Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Natura Umana a lui Isus

Scris la: 15 aprilie 2009
Florin Laiu
intelegerea calitatii naturii umane in care S-a nascut si a trait Iisus o viata desavarsita a fost si a ramas un punct disputat in teologia noastra, cu tendinta majoritatii teologilor de a sustine ca Iisus a mostenit o natura umana slaba, cazuta, dar nepacatoasa. Se pare ca nu exista o lucrare de sinteza care sa raspunda tuturor obiectiilor si nici nu avem o pozitie oficiala transanta in ce priveste detaliile acestei chestiuni cristologice. Ellen White este citata adesea de ambele parti ale acestei „baricade” teologice. Voi reda aici, pe romaneste, cele mai reprezentative citate folosite, care par contradictorii, dar care merita o egala atentie:
„Christos este scara vazuta de Iacov, cu baza asezata pe pamant si cu varful ajungand la poarta cerului, pana la pragul gloriei. Daca acea scara ar fi fost mai scurta cu o singura treapta, noi am fi fost pierduti. Dar Christos ajunge la noi acolo unde suntem. El a luat natura noastra si a biruit, pentru ca si noi, luand natura Lui sa putem birui. Facut „in asemanarea carnii pacatului” (Rom. 8:3), El a trait o viata fara pacat. Acum prin natura Sa divina El apuca tronul ceresc in timp ce prin natura Sa umana ajunge la noi. El ne porunceste ca prin credinta in El sa atingem gloria caracterului lui Dumnezeu. De aceea trebuie sa fim noi desavarsiti dupa cum si Tatal nostru ceresc este desavarsit. DA. 311.
„in natura noastra omeneasca, Christos urma sa rascumpere esecul lui Adam. insa cand Adam a fost asaltat de ispititor, nu era asupra lui nici unul din efectele pacatului. El statea in puterea unei umanitati desavarsite, posedand intreaga vigoare a mintii si a corpului. El era inconjurat de gloriile Edenului si in zilnica partasie cu fiintele ceresti. Nu tot asa a fost cu Iisus cand El a intrat in pustie ca sa se lupte cu Satan. Timp de 4000 de ani neamul omenesc slabise in tarie fizica, in putere mintala, si in valoare morala; iar Christos a luat asupra Sa infirmitatile naturii umane degenerate. Numai astfel putea El rascumpara pe om din cele mai joase adancimi ale degradarii. DA.117.
„El a luat natura noastra pacatoasa asupra naturii Sale nepacatoase, ca sa poata sti cum sa ajute celor care sunt ispititi.” (Medical Ministry 181)
in ciuda aparentei inacceptabilitati a acestei vederi, ea pare sa fi fost sustinuta de unele personalitati ca: Grigore de Nyssa (n. 331, Imperiul de Rasarit), Felix de Urgel (c. 780, Spania), Antoinette Bourignon (n. 1616, Franta), Peter Poiret (n. 1646, Germania), Johann K. Dippel (n. 1673, Germania), Gottfried Menken (n. 1768, Germania), Edward Irving (n. 1792, Scotia), Thomas Erskine (n. 1788) Scotia), Hermann Fr. Kohlbrugge (n. 1803, Olanda), Johan Chr. K. von Hofmann (n. 1810, Germania), Eduard Bohl (n. 1836, Germania), Hermann Bezzel (n. 1861, Bavaria). in secolul XX au sustinut-o: Karl Barth (Elvetia) si o serie de teologi de limba engleza (Torrance, Ferre, Cranfield, Roberts, Newbigin).[1] in Romania, ea apare tangential in teza de doctorat a parintelui Galeriu. intre adventisti, aceasta doctrina a fost sustinuta de A. T. Jones si E. J. Waggoner, a fost publicata in diverse scrieri oficiale ale noastre pana in anii 1950, si a fost sustinuta in continuare de autorii mai conservatori: de la M. L. Andreasen, pana la R. Wieland, D. K. Short, H. Douglass, K. Wood, Robert Pierson, fratii Standish, R. Moore, Ralph Larson, Dennis Priebe e.a. Ortodoxia catolica si cea protestanta, iau insa partea opusa, care pare a fi si ea confirmata de scrierile E. G. White:
B. Iisus n-a avut tendinte spre pacat in natura Sa umana[2]
„[…] luand natura dar nu si pacatosenia omului.” (1901)
„N-ar trebui sa avem vreo indoiala cu privire la desavarsita lipsa de pacat a naturii umane a lui Christos. (1898)
„Nu-L prezenta inaintea oamenilor ca pe un om cu tendinte de pacatNici pentru o clipa n-a fost in El o tendinta pacatoasa. (1895)
Niciodata sa nu lasi, in vreun fel, cea mai slaba impresie asupra mintilor omenesti ca vreo manjitura, vreo inclinatie pacatoasa, vreo coruptie a fost asupra lui Christos … Fiecare fiinta omeneasca sa se fereasca de a sta pe pozitia de a-L considera pe Christos cu totul omenesc, exact ca si noi; fiindca nu poate fi asa. (1895)
 „El S-a nascut fara nici o manjitura de pacat. (1898)
N-a posedat patimile naturii noastre umane cazute… „El ne este Frate in ce priveste infirmitatile noastre, dar nu in posedarea acelorasi pasiuni (1868-71) „Nimeni, privind la infatisarea aceea copilareasca stralucind de vioiciune, nu putea spune ca Christos era exact ca si alti copii. (1898)
La o analiza mai atenta, aceste ultime declaratii nu le contrazic pe cele dintai, ci ele se refera doar la sfintenia interioara (a gandurilor, a imaginatiei, a intentiei, a dorintelor – cf. poruncii a X-a) traita pe deplin in natura umana a lui Christos, in timp ce primele se refera la mostenirea biologica, ceea ce reiese destul de clar din urmatoarele declaratii:
Iisus Christos este exemplul nostru in toate lucrurile. El Si-a inceput viata, a trecut prin experientele ei si a incheiat raportul ei cu o vointa umana sfintita. El a fost ispitit in toate lucrurile ca si noi, totusi pentru ca Si-a tinut vointa supusa si sfintita, El nu S-a inclinat vreodata, nici in cel mai mic grad, spre a face raul, sau spre a manifesta razvratire fata de Dumnezeu. (Special Testimonies, Oct. 29, 1984)
Noi nu trebuie sa pastram nici o tendinta pacatoasa. (7 SDABC, 943). ingaduinta de sine, dorinta de a placea noua insine, mandria si extravaganta trebuie parasite. Nu putem fi crestini si in acelasi timp sa ne satisfacem aceste tendinte. (RH May 16, 1893)
De asemenea, expresia „nici pentru o clipa” arata ca nu poate fi vorba aici de calitatea naturii mostenite, deoarece aceasta este o permanenta, nu o incidenta.
Adeptii naturii pacatoase  a lui Christos, ar trebui sa fie intotdeauna atenti si la celelalte afirmatii ale Bibliei si ale Ellenei White (cele utilizate de „noua teologie”), pentru doua motive: pe de-o parte sa-si poata echilibra declaratiile, sa nu ajunga sa confunde (asa cum unii chiar fac) natura umana (biologica) mostenita, cu natura umana la nivelul psihologic si moral, pe de alta parte sa vada, din aceste declaratii contrarii, ca intelegerea corecta poate scapa altora care au intentii cel putin la fel de bune ca si ei. Nu este nevoie sa condamnam pozitia celuilalt. Aceasta nu este o doctrina generala si oficiala a Bisericii. inca se discuta acest punct, inca se fac confuzii. Nu este o doctrina fundamentala a Bisericii, pe care aceasta ar fi parasit-o, ci o chestiune teologica disputata.
O buna pista de cercetare, in opinia mea, ar fi abordarea strict exegetica a pasajelor biblice invocate in sprijinul celor doua vederi, fara a fi reinterpretate in lumina unor citari obsesive, selectionate in mod partizan si necritic din Ellen White. Si pentru ca citatele oferite de Ellen White impotriva conceptiei despre tendintele pacatoase ale naturii lui Iisus se gasesc in faimoasa Scrisoare catre Baker descoperita in Australia pe la 1950, ar fi profitabil un studiu complet al acestei scrisori in lumina propriului context istoric si in lumina contextului literar mai larg al scrierilor E. G. White. Fiindca autoarea, care a sfatuit pe Baker la maxima prudenta in acest domeniu, este extrem de „imprudenta”, – asemenea lui Pavel in Romani 8:3 – , cand vorbeste despre natura umana a lui Iisus, numind-o „pacatoasa”.
in opinia mea, problema fundamentala este intelegerea naturii pacatului, precum si a naturii umane (din punct de vedere antropologic, psihologic etc) fiindca intelegerea si terminologia teologica sunt, intotdeauna perfectibile. Cand vorbim despre pacat, natura umana, tendinte, etc., in mod sigur, nu toti vorbitorii sau autorii inteleg acelasi lucru. Dar, poate, cea mai mare dificultate este ca noi, fiinte pacatoase, nu ne putem imagina un suflet omenesc ispitit in toate, dezavantajat de propria Sa natura umana, mostenind un inepuizabil izvor de ispite puternice, sa traiasca, totusi, fara pacat, adica fara nici un fel de acceptare a pacatului in gand, in afecte, in preocupari, in spirit, in motivatie. Experienta noastra nu ne lasa sa intrevedem posibilitatea ca o fiinta umana sa fie chinuita de mii de ispite diferite si totusi sa fie fara pacat. Tendinta noastra (pacatoasa!) este de a da vina pe sarpe, pe biata noastra natura pacatoasa, care nu are absolut nici o vina. Vina exista numai acolo unde este pacat. Si pacatul nu exista decat acolo unde, intr-un mod oarecare, a intrat cu permisiunea noastra. Nu exista pacat fara vina, si nu exista vina fara pacat. Ispita, insa, nu este pacat. Sau, mai bine zis, nu este pacatul meu, ci al celui care o cauzeaza.
Fratele Frank Holbrook, director adjunct al Biblical Research Institute scria intr-o scrisoare din 1982 care poarta antetul Conferintei Generale si pe care am primit-o sub forma de copie din partea Diviziunii Pacificului de Sud:
„Dupa stirea mea, noi ca popor n-am formulat niciodata o declaratie definitiva asupra acestor doua puncte speciale: 1. Daca Christos a avut carne pacatoasa. […] 2. Ce se intampla cu natura pacatoasa la convertire; este ea literalmente scoasa din acel om, lasandu-l sa se lupte doar cu carnea pacatoasa?”
Daca cineva doreste insa o pozitie oficiala actuala, poate sa studieze cu seriozitate capitolul Dumnezeu Fiul din manualul de doctrine editat de Asociatia Pastorala din cadrul Conferintei Generale si publicat pretutindeni din 1988.[3] Acolo va putea gasi ambele aripi ale acestei doctrine profunde:
1. El Si-a imbracat natura divina cu natura umana, a fost facut „in asemanarea carnii pacatoase” (sau: a naturii umane pacatoase / cazute), cf. Rom. 8:3.
2. Aceasta in nici un fel nu arata ca Iisus Christos era pacatos sau ca a participat la acte sau ganduri pacatoase. Desi era in forma (sau asemanarea) carnii pacatoase, viata Lui fara pacat este mai presus de orice discutie.
Desi redactorii manualului de doctrine n-au intentionat sa potoleasca prin aceste formulari orice discutie sau orice studiu, este interesant de observat ca s-a facut o incercare de armonizare a ambelor seturi de citate inspirate. S-a procedat, asadar, cu toate bunele intentii, fara sa se faca afirmatii care ar putea jigni vreuna din cele doua parti. indemnam si pe cititorii nostri, oricare ar fi ei, sa faca la fel.


[1] Dupa Donald K. Short, “Made Like His Brethren”, 1991, p. 24-28.
[2] Citate E. G. White in Questions on Doctrine, p. 649-653. 657-659.
[3] in romaneste, Ce cred Adventistii de Ziua a Saptea – „cele 27 de puncte”

______________________________

de Florin Laiu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.