Suntem obisnuiti sã auzim porunca biblicã: “Mergeti..” si “Faceti.” Dar suntem familiarizati si cu porunca: “Fiti”? Dumnezeu nu ne cere doar sã mergem si sã facem, ci si sã fim!
O trecere în revistã a versiunii King James a Bibliei va descoperi multe pasaje care conþin porunca “fiti!”, printre care se aflã si cele care spune: “Fiti …. puternici, curajosi, mântuiþti, curati, bucurosi, desãvârsiþi, înþelepti, gata, transformati, milosi, urmasi ai lui Dumnezeu, neclintiti, împãcati cu Dumnezeu, unii cu altii, multumitori, rãbdãtori, treji,” si altele.
Faptul cã existã asa de multe porunci care încep cu “fiti” ar putea sã sugereze cã ceea ce suntem este uneori mai important decât ceea ce facem. Cu toate acestea, tindem sã ne concentrãm mai asupra ultimului aspect. Ne definim chiar identitatea prin prisma poruncilor “Mergeti” si “Faceti”, în loc de “Fiti.”
Sã mã explic.
Sã presupunem cã la o întâlnire ti se cere sã te prezinti unei persoane pe care nu o cunosti. Ce ai spune? Când am pus aceastã întrebare mai multor tineri, aproape toþi au mentionat patru lucruri importante despre ei, si anume:
1. numele – Smith, Jane, Kofi etc.
2. locul natal sau resedinþa – California, Tailanda, Suedia, Zimbabwe etc.
3. profesia – student, doctor, casnicã, pastor, arhitect, profesor etc.
4. hobiurile sau lucrurile care îi plac – muzica, fotbalul, merele, lectura etc.
Probabil cã si noi am da aceleasi rãspunsuri pentru a ne descrie. Totusi, observati din aceste rãspunsuri cã, în afarã de nume si hobiuri, suntem tentati sã ne definim în termenii nationalitãtii (Sunt român, american, mexican, chinez etc) sau ai profesiei (Sunt student, doctor etc.)
Cu alte cuvinte, identitatea noastrã tinde sã fie exprimatã din prisma ideii exprimate în poruncile “Mergeti”si “Faceti” – adicã de unde venim si ce facem – în loc de “Fiti, care ar explica ce suntem de fapt. Chiar si atunci când ne folosim de categoria “Fiti” pentru a ne descrie ca si crestini, adesea lipseste de pe listã un aspect important al identitãtii noastre.
Categoria “Fiti” lipseste
Sã presupunem cã la aceeasi întâlnire unde ti se cere sã te prezinti, ti se cere sã alegi un adjectiv ca sã te descrii. Ce cuvânt crezi cã ar descrie mai bine ceea ce esti?
Iatã câteva din multimea de cuvinte pe care studentii mei le-au ales pentru a se descrie: amabil, vesel, fericit, întelegãtor, milostiv, inteligent, nebunatic, lenes, de treabã, sincer, curajos, deosebit, independent, visãtor, profund, introvertit etc.
E interesant de observat faptul cã adjectivele pozitive din listã tind sã le includã pe cele din poruncile biblice care încep cu “Fiti”, dar nu si opusele acestora.
ªi mai grãitor este faptul cã atunci când ne descriem propriile calitãti, lipseste în mod vizibil cuvântul “sfânt.”
Gândiþi-vã un moment: Când a fost ultima oarã când ati auzit pe cineva sã se descrie ca “sfânt”. “Sfânt” este adjectivul pe care îl aplicãm “Scripturii”, “Sfintei Cine”, “Sabatului”, “noptii când S-a nãscut Hristos” si chiar unui “pãmânt” cu atracþie turisticã din Orientul Mijlociu. Dar foarte putini s-ar simti confortabil sã se descrie prin acest cuvânt.
Totusi, Biblia ne poruncette: “Fiti sfinti” (1 Petru 1:15, 16).
Necunoscutul “a fi”
Învãtãturii biblice despre sfintenie i se acordã astãzi prea putinã atenþie sau atentie negativã. Ori nu vorbim despre sfintenie, ori, dacã vorbim despre ea, discutiile noastre sunt confuze, dacã nu cu totul gresite.
Dintre multele cãrti crestine, “Cum sã fii sfânt” lipseste vizibil din lista celor mai bune carti.
Cei necredinciosi, când aud cuvântul sfânt îsi imagineazã cãlugãri si mãicute care lâncezesc în mãnãstiri întunecate, triste. Pentru altii chemarea la sfintenie evocã imaginea unei fiinse ceresti rãzbunatoare, neînduplecate, arbitrare si gata sã îi pedepseascã pe pãmânteni pentru cea mai micã încãlcare a legilor morale. Astfel, cultura hedonistã si relativistã din ziua de astãzi nu vrea sã audã pe nimeni vorbind despre sfintenie.
În afarã de cei necredinciosi, mai sunt si crestini care detestã învãtãtura biblicã despre sfintenie, crezând cã aceasta anuleazã asigurarea mântuirii sau a îndreptãþirii prin har. Când se gândesc la sfinþire îsi imagineazã oameni ciudati sau rigizi, cu haine si coafuri demodate, sau chiar persoane care sunt înclinate sã îi judece pe toti cei care nu se ridicã la standardele lor. Conform acestei concepþii, sfintirea este sinonimã cu formalismul (o supunere exterioarã fatã de reguli) sau chiar cu perfecþionismul sau legalismul (care înseamnã a face lucruri pentru a câstiga favoarea divinã.)
Din nefericire, chiar si în rândurile noastre sun adventisti cãrora nu le place doctrina biblicã despre sfintire. În mintile adventistilor “liberali” (care este noua etichetã datã adventistilor decãzuti), învãtãtura biblicã despre sfintire este o urmã a “mostenirii victoriene, care s-a pãstrat foarte bine în scrierile lui Ellen White.” Pentru ei, oricine îndrãznesste sã vorbeascã despre sfintire este automat gresit sau catalogat drept “fundamentalist”, “legalist” sau chiar “fariseu.”
Înþelegerea gresitã a poruncii
Drept urmare a întelegerii gresite a acestei învãtãturi biblice importante – sfintirea –, multi dintre noi bine intentionati sunt confuzi cu privire la acest subiect. Aceasta a reiesit si din rezultatul urmãtoarelor întrebãri pe care le-am pus mai multor grupuri – adulti si tineri:
Câti credeti cã sfintirea este posibilã în lumea noastrã pãcãtoasã? Pot niste fiinte slabe, pãcãtoase, pline de tendinte pãcãtoase mostenite si dobândite, sã fie sfinte în lumea de astãzi?
Rãspunsurile la întrebarea de mai sus au fost în majoritate covârsitoare afirmative. Majoritatea celor întrebaþi au declarat cã sunt de pãrere cã sfinþirea este posibilã. Dar când am detaliat întrebarea, rãspunsurile sau schimbat. Am întrebat:
Esti sfânt? Am intrebat eu …
Observati cã întrebarea nu este Crezi în sfinþenie?, nici Speri cã vei fi într-o zi sfânt? Problema pusã este mult mai importantã decât ce crede sau simte cineva cu privire la problema sfinteniei sau dacã Biblia vorbeste despre persoane sfinte. Întrebarea este: Esti sfânt sau nu? Esti sfânt în clipa de fatã? Dacã crezi cã esti sfânt, ridicã mâna.
Ca de obicei, vãd doar câteva mâini ridicate. Când examinez mai bine cauzele ezitãrii de a rãspunde afirmativ la întrebare, descopãr cã sunt trei categorii de persoane. Îi clasific în urmãtoarele categorii: (a) lãudãroºii – cei care pretind cu aroganþã cã sunt sfinti; (b) scepticii – cei care neagã faptul cã Dumnezeu vrea ca poporul Sãu sã fie sfânt si (c) cei nesiguri – care nu stiu ce sã rãspundã.
Primele douã categorii sunt gresiti, iar ultima categorie este nenorocitã. În continuare voi da un rãspuns fiecãrei categorii.
Lãudãrosii
Prima mare gresealã cu privire la sfintenie este sã ne lãudãm cã am atins-o. Contrar acestei pãreri gresite, Biblia învaþã cã adevãratii crestini nu se vor lãuda niciodatã cã ar fi sfinti, perfecti si fãrã de pãcat. Când înþelegem pe deplin natura spiritualã a legii morale a lui Dumnezeu, ne vom descoperi propria pãcãtosenie – cât de departe suntem de asteptãrile lui Dumnezeu – si cât de mult trebuie sã ne pocãim si sã cerem ajutorul divin.
Apostolul Ioan scria: “Dacã zicem cã n-avem pãcat, ne înselãm singuri si adevãrul nu este în noi… Dacã zicem cã n-am pãcãtuit, Îl facem mincinos si Cuvântul Lui nu este în noi.”(1Ioan 1: 8, 10).
Ellen White de asemenea ne-a avertizat cã este periculos sã ne mândrim cã am ajuns la sfinenie: “Cei care sunt înclinati sã declare cã sunt sfinti ar fi bine sã se uite în oglinda legii divine, care ne descoperã defectele de caracter. Cei care vãd cât de cuprinzãtoare sunt cerintele legii lui Dumnezeu, care îsi dau seama cã ele cuprind gândurile si intentiile inimii, nu vor îndrãzni sã se laude cã nu au pãcat si nu se vor încumeta sã declare: <Sunt desãvârsit, sunt sfânt.>” <Dacã zicem>, spune Ioan, incluzându-se în aceeasi categorie cu fratii sãi, <cã n-avem pãcat, ne înselãm singuri ºi adevãrul nu este în noi.> <Dacã zicem cã n-am pãcãtuit, Îl facem mincinos ºi Cuvântul Lui nu este în noi.> <Dacã ne mãrturisim pãcatele, El este credincios ºi drept ca sã ne ierte pãcatele si sã ne curãþeascã de orice nelegiuire.> (2) Ellen White scrie din nou: “Nimeni care înþelege Legea lui Dumnezeu nu va pretinde cã are un caracter sfânt. Singura atitudine sigurã este aceea de pocãintã si mãrturisire a pãcatelor înaintea lui Dumnezeu. … Când lupta vieþii se va sfârsi, când armura va fi asezatã la picioarele lui Isus, când sfintii vor fi glorificati, doar atunci vom putea sã declarãm cã suntem salvati si fãrã pãcat. Adevãrata sfintire nu va face pe nimeni sã pretindã cã este sfânt, fãrã pãcat si desãvârsit. Lasã-L pe Domnul sã spunã cum este caracterul tãu. ”
Aceste declaratii nu sunt menite sã punã la îndoialã siguranta mântuirii – care se bazeazã doar pe meritele lui Hristos. Ci ele sunt mai degrabã o avertizare împotriva teoriei “odatã mântuit, mântuit pentru totdeauna.” Cu cât te apropii mai mult de Domnul, cu atât îti vezi mai bine pãcãtosenia. Când a vãzut gloria Domnului, profetul Isaia a exclamat: “Vai de mine! Sunt pierdut, cãci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vãzut cu ochii mei pe Împãratul, Domnul ostirilor!” (Isaia 6:5)
Un adevãrat crestin va recunoaste întotdeauna cã noi oamenii “am ajuns ca niste necurati si toate faptele noastre bune sunt ca o hainã mânjitã.” (Isaia 64:6) De aceea, Ellen White spune cã “apropiindu-te tot mai mult de Isus, te vei vedea tot mai pãcãtos, pentru cã vei vedea mai clar, iar nedesãvârsirile tale vor apãrea în contrast evident cu natura Sa desãvârsitã. Asta dovedeste cã iluziile Satanei si-au pierdut puterea.”
Asadar, crestinul nu are cum sã se laude cã este perfect sau fãrã de pãcat. Dacã a existat cineva care putea sã pretindã cã e sfânt sau perfect, ar fi trebuit sã fie apostolul Pavel. În 2 Corinteni 12 ni se spune cã i s-a oferit privilegiul unic de a fi ridicat la cer pentru a vedea si auzi lucruri din al treilea cer. El însusi a scris cã duce o viatã sfântã, dreaptã si fãrã prihanã. (1 Tesaloniceni 2:10) Cu toate acestea, în Filipeni 3: 12 acest apostol slãvit mãrturiseste cã nu a atins perfectiunea: “Nu cã am si câstigat premiul sau cã am si ajuns desãvârsit; dar alerg înainte, cãutând sã-l apuc, întrucât si eu am fost apucat de Hristos Isus.”
“Atitudinea lui Pavel trebuie adoptatã de toti urmasii lui Hristos, pentru cã trebuie sã tintim mereu cãtre coroana nemuririi. Nimeni nu poate pretinde cã este desãvârºit. Îngerii raportori sã scrie istoria luptelor si a conflictelor sfinte ale poporului lui Dumnezeu, sã le înregistreze rugãciunile si lacrimile, dar Dumnezeu sã nu fie dezonorat prin declaraþii de genul: <Sunt fãrã de pãcat. Sunt sfânt.> Buzele sfintite nu vor rosti niciodatã asemenea cuvinte arogante. Pavel fusese luat în al treilea cer, auzise si vãzuse lucruri care nu pot fi rostite si cu toate acestea declarã cu modestie: <Nu cã am si câstigat premiul sau cã am si ajuns desãvârsit; dar alerg înainte.> Fie ca îngerii cerului sã noteze victoriile pe care le-a avut Pavel luptând vestea cea bunã a credintei. Fie ca Cerul sã se bucure de alergarea sa, privind înainte la premiul pentru care toate celelalte le considerã o pierdere. Fie ca îngerii sã se bucure vorbind despre victoriile lui, dar Pavel sã nu se laude singur cu propriile realizãri.” (5)
De fapt, dacã cineva pretinde cã este sfânt sau desãvârsit, asta este cea mai clarã dovadã cã nu este. Iov scrie: “Oricâtã dreptate as avea, gura mea mã va osândi; si oricât de nevinovat as fi, El mã va arãta ca vinovat. Nevinovat! Sunt; dar nu tin la viatã, îmi dispretuiesc viata.”
Scepticii
A doua concepþie gresitã cu privire la sfintire este negarea faptului cã Dumnezeu cere ca poporul Sãu sã fie sfânt. Contrar unei asemenea pãreri, Biblia aratã clar cã Dumnezeu vrea ca cei credinciosi sã fie sfinti, sfiniti sau desãvârsiti. As vrea sã împãrtãsesc cu voi câteva pasaje biblice:
1. Sfintirea este necesarã pentru mântuire. “… sfintirea, fãrã de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14)
2. Sfintirea este voia lui Dumnezeu pentru viaþa noastrã. “Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastrã.” (1 Tesaloniceni 4:3)
3. Sfintirea este poruncitã de Domnul. “Ci, dupã cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiti si voi sfinti în toatã purtarea voastrã. Cãci este scris: <Fiti sfinti, cãci Eu sunt sfânt.>” (1 Petru 1: 15, 16) “Voi fiti dar desãvârsiti, dupã cum si Tatãl vostru cel ceresc este desãvârsit.” (Matei 5: 48)
4. Isus a murit ca noi sã putem fi sfinti. “Deci, fiindcã avem astfel de fãgãduinte, preaiubiþilor, sã ne curãtim de orice întinãciune a cãrnii si a duhului si sã ne ducem sfintirea pânã la capãt, în frica de Dumnezeu.” (2 Corinteni 7:1) “… cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteascã, dupã ce a curãtit-o prin botezul cu apã prin Cuvânt.” (Efeseni 2: 25, 26) “El S-a dat pe Sine Însusi pentru noi, ca sã ne rãscumpere din orice fãrãdelege si sã-si curãteascã un norod care sã fie al Lui, plin de râvnã pentru fapte bune.” (Tit 2:14)
5. Sfintirea înseamnã pur si simplu evlavie sau un caracter ca al lui Hristos, într-o lume pãcãtoasã. Apostolul Pavel scrie: “ Cãci Dumnezeu este Acela care lucreazã în voi si vã dã, dupã plãcerea Lui, si vointa ºi înfãptuirea. Faceti toate lucrurile fãrã cârtiri si fãrã sovãieli, ca sã fiti fãrã prihanã si curati, copii ai lui Dumnezeu, fãrã vinã, în mijlocul unui neam ticãlos si stricat, în care strãluciti ca niste lumini în lume,” (Filipeni 2: 13-15)
Observaþi cã pentru a trãi o viaþã sfântã într-o lume pãcãtoasã trebuie sã fim “fãrã prihanã ºi curati” si “fãrã vinã în mijlocul unui neam ticãlos si stricat”. Trebuie sã strãlucim ca o luminã în mijlocul întunericului moral care ne înconjoarã.
6. Sfintirea este pregãtirea de care avem nevoie pentru a doua revenire a lui Hristos. “Cãci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toti oamenii, a fost arãtat si ne învatã s-o rupem cu pãgânãtatea si cu poftele lumesti, si sã trãim în veacul de acum cu cumpãtare, dreptate si evlavie, aateptând fericita noastrã nãdejde si arãtarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însusi pentru noi, ca sã ne rãscumpere din orice fãrãdelege si sã-si curãþeascã un norod care sã fie al Lui, plin de râvnã pentru fapte bune.” (Tit 2: 11-14)
7. Sfintirea îi va împarte pe oameni în ultimele zile. Cartea Apocalipsei de asemenea aratã cã înainte de a Doua Venirea a lui Hristos va avea loc o crizã, un test final care îi va împãrti pe oameni în douã categorii: cei neprihãniti si cei nelegiuiti, cei evlaviosi si cei neevlaviosi, cei sfinti si cei nesfinti. La sfârsitul testului escatologic, Isus va declara: “Cine este nedrept sã fie nedrept si mai departe; cine este întinat sã se întineze si mai departe; cine este fãrã prihanã sã trãiascã si mai departe fãrã prihanã. si cine este sfânt sã se sfinteascã si mai departe!” (Apocalipsa 22: 11)
La baza acestei divizãri de la sfârsitul timpului va sta sfintenia. Ea a început deja în bisericã. Eu o numesc procesul de cernere.
- În timp ce într-unul din grupuri are o loc o redesteptare a credintrei simple si a evlaviei, în celãlalt dominã spiritul lumesc.
- În timp ce în unul oamenii se pocãiesc din inimã si se consacrã, celãlalt este caracterizat doar de distractie si frivolitate.
- În timp ce unul din grupuri cautã sã aibã ca bazã a credintei si a practicii învãtãturile Cuvântului lui Dumnezeu , celãlalt are un stil de viatã si conceptii lumesti.
- si în timp ce unul din grupuri este caracterizat de evlavie, manifestatã prin roada Duhului, celãlalt are doar “o formã de evlavie, dar tãgãduindu-i puterea.” (2 Timotei 3:5).
Pe zi ce trece diferenta dintre aceste douã grupuri devine tot mai evidentã si mai mare. În timp ce în trecut lucrurile nu erau asa de clare, astãzi prãpastia dintre adevãr si eroare, dintre evlavie si spiritul lumesc, dintre luminã si întuneric este tot mai vizibilã pentru toti. De fiecare datã când auzi de o divizare în bisericã, asta este o dovadã cã are loc cernerea. si fiecare dintre noi va trebui sã aleagã dacã sã apartinã unui grup sau altuia. Nu poti fi neutru.
Iatã cum descrie Ellen White cele douã grupuri în cartea Tragedia veacurilor:
Puterea evlaviei a fost aproape îndepãrtatã din multe biserici. Picnicuri, spectacole bisericesti, bazare, case luxoase, etalarea persoanei au alungat gândurile de la Dumnezeu. Pãmânturi, bunuri si preocupãri lumesti absorb mintea, iar lucrurile de interes vesnic primesc doar o atentie trecãtoare.
Cititi si urmãtoarele propozitii:
Cu toatã decãderea larg rãspânditã a credintei si a evlaviei, în aceste biserici sunt si urmasi adevãrati ai lui Hristos. Înainte de revãrsarea finalã a judecãtilor lui Dumnezeu peste pãmânt, în mijlocul poporului lui Dumnezeu va avea loc o asa reînviorare a evlaviei de la început, cum nu s-a mai vãzut din timpurile apostolice.
De aceea este încurajator faptul cã în ciuda spiritului lumesc care se rãspândeste în biserici în ziua de azi, existã totusi si evlavie. Multi membri ai bisericii si multi tineri cautã, prin harul lui Dumnezeu, redesteptarea evlaviei simple care îi va caracteriza pe copiii lui Dumnezeu din vremea sfârsitului.
Cei nesiguri
Poate cã vã aduceti aminte cã am spus cã foarte putine mâini se ridicã atunci când pun întrebarea: “Sunteti sfinti sau nu? Sunteti sfinti în momentul de fatã?” În afarã de primele douã motive gresite care stau la baza celorlalte douã rãspunsuri date, celãlalt rãspuns are la bazã faptul cã multi pur si simplu nu sunt siguri cum sã rãspundã la o astfel de întrebare.
Dar nu trebuie sã ne îndoim cu privire la învãtãtura biblicã despre sfintenie. Avem asigurarea, din Cuvântul lui Dumnezeu, cã în ciuda trecutului nostru, Dumnezeu poate sã ne ia, aaa pãcãtosi cum suntem – necinstiti, imorali, mândri, fricosi, violenti si necumpãtati – si sã ne transforme complet, astfel încât sã reflectãm caracterul unui Dumnezeu sfânt! Dumnezeu ne poate curãti si ajuta sã rãmânem asa (Iuda 24, 25; Filipeni 2: 13-15). Asta este sfintenia.
Procesul prin care pãcãtosii devin sfinti se numeste sfintire, Agentul divin responsabil de aceasta transformare miraculoasã fiind Duhul Sfânt (Tit 3: 3-5). El poate sã facã asta pentru cã El Însusi este sfânt!
Sfintirea crestinã este asadar învãtãtura conform cãreia, în limitele umanitãtii noastre, harul uimitor al lui Dumnezeu ne ajutã sã ne învingem tendintele pãcãtoase, atât cele mostenite cât si cele cultivate, si sã trãim astfel o viatã crestinã de biruintã, cu ajutorul puterii transformatoare a Duhului Sfânt. Aceasta este vestea bunã!
Aceastã scurtã introducere ar trebui sã ne facã sã dorim sã studiem mai mult despre sfintirea biblicã, fãrã sã fim speriati de acest cuvânt. În a doua parte a articolului vom oferi rãspunsuri biblice pentru cei care sunt nesiguri, explorând alte aspecte importante.
Samuel Koranteng – Pipim
Conferinta Michigan
– Partea I –
______________________________
Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.
