Fanny Crosby
Autoare a mai mult de 9000 de imnuri plus 1000 de poeme și cântări seculare, Francis Jane Crosby, cunoscută ca Fanny, a fost una dintre cele mai iubite personalități creștine din secolul al 19lea. Pe lânga imnurile ei, printre care unele sunt cele mai populare în toate denominațiile creștine, ea a fost cunoscută și ca predicatoare, învățătoare și lucrătoare în misiune. Cel mai remarcabil lucru despre ea este că a facut toate aceasta în ciuda faptului că era oarbă din fragedă copilărie.
Un pastor a remarcat odata fără rea voință: „Consider că e un mare păcat că Dumnezeu nu ți-a dat vedere, în timp ce te-a binecuvântat cu atâtea alte daruri.“ Fanny Crosby nu a ezitat să răspundă pentru că mai auzise astfel de comentarii înainte, „Știi, dacă la naștere aș fi putut să îmi pun o singură dorință, mi-aș fi dorit să fiu născută oarbă! Pentru că atunci când voi ajunge în cer, prima față pe care o voi vedea cu bucurie, va fi aceea al Salvatorului meu.“
Născută în Putnam County, New York, Fanny s-a îmbolnăvit de infecție la ochi în primele două luni ale vieții ei fragede. Din nefericire, medicul familiei a fost plecat, iar alt om – care s-a prefăcut ca fiind medic certificat – a tratat-o prescriindu-i comprese cu muștar iute, care trebuiau aplicate asupra ochilor ei. Din nefericire acest tratament a lasat-o oarbă. Când s-a descoperit că acest om nu era doctor cu adevărat, el a dispărut. Câteva luni mai târziu, tatăl fetiței a murit. Mama a fost forțată să-și găsească un loc de muncă în orașul învecinat, lăsând fetița în grija bunicii Eunice.
Ca Fanny să nu rămână dependentă de alte persoane, așa cum era obișnuit pentru oamenii orbi la data aceea, Eunice a educat-o și a învățat-o multe aspecte ale lumii din jurul ei, ajutand-o să memoreze pasaje mari ale Bibliei și altor cărți.
Pentru că doctorii spuneau că nu se mai poate face nimic ca vederea ei să fie refăcută, bunica Eunice a ajutat-o să-și dezvolte memoria, în timp ce fetiță creștea și se juca cât de normal posibil cu ceilalți copii.
Dragostea ei pentru poezie a început devreme – primele ei versuri le-a scris la 8 ani, aratând refuzul ei de a se compătimii pe sine însăși:
O, ce suflet fericit sunt,
Desi nu pot vedea!
Sunt determinată ca în aceasta lume
Să fiu fericită.
De câte binecuvântări mă bucur,
pe care alții nu le au,
Să plâng și să oftez pentru că sunt oarbă
Nu pot, și nu o voi face!
Ocazional Fanny a mers la școlile locale, dar pentru că învățătorii nu au știut cum să o ajute, nu a rămas niciodată mult. Cu toate acestea, perioada adolescenței a evidențiat talentul ei creativ – cânta cu vocea, cânta la pian și a devenit cunoscută ca poetă. La vârsta de 14 ani mama ei a auzit despre o noua șansă pentru Fanny în Institutul pentru orbi din New York, care tocmai se deschisese. În 1835 Fanny s-a înscris la școală și acolo a găsit în sfărșit acel lucru pentru care se ruga – o șansă să trăiască printre oamenii care puteau să o învețe toate lucrurile care o interesau. În acest institut și-a petrecut 23 de ani din viața ei: 12 ca elevă și 11 ca învățătoare.
Un om al științei care studia creierul uman a cunoscut-o pe Fanny în timp ce era la școala și a spus despre ea: „Avem aici o poetă. Încurajați-o cât de mult posibil. Citiți-i cele mai bune cărți și învațați-o cele mai bune poeme. Veți auzi despre această tânără domnișoară într-o zi.“ Nu a durat mult, pentru că la vârsta de 23 de ani Fanny a făcut cunoștință cu președinții lumii de atunci.
Un alt membru al institutului, Alexander van Alstine s-a căsătorit cu Fanny în anul 1958. El a fost considerat unul dintre cei mai buni organiști din New York la data aceea și a scris melodiile la multor imnuri ale lui Fanny. Ea însăși a compus puține melodii pentru imnurile ei, deși cânta la o mulțime de instrumente cum este arpa, pianul și chitara.
În anul 1859 Fanny a născut un copil care la scurt timp după aceea a murit. Ea a vorbit foarte rar despre acest incident, de aceea nu se știe nici măcar daca a fost o fata sau un băiat.
Mulți muzicieni veneau la Fanny pentru versuri. De exemplu a venit într-o zi la ea muzicianul William Doane, care i-a fost prieten apropiat peste 40 de ani. Vizita a fost surpriza pentru Fanny, dar Doane a rugat-o sa îi scrie câteva cuvinte pentru melodia care tocmai o compusese și trebuia să o cânte la următorul congres. Singura problemă era că trenul pentru acest congres pleca în 35 de minute. În timp ce el cânta melodia la pian, Fanny a bătut din palme și a exclamat: „Cântarea ta spune Sigur la Domnu-n brațe!” Apoi s-a retras să se roage și s-a intors cu versurile acestui imn, care mai târziu au fost o inspirație pentru aceia care au pierdut un copil ca și ea.
Deși Fanny avea contracte cu diferiți editori să scrie 3 imnuri pe săptămână, de multe ori scria 6 imnuri pe zi, pentru un dolar sau doi pe imn, multe din ele devenind foarte populare. Pe când mulți gândeau ca Fanny era exploatată și o îndemnau să ceară mai mulți bani pentru munca ei, ea nu era deacord cu ei. Ea simțea ca imnurile ei erau o muncă pentru Domnul, iar răsplata ei erau sufletele care Îl descopereau pe Isus prin ele.
Găsim în cartea de cântari adventistă 20 de imnuri scrise de Fanny Crosby, printre care Spune-mi povestea iubirii, Ce fericire am pe Isus, Vino la apa de viață și Mărețe Sabat, un imn care arată lumina ei și în privința adevăratei zile de odihnă.
Fanny Crosby avea capacitatea de a compune imnuri foarte complexe și muzică cu o structură mult mai clasică, dar a preferat să scrie versuri simple și sentimentale, care puteau fi folosite pentru evanghelizare. A continuat să scrie imnuri până la moartea ei, cu o lună înainte de a împlini 95 de ani. “Vei ajunge la capătul râului, într-o dulce zi, în curând!” a fost ultima strofă compusă de ea.
Sursa: http://maripossa.wordpress.com/
