Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

ACESTA ESTE IMPARATUL MEU – autor Florin Laiu

Scris la: 29 octombrie 2010

Acesta este Împăratul meu

Acesta este Împăratul meu,

Coroană de rubine – flori de spin.

E idolul şi singurul meu zeu

În faţa cărui cad să mă închin.

El îmi sfinţeşte fruntea în lumină

Şi sufletul mi-l poartă la izvor.

Din Biblie, din unda ei senină

Beau apele de viaţă şi de dor.

N-aş da aşa un rai pe-o lume-ntreagă.

Vrei să mă crezi? Întoarce-te spre El

Şi odihneşte-ţi fruntea ta pribeagă

La inima divinului Model.

O, Împăratul meu este iubire

Şi numai adevăr şi numai pace.

De El mă leagă nevăzute fire

Ce nici o mână nu le va desface.

Acesta este Împăratul meu,

Ce mă iubea când Îi eram duşman;

Din bolovan coclit de minereu,

El mă va face aur diafan.

Că mi-i legat şi binele şi răul,

Tot viitorul, de voinţa Lui.

Şi numai El mă va salva din hăul

Acestei lumi ce pare-a nimănui.

El a găsit un drum şi pentru mine:

Să-I calc pe urme, după crucea Sa.

Da, singura onoare ce-mi stă bine,

E să o port şi eu, smerit, pe-a mea.

Cu greu pot să-L privesc strivit pe cruce,

Citind şi vina mea că sunt iudeu…

– Oare pe-aceeaşi cale mă voi duce? –

Acesta este Împăratul meu!

Dec. 1977

http://www.florinlaiu.com/poezie-azs-militanta/blog.php