Greutatile, unitatile de masura si valorile monetare in VT
Studiul sistemelor antice de greutati, masuri si valori monetare prezinta un tablou confuz pentru cercetatorii lumii antice. Atata vreme cat autorii clasici, Iosif Flavius si alti vechi scriitori au fost singura sursa de informatie la indemana asupra subiectului, convertirea valorilor antice in echivalentii lor moderni nu putea fi decat ceva nesigur. Mai de curand, expeditiile arheologice din Orientul Apropiat au scos la lumina greutati reale de metal si de piatra, in unele cazuri cu numele lor inscris pe ele, monede si texte care descriu masuri si monede intrebuintate. Datorita acestui fapt ne aflam intr-o situatie mult mai buna decat cu numai cativa ani inainte pentru a intelege referirile antice la diferitele marfuri. Raman, totusi, goluri in cunostinta noastra, dupa cum arata urmatoarea privire generala.
Greutatile
Talantul. Echivalent cu ebraicul kikkar sau canaanitul gaggaru, talantul inseamna „disc”. Numele acesta vine de la faptul ca era pus in vanzare in forme de discuri metalice cu un orificiu in mijloc. Talantii sunt zugraviti astfel pe monumentele egiptene si mesopotamiene. Talantul babilonian consta din 3.600 de sicli, in timp ce talantul ebraic continea 3.000 de sicli (vezi Exod 38,25-27). Existenta acestui talant mai usor a fost atestata din surse nebiblice de un text din cetatea din nordul Siriei, Ugarit (Ras Shamra), in care sunt enumerate anumite marfuri care totalizeaza 6.600 de sicli. Intrucat totalul este dat ca fiind „doi talanti, 600 de sicli”, este evident ca un talant sirian era egal cu 3.000 de sicli. (Syria, vol. 15, [1934], p. 137-141).
Mina. De la maneh (1 Regi 10,17; Ezra 2,69; Neemia 7,41.42). Este redata si in Ezechiel 45,12, dar aici textul ebraic este obscur. La evrei, mina era egala cu 50 de sicli, desi nici un text nu poate fi citat in sprijinul acestei afirmatii. Greutati facute din metal in forma de boi culcati au fost gasite la Ugarit. Ele cantaresc 469 de grame (Syria, vol. 18 [1937], p. 147-151), dand siclului greutatea de 9,38 grame. Mina ugaritica era, asadar, mai grea decat mina egipteana de 437 de grame, dar mai usoara decat cele doua mine babiloniene, care cantareau 491 si respectiv 505 grame. Pe temeiul unui siclu mediu de 10 grame in regiunea Siria-Palestina, in comentariul acesta se foloseste o mina medie de 570 de grame, derivata din greutatea de 8 mine, care are 4.565 grame, gasita la Tell Beit Mirsim, in Palestina (Annual of the American Schools of Oriental Research, vol. 21/22 [1943], p. 76-78).
Siclul. De la ebraicul sheqel si inrudit cu canaanitul shiqlu. Din fericire, in 1963 Kathleen Kenyon a gasit in Ierusalim 16 sicli cu inscriptie. Exemplarele noi si relativ mai vechi variaza de la 10,88 la 11,59 grame (Vezi Palestine Exploration Quarterly, vol. 97 [1965], p 129-132). Greutatea minei ugaritice de 469 de grame arata ca siclul acesta avea greutatea aproximativ de 9,38 grame. O greutate gasita la Tell Beit Missim, in Palestina, era egala cu 8 mine. Greutatea ei de 4565 de grame ar da minei o greutate de 570 de grame si 11,4 grame pentru un siclu, adica cu doua grame mai mult decat unul ugaritic. Alte greutati de siclu palestiniene descoperite cantaresc 11,3,10,9 si 10,2 grame.
Neseful. Aceasta este o greutate palestiniana care, in mod surprinzator, nu este mentionata in Biblie. Cateva exemplare inscriptionate au fost gasite, cantarind de la 8,8 la 9,9 grame. Semnificatia lui nesef este necunoscuta. Daca este vorba despre un siclu mai usor, sau se bazeaza pe un sistem cu totul diferit de asemenea nu se cunoaste.
Pimul. De la ebraicul pym, o greutate echivalenta cu 2/3 dintr-un siclu. Pym apare in 1 Samuel 13,21. „Pymul” era pretul pe care il pretindeau filistenii pentru ascutirea uneltelor izraelitilor. Pimuri cu inscriptii pe ele au fost gasite cu prilejul sapaturilor facute in Palestina, cantarind intre 7,20 si 7,60 grame. Un exemplar de la Ierusalim, care cantareste 8,39 grame (Palestine Exploration Quarterly, vol. 97 [1965], p. 129), este probabil neterminat, prin urmare, mai greu. Un siclu de 11,4 grame inseamna un pim de 7,6 grame.
Beka. De la ebraicul beqa (Geneza 24,22; Exod 38,26). Greutatile inscriptionate descoperite in sapaturile palestiniene variaza de la 5,8 la 6,1 grame (O. R. Sellers, The Citadel of Beth-zur [1933], p. 60). Un siclu de 11,4 grame ar insemna un beka de 5,7 grame.
Ghera. Literal „fasolea”, sau „grauntele”. Aceasta era cea mai mica greutate ebraica, a 20-a parte dintr-un siclu (Exod 30,13; Ezechiel 45,12).
Poate ca este folositor sa prezentam o lista de diferite greutati cum au iesit la lumina in Ugarit, unde s-au gasit mai multe greutati decat in oricare alt loc in Palestina sau Siria (Syria, vol. 18 [1937], p. 147-151).
1/4 siclu =2,5 grame
1/3 siclu =3,5 grame
1 siclu =9,5 grame
2 sicli =18,7 grame
10 sicli =91,5 grame
20 sicli =190,0 grame
50 sicli =469,0 grame
Masurile de lungime
Descoperirile arheologice facute in Palestina nu au adus la lumina modele de masuri de lungime pentru a stabili lungimea absoluta a diferitelor marfuri folosite in Vechiul Testament. Cotul babilonian este raportat pe vestita statuie a regelui Gudea din Lagash, gasita in Telloh, ca fiind de 19,6 inci (49,78 cm). Lucrul acesta este verificat si prin insemnari pe tablite de lut.
Cotul egiptean era lung de aproape 20,6 inci (52,32 cm), dar cotul obisnuit era de aproximativ 17,7 inci (44,96 cm). Acesta era, probabil, cotul folosit de evrei la construirea tabernacolului (Exod 25,10). Ei parasisera numai de curand Egiptul, unde cunoscusera si folosisera sistemul egiptean de masuri de lungime, iar in zilele lui Ezechia cotul la evrei ramasese aproximativ acelasi. Cotul din timpul lui Ezechia a fost calculat la aproximativ 17,5 inci (44,45 cm.) dupa lungimea tunelului Siloamului (aproximativ 1749 picioare), despre care inscriptia de pe zid spune ca era de 1200 coti. Celelalte masuri de lungime diferite ale Vechiului Testament (vezi Exod 25,25; 28,16; Ieremia 52,21) sunt bazate pe cot (Journal of Biblical Literature, vol. 77 [1958], p.205-214). Valorile echivalente de lungime folosite in acest comentariu sunt urmatoarele:
Daca expresia „masura cea veche” din 2 Cronici 3,3 („vechiul standard”, RSV, 1952) este combinata cu declaratia din Ezechiel 40,5; 43,13 ca un cot lung avea o lungime de „un cot si o palma”, masurile trebuie sa fie considerate cu 1/6 mai lungi decat in tabelul precedent. Prin urmare un cot lung ar fi lung de 24,83 inci (0,518 m). Aceste masuri mai lungi se poate ca trebuie sa fie aplicate in convertirea masurilor aflate in cartile de mai tarziu ca Ezechiel. „Trestia” din Ezechiel avea o lungime de sase coti lungi (Ezechiel 40,5) sau 12 picioare (3,66 m).
„Cotul”, gomed, din Judecatori 3,16 este o lungime necunoscuta. LXX o reda „palma”.
Masurile de suprafata
Unica masura de suprafata mentionata in Biblie este „pogonul” semed (1 Samuel 14,14; Isaia 5,10). Acesta este o bucata de pamant care putea fi arata cu o pereche de boi intr-o zi. Totusi, 1 Regi 18,32 vorbeste si de o masura de suprafata echivalenta cu aceea pe care se puteau semana de obicei doua masuri de samanta. Aceasta a devenit masura obisnuita a ogoarelor pe timpul Talmudului (‘Erubim 23b) unde este definita cu 5000 de coti ebraici patrati, adica aproximativ 10,634 picioare patrate (988 mp).
Masurile de volum
Pana de curand domnea cea mai mare nesiguranta in domeniul masurilor de volum pentru produse uscate si pentru lichide. Desi relatia unora cu altele era cunoscuta prin declaratiile biblice sau prin traditia iudaica vrednica de incredere, transformarea lor in echivalenti moderni era foarte dificila. Aceasta se datora deosebirilor dintre sursele rabinice si Iosif Flavius cu privire la valoarea lor si faptului ca nu era la dispozitie o masura antica purtand inscriptia pentru a servi drept calauza, nici din Palestina, nici din Siria. Acest fapt explica de ce aproape in fiecare dictionar sau comentariu biblic se dau echivalenti diferiti pentru masurile acestea.
Din fericire, situatia aceasta s-a schimbat, iar noi suntem acum in stare sa intemeiem cifrele noastre pe masuri de bat purtand inscriptii si care au fost recent descoperite. S-a gasit la Lachis un fragment dintr-un vas de lut purtand pe curbura inscriptia „Bat Regal”. Un alt vas de lut cu volumul de 45,33 litri cuprinzand imprimate cuvintele: „Pentru rege, Hebron”, a fost refacut din diferite fragmente. Desi fragmentul cu inscriptia „Bat Regal” era de la un vas de lut cu un gat si umar asemanatoare, era mult mai mic decat vasul de lut purtand imprimarea. Totusi, C.H. Inge socotea ca vasul de lut cu stampila imprimata reprezenta un bat pre-exilic si sugera sa fie egalat cu 10 galoane (45 litri) care ar fi fost considerabil mai mare decat masura data de Iosif Flavius sau de alti scriitori care se ocupa cu subiectul acesta (Palestine Exploration Quarterly,1941, pag. 106-109).
Mai multa lumina a fost revarsata de fragmentele de la o amfora mare gasite la Tell Beit Mirsim, cu inscriptia „Bat” pe unul dintre ele. W. F. Albright arata ca fragmentul cu inscriptia „Bat Regal” de la Lachis si amfora „Bat” de la Tell Beit Mirsim sunt de aceeasi marime, iar cand au fost refacute aveau o capacitate de aproximativ 22 litri, in timp ce vasul de lut mai mare avand pe el stampila de la Lachis avea marimea de 2 bati. Cu aceasta sunt de acord o grupa de masuri de piatra care se gasesc acum la Muzeul Notre Dame din Ierusalim, cu un volum de 21,25 litri. (Annual of the American Schools of Oriental Research, vol. 21/22 [1943], p. 58,59). Acest bat de aproape 22 de litri, care se apropie de volumul dat de rabinii iudei, poate fi, deci, acceptat ca o baza rationala de calcul pana cand ne va sta la indemana o dovada mai corespunzatoare realitatii.
Homerul. Homerul este o masura pentru produse uscate si totalizeaza 10 bati (Ezechiel 45,14).
Corul. Corul este o masura atat pentru produse uscate (1 Regi 4,22; 5,11), cat si pentru lichide (Ezechiel 45,14) de acelasi volum ca homerul (Ezechiel 45,14).
Letecul. Letecul era o masura pentru cereale in volum de jumatate de homer (Osea 3,2).
Efa. Efa era o masura pentru cereale (Judecatori 6,19; etc.) egala in volum cu batul, si masurand 1/10 din omer (Ezechiel 45,11). Batul era o masura pentru lichide (1 Regi 7,26; Ezechiel 45,14; etc.).
Se’ah. De obicei tradusa cu „masura” (Geneza 18,6; 1 Samuel 25,18; etc.). In conformitate cu traditia iudaica este egala cu 1/3 dintr-un bat, fiind o masura pentru faina sau cereale.
Hinul. Acest hin era o masura pentru vin si ulei (Exod 29,40; 30,24; etc.), egala cu 1/6 dintr-un bat in conformitate cu traditia iudaica.
Omerul. Omerul era o masura pentru produse uscate cu capacitatea de 1/10 dintr-o efa (Exod 16,36).
Zecimea. Issaronul era de asemenea a zecea parte dintr-o efa (Numeri 28,9; comp. v.5 si Exod 29,40), si, asemenea ei, o masura pentru produse uscate.
Cabul. Cabul, mentionat doar in 2 Regi 6,25, pare sa fi fost o masura pentru produse uscate. Era folosit in Egipt si este mentionat in documentele evreiesti din secolul al V-lea din Egipt si frecvent in literatura iudaica mai tarzie ca fiind egal cu 4 loguri.
Logul. Aceasta este cea mai mica masura pentru lichide (Levitic 14,10.12; etc.), pe care scriitori evrei elenisti o dau drept 1/72 dintr-un bat.
Lista urmatoare prezinta diferitele masuri de volum din Vechiul Testament. Echivalentii moderni folositi in acest comentariu pentru transformarea masurilor atat pentru produse uscate cat si pentru lichide se bazeaza pe batul de 22 de litri mentionat mai sus sub termenul „Efa”.
Valorile monetare
Cu privire la greutatea diferitelor unitati monetare de argint si aur mentionate in Biblie inainte de timpul cuceririi Canaanului de catre evrei, nu exista nici un fel de siguranta. Siclul de la Tell Beit Mirsim, calculat dintr-o greutate de 8 mine descoperite in acel loc, cantarea 11,4 grame. Alte greutati de siclu gasite la Ugarit, in Siria, cantareau 9,5 grame. Greutatile de siclu gasite in Egipt si Mesopotamia variaza de la 8,8 la 9,8 grame. Echivalentii moderni de greutate si valoare prezentati in acest comentariu sunt bazati pe greutatea medie de 11,4 grame, cu deplina intelegere ca aceasta valoare, aleasa arbitrar, este doar aproximativa.
In vremurile antice multe afaceri erau incheiate cu ajutorul schimbului in natura. Solomon i-a platit lui Hiram din Tir in produse (1 Regi 5,11), iar tributul regelui Mesa consta din oi si capre (2 Regi 3,4). Totusi, metalul era folosit ca mijloc de schimb din vremuri foarte timpurii. Avraam a platit 400 de sicli de argint pentru terenul pe care l-a cumparat langa Hebron (Geneza 23,16), dar David a platit 600 de sicli de aur pentru aria de treierat iebusita de pe Muntele Moria (1 Cronici 21,25).
In limbile semitice „a plati” si „a cantari”, in ebraica shaqal, in babiloniana shaqalu, sunt unul si acelasi cuvant, asa cum sunt si „argint” si „bani”, in ebraica keseph, in babiloniana kaspu. Este evident din aceasta ca argintul era metalul standard pentru schimbul monetar si ca era platit prin greutate. Numai dupa introducerea monezilor batute in secolul al VII-lea i.Hr., statul a fixat valoarea pieselor monetare si le-a garantat valoarea prin sigilarea lor.
Scrisorile de la Amarna, scrise in secolul al XIV-lea i.Hr., arata ca locuitorii Canaanului au folosit sistemul monetar babilonian in timpul cuceririi ebraice, chiar in legaturile lor cu egiptenii. Lucrul acesta este uimitor, deoarece la momentul acela tara era o parte a Imperiului Egiptean de aproape o suta de ani. Intrucat numele din Vechiul Testament pentru valorile monetare sunt de origine babiloniana, siclu si mina (shiqlu si manu), se admite in general ca si evreii foloseau sistemul monetar babilonian, si nu pe acela al Egiptului. Acesta din urma nu era folosit in afara Egiptului.
Iosif Flavius indica faptul ca sistemul babilonian era folosit pentru timpurile post-exilice, dupa introducerea folosirii monedei. El vorbeste despre o mina de aur ca fiind egala cu 2 ? lire romane (Antiquities xiv. 7.1; iii.8.2) si despre 4 drahme atice (4 dinari romani) ca fiind sunt echivalentul unui siclu de argint ebraic. Intrucat dinarii romani erau de 3,88 la aproximativ 3,24 grame, patru dinari variau de la aproximativ 15,53 la 12,96 grame. Estimarea lui, desi inexacta, nu era departe de realitate, deoarece toti sicli de argint ebraici existenti in timpul dinainte de nimicirea Ierusalimului erau de 14,12 la 14,25 grame. Acestia erau doar cu putin mai usori decat un siclu babilonian greu, daca siclul usor era de 8,37 grame (Journal of American Oriental Society, vol. 64 [1944], p.73).
Pana cand dovezi pozitive contrare ne vor sta la dispozitie este bine sa evaluam declaratiile monetare ale Vechiului Testament folosind echivalentii lor cunoscuti babilonieni. Dificultatea consta in faptul ca babilonienii socoteau in sicli, mine si talanti usori si grei, dar scriitorii Vechiului Testament nu arata daca foloseau valorile monetare usoare sau grele. Drept rezultat, ramanem in nesiguranta cu privire la ce trebuie sa intelegem in anumite cazuri. Diferenta dintre cele doua sisteme era de 100 la suta. Daca este data o anumita valoare monetara potrivit cu sistemul greu, trebuie sa ne amintim ca pretul ar putea sa fie dat potrivit cu sistemul usor, ceea ce l-ar scadea la jumatate. Valorile de mai jos reprezinta sistemul valorilor usoare.
Poate ca este folositor sa aratam relatia de proportie a diferitelor metale in Babilonia, in timpurile Vechiului Testament. In epoca patriarhala, proportia dintre aur si argint era aproximativ 1 la 4. Insa in ce priveste valoarea aurului a sporit, cum era cea din primul mileniu i.Hr., proportia era de obicei de 1 la 13 1/3, cu mici fluctuatii. Proportia argintului fata de arama era de 1 la 60.
Valori monetare babiloniene standard in sistemul celor usoare
Este inselator a transforma pur si simplu monedele vechi in valori monetare moderne. O imagine autentica a valorilor monetare antice se poate forma numai printr-o comparatie facuta in termenii puterii de cumparare a monedelor antice. Pentru Vechiul Testament nu sunt exemple la indemana, dar pentru Babilon avem, de exemplu, urmatorul tabel.
Moneda batuta a aparut pentru prima oara in Asia Mica in secolul al VII-lea i.Hr. In conformitate cu traditia, Lydia este tara unde s-a produs pentru prima data moneda batuta. Dupa ce Asia Mica a devenit domeniu persan, persii au adoptat moneda batuta, introducand-o in toate partile imperiului lor, care la cativa ani dupa cucerirea Lydiei cuprindea intreg Orientul Apropiat. Monedele de aur erau fabricate numai de rege, iar monedele de argint erau fabricate si de provincii. Darius I a introdus moneda de aur standard, care a fost numita dupa el dareikos, avand valoarea de 5 dolari. Ezra 8,27 mentioneaza dareikos-ul, sau „daricul”, iar scriitorul Cronicilor (secolul al VI-lea sau al V-lea) transforma moneda davidica in darici in sprijinul cititorilor sai (1 Cronici 29,7).
In Ezra 2,69 si Neemia 7,70-72, valorile monetare sunt exprimate in termeni de drahme grecesti. Biblia ebraica face o clara deosebire intre unitatile monetare grecesti si cele persane. In Ezra 2,69 si Neemia 7,70-72 este folosit cuvantul darkemon, „drahma”, iar in Ezra 8,27 si 1 Cronici 29,7 este folosit cuvantul ‘adarkon, insemnand daric. Pana acum cativa ani, cercetatorii critici puneau la indoiala posibilitatea ca drahmele grecesti sa fi putut fi folosite in Palestina in cursul perioadei timpurii persane si considerau textele care mentionau drahmele ca dovedind originea mai tarzie a cartilor lui Ezra si a lui Neemia. Totusi, sapaturile facute la Bet-tur in Palestina au scos la iveala drahme atice usoare de la inceputul secolului al V-lea, dovedind ca aceste monede grecesti erau folosite pe vremea aceea in Palestina. Drahmele atice de aur erau aproximativ de aceeasi valoare ca dareikosii persani.
Din secolul al IV-lea i.Hr. iudeilor li s-a permis sa bata propriile monede. Acestea imitau monedele atice, asa cum arata exemplarele scoase la iveala de curand.
Sursa:Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
