Frauda redescoperită
Autor: Russell Grigg
Se ştia de mult că unul dintre cei mai eficienţi popularizatori ai teoriei evoluţiei a plăsmuit cîteva schiţe, însă numai recent a fost descoperită amploarea uimitoare a falsului său.
Majoritatea oamenilor au auzit sau au fost învăţaţi că în timpul primelor luni de dezvoltare în uter, embrionul uman trece prin (sau recapitulează) diverse stagii evolutive, cum ar fi etapa în care are branhii ca un peşte, coadă ca o maimuţă etc.
Nu numai că teoria a fost prezentată generaţiilor de studenţi biologi/medicinişti ca un fapt, dar a fost de asemenea folosită mulţi ani pentru a justifica în mod convingător avortul. Susţinătorii avortului pretind că fătul ucis ar fi încă în stadiul de peşte sau de maimuţă, nedevenind încă o fiinţă umană.
Această teorie, numită recapitulare embrionară, a fost ferm expusă de Ernst Haeckel la sfîrşitul anilor 1860 pentru a promova teoria evoluţiei a lui Darwin în Germania, chiar dacă Haeckel nu avea dovezi pentru a-şi susţine punctul de vedere [1].
Date fabricate
Fiind lipsit de probe, Haeckel a pornit la fabricarea lor. A schimbat fraudulos între ele schiţe (ale altor oameni de ştiinţă) de embrioni umani şi de cîine, pentru a mări asemănarea dintre ele şi a ascunde nepotrivirile.
Savanţii germani contemporani lui Haeckel (de menţionat este, în 1874, Wilhelm His Sr, profesor de anatomie la Universitatea din Leipzig) erau conştienţi de această fraudă şi i-au smuls acestuia o mărturisire vagă, în care Haeckel învinovăţea pentru eroari pe desenatorii schiţelor, fără a recunoaşte că el însuşi era autorul lor! [2]
Cei mai informaţi evoluţionişti au ajuns în ultimii 70 de ani la concluzia că teoria recapitulării este falsă. [3]
Totuşi, ea este în continuare avansată ca sprijin pentru teoria evoluţionistă în multe manuale şi enciclopedii de specialitate şi de personalităţi evoluţioniste precum Carl Sagan. [4]
Dar aşteptaţi – e mai mult decît atît
Cînd evoluţioniştii spun că teoria recapitulării este falsă, de regulă ei nu înţeleg să admită faptul că compararea embrionilor nu furnizează dovezi ale descendenţei comune. De fapt, ei încă subliniază frecvent presupusele similarităţi dintre embrionii aflaţi în stadiile primare (numite omologie embrionară) ca fiind dovezi ale evoluţiei. Această presupunere este fundamentată pe ideea că astfel de similarităţi sunt “cunoştinţe elementare”. [5]
Pretinsele similarităţi dintre embrioni se bazau de ani de zile, conştient sau nu, pe un set de 24 de schiţe ale lui Haeckel pe care le-a publicat mai întîi în 1866 în lucrarea sa Morfologia generală a organismelor, şi apoi în 1874 în mai cunoscuta sa Antropologie. Ele aveau ca scop să arate embrionii de peşte, salamandră, ţestoasă, găină, porc, vacă, iepure şi om în trei stagii de dezvoltare. Diversele stadii, în special cele timpurii, prezentau asemănări substanţiale. Chiar din momentul apariţiei acestor schiţe, s-a presupus că ele ne redau ceva foarte aproape de adevăr despre embrionii speciilor vertebrate. Atît de mult încît ele încă apar în manuale şi în lucrări cunoscute despre evoluţie. [6,7]
De fapt, nimeni nu s-a deranjat să verifice – pînă acum. Se dovedeşte că frauda lui Haeckel este mult mai gravă decît s-a crezut. Privitor nu numai la ideea de recapitulare: se pare că similarităţile sunt mult, mult mai mici decît s-ar fi gîndit cineva.
Frauda cercetată şi dezvăluită
Michael Richardson, lector şi embriolog la Şcoala Medicală Spitalul St. George din Londra, a dezvăluit şi mai mult dimenstiunile acestei fraude, într-un articol din publicaţia Anatomy and Embriology [8], recent revăzut în Science [9] şi New Scientist. [10]
Richardson afirmă:
„am simţit întotdeauna că ceva este greşit în legătură cu schiţele lui Haeckel, fiindcă nu se potriveşte cu concepţia şi înţelegerea mea asupra ratei cu care peştii, reptilele, păsările şi mamiferele îşi dezvoltă trăsăturile distinctive”8 El nu a putut găsi nicăieri vreo menţiune despre cineva care să fi comparat realmente embrionii unei specii cu aceia ai alteia, aşa încît “nimeni nu citează nici un fel de date comparative în susţinerea ideii”. [8]
Din acest motiv el a adunat o echipă internaţională care să facă exact acest lucru – să examineze şi să fotografieze forma externă a embrionilor unei game largi de specii vertebrate, aflate într-un stadiu comparabil cu cel descris de Haeckel.8
Echipa a colectat embrioni de la 39 de animale diferite, inclusiv marsupiale din Australia, broaşte de copac din Puerto Rico, şerpi din Franţa, şi un embrion de aligator din Anglia. Au descoperit faptul că embrionii de diferitelor specii sunt foarte diferiţi. De fapt, sunt atît de diferiţi încît e imposibil ca schiţele lui Haeckel (reprezentînd embrioni asemănători la vedere) să fi fost făcute după specimene reale.
Nigel Hawkes l-a intervievat pe Richardson pentru prestigiosul ziar britanic The Times [11]. Într-un articol în care îl descrie pe Haeckel ca pe “Un mincinos embrionic”, el îl citează pe Richardson:
“Acesta este unul dintre cele mai grave cazuri de fraudă ştiinţifică. Este şocant să descoperi că cineva odată considerat un mare om de ştiinţă deruta în mod deliberat. Mă înfurie… Ceea ce el (Haeckel) a făcut, a fost să ia un embrion uman şi să-l copieze, pretinzînd că salamandra şi porcul şi toate celelalte arată la fel în acelaşi stadiu de dezvoltare. Nu este aşa… Sunt falsuri”. [11]
Haeckel nu numai că a alterat schiţele adăugînd, omiţînd şi schimbînd trăsături dar, conform lui Richardson şi echipei sale,
“El de asemenea a măsluit scara pentru a exagera asemănările dintre specii, chiar şi cînd era o diferenţă de zece ori în mărime. În continuare, Haeckel a făcut neclare diferenţele neîngrijindu-se a menţiona numele speciilor în cele mai multe cazuri, ca şi cum un singur reprezentant ar fi exact pentru un întreg grup de animale”. [9]
Schiţele lui Ernst Haeckel au fost declarate falsuri de către profesorul His în 1874 şi au fost incluse în cvasi-mărturisirea lui Haeckel, dar conform lui Richardson,
“Mărturisirea lui Haeckel s-a pierdut după ce schiţele sale au fost ulterior folosite într-o carte din 1901 numită Darwin and after Darwin şi reproduse pe scară largă în cărţile de biologie în limba engleză”. [9,12]
Se vor grăbi acum oare bibliotecile, editurile şi popularizatorii de cărţi evoluţioniste a le rescrie ori a le retrage din circulaţie, ori a recunoaşte în alt fel faptul că teoria similarităţilor (asemănărilor) embrionare ca dovadă a evoluţiei este în mare parte bazată pe o fraudă academică?
Referinţe şi note
1. Asemănarea superficială a unor diferiţi embrioni unul cu altul a atras atenţia zoologilor încă dinainte de Haeckel, inclusiv J.F. Meckel (1781-1883), M.H. Rathke (1793-1860), şi Etienne R.A. Serres (1786-1868) care a emis teoria conform căreia embrioni ai animalelor superioare trec prin stagii comparabile cu adulţi ai animalelor inferioare, şi K. von Baer (1792-1876) care era creaţionist şi s-a opus acestei viziuni, la fel de viguros opunîndu-se darwinismului (Encyclopaedia Britannica, 1:789, 1992). Haeckel a fost însă cel care a popularizat ideea cu ideea atractivă “ontologia recapitulează filogenia” (însemnînd că dezvoltarea embrionilor umani în uter este o reluare a treptelor presupusei evoluţii omului dintr-o creatură primitivă).
2. R. Grigg, ‘Ernst Haeckel: Evangelist for evolution and apostle of deceit’, Creation 18(2):33–36, 1996.
3. De exemplu evoluţionistul Stephen J. Gould a declarat: “Atît teoria [recapitulării] cît şi “abordarea dezlînată” a clasificării pe care ea o încurajează sunt astăzi, sau a trebui să fie, moarte. ‘Dr Down’s Syndrome’, Natural History, 89:144, April 1980, citat din Henry Morris, The Long War Against God, Baker Book House, Michigan, p. 139, 1989.
4. De exemplu, World Book Encylopedia, 6:409–410, 1994; Collier’s Encyclopedia, 1994, 2:138, 1994; Carl Sagan, The Dragons of Eden, Book Club Associates, London, pp. 57–58, 1977.
5. Creaţioniştii au atras atenţia timp de mulţi ani că similitudinea nu dovedeşte descendenţa comună, ci poate foarte bine să se datoreze design-ului comun, abordare obişnuită pentru o inginerie eficentă.
6. De exemplu, Scott Gilbert, Developmental Biology, Sinauer Associates, Massachusetts, fifth ed. pp. 254 and 900, 1997, where Gilbert wrongly attributes the drawings to ‘Romanes, 1901’. And George B. Johnson, Biology, Mosby-Year Book, St Louis, p. 396, 1992.
7. De exemplu Mahlon Hoagland and Bert Dodson, The Way Life Works, Ebury Press, London, p. 174, 1995, prezintă desenele lui Haeckel color, nici mai mult, nici mai puţin! Şi Richard Leakey, Illustrated Origin of Species, Faber and Faber, London, p. 213, 1986, în care Leakey numeşte recapitularea lui Haeckel dogmă ‘greşită’, dar totuşi reproduce schiţele.
8. Michael Richardson et al, Anatomy and Embryology, 196(2):91–106, 1997.
9. Elizabeth Pennisi, ‘Haeckel’s Embryos: Fraud Rediscovered’, Science 277(5331):1435, September 5, 1997.
10. ‘Embryonic fraud lives on’, New Scientist 155(2098):23, September 6, 1997.
11. Nigel Hawkes, The Times (London), p. 14, August 11, 1997.
12. Creaţioniştii au fost totdeauna conştienţi de frauda lui Haeckel, deşi nu neapărat şi de proporţia ei. Vezi şi Ian Taylor, In the Minds of Men, TFE Publishing, Toronto, pp. 185ff., 275ff., 1986; Wilbert H. Rusch SR, ‘Ontogeny Recapitulates Phylogeny’, Creation Research Society, 6(1):27–34, June 1969; Douglas Dewar, Difficulties of the Evolution Theory, Edward Arnold & Co., London, Chapter VI, 1931. Also Assmusth and Hull, Haeckel’s Frauds and Forgeries, Bombay Press, India, 1911.
Sursa articolului: Creation ex nihilo 20(2):49–51, March–May 1998. Traducere de Iulian Ţigănelea
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
