Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

CUM BANII NE-AU ADUS NECAZURI

Scris la: 15 aprilie 2009
 
Cum banii ne-au adus necazuri
O istorie foarte surprinzatoare (si interesanta) despre hirotonirea femeilor *
de C. Mervyn Maxwell, PhD
A fost profesor de istorie bisericeasca, Seminarul Teologic AZS
Autor al cartii Dumnezeu poarta de grija
Pe masura ce veti citi aceasta intamplare, va rog sa tineti cont de faptul ca persoanele care lucreaza in administratia bisericii sunt fiinte umane, ca si noi, si au nevoie de rugaciunile noastre. Tineti cont si de faptul ca banii pe care ei doreau sa ii economiseasca intr-un moment decisiv al desfasurarii evenimentelor reprezentau zecimea lui Dumnezeu; nu erau banii lor.
Este o intamplare care arata cum conducerea NAD [Diviziunea Nord-Americana] a ajuns la concluzia ca (a) hirotonirea este mai degraba o problema ce tine de politica bisericii, nu o indatorire sfanta si (b) delegarea/imputernicirea este acelasi lucru cu hirotonirea.
Pentru a intelege desfasurarea evenimentelor este necesar ca, pentru cateva clipe, sa dam istoria inapoi cu o suta de ani.
Evolutia evenimentelor in legatura cu alocatia pentru casa parohiala
Cand America se afla la inceputuri, multe biserici ofereau locuinte fara plata chiriei pentru pastorii lor. Aceste locuinte erau cunoscute drept case parohiale (sau casele preotilor, vicariate s.a.) Deoarece ele apartineau respectivelor biserici, legea a stipulat ca aceste case parohiale (sau cum erau ele numite) sa nu plateasca taxe/impozite. Astfel s-a format obiceiul ca pastorii care locuiesc in aceste case sa nu plateasca chirie sau impozit. Cum vremurile s-au schimbat, din ce in ce mai multe biserici au inceput sa plateasca pastorilor lor o „suma fixa/alocatie pentru casa parohiala” , facand posibil ca acestia sa-si gaseasca o locuinta pe cheltuiala bisericii. Pentru ca acest nou obicei era o schimbare a celui vechi, bisericile au convins guvernul sa scuteasca aceasta alocatie pentru casa parohiala de impozit.
Cu siguranta faptul ca pastorii nu trebuie sa plateasca impozit pentru chirie, ipoteca si utilitati constituia un avantaj, insa pentru ca cei mai multi pastori erau prost platiti, nu erau multe persoane invidioase pe aceasta schimbare. Intr-adevar, odata cu cresterea taxei pentru securitate sociala din 1950 acest avantaj a fost in mod substantial pierdut. Guvernul american cere angajatorilor sa plateasca o jumatate din taxa pentru securitate sociala (pensie) angajatilor permanenti, lasand in seama acestora povara de a plati doar cealalta jumatate. Totusi, printr-un artificiu al legii, pastorii sunt considerati „auto-angajati/angajati independenti” si, prin urmare, li se cere sa-si plateasca singuri intreaga taxa de securitate sociala. Chiar si asa, cei mai multi dintre pastorii din America platesc taxe putin mai mici decat alte persoane cu acelasi venit.
Nemultumirea celor de la IRS
Prin anul 1965 cei de la taxe si impozite din USA (Serviciul Intern de Taxe si Impozite sau IRS) au inceput sa-si arate nemultumirea fata de pastorii adventisti de ziua a saptea proaspat angajati, carora li se oferise titlul de „pastori licentiati”, dar care nu fusesera inca hirotoniti, nu erau de fapt pastori si deci, nu trebuie sa li se acorde alocatie pentru casa parohiala.
Dar daca pastorii licentiati ar fi fost considerati in mod legal angajati obisnuiti si nu angajati independenti, atunci biserica ar fi trebuit sa le plateasca jumatate din taxele de asigurare sociala. Avand la data aceea aproximativ 850 de pastori licentiati, costul total pentru biserica din America ar fi fost destul de mare.
Timp de doisprezece ani conducerea bisericii i-a tot amanat pe cei de la IRS, angajand avocati care sa convinga guvernul sa-si schimbe optica astfel incat biserica sa poata economisi acesti bani. In cele din urma, cand a devenit clar chiar si pentru avocati ca cei de la IRS nu-si vor schimba parerea si ca, de fapt, erau pe punctul de a confisca proprietatile conferintei in locul taxelor si penalitatilor, conducatorii bisericii i-au intrebat pe cei de la IRS ce ar putea face pentru a convinge guvernul ca pastorii licentiati erau de fapt pastori (si astfel au dreptul la alocatia pentru casa parohiala si la statutul de angajat independent).
Cei de la IRS au raspuns ca daca denominatiunea ar vota ca pastorii licentiati sa fie autorizati sa oficieze casatorii, atunci ei ar fi multumiti. Asadar conducerea bisericii a votat (1976) ca pastorii licentiati din NAD sa fie imputerniciti sa faca cee ce ei nu fusesera indreptatiti vreodata sa faca, si anume, sa oficieze casatorii si botezuri, cu o singura conditie – sa fie hirotoniti ca prezbiteri locali si comitetul conferintei sa fie de acord cu aceasta.
Aceasta decizie ca pastorii licentiati sa fie aproape egali cu cei hirotoniti nu a fost votata fara proteste. In mod special, unii trezorieri ai Conferintei Generale, oamenii direct interesati de finante, au argumentat ca nu este normal sa reduci valoarea hirotonirii doar pentru a economisi o suma de bani, chiar daca e vorba de zecime. Vorbind in numele lui si a catorva dintre asociatii lui, Robert Osborn, ca ajutor al trezorierului Conferintei Generale, a scris intr-un mod convingator conducerii NAD: „Este de la sine inteles ca aceasta situatie particulara ce tine de taxele dintr-o anumita tara [USA] nu va schimba nici pe departe atitudinea noastra fata de pastorii licentiati.“
Insa raspunsul celor din conducere a fost ca „diferenta intre pastorii licentiati si cei hirotoniti nu este o problema morala sau teologica, ci una de politica a bisericii,” si ca „procesul prin care biserica isi instruieste pastorii in mod evident nu este nici o problema teologica, nici una de doctrina, ci mai degraba una de metodologie, de politica.”
In acest fel, de dragul de a economisi niste bani, biserica a privat hirotonirea de ceea ce avea ea specific. Conferinta Generala nu mai privea hirotonirea ca pe o chemare ale carei note definitorii sunt stabilite de Scriptura si Spiritul Profetic. Lucrarea pastorilor hirotoniti nu mai constituia o problema de studiu teologic; in schimb, era o problema a comitetului si a politicii administrative. Iar aceasta viziune se reflecta astazi in pozitia oficiala a NAD cu privire la rolul femeilor.
Un nou termen „imputernicit”

Este interesant ca atunci cand IRS a spus (in 1978) ca va accepta ca un pastor licentiat sa fie egal in drepturi cu unul hirotonit, a folosit un cuvant care nu prea avea mare insemnatate in biserica noastra la acea vreme. IRS a spus ca daca acea persoana are dreptul sa oficieze casatorii, atunci aceasta va fi acceptata ca egala unui pastor hirotonit indiferent ca persoana a fost licentiata, hirotonita sau imputernicita. Iata un nou cuvant, „imputernicit”. Dupa cum vom vedea, acest cuvant va fi plin de semnificatie in viitor.

De-a lungul timpului au fost multi trezorieri, directori/secretari de departamente si manageri de institutii care au primit licenta de pastor si mai tarziu au fost hirotoniti. Acesti licentiati erau persoane, in special barbati, care desfasurau ceea ce se numeste pastorire specializata, dar, desi nu erau pastori in adevaratul inteles al cuvantului, unii dintre ei primeau alocatia pentru casa parohiala. Insa pe la mijlocul anilor ’70 s-a produs o miscare impotriva acestei practici. Chiar atunci cand Conferinta Generala si NAD defineau hirotonirea ca fiind mai degraba o problema de politica a bisericii, multi adventisti de la diferite niveluri au inceput sa-si manifeste nemultumirea ca hirotonirea trezorierilor, directorilor/secretarilor de departamente si managerilor de institutii doar pentru a beneficia de alocatia pentru casa parohiala era un lucru gresit si diminua foarte mult semnificatia hirotonirii pentru lucrarea Evangheliei. Astfel multi pastori, care mai inainte beneficiasera de alocatia pentru casa parohiala, nu au mai fost considerati calificati pentru aceasta.
Apoi, a aparut cineva cu un nou tip de recunoastere: ce ar fi sa-i „imputernicim” pe acestia, sa-i numim „pastori imputerniciti” si sa le dam dreptul de a oficia casatorii si botezuri? Cei de la IRS au promis ca le va permite acestora sa beneficieze de alocatia pentru casa parohiala. In plus, daca acestia nu ar fi fost hirotoniti, membrii bisericii ar fi fost nemultumiti.
Astfel s-a luat votul oficial si in ziua de 15 aprilie a fiecarui an, cand sosea timpul pentru incasarea taxelor americanilor, cel putin trezorierii, secretarii/directorii de departamente si directorii de institutii se simteau iarasi privilegiati. Si lucratorii biblici au inceput sa fie imputerniciti, iar poporul simtea ca este drept ca acesti slujitori ai Evangheliei, care muncesc din greu, sa primeasca o recunoastere speciala. Apoi, a aparut ideea de a-i imputernici pe profesorii care predau in scolile bisericii, nu ca pastori, ci ca ”profesori imputerniciti”, si iarasi poporul a simtit ca este drept ca acesti campioni, adesea uitati de lume, sa fie recunoscuti. 
Imputernicirea femeilor ca pastori
Multa vreme s-a considerat ca acordarea licentei de pastor atrage dupa sine, in cativa ani, si hirotonirea; aceasta daca nu apareau dificultati. Cu alte cuvinte, persoanele care detineau diploma de licenta se aflau ”in drum spre hirotonire” (sau mai popular, ”pe calea hirotonirii”). Putinele femei care obtinusera licenta de pastor de-a lungul anilor nu erau vazute a fi ”in drum spre hirotonire” deoarece biserica urma invatatura atat de clara a Bibliei ca prezbiterii trebuie sa fie barbati.
In 1975 a fost intrerupta practica de acordare a licentelor de pastor pentru femei, insa in acelasi timp Consiliul Anual al Conferintei Generale a votat ca – daca se face cu mare grija – unele femei ar putea fi hirotonite ca prezbiteri. Ar trebui sa stiti ca aceasta schimbare de situatie surprinzatoare a avut loc in urma insistentei unui grup relativ mic de sustinatori. Doi ani mai tarziu (1977), li s-a permis femeilor sa lucreze ca ”parteneri/asociati ai lucrarii pastorale”. Limbajul a fost ales cu grija. Femeile nu trebuiau cunoscute ca ”pastori asistenti”. Multi lideri se simteau stingheriti de aceasta permisivitate de a le lasa pe femei sa slujeasca in functia de pastor.
Batalia se inteteste
In 1984 o tanara femeie-prezbiter care slujea ca pastor in Conferinta Potomac a botezat o persoana cu acordul conferintei locale, insa fara aprobarea Manualului bisericii. In 1985 Consiliul Anual al Conferintei Generale a interzis femeilor sa boteze, insa cu toate acestea in 1986 Conferinta California de Sud-Est a votat ca femeile pot boteza. Conferinta Generala a promis ca se va stradui sa faca mai mult in legatura cu hirotonirea femeilor ca pastori ai Evangheliei si a convins California de Sud-Est sa bata in retragere. Intr-adevar Conferinta California a renuntat la propriile idei pentru o perioada, dar prin aceasta a grabit retorica. Am inceput sa auzim termeni ca ”discriminare”, ”actiune pozitiva” si ”dreptate”! Multi adventisti au fost profund mahniti pentru ca limbajul politic si cel al feminismului radical invada bisericile noastre.
O alegere dificila
In 1989, pregatindu-se pentru sesiunea Conferintei Generale de la Indianapolis din 1990, conducerea bisericii a lasat pe umerii grupului de studiu ”Imputernicirea Femeilor” o recomandare prin care se putea vota pro sau contra hirotonirii. Aceasta recomandare, care urma sa fie trimisa Consiliului Anual al Conferintei Generale pentru a actiona mai departe, propunea ca (1) acum femeile nu pot fi hirotonite ca pastori, dar (2) daca intampina anumite situatii, ele pot desfasura, de fapt, in bisericile locale, toate functiile unui pastor hirotonit.
Multi membri ai grupului amintit au privit alegerea ca fiind nedreapta, deoarece daca se voteaza Da la (1) a nu li se permite femeilor sa fie hirotonite ca pastori, atunci era evident ca se voteaza Da si la (2) a li se permite femeilor sa actioneze ca un pastor hirotonit. Multi membri ai grupului au votat pozitiv, ceea ce insemna ca femeile nu pot fi hirotonite ca pastori si ca ele pot indeplini functiile unui pastor hirotonit in diviziunile care permiteau aceasta. Aceasta recomandare a fost inaintata Consiliului Anual si de acolo la sesiunea Conferintei Generale din 1990.
Cele doua afirmatii au fost prezentate separat la Conferinta Generala de la Indianapolis din 1990, iar votul de miercuri a fost in mod zdrobitor impotriva hirotonirii femeilor ca pastori. Joi, cand a fost adusa in discutie cealalta afirmatie, multi delegati straini, avand impresia ca marele vot trecuse, erau absenti, dupa cate se pare vizitau imprejurimile sau erau la cumparaturi. Principalul argument adus de catre vorbitorii din partea NAD a fost prezentat acelor delegati straini care erau prezenti. Iata cum suna: Ieri am votat impreuna cu dumneavoastra pentru ceea ce ati dorit; va rugam sa votati impreuna cu noi astazi, luand in considerare nevoile culturale ale Americii. Nu s-a prezentat nicio referire la Scriptura. De data aceasta votul a fost in favoarea lor, desi acesta a fost dat de un numar de persoane mult mai mic decat cel de miercuri.
Cu totii stim ca, cinci ani mai tarziu, intrebarea despre hirotonirea femeilor ca pastori a revenit, totusi sub o alta infatisare. De data aceasta Diviziunea America de Nord a cerut dreptul de a hirotoni femei ca pastori ai Evangheliei doar in interiorul teritoriului ei. NAD a desemnat patru vorbitori pentru a-i convinge pe delegati sa voteze pentru si doar unul singur pentru a-i convinge sa voteze contra. Acesta din urma a prezentat un studiu al Bibliei foarte bine structurat si, dupa cum ne aducem aminte, delegatii au votat 1481 la 673 impotriva, adica NAD nu ar trebui sa faca dupa bunul ei plac.
Presiunea continua
La cateva saptamani dupa ce s-a luat acest vot, biserica Sligo, care se afla la doar cateva mile de Conferinta Generala, a hirotonit cateva femei ca pastori, iar putin mai tarziu, a urmat Universitatea La Sierra.
Dupa cum am observat si in alte locuri, in trei luni NAD a desemnat o comisie pentru a cauta solutii de marire a numarului de femei pastori. Aproape in acelasi timp, a aparut ideea infiintarii unor „servicii divine de imputernicire” pentru femeile pastor.
Servicii divine de imputernicire
Pana acum trezorierii, directorii de departamente si secretarii de conferinta, precum si directorii de institutii, carora li se acordase statutul de „imputernicit”, abia daca primeau un mesaj electronic prin care erau anuntati despre aceasta.
Deodata, o astfel de discretie nu mai parea adecvata. Voci grabite insistau asupra faptului ca numirea femeilor ca pastori imputerniciti ar trebui sa fie facuta mult mai publica; ei bine, sa semene mai mult cu un serviciu divin de hirotonire. Astfel a luat fiinta „serviciul divin de imputernicire”, care includea rugaciuni, citirea Scripturii, o predica, o colecta si punerea mainilor, toate extinse pentru a umple probabil o ora intreaga a unei adunari, asemantoare cu o intalnire de tabara.
In acest fel un proces care a inceput cu un plan de reducere a taxelor pe venit (a) a condus la conceptul ca hirotonirea este mai degraba o problema de politica a bisericii si (b) s-a dezvoltat in conceptul ca femeile imputernicite ca pastor sunt egale cu barbatii care indeplinesc slujba de pastori hirotoniti.
Cand afla despre aceasta, multi adventisti de ziua a saptea o considera a fi o poveste foarte surprinzatoare (si interesanta si trista).
[NOTA EDITORULUI: La incheierea acestui articol publicat mai intai in ADVENTISTS AFFIRM, o nota a comitetului editorial arata faptul ca la origine materialul a ”luat nastere in urma telefoanelor primite de administratori de la toate nivelurile bisericii, din materiale scrise de Bert Haloviak, Kit Watts, Samuel Koranteng-Pipim, din cercetari anexe si din experienta editorilor.”]
* Acest articol este un extras al capitolului 13 din cartea Cercetati toate lucrurile: Un raspuns la cartea Femei in lucrare (2000). Prima data a fost publicat in Adventists Affirm, toamna 1998, pp. 18-22.

www.adventistaffirm.org
______________________________

de C. Mervyn Maxwell PhD. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.