Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Autoritatea Bibliei mijlocita de…

Scris la: 15 aprilie 2009
 
Referat stiintific prezentat la Institutul Teologic Penticostal
De Florin Laiu
Apelul la Biblie ca autoritate si standard absolut in materie de credinta si de viata, se intemeiaza pe intelegerea fundamentala, sustinuta de Scripturi, ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu. De aceea, „asa zice Domnul”, poate fi exprimat, in mod legitim, prin „sta scris” (Mat 4:4-10). Dar suntem avertizati ca si diavolul citeaza Biblia (Mat 4:6) si unii credinciosi sau invatatori ai Bibliei o folosesc gresit:
Ca unii, care am lepadat mestesugirile rusinoase si ascunse, nu umblam cu viclesug si nu stricam Cuvintul lui Dumnezeu. Ci, prin aratarea adevarului, ne facem vrednici sa fim primiti de orice cuget omenesc, inaintea lui Dumnezeu. Si daca, [totusi,] Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Caci noi nu ne propovaduim pe noi insine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii vostri, pentru Isus 2Cor 4:2-5 Vers. Cornilescu.
            Exista, asadar, o folosire cuvenita si mai multe abordari necuvenite ale Bibliei. La baza fiecarui sistem de citire si citare, de explicare si aplicare a Bibliei, exista niste premise axiomatice, principii, sau, oarecare temeiuri pe care le aplicam in mod constient, dar si, de cele mai multe ori, inconstient. Studiul sistematic al acestor principii de abordare si interpretare a Scripturii este numit hermeneutica, in timp ce explicarea unui text dat, cu toata tehnica si metodologia aplicata, se numeste exegeza. Asadar, hermeneutica este filosofia sau teologia interpretarii (un sistem quasi-stiintific), iar exegeza este tehnica explicatiei. Cele doua discipline se conditioneaza reciproc, pe principiul spiralei (care adesea sucomba intr-un cerc vicios): exegeza depinde de premisele hermeneutice, iar hermeneutica depinde de exegeza Scripturii in descoperirea si modelarea principiilor de interpretare. Se mai adauga si tezaurul mostenirilor teologice, care se poate dovedi un balast si o frana, dar adesea si o sursa necesara de informatie si inspiratie.
Dincolo de interconditionarea hermeneuticii si exegezei, ambele discipline depind de teologia revelatiei si inspiratiei Bibliei. in acest domeniu exista multe presupuneri contradictorii si dispute inutile. Ce inseamna, in mod exact, inspiratie profetica si revelatie? Cum functioneaza acestea si care sunt limitele lor? Sunt inspirate si copertile, si cerneala? Sunt inspirate numai unele traduceri sau versiuni? Este inspirata grafia chirilica sau si cea latina ? Ori, poate ca au fost inspirate numai textele si cuvintele limbilor biblice: ebraica, aramaica si greaca? A vorbit Dumnezeu autorilor Bibliei intr-o limba dumnezeiasca, sau le-a vorbit intr-un limbaj omenesc, conditionat cultural? Le-a fost dictat, oare, autorilor, cuvant cu cuvant, sau li s-a descoperit in mod supranatural un mesaj, iar ei l-au scris in limbajul lor propriu? Iar acest limbaj propriu al autorului inspirat, daca este omenesc si comun culturii contemporane, este, el, infailibil si inerant? Exista erori in Biblie? Si daca exista, atunci: la ce nivel si in ce masura? Cum putem distinge adevarul de eroare?
in ciuda aparentei „mateologice”[1] a unui asemenea discurs, toate aceste intrebari sunt implicate in citirea si citarea Bibliei in scop pragmatic. Fiindca, chiar daca evitam sau eludam asemenea intrebari, fie ca ne ascundem in spatele unor clisee mistice sau in spatele unor sisteme de manipulare „academica”, fie ca, in mod cinstit si evlavios, nu suntem constienti de existenta acestor probleme, ele determina, in mod necesar, intelegerea noastra. in ultima instanta, orice simpla citire a Scripturii este o interpretare, intrucat cititorul este determinat de limitele si culorile culturii individuale si comunitare, prin care filtreaza informatia biblica. De aceea, intrebarea Maestrului Divin „Ce scrie in Tora? Cum citesti tu?”[2] poate fi aplicata la nevoia unei citiri sanatoase si autoritative a Scripturii.
Scopul acestui referat este constientizarea, sublinierea si evaluarea unei liste de citiri eronate ale Bibliei. Nu este o tratare exhaustiva, ci una introductiva. Unele exemple sunt mai populare, altele mai specifice, dar toate sunt prezente in mediile religioase, teologice sau culturale care graviteaza in jurul Scripturii.
1.           Abordarea umanista (rationalista, naturalista). Obisnuita in teologia moderna liberala. Biblia este mai degraba un obiect de studiu filologic pentru alimentarea stiintifica a necredintei. Inspiratia autorilor ei are un sens poetic, mai degraba, iar autoritatea Bibliei este, predominant culturala. Supranaturalul este maturat afara din ea ca fiind mitologie. Totul este reconstruit, reinterpretat si reasezat in diferite sisteme, rareori convergente, deoarece ratiunea nesfintita este asezata ca judecator suprem, cu pretentia ca poate intelege si explica totul.
2.           Abordarea indirecta.  Nu citim Biblia ci numai despre Biblie. O capcana pentru oamenii de cultura superficiali, pentru credinciosii superficiali (care se multumesc cu ce aud de la altii sau in Biserica), pentru studentii si profesionistii in teologie, s.a.
3.           Abordarea esoterica. Pornindu-se de la premisa originii divine a literelor, se postuleaza existenta unui mesaj ascuns in textul original, folosindu-se sisteme numerologice, pitagoreice sau cabalistice, cum este gematria, atbas s.a. Astazi se fac asemenea studii pe calculator….  
4.           Abordarea magica. Biblia ca talisman – „am purtat-o la piept si n-a glontul n-a trecut prin ea”. Textul biblic – „bilet de papagal”. Deschiderea Bibliei la intamplare. Principul hazardului, plus invocarea ajutorului divin si a experientelor de acest gen.
5.           Abordarea irational-spiritualista. Se crede ca textul Bibliei nu ar fi sigur sau, chiar daca ar fi sigur, el este incomprehensibil. De aceea textul trebuie sa fie explicat sau confirmat cititorului, pe cale supranaturala, prin intermediul unor personaje (biblice s.a.) decedate, prin spirite, ingeri, sau de insusi Dumnezeu. 
6.           Abordarea fantezista. Lipsa de instruire, increderea in sine si imaginatia nedisciplinata favorizeaza o citire a Bibliei ca divertisment si ca pasiune vicioasa. Se evita sensul practic si se extinde in mod necuvenit poezia, alegorizarea, speculatia. Biblia este folosita pentru a da credit unor teorii stranii cum ar fi „reincarnarea”, ipoteza paleoastronautica, ozenologia, s.a.
7.           Abordarea proof-text. Ignorand divizarea arbitrara si conventionala a Bibliei in capitole si versete, se citeaza fragmentar un verset, o propozitie sau o expresie pentru a dovedi – sau a-si dovedi – o anumita doctrina sau o idee. Astfel se ajunge adesea la versete contradictorii si la polemici inutile. Metoda este buna in mod orientativ si limitat. Metoda aceasta are doua variante populare, ambele eronate: a) orice invatatura sa fie sustinuta cu marturia a cel putin doua versete (ca la tribunal!); b) abordare statistica: ideea sustinuta de cele mai multe versete este cea adevarata. Exista, insa, destule situatii in care, chiar un singur cuvant poate avea mai mare autoritate decat un maldar de versete. Fiindca daca autorii au fost la fel de inspirati, propozitiile nu reflecta in mod direct gandirea lor, ci nu rareori reprezinta cuvinte ale unor oameni obisnuiti, citate din scrieri neinspirate, pareri sau informatii gresite ale unor personaje biblice si chiar cuvinte ale diavolului.
Exemplu:
Un cuvint s-a furisat pina la mine si urechea mea i-a prins sunetele usoare. in clipa cind vedeniile de noapte framinta gindul, cind oamenii sunt cufundati intr-un somn adinc, m-a apucat groaza si spaima, si toate oasele mi-au tremurat. Un duh a trecut pe linga mine… Tot parul mi s-a zbirlit ca ariciul…Un chip cu o infatisare necunoscuta era inaintea ochilor mei. Si am auzit un glas care soptea incetisor: "Fi-va omul fara vina inaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat inaintea Celui ce l-a facut? Daca n-are incredere Dumnezeu nici in slujitorii Sai, daca gaseste El greseli chiar la ingerii Sai, cu cit mai mult la cei ce locuiesc in case de lut, care isi trag obirsia din tarina si pot fi zdrobiti ca un vierme! De dimineata pina seara sunt zdrobiti, pier pentru totdeauna, si nimeni nu tine seama de ei. Li se taie firul vietii: mor, si tot n-au capatat intelepciunea! Iov 4:12-21 (Elifaz din Teman – autoritate profetica?) 
 "Blestemata sa fie ziua cind m-am nascut! ziua in care m-a nascut mama, sa nu fie binecuvintata! Blestemat sa fie omul care a adus vestea aceasta tatalui meu: "ti s-a nascut un copil de parte barbateasca", si l-a umplut de bucurie cu ea. Omul acela sa ajunga ca cetatile, pe care le-a nimicit Domnul fara mila! Sa auda gemete dimineata, si strigate de razboi la amiaza! De ce n-am fost omorit in pintecele mamei, ca sa-mi fi fost ea mormintul meu?" De ce n-a ramas ea vesnic insarcinata cu mine? Pentru ce am iesit din pintecele mamei ca sa vad numai suferinta si durere, si sa-mi ispravesc zilele in rusine?" Ier 20:14-18 (cuvinte rostite sub inspiratie, sau reactie umana a omului Ieremia?).
8.           Abordarea pseudo-pragmatica.  Graba de a ajunge la sensul practic, de a moraliza excesiv, inainte de a fi inteles, teoretic, despre ce este vorba. („Nu e important sa stim ce a facut Samuel; dar ce facem noi? Cum traim noi?”). Chiar acolo unde ni se pare ca totul este clar, mai avem mult de studiu.
9.           Abordarea anistorica (atemporala). Avand in vedere scopul practic al Scripturii, unii ignora diferentele de context cultural si citesc Biblia prin intermediul culturii actuale. De asemenea, dar in sens invers, se trateaza situatii dintr-o cultura actuala in termenii culturii autorilor biblici. Este o eroare obisnuita, dar nu cea mai grava. (Exemple: Gen 41:14 Iosif s-a ras, Ex 34:26, Dt 14:21 sa nu fierbi iedul in laptele mamei lui s.a.).
10.         Abordarea pseudo-sistematica. Exista cercetatori cu un atat de puternic spirit de independenta, incat isi creeaza propriul sistem de intelegere si interpretare a Bibliei. Ei isi imagineaza Biblia ca pe un fel de puzzle sau de integrama pe care, daca ai putina smecherie si cunosti cateva secrete, ai invatat-o. Tendinta de sistematizare este impusa fortat asupra termenilor din limbile originale sau din traducere. Cuvinte comune sau speciale sunt tratate ca niste termeni tehnici, cautandu-se, in mod consecvent, sensul lor prin toata Biblia. Simbolurile si metaforele profetice sau apocaliptice sunt tratate intr-o maniera pseudo-sistematica, aplicandu-se peste tot aceeasi semnificatie pentru un anumit simbol, indiferent de autor si context literar sau istoric. Datele lingvistice dovedesc ca abordarea aceasta este gresita. (Exemple: Mireasa=Biserica, in orice context; x.Wr = spirit, peste tot: vp,n; = suflet, in orice situatie).
11.        Abordarea confesional-dogmatica. Se citeste Biblia numai prin ochelarii confesionali, avand teama de alte marturisiri de credinta, de cunoasterea temeiurilor altor crestini care, de asemenea, studiaza Biblia. in unele cazuri, chiar in traducerea Bibliei s-a urmarit, – cu bune intentii, desigur, – conservarea unei dogme respectate, mai mult decat fidelitatea fata de Cuvant. (Mat 1:25 in traducerea ortodoxa s-au scos cuvintele–pana ce ea a nascut un fiu – pentru a nu impieta asupra mariolatriei).
12.       Abordarea partiala (schizoida).  Se postuleaza grade de inspiratie si autoritate in cadrul Cuvantului lui Dumnezeu. Se face discriminare intre autoritatea cartilor, a autorilor sau a celor doua testamente. (Exemple din teologia sectelor iudaice sau a unor scoli teologice crestine). De exemplu, se citeaza Pavel mai presus de Iacov, Deuteronomul mai presus de Proverbe si NT mai presus de VT – sau invers. „Canon in canon”?Trestia” noastra, sau masura lui Dumnezeu?
13.       Abordarea literalist-mistica.  Ignorand total intentia autorului sacru, care poate fi descoperita printr-o exegeza de bun simt (chiar si cu mijloace simple: compararea diferitelor traduceri, analiza contextului literar si a contextului cultural istoric, apelul la ajutor calificat – fara a uita ca Spiritul Sfant este Cel mai calificat !), unii citesc si citeaza portiuni biblice (in special versete), cautand sa aplice in mod personal cuvintele, fara sa observe intentia autorului. Ei doar citesc la intamplare si intreaba: Ce imi spune Domnul aici? Ei isi imagineaza ca propozitiile Bibliei sunt ca un fel de telegrame din partea lui Dumnezeu, sau un fel de oracole sibilinice, pe care, prin meditatie evlavioasa le pot insusi. Metoda are multe aspecte bune, dar ea suspenda ratiunea si presupune ca Dumnezeu ne vorbeste prin Biblie in mod direct, trecand peste intentia autorului inspirat.
14.       Abordarea exclusiv devotionala (liturgica).  Biblia nu este citita si studiata sistematic, ci folosita numai ca un cantec-descantec frumos in Biserica sau in spatii particulare, pentru intretinearea unor ritualuri, pentru inspiratie la rugaciune, sau pentru exprimarea starilor sufletesti.
15.       Abordarea pseudo-teologica. Uneori, o spoiala de teologie poate fi mai rea decat ignoranta in domeniu. Apelul semidoct la un termen ebraic sau grecesc, manuirea catorva expresii din teologia sistematica, memorarea catorva date de istorie bisericeasca, inca nu sunt suficiente pentru a face pe maestrii fata de credinciosul naiv sau fata de noi insine. Teologia si-a pierdut mult din respectul cuvenit, din cauza gustului laodicean al pastorilor si invatatorilor care au uitat sa ramana ucenici. Exista obiceiul lamentabil de a ne cita unii pe altii, de a aduna doar titluri si a nu cerceta personal sau in comun, Cartea despre care spunem ca este Cuvantul lui Dumnezeu. Chiar teologi renumiti au ramas limitati in cercetarile lor si anumite erori ale lor se perpetueaza pana astazi. (Exemplu: aga,ph= dragostea divina, ca principiu ? vezi 2S 13:4 si incestuosul Amnon, 1Ki 11:2 si poligamul Solomon).
Concluzie: Cuvintele Bibliei sunt cuvintele lui Dumnezeu atinci cand sunt intelese asa cum le-a dat Dumnezeu, adica in limitele limbajului autorilor inspirati. Trebuie sa intelegem mesajul integral pe care a intentionat scriitorul inspirat sa-l transmita, dincolo de retorica, poezia sau logica limbajului folosit. in final, mesajul scriitorului biblic si principiile implicate in el, intelese in armonie cu invataturile celorlalti scriitori biblici, sunt singurele lucruri care conteaza pentru a le aplica la viata de astazi. Cea mai mare problema a credinciosilor nu este, insa, neintelegerea sau intelegerea gresita a unor texte biblice, ci faptul ca, adesea, invataturile simple si clare ale Bibliei, cu privire la pacat si pocainta, sunt luate cu prea mare usurinta si in necunoastere de Dumnezeu.
Daca suntem credinciosi Domnului in cele mici si putine, El ne va da si pe cele mari si multe (cf. Lc 16:10). 
Studiati textul din Isaia 4:1 in contextul capitolului 3.
Studiati textul din 1Tesaloniceni 5:19-22, nu pe versete, ci pe principiul discursului logic:
 
* Nu stingeti Duhul.
* Nu dispretuiti proorociile.
* …Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun.
* Feriti-va de orice se pare rau.
Nu stingeti Duhul, [adica] nu dispretuiti profetiile, ci cercetati toate [aceste] lucruri: pastrati ce este bun si feriti-va de orice forma de rau.


[1] Cf. gr.mataiologia: vorbarie, cuvantare desarta, gaunoasa 1Tim 1:6.
[2] Lc 10:26 in traducere proprie.

______________________________

de Florin Laiu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.