatul Spiritului Profetic, care i-a condus pe pionierii bisericii sã adopte poziþia biblicã în ce priveºte problema divorþului.      
               “O femeie s-ar putea sã fie divorþatã legal de soþul ei, dar în ochii lui Dumnezeu, conform unei legi mai înalte, sã nu fie. Existã un singur pãcat, ºi anume adulterul, care permite, în ochii lui Dumnezeu, ca un bãrbat ºi o femeie sã fie eliberaþi de legãmântul cãsãtoriei. Chiar dacã legile civile acordã divorþul, în lumina Bibliei ºi conform legilor lui Dumnezeu, cei doi rãmân soþ ºi soþie.” (Cãminul adventist, p. 34)
               “Ideile tale cu privire la relaþia de cãsãtorie sunt greºite (mesaj adresat cuiva care se gândea la divorþ.) Nimic în afarã de pângãrirea patului conjugal nu poate anula legãmântul cãsãtoriei. … Oamenii nu au dreptul sã îºi construiascã propriul standard ºi sã evite legea ºi standardul divin de neprihãnire. … Dumnezeu a permis o singurã situaþie în care soþia poate sã îºi pãrãseascã soþul sau invers, iar acesta este adulterul. Fie ca rugãciunea sã conducã deciziile în aceastã privinþã.” (Ibid, pp. 341, 342)
“Existã multe cãsãtorii nefericite pentru cã existã multã grabã. Adesea cei doi îºi unesc vieþile la altar, încheind un legãmânt solemn înaintea lui Dumnezeu fãrã se fi gândit serios la asta ºi fãrã sã se fi rugat fierbinte. Mulþi fac acest pas din impuls. Nu îºi cunosc bine viitorul partener. Nu îºi dau seama cã este în joc fericirea întregii lor vieþi. Dacã fac un pas greºit ºi viaþa de cãsãtorie se dovedeºte a fi nefericitã, nu mai pot da înapoi. Dacã descoperã cã nu se pot face fericiþi unul pe altul, trebuie sã facã tot posibilul pentru a îndura situaþia.” (Daruri spirituale, vol. III, p. 120)
Odatã sora White a sfãtuit cã cel vinovat moral trebuie sã fie exclus pentru totdeauna din rândul bisericii. Scrisoarea respectivã (inclusã mai târziu în Mãrturii, vol. I) nu oferã detalii cu privire la greºeala morala comisã. Recomandarea datã de Ellen White aratã cã unele persoane care încalcã legea lui Dumnezeu trebuie sã caute mântuirea în afara bisericii.
“Nu este posibil ca E sã mai facã parte din biserica lui Dumnezeu. El s-a aºezat într-o poziþie în care nu mai poate fi ajutat de bisericã ºi nu mai poate face parte din ea. El s-a opus luminiii ºi adevãrului. Singur a închis uºa ºi a refuzat sã asculte mustrarea. A urmat înclinaþiile inimii sale corupte, a încãlcat legea sfântã a lui Dumnezeu ºi a fãcut de ruºine cauza adevãrului prezent. Dacã se pocãieºte vreodatã din inimã, biserica trebuie sã îl lase singur. Dacã va ajunge în Cer, trebuie sã ajungã singur, fãrã tovãrãºia bisericii. Mustrarea Domnului trebuie sã îl însoþeascã mereu, pentru ca principiile morale sã nu fie coborâte la pãmânt.” (Mãrturii pentru bisericã, vol. I, p. 215)
Pe baza unor asemenea citate ºi a declaraþiilor lui Hristos cu privire la aceastã problemã, s-a adoptat ºi s-a menþiunut de-a lungul anilor poziþia cã cei care îºi pãrãsesc de bunã voie partenerul nevinovat, pentru a se cãsãtori cu altcineva, comit adulter. Ei sunt excluºi din bisericã ºi, mai mult chiar, atâta timp cât continuã sã trãiascã în acea relaþie pãcãtoasã, cu cineva cu care Biblia nu aprobã, nu pot fi primiþi înapoi în rândurile bisericii.
Asta este în acord cu cerinþa Bibliei ca oamenii sã se pocãiascã ºi sã îºi pãrãseascã pãcatele. “Cine îºi ascunde fãrãdelegile nu propãºeºte, dar cine le mãrturiseºte ºi se lasã de ele, capãtã îndurare.” (Proverbe 28:13)
Timp de mulþi ani biserica a acþionat conform acestui principiu sãnãtos, fãrã multã împotrivire. Dar pe mãsurã ce divorþurile devin tot mai obiºnuite, încep sã se infiltreze ºi mai tare în biserica rãmãºiþei. Folosindu-ºi modalitaea favoritã de atac, Satana a intrat încetul cu încetul în familia lui Dumnezeu, prin compromisul dãunãtor care se furiºeazã. Divorþul pe motive nebiblice devine din ce în ce mai frecvent. Apoi partenerii vinovaþi, recãsãtoriþi, se întorc cu noii parteneri ºi cer înapoi calitatea de membru. Adesea sunt persoane talentate, respectate, care au slujit cândva în bisericã. Încep sã fie simpatizaþi ºi se cautã cãi de a fi reprimiþi în rândurile credincioºilor.
Aproape oricine poate sã fie înþelegãtor cu o persoanã plãcutã, talentatã, care cere sã fie botezatã, mai ales când pare sincerã ºi consacratã. Este uºor sã acþionezi din impuls, sã o accepþi imediat ºi sã îi oferi poziþii de rãspundere, conform capacitãþilor pe care le are. Dar ar trebui luatã o asemenea decizie pe baza sentimentelor sau pe baza Cuvântului lui Dumnezeu? Oricât am vrea sã ignorãm sau sã negãm asta, aceºti oameni au comis adulter ºi continuã sã trãiascã într-o relaþie pe care Dumnezeu o numeºte pãcat. Dacã Dumnezeu condamnã acest lucru, poate biserica sã îl aprobe?
Botezând ºi reprimind asemenea persoane în trupul lui Hristos, îi asigurãm pe candidaþi cã sunt copiii lui Dumnezeu ºi cã sunt acceptaþi de El. Dar cum putem sã le oferim o asemenea siguranþã dacã nu trãiesc în armonie cu legea divinã ºi dacã Dumnezeu nu aprobã ce fac ei? Nu înseamnã asta a oferi o mângâiere periculoasã, care îi determinã sã aibã o siguranþã falsã?
Unii s-ar putea sã nu fie de acord, susþinând cã în aceastã situaþie pãrãsirea pãcatului ar presupune ruperea unei alte cãsãtorii, iar douã lucruri rele nu vor aduce niciodatã unul bun. Rãspunsul la aceastã obiecþie este cã nu ar trebui sã îi obligãm sã facã ceva cu privire la relaþia pe care o au. Noi doar putem ºi ar trebui sã le spunem exact ceea ce spune Biblia cu privire la asta. Într-adevãr, cu mult timp înainte sã se implice în relaþia adulterã, ei au ºtiut cã este pãcat.
De aceea situaþia lor este atât de gravã. Biserica ar trebui sã le spunã clar cã nu poate sã le ofere vreo speranþã sau mângâiere pe care Biblia nu le-o dã.
Niciun pastor nu are dreptul de a face vreo excepþie faþã de ceea ce învaþã Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la adulter. Biserica ºi slujbaºii ei ar trebui sã le spunã acestui cuplu cã nu existã nimeni care sã aibã dreptul sã meargã dincolo de ceea ce a spus Dumnezeu, de aceea nu pot sã intre înapoi în trupul lui Hristos. Asta nu înseamnã cã nu pot fi mântuiþi. Dumnezeu are dreptul sã facã orice excepþie în Ziua Judecãþii. În omniºtiinþa Sa El înþelege motivele ºi împrejurãrile necunoscute celorlalþi, dar El nu a oferit bisericii dreptul de a face excepþii, nici condiþiile în care pot fi fãcute acestea. Trebuie trase linii acolo unde sunt trase ºi în Biblie, iar simpatiile personale nu ar trebuie sã permitã deciziile luate.
Chiar dacã s-ar putea ca vreo bisericã sau vreun pastor sã reprimeacã un astfel de cuplu care trãieºte într-o relaþie adulterã, asta nu le-ar mãri ºansele ca ei sã fie mântuiþi. Trebuie arãtatã dezaprobarea lui Dumnezeu faþã de divorþ ºi adulter, astfel încât cei vinovaþi sã fie impresionaþi de grozãvia acestui pãcat. Sub impresia Duhului Sfânt ei vor trebui sã hotãrascã ce sã facã în privinþa cãsniciei lor nelegitime. Nimeni nu ar trebui sã facã presiuni ca ei sã se despartã. Ei trebuie sã decidã singuri ce sã facã, pentru mântuirea lor. Indiferent de hotãrârea luatã, biserica trebuie sã îi încurajeze sã fie credincioºi, sã vinã la bisericã ºi sã se încreadã în mila lui Dumnezeu. Dar a-i accepta înapoi ca membri ar însemna sã schimbãm Cuvântul lui Dumnezeu în favoarea dorinþelor noastre.

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.