Glossalalia – vorbirea in limbi
Vorbirea in limbi este unul din darurile spirituale amintite de apostolul Pavel in 1 Corinteni 12, 10 , fiind adesea invocat de credinciosii unei anumite denominatiuni crestine ca o dovada puternica a revarsarii Duhului Sfant.
Din punct de vedere etimologic, termenul “glossalalie” provine din expresia “glossais lalein” ( gr. ), care inseamna a vorbi in alte limbi, insa nu ca poliglot, ci ca urmare a primirii unui dar spiritual.
Cel mai elocvent exemplu de vorbire in limbi il gasim in relatarea biblica despre revarsarea Duhului Sfant din Ziua Cincizecimii ( Faptele apostolilor cap. 2 ). In acest caz avem de-a face cu un dar spiritual primit de apostoli care consta in abilitatea de a vorbi in limbi straine, necunoscute de ei, dar intelese de ascultatori. Este vorba, asadar, de limbi cunoscute, folosite de diferitele etnii prezente la marea sarbatoare a Rusaliilor.
In lumea charismatica insa, prin darul vorbirii in limbi se intelege abilitatea de a vorbi in limbi neintelese si nefolosite in relatiile obisnuite dintre oameni, si care necesita traducere.
Pentru a deosebi adevaratul dar al limbilor de copia lui falsificata, trebuie sa tinem cont de urmatoarele aspecte:
1) In pasajul biblic din Faptele apostolilor ( cap. 2 ) este evident faptul ca limbile folosite de apostoli erau limbi reale, cunoscute. Sunt amintite 17 etnii diferite, ai caror reprezentanti se aflau la Ierusalim in acea ocazie. Apostolii predicau Evanghelia in limba lor materna, insa fiecare etnie auzea mesajul tradus in propria limba. De aici si uimirea ascultatorilor, stiind bine ca apostolii nu erau oameni eruditi, ci oameni simpli:
“Toti se mirau, se minunau si ziceau unii catre altii: “Toti acestia care vorbesc nu sunt galileeni ? Cum dar ii auzim vorbind fiecaruia din noi in limba noastra, in care ne-am nascut ? Parti, mezi, elamiti, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, partile Libiei dinspre Cirena, oaspeti din Roma, iudei sau prozeliti, cretani si arabi, ii auzim vorbind in limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu !” ( Fapte 2, 7 – 11 )
2) In cartea Faptele apostolilor sunt doar trei referiri la vorbirea in alte limbi ( cap. 2, 10 si 19 ). De fiecare data cand s-a manifestat darul limbilor, erau de fata oameni apartinand altor grupuri entice.
3) In cazul relatarii convertirii lui Corneliu ( Fapte cap. 10 ), Biblia afirma ca acesta, impreuna cu intreaga lui casa, au inceput sa vorbeasca in limbi ( ver. 46 ). Corneliu era grec, in timp ce Petru era iudeu. Darul limbilor a facut ca sa dispara zidul etnic si comunicarea sa fie posibila. In Fapte 11, 17, Petru recunoaste ca sutasul Corneliu a primit acelasi dar pe care-l primisera apostolii in Ziua Cincizecimii.
4) Aflandu-se in Efes, Pavel i-a intalnit pe unii dintre ucenici care nu primisera inca botezul Duhului Sfant. Dupa botez, ei au primit Duhul Sfant si odata cu El si darul limbilor ( Fapte 19, 1-7 ). Si in acest caz este vorba de oameni apartinand diferitelor grupari entice, ceea ce ne intareste convingerea ca limbile in care vorbeau erau limbi reale, cunoscute in acea vreme.
5) Comunitatea din Corint era o biserica problema pentru Pavel. Se pare ca in acea biserica darul limbilor a fost pervertit, iar apostolul Pavel a fost nevoit sa ia anumite masuri, cerandu-le credinciosilor:
– Sa vorbeasca cate o persoana pe rand: “…Sa vorbeasca numai cate doi sau trei, fiecare la rand…” ( 1 Corinteni 14, 27 )
– Sa existe un traducator: : “Daca nu este cine sa talmaceasca, sa taca in biserica si sa-si vorbeasca numai lui insusi si lui Dumnezeu.” ( cap. 14, 28 )
– In cadrul serviciului divin sa vorbeasca cel mult doi sau trei: “Daca sunt unii care vorbesc in alta limba, sa vorbeasca numai cate doi sau trei, fiecare la rand; si unul sa talmaceasca.” ( cap. 14, 27 )
– Vorbitorul sa stapaneasca si sa inteleaga el insusi ceea ce spune: “Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor “ ( cap. 14, 32 )
– Pavel le reaminteste credinciosilor ca Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduieii sau al confuziei: “Caci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii, ci al pacii, ca in toate bisericile sfintilor” ( cap. 14, 33 )
6) In capitolul 14 al primei epistole catre Corinteni, Pavel face apel la o comunicare inteligenta intre frati: “Tot asa si voi, daca nu rostiti cu limba o vorba inteleasa, cum se va pricepe ce spuneti ? Atunci, parca ati vorbi in vant” ( ver. 9 ) “Dar in biserica voiesc mai bine sa spun cinci cuvinte intelese, ca sa invat si pe altii, decat sa spun zece mii de cuvinte in alta limba.” ( ver. 19 )
7) Pavel ne asigura ca Duhul Sfant traduce rugaciunile noastre in limbajul cerului, de aceea nu e nevoie sa vorbim intr-o limba pe care nu o intelegem: “Si tot asa si Duhul ne ajuta in slabiciunea noastra, caci nu stim cum trebuie sa ne rugam. Dar Insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite.” ( Romani 8, 26 )
Concluzii: Dumnezeu ne-a inzestrat cu ratiune. Orice inchinare in care nu exista ratiune poate deveni un mijloc de manipulare emotionala.
Vorbirea in limbi este doar unul din darurile spirituale. El nu este un scop in sine. Nu vorbirea in limbi, ci predicarea Evangheliei, care este urmata de transformarea caracterului, este semnul umplerii cu Duhul Sfant. Nu toti crestinii din toate timpurile au primit sau vor primi darul limbilor, insa tuturor li se cere un caracter asemenea lui Iisus Christos. Cand Dumnezeu va considera ca biserica sa are nevoie de acest dar, El il va da cu siguranta celor care au nevoie de el, in anumite circumstante speciale.
Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
