Gheţarii şi Potopul

Gheţarii şi Potopul

Mulţi creaţionişti fac o legătură între Potopul Biblic şi Era glaciară, această întîmplare fiind dedusă pentru prima oara de creaţionistul Louis Agassiz în anii 1800. Aceasta legătura s-a întărit odată cu expediţia ştiinţifică din nordul Groenlandei (North GRIP), condusă de omul de ştiinţă danez J.P.Steffensen. Revista The New Yorker a caracterizat activitatea lui Steffensen şi colaboratorilor săi subliniind ceea ce reprezintă pentru catastrofism:  „În urmă cu cîteva decenii a avut loc o schimbare…în modul oamenilor de ştiinţă de a privi clima Pămîntului. Noul punct de vedere stă sub lozinca „climat schimbat brusc”, deşi s-ar putea chema neo-catastrofism după teoriile inspirate din Biblie cu privire la potop şi la dezastrul respectiv…Această idee este susţinută de copleşitoarele dovezi empirice, multe dintre ele găsite în Groenlanda. Climatul terestru nu a suferit o schimbare treptata, ci una violenta şi fără avertizare. „(Kolbert 2002:30)
Ultima Eră Glaciară, cunoscută şi sub numele de Wisconsin, se presupune ca ar fi avut loc acum 20.000 ani. Forînd în gheţarii care ocupa aproximativ 80% din suprafaţa Groenlandei, proiectul North GRIP a oferit geologilor probe privind tranziţia brusca a erei Wisconsin. The New Yorker a remarcat:  „Ceea ce arată urmele din gheaţă este că a existat o perioadă de intensă instabilitate. Temperatura nu a crescut gradat, şi nici nu a fost constantă, ci a suferit salturi de la cele de natură temperată pînă la cele de natură glaciara şi înapoi. În urma cu aproximativ 15.000 de ani, Groenlanda s-a încălzit brusc cu 16 C în doar 15 ani sau mai puţin.”
Articolul menţionează că „oamenii de ştiinţă care lucrau în Century Camp (una dintre locaţiile North GRIP-ului) nu erau siguri ce să facă cu ceea ce au descoperit” (Kolbert 2002:34). Sigfus Johnsen, unul dintre oamenii de ştiinţă din echipa de cercetare a declarat următoarele: „Este incredibil, e ceva la care nu ne-am aşteptat deloc” (Kolbert 2002:34).
Revista a mai notat totodată că, într-o altă locaţie GRIP numită Dye 3, „conform rezultatelor importante descoperite în Century Camp, se demonstrează că ceea ce părea a fi o anormalitate, poate fi totuşi repetabil.” (Kolbert 2002:35) Şi mai important e ca în urma acestor fluctuaţii catastrofale ale temperaturii a avut loc o masivă infuzie de „apă dulce” în oceane.
Această relatare coincide cu potopul cărţii Facerii care a constat atît în revărsări masive de ape sub forma de ploi, cît şi în revărsarea apelor de sub suprafaţa Pămîntului („în anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii, în chiar ziua aceea, s-au desfăcut toate izvoarele adîncului celui mare şi jgheaburile cerului s-au deschis”, Facere 7:11).
Revista The New Yorker a mai precizat:  „Nici o forţă externă cunoscută şi nici măcar o ipoteză nu poate explica salturile atît de violente şi de dese ale temperaturii, precum ne arată aceste bucăţi de gheaţă. Cumva, sistemul climateric, printr-un incredibil mecanism de feedback, trebuie să fi fost capabil de a-şi genera propriile instabilităţi. Cea mai populară ipoteza e că ‘oceanele sunt responsabile’ de acest lucru. Curenţii de la tropice, îndreptîndu-se spre poli, au adus cu ei o cantitate uriaşă de căldură, şi dacă acest mecanism al circulaţiei s-ar fi putut cumva opri, să zicem din cauza unui influx brusc de apa dulce, ar fi putut avea un impact dramatic.” (Kolbert 2002:35).
Fraze precum „influx brusc de apă dulce” şi „impact dramatic” invocă cu siguranţă imaginile potopului biblic. În plus, aşa cum şi articolul a menţionat, dovezile pentru neo-catastrofism sunt atît de copleşitoare încît aceste idei sunt îmbrăţişate de aproape toţi geologii.
Stephen Caesar
Referinţe:
Kolbert, E. 2002. „Ice Memory.” The New Yorker, 7 January.
Traducere de Dănuţ Ieşeanu
Sursa: www.creationism.info.ro