Floare de mucegai – Contra-cultura

Floare de mucegai – Contra-cultura 
 
La 19 februarie 2008, The New York Times publica rezultatele unui studiu pe 5 ani (1999 – 2004) ce constata că rata de suicid pentru cei de vârsta 45 – 64 ani a crescut cu aprox. 20%.  Din totalul de peste 32.000 sinucideri în SUA (în 2004), exponenții generației „baby-boomer” reprezentau nu mai puțin de 46% …  în timp ce cazurile de până în 21 ani erau doar 7%.
Complementar, Science Daily (30 ian. 2008) publica un rezultat la fel de intrigant, după o cercetare efectuată pe 2 milioane de subiecți din 80 țări: anume că, la nivel global, cel mai înalt nivel de depresie și nefericire aparține grupului de vârstă 44-60 ani, independent de gen, educație, statut civil, ocupație sau venit. Rezultatul acesta contrastează flagrant cu studii făcute cu decenii în urmă, când starea psihică a aceluiaș grup de vârstă părea relativ stabilă odată cu trecerea de la o perioadă a vieții la alta.
Cercetătorii sunt nedumeriți. Să fie presiunea crescândă a vieții moderne, sau despărțirea de prieteni și rude, sau chestiuni hormonale ? Dar acestea au fost dintotdeauna ! Iar jurnalistul conchide: ”Nimeni nu știe cărui fapt se datorează această stare generală”.
Prof. Myrna Weissman de la Institutul psihiatric din New York leagă acest fenomen de istoria frământată a ”baby-boomer-ilor sănătoși și bogați”.
Debut contradictoriu
Odată cu primul scâncet al celor 78 milioane de ”baby-boomer-i”, născuți în SUA din ianuarie 1946, cea mai prosperă societate din istorie și-a început bătălia pentru autentificare.  Erau anii optimiști de după război, cu răni care trebuiau vindecate și cu orizonturi promițătore.
Explozia demografică din SUA reflecta revivalismul post-belic. Familiile, reunite, se întorceau la stilul de viață tradițional cu speranțe de viitor. Pe nesimțite, însă, au început să transpară tensiuni: Mai întâi războiul rece (1949): ”baby-boomer”-ii au fost prima generație născută în umbra bombei atomice. Apoi au izbucnit frământările rasiale (1954) și mișcările de liberare ale negrilor. Apoi Rock’n Roll-ul, simbol al culturii afro-americane, lua cu asalt cultura albă (1955)… În această atmosferă de metamorfoze s-a cristalizat generația boomer-ilor, ce se va afirma prin materialism, carierism, gust pentru exotic, activism politic – o adevărată ”generație de căutători”. Și, odată cu ei, înflorea una cele mai tulburi revoluții din istoria modernă: Contra-cultura.
 
Ciuperca magică
Încă din 1952, CIA desfășura, în proiectul MK-Ultra, o serie de experiențe cu LSD-ul (prescurtare a denumirii științifice ”Acid Lisergic Dietilamid), o substanță halucinogenă foarte puternică, extrasă dintr-o ciupercă parazită a cerealelor, cu proprietatea de a altera percepția și procesele psihice. CIA spera să găsească ”drogului adevărului”, atât de necesar la interogatoriile din timpul Războiului rece. La începutul anilor 1960, însă, CIA renunțase la LSD ca ineficient. Când LSD-ul, din laboratoarele secrete ale CIA, s-a scurs în stradă, el a dezlănțuit un val de nebunie psihedelică ce-a transformat America peste noapte. Popularizat de rockeri ca instrument de cunoaștere de sine și a unei realități superioare, și promovat cu entuziasm de celebrități (ca dr. Timothy Leary de la Harvard Univ.), LSD-ul a declanșat ”revoluția psihedelică”.  
 
Hippie
Corifeii ”revoluției” au fost bitnicii (beatniks), un grup restrâns de intelectuali boemi de vârsta medie. Scârbiți de politică, de război și de nedreptăți sociale, s-au refugiat, prin 1964, în periferia străzilor Haight și Ashbury din San Francisco. Își spuneau hipster. Presa, însă, i-a poreclit hippie  (sau hippy). Comunitatea lor nonconformistă adoptase o  mixtură de religii păgâne. Ținând-o într-o petrecere continuă, bitnicii se drogau, cântau muzica Rock și practicau sexul liber. Studenții din campusurile din jur veneau în pelerinaj la bitnici ca să-i admire.
Prin 1965, hippie deveniseră un grup social în plină detentă. Din 1966, sub numele ”The Family Dog”, au lansat o serie de ”festivaluri” de rock la care veneau până la 10.000 de fani. Tineri frustrați au început să năvălească în zonă. În vara lui 1966, ghetto-ul număra deja 15.000. Când, în 1966, guvernul a declarat LSD-ul ilegal, hippies au reacționat printr-o suită de manifestații vocale.
 
Copiii florilor
Spre sfârșitul lui 1966, alte grupuri de far-niente s-au adăugat comunității. Hippiștii scoseseră o foaie, The San Francisco Oracle, care anunța, pentru ianuarie 1967, o adunare a tuturor ”triburilor” la Golden Gate Park. Cca 20.000 adolescenți și tineri au răspuns apelului. În ciuda protestelor localnicilor năpădiți, autoritățile n-au făcut mare lucru ca să-i scape.
A urmat vacanța de primăvară : alți liceeni și studenți de toate culorile au continuată să se scurgă spre ghetto. Cu acel prilej s-a decis organizarea festivalului ”Vara de dragoste”. Prin foaia lor și apoi din om în om, chemarea a făcut ocolul SUA. Marile ziare, ca New York Times, raportau aproape zilnic mișcările hippiste, contribuiau astfel la vulgarizarea evenimentului.
Abia atunci, în iunie 1967, lumea s-a trezit la o nouă realitate: mișcarea contra-culturii a căpătase dimensiuni naționale. La Golden Gate Park, unde hrana era gratis, iar dragostea și drogurile erau la liber, se aciuiseră 100.000 visători de pretutindeni. Unii veniseră de peste mări! Cântecul-manifest San Francisco (sau: ”Asigură-te că porți o floare în păr”) le-a dat supranumele de ”Flower Children”. Sloganele lor (”Fă dragoste, nu război”) pledau pentru o lume ”mai bună”, inclusiv pentru liberare față de orice restricții.
Cum mahalaua nu putea acomoda afluxul de venetici, scena s-a deteriorat rapid prin vagabondaj, foame, probleme cauzate de droguri și violență. Din fericire, începerea anului școlar a gonit pe mulți dintre ei. Plecând, aceștia au dus cu ei noua filosofie, un nou comportament și o nouă modă care aveau să penetreze lumea până în Japonia și Noua Zeelandă.
Așa s-a născut contra-cultura, fundamentată pe idealuri libertine, cu un nou set de profeți și apostoli, cu o nouă dogmă și o nouă credință.
 
Liberare!
Contra-cultura voia două lucruri: Să respingă ipocrizia și corupția din vechea cultură creștină – care învăța iubirea dar practica rasismul; care aprecia munca, dar înjosea pe muncitori… Și apoi, să legalizeze opțiunile lor: drogul; sexul neîngrădit și libertatea față de orice restricție socială.
Sinceri și naivi, hipioții credeau că pot construi paradisul. În realitate, erau înșelați de viciul propriei lor filosofii, căci contra-cultura se baza pe două concepte antagonice. Primul – era relativismul: că nu există absoluturi și astfel nimeni nu poate spune cuiva că e greșit. Al doilea concept era ideologia de stânga construită tocmai pe absoluturi precum: bunătatea înnăscută a omului, falsitatea ideii de Dumnezeu, și supremația omului.
Filosofia lor nu era decât o replică a vechii erori grecești: că sufletul e pur, dar trupul e corupt. Jean Jacques Rousseau o preluase în mitul sălbaticului nobil: că civilizația corupe omul bun de la natură. În miopia lui, Rousseau pierdut din vedere o chestiune: dacă oamenii buni erau corupți de societate, de unde a venit răul care a corupt societatea?  Marx i-a sărit în ajutor, motivând că răul era goana după bani și lăcomia. Dar lăcomia – venea și ea de undeva.  De unde? Aici era răspunsul ignorat de Rousseau:  din om!
Construit pe un viciu de fundament – pe ignorarea naturii degradate a omului – contra-cultura n-a putut produce, pe termen lung, decât un eșec catastrofal. Drogurile au cauzat mai multe probleme decât liderii și victimele erau dispuse să admită.  Ideologia dragostei libere le-a lipsit sufletul de apartenență. În loc de o lume mai bună și liberă, contra-cultura a produs o continuă foame după transă și sex, și o înstrăinare de lume cu problemele ei. Pe urma ei, fanii s-au ales cu nihilism, cu lipsa de sens și cu depresii.
 
Dumnezei la schimb
Ca nici o altă revoluție spirituală, Contra-cultura a bulversat întregul sistemul de valori iudeo-creștin. În primăvara anului 1968, Beatles-ii au plecat în hagialâc la așramul lui Mahariși[1] Maheș Yogi, lângă Gange, în India de Nord, ”ca să-și umple golul lăuntric”[2]. Acolo au meditat zile întregi în căutarea iluminării. Impactul acestei experiențe asupra minții occidentale n-a întârziat să se resimtă: Time Magazine i-a dedicat lui Mahariși un articol : ”Meditația: Răspunsul la toate problemele tale?”
Generația modelată de televizor, învățată să privească la staruri pentru călăuzire, a reacționat prin imitare. Incantațiile sau peyota amer-indienilor făceau ca rugăciunea și credința creștină să pară tare demodate. Pentru boomeri, religia devenise, alături de politică și sex, un alt cadru în care să-și joace drama revoluției. Chiar și creștinismul căpăta o tentă de rebeliune: boomer-ii nu mai mergeau la biserica părinților, ci deveneau Jesus Freaks[3]. Pentru ei, Iisus era întruchiparea perfectă a hipistului, figură ideală de contra-culturală: purta păr lung, sandale, sta retras în pustie și declarase război instituțiilor vremii…
Adepții lui Mahariși, Sun Myung Moon, Hare Krișna, scientologii sau Jesus Freaks reprezentau totuși o minoritate în generația baby-boomer-ilor. Ei au fost formatorii de opinie, ei au fost cei ce au lansat un trend, invoatorii culturali care au dat o nouă orientare civilizației omului alb.
În ripostă, bisericile s-au văzut nevoite să-și remodeleze înfățișarea și serviciile: așa au apărut mega-bisericile de tipul Mall-urilor, pregătite să ofere un meniu complet de opțiuni: de la închinare la servicii complete: săli de fittness, restaurante și cursuri de obstetrică pentru viitoarele mame.
 
Sublimare
Către sfârșitul anilor ‘70, odată cu recunoașterea drepturilor civile pentru grupurile deprivilegiate, cu sfârșitul războiului din Vietnam și cu relaxarea politicii sociale, mișcarea propriu-zisă a contra-culturii nu-și mai găsea sensul și, treptat, dispărea în neant.  Așramurile s-au împuținat. Adepții lor – foștii adolescenți – au trebuit să iasă în lume fără o educație școlară corespunzătoare și fără experiență profesională. Mulți încercau dușul rece al trezirii la realitate. Mișcarea hippie intrase în legendă…
Nu însă și contra-cultura. Fără industria cinematografică, contra-cultura ar fi rămas un episod al subculturii americane. Hollywood-ul, însă, a transformat-o într-un stindard al boomer-ilor de pretutindeni. Cinematografia anilor 70 a inoculat subtil în conștiița lor spargerea tabu-urilor sociale: liberarea sexului, justificarea perversiunilor, acceptarea drogurilor și a violenței. Ca efect, prin 1973, instituțiile de învățământ americane acceptaseră ca studenții să fie cazați la un loc, astfel ca băieții și fetele să poată ”relaționa” fără restricții.
Așa a diseminat Hollywood-ul contra-cultura pe tot mapamondul. Metropole ca Londra, Amsterdam, Paris și Berlin deveniseră piața de schimb a mișcărilor non-conformiste. În 1968, contra-cultura a produs în Paris o grevă generală care aproape că a dus guvernul la cădere. În primăvara lui 1968, cu câteva luni înainte ca Cehia să fie invadată de tancurile sovietice, Leonid Brejnev a fost cutremurat să audă că buzele tinerilor din Praga fredonau ”San Francisco”.
 
Vine ceasul…
Anii trec. Vara s-a dus. În amurgul autumnal se culeg roadele. Baby-boomer-ii, trăiți în bunăstare, își fac bilanțul.
Statistica le indică o rată de divorț mai mare decât la generațiile dinainte. Doar un cuplu din trei a prins ”nunta de argint”. Adesea nevestele sunt cele care-și părăsesc soții.   Aventura tinereții lor, prin hățișul libertinismului sexual și psihedelic, este privită de cei mai mulți cu jenă. Chiar și cei care nu regretă ce-au făcut atunci au ajuns să recunoască faptul că ”contra-cultura” n-a fost altceva decât o mascaradă de îngăduință de sine socotită drept revoluție; că ”ciupercile magice” (drogurile) n-au dat pâine celor flămânzi.
În cartea, Paradoxul American (2000), David G. Myers apreciază că belșugul material și libertățile civile au catalizat degenerescența sănătății națiunii americane – și implicit a lumii întregi. Sec. XXI, epoca ce se anunță a fi cea mai avantajoasă de când e omul, se-arată ca vremea cea mai rea din toate timpurile:  Din 1960, rata divorțului s-a dublat; sinuciderile adolescenților s-a triplat; violența s-a cvadruplat; populația penitenciarelor s-a cvintruplat… iar incidența depresiilor a ajuns, după mileniu, la o cotă de 10 ori mai mare decât în 1900.  Americanii sunt mult mai puțin fericiți azi decât au fost în anii ‘40, în ciuda faptului că au venituri de 250% mai mari.  
 
Blestemul părinților în copii
Dintre cele două mari utopii americane ale celei de-a doua jumătăți a sec. XX – utopia revoluțiilor sociale și mișcarea contra-culturii – prima a încetat să existe. În schimb, contra-cultura continuă să se perpetueze, reîncarnată în cultul internetului – religia cea mai recentă.
Dacă în anii 1960, plecai ”hippie” în lumea largă ca să găsești un sens vieții, azi poți să faci la fel, hoinărind pe ”autostrăzile web-ului”. Cei care-și ucid timpul pe net sunt ”evadații”. Poți observa similitudinile între cultura internetului și mișcarea contra-culturii. E-același joc – în costumații diferite.
Interentul, instrument atât de util în comunicare și-n informare, este pe de altă parte un cult al tinerilor, o revoluție permanentă în care tinerii decid de capul lor direcția în care o vor apuca. Ca și contra-cultura, internetul inspiră aceeași mentalitate de decentralizare. Curând – aprecia guru-ul interentului, Nicholas Negroponte – centralismul ca model a tot ce există, de la familie și biserică… până la stat, va deveni un lucru al trecutului. Dar cu ce preț?
Copiii baby-boomer-ilor dovedesc rapacitate superioară părințiilor. Ei a prins înțelepciunea zilei, că dacă vrei să ai succes în viață, trebuie să fii dispus la orice: să minți, să manipulezi… Că ”așa funcționează lumea”! Consecințele sunt și ele ”naturale”:
În cartea sa, ”Băieți pierduți” (1999)[4], Dr. James Garbarino listează o statistică tulbure:

• Din totalul de 23.000 crime pe an, 10% sunt săvârșite de adolescenți (sub 18) iar alte 18,25% de tineri sub 21.
• În numai 6 ani (1989 – 1995), implicarea adolescenților în bande violente a crescut cu 50%.
• Peste 50% din adolescenți au fumat ”iarbă” (marijuana), iar 10% au trecut pe cocaina.
• 27% poartă cu ei arme de foc.
• Înainte de explozia contra-culturii (1965), doar 2% din adolescenți și tineri sufereau de depresie. În 1995, numărul depresivilor a sărit de 25%.

Statistica, veche de peste 10 ani, era doar o prognoză a felului cum va arăta lumea fără Dumnezeu. Lipsa de apartenență parentală, lipsa de sens și cufundarea tot mai mult în virtual condamnă Generația Z la înstrăinare și pierderea simțului realității, nelăsându-i o altă alternativă decât materialismul, frenezia senzualității, disperare, nihilism și violență.
O statistica Organizației Mondiale a Sănătății confirmă justețea prognozei. Într-o țară civilizată, Olanda, între 2003 – 2005, rata de suicid la tineri a crescut, îngrijorător, cu 49%…
 
Cale de-ntoarcere?
Dr. Andrew Weaver [5] (profesor de psihologie la Univ. Hawaii) a revizuit peste 1.200 studii publicate de Oxford Univ. Press cu privire la relația dintre religie și sănătate. Rezultatul insuflă motive de speranță: este lucru dovedit că experiența religioasă oferă suport sufletesc, sens în viață, mai multă stabilitate și satisfacție maritală, și reduce semnificativ tendința spre depresie, droguri, delicvență, anxietate și suicid.
Pentru ”baby-boomer” și succesorii lui, nu există căi ocolite, ci doar drumul ”fiului risipitor”, de la răzvrătire – înapoi la alipire de Singurul care poate să ierte și să vindece.
Schimbările, însă, nu se produc peste noapte. Este nevoie de curajul recunoașterii stării de fapt, de regăsirea valorilor străvechi oglindite în modelul Hristic, valori care au asigurat dăinuirea civilizației creștine și au legitimat aspirația către fericire.
Cine știe dacă vor fi mulți, sau doar câțiva?   Cert este însă, că vor fi numai acei care cred într-o lume mai bună.
Generația „Baby-boomer” = cei născuți între 1946 – 1964
Au fost primul grup (în SUA) care a crescut cu televizorul în casă.
Se caracterizează prin individualism, libertinism, un optimism izvorât din încrederea de sine, dar și cinism și neîncredere în instituții.
Baby-boomer-ii sunt orientați spre materialism și consumerism. În Anglia, boomer-ii dețin 80% din bogății, 80% din automobile de lux, etc…  Ei au introdus moda mini-jup și bikinii.
Atitudine față de religie: 67% din această generație s-au rupt de biserică, din care unii (25%) s-au întors, dar cu vederi liberale.
Generația X (sau Generația MTV) = sunt cei născuți între 1965 – 1980.
Un procent semnificativ a crescut într-un mediu familial destabilizat, obișnuit cu drogurile și limitările economice.
Îi caracterizează abandonul școlar, dezinteresul pentru un statut social și opulență, apatia politică și neîncrederea totală în instituții. Sunt cinici, frustrați, fără speranță, poartă haine murdare.
Nefiind în stare să se descurce financiar, stau cu părinții și duc o viață de adolescent fără sfârșit (mănâncă și dorm acasă, dar viața lor se consumă departe de ochiul părintesc).
Generația Y (sau Millenium Generation) = cei născuți între 1981 – 2000
În SUA, unul din patru trăiește într-un cămin cu un singur părinte, iar trei din patru au mame aducătoare de venit.
Sunt cunoscuți ca ambițioși, competitivi, pretinzând mult, fani ai brandurilor, ai distracțiilor și ai jucăriilor, sunt nerăbdători, dar slabi comunicatori.
Negăsind acasă părtășia părinților și bunicilor, sunt foarte dependenți de viața de grup pe care le-o oferă școala sau locul de muncă.
Generația Z = 2002 – 2008
Prima generație cu totul născută în lumea digitală.
Sunt mari consumatori de filme.
Ei sunt noua generație tăcută, pierdută în lumi virtuale.
 
Woodstock, 1969
Inițial, Woodstock s-a vrut doar o afacere rentabilă, organizată de patru intreprinzători tineri. Planul lor era să producă un festival de Rock’n Roll de trei zile, cu cele mai populare formații, care să atragă până la 200.000 fani. Ideea lor a găsit un răspuns puternic. Abia după ce organizatorii au vândut 186.000 bilete, și-au dat seama că audiența va fi cu mult mai mare, drept care au lăsat ușile deschise oricui voia să mai vină.
Scena a fost ridicată pe terenul unei ferme din apropierea orășelului Woodstock, statul New York. Timp de patru zile, ferma a devenit o mini-națiune de peste 400.000 hipiști. Deși participanții au fost confruntați cu vremea ploioasă, cu lipsa hranei și a condițiilor minime de igienă, festivalul s-a desfășurat remarcabil de pașnic. N-au fost decât două cazuri de moarte (datorate supradozei de heroină) și patru avorturi spontane.
Woodstock a fost cea mai mare lovitură a contra-culturii din anale, consemnat pentru excesul de droguri și sex liber.
Lucian Cristescu