Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

RASPUNSURI LA INTREBARI DESPRE HIROTONIREA FEMEILOR

Scris la: 15 aprilie 2009
 
Raspunsuri la intrebari

Despre hirotonirea femeilor

Cateva intrebari fundamentale

 
De ce hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori este o problema de importanta cruciala pentru Biserica Adventista de Ziua a Saptea de astazi?
Pentru ca este in joc autoritatea Bibliei in definirea credintelor si practicilor AZS. Noul Testament exprima invatatura cu privire la rolul femeilor in biserica in termeni teologici, bazandu-se pe interpretarea pasajelor Vechiului Testament. Este prezentata ca parte a “Legii” lui Dumnezeu si ca “o porunca a Domnului” (1 Corinteni 14:34, 37). Daca o astfel de invatatura biblica s-ar restrange doar la cultura din timpul lui Pavel, acelasi lucru s-ar putea spune despre invataturile biblice referitoare la Creatiune, pastrarea Sabatului, mancaruri curate si necurate, spalarea picioarelor, zecime, etc. Autoritatea Scripturii ar fi in intregime subminata si discreditata. Problema este destul de importanta din moment ce a fost planificata spre a fi luata in discutie si rezolvata la Conferinta Generala din 1990.
Este autoritatea Bibliei cu adevarat o problema importanta pentru adventistii de ziua a saptea?
Ce problema este mai importanta pentru adventistii de ziua a saptea decat autoritatea Bibliei? Intregul nostru edificiu de credinta, ratiunea noastra de a fi si misiunea noastra pentru lume sunt bazate pe autoritatea Bibliei.
Ce invata Biblia cu privire la rolul femeii in biserica?
Biblia prezinta femeile ca fiind participante active impreuna cu barbatii la viata religioasa si sociala a bisericii. In a cincilea an de slujire profetica a lui Ieremia, preotii au mers la profetesa Hulda pentru sfat (2 Imparati 22:13, 14). Femeile cantau si slujeau la usa cortului intalnirii (1 Samuel 2:22, 1 Cronici 25:5, 6, Psalmi 68:24, 25). Femeile se rugau cu voce tare si prooroceau in biserica (1 Corinteni 11:5). Ele lucrau cot la cot cu Pavel si alti slujitori ai Evangheliei (Filipeni 4:3). In capitolul de incheiere din Romani, Pavel isi incepe salutarile si laudele cu femeile, iar mai departe in capitol el include alte cateva femei (16:1-5, 6, 12, 13, 15). Se pare ca vaduvele (Fapte 9:39) erau organizate pentru slujire in biserica Noului Testament. Insa femeile nu slujeau nici ca preoti in Vechiul Testament (Exod 28:1, Numeri 3:1-13) si nici nu indeplineau slujba de prezbiter sau pastor in Noul Testament (1 Timotei 2:11-14; 3:1-7; Tit 1:5-9; 1 Corinteni 14:33-36).
De fapt, ce spune Noul Testament despre femei in rolul de prezbiter/pastor?
Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere” (1 Timotei 2:12). "Daca ravneste cineva sa fie episcop, doreste un lucru bun." Dar trebuie ca episcopul (Sau: priveghetor) sa fie fara prihana, barbatul unei singure neveste, … in stare sa invete pe altii” (1 Timotei 3:1, 2). „Te-am lasat in Creta, ca sa pui in randuiala ce mai ramane de randuit, si sa asezi prezbiteri (Sau: batrani) in fiecare cetate, dupa cum ti-am poruncit: Daca este cineva fara prihana, barbat al unei singure neveste,…” (Tit 1:5, 6). “…ca in toate Bisericile sfintilor. Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit sa ia cuvantul in ele, ci sa fie supuse, cum zice si Legea. Daca crede cineva ca este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, sa inteleaga ca ce va scriu eu, este o porunca a Domnului” (1 Corinteni 14:33-37). Exista mai multe sfaturi cu privire la acest subiect decat cele cu privire la zecime ori la spalarea picioarelor ori despre Sabat. Aceste pasaje ale Noului Testament sunt examinate in acest material.
Excluderea biblica a femeilor din rolurile de prezbiter/pastor este o consecinta a unei culturi si mentalitati predominant patriarhale sau „masculin-sovine”?
Nu. Cultura timpului permitea femeilor sa slujeasca ca preoti. Multe religii includeau femeile in lucrarea de preotie. Prin contrast, scriitorii inspirati atat ai Vechiului Testament, cat si ai Noului Testament au sustinut diferentele de rol desemnate de Dumnezeu pentru barbati si femei inca de la inceput.
De ce este necesar ca adventistii de ziua a saptea sa reziste presiunii ideologiilor umaniste/feministe care lupta pentru eliminarea diferentelor de rol intre barbati si femei?
“Caracterul interschimbabil al rolurilor,” care elimina distinctia dintre roluri, ar trebui sa-i preocupe pe adventistii de ziua a saptea pentru ca noi credem in Creatiune asa cum este prezentata in Scriptura. Contrar invataturilor crestine care interpreteaza Creatiunea ca pe o descriere poetica a procesului evolutionist, adventistii accepta ca fapt relatarea celor sase zile ale Creatiunii. Deoarece acceptam doctrina creatiunii, noi acceptam si ordinea Creatiunii. Insa daca adventistii accepta notiunea umanista prin care rolurile barbatului si ale femeii sunt complet interschimbabile, atunci noi lovim in credinta noastra cu privire la doctrina creatiunii, pe care se bazeaza porunca Sabatului. 
De asemenea, in termenii vietii de zi cu zi, eliminarea rolului clar al distinctiei dintre barbati si femei accelereaza divizarea familiei, conduce la tulburari de identitate la copii, si poate contribui la acceptarea homosexualitatii ca stil de viata legitim.
Care este experienta bisericilor care au hirotonit femei ca prezbiteri si pastori?
In unele denominatiuni au avut loc certuri si divizari din cauza hotararii de a hirotoni femeile. Pentru unele aceasta a dus la formarea unor noi biserici sau chiar a unor noi denominatiuni. Totusi, alte denominatiuni au simtit ca noile femei hirotonite au fost de un real folos.
Asadar, ce concluzie ar trebui sa tragem din experienta acestor diverse denominatiuni?
Adventistii de ziua a saptea nu cauta adevarul intreband, „Baptistii sunt ajutati spiritual cand merg la biserica duminica?” Noi nu intrebam, „Penticostalii se simt mai aproape de Dumnezeu atunci cand vorbesc in limbi?” Noi nu-i intrebam pe catolici daca li se pare important ca au un papa si o Sfanta Fecioara Maria. 
Adventistii de ziua a saptea intreaba, „Ce spune Biblia?” Noi credem ca cele mai mari binecuvantari ale lui Dumnezeu vin peste oamenii care aleg sa asculte de vointa Sa descoperita.
Ce spune Ellen White despre aceasta? A fost ea vreodata hirotonita?
Ellen White nu a fost niciodata hirotonita. Dupa mai bine de 25 de ani de slujire profetica, biserica i-a acreditat prin vot calitatea de pastor hirotonit, insa ea a spus in 1909 (la varsta de 80 de ani) ca nu a fost niciodata hirotonita (Arthur L. White, Spectrum , 4, 2 [Spring 1972] :7). Ea nu a desfasurat niciodata nici functiile specifice ale unui pastor hirotonit, cum ar fi sa incheie casatorii, sa boteze ori sa organizeze biserici locale. Ca toti ceilalti membri ai bisericii, si ea a fost hirotonita de Dumnezeu sa lucreze pentru El si i-a fost incredintata o lucrare speciala. Insa ea nu a fost niciodata hirotonita prin punerea mainilor.
Nu a avut Ellen White o pozitie de autoritate in biserica?
Autoritatea ei statea mai degraba in mesajele pe care i le dadea Dumnezeu, decat in pozitia pe care i-o oferise biserica. Ea a respins in mod clar ideea de pozitie de lider in biserica:
“Nu este corect din partea ta sa crezi ca lupt sa fiu prima, ca lupt pentru posturi de conducere… Vreau sa fie clar ca nu am nicio ambitie de a ma numi conducator sau orice alt nume care mi s-ar putea oferi, in afara de acela de sol al lui Dumnezeu. Nu am pretentia niciunui alt nume sau a unei alte pozitii.” (Scrisoarea 320, 1905; Manuscrisul #340). „Eu nu trebuie sa apar inaintea poporului, ca detinand vreo alta pozitie decat aceea a unui sol cu o solie.” ( Marturii catre comunitate, vol. 8, p. 237).
A indemnat Ellen White biserica sa hirotoneasca femeile?
Ca pastor al Evangheliei sau ca prezbiteri? Nu. Ea a indemnat ca anumite femei care
„doresc sa consacre o parte a timpului lor pentru lucrarea Domnului ar putea fi organizate sa-i viziteze pe bolnavi, sa aiba grija de tineri si sa se ingrijeasca de de nevoile celor saraci. Ele trebuie puse deoparte pentru aceasta lucrare prin rugaciune si punerea mainilor.” (Review and Herald , 9 iulie 1895). Pentru „aceasta lucrare”, o lucrare personala de vizitare si milostenie, trebuiau ele puse deoparte. Acesta nu reprezinta acelasi rol cu cel al conducerii bisericii incredintat pastorului si prezbiterului.
Nu a incurajat sora White femeile sa participe la lucrarea bisericii?
Ba da. Accentuand „o sfera” in care Dumnezeu le-a chemat si le-a inzestrat pe femei ca sa lucreze (vezi Patriarhi and Profeti , p. 59), ea le-a chemat la o mai mare implicare. Ea le indeamna pe femei sa se implice mai ales in lucrarea personala pentru femei si familii. Un astfel de exemplu poate fi gasit in articolul ei, „Femeile ca lucratoare biblice” (Marturii pentru comunitate, vol. 6, pp. 114-118). Printre altele, ea spune ca femeile „pot face in familii o lucrare pe care barbatii nu o pot face, o lucrare care atinge viata launtrica. Ele se pot apropia de inima acelora la care barbatii nu pot avea intrare. Munca lor este necesara.” (pp. 117, 118). „Surorilor, Dumnezeu va cheama sa lucrati in campul misionarsi sa ajutati la strangerea snopilorIn diferitele domenii ale lucrarii misionare din camin femeia modesta, inteligenta isi poate folosi puterile la cele mai inalte niveluri.” (Lucrarea de binefacere, p. 160).
A avertizat Ellen White cu privire la cautarea unui rol sau a unui „domeniu” diferit de cel pe care Dumnezeu l-a hotarat pentru noi?
Da. Cu privire la Eva, ea scrie: „Era perfect fericita in caminul sau edenic, alaturi de sotul ei; insa, asemenea neastamparatelor Eve moderne, s-a bucurat ca exista o sfera mai inalta decat cea pe care i-o hotarase Dumnezeu. Dar, incercand sa urce mai sus de pozitia ei originara, a cazut cu mult mai jos decat fusese inainte. Hotarat lucru, aceasta le asteapta si pe Evele generatiei actuale, daca vor neglija sa-si onoreze cu voiosie indatoririle vietii de zi cu zi, in conformitate cu planul lui Dumnezeu.”
. . .
„Neglijarea femeii de a urma planul pe care l-a avut Dumnezeu la crearea ei si efortul acesteia de a dobandi pozitii importante pentru ocuparea carora nu a fost pregatita, lasa neocupata pozitia pe care ea ar putea-o ocupa cu succes. Parasindu-si sfera, ea isi pierde adevarata demnitate si noblete feminina." (Marturii pentru comunitate, vol. 3, pp. 483, 484).
Bisericile noastre subestimeaza lucrarea femeilor si le trateaza nedrept din cauza ca nu au fost hirotonite?
Biserica noastra nu a solutionat problema salariului si a angajarii in mod corect. sora White a protestat impotriva acestei nedreptati. Insa remediul propus de ea nu a fost hirotonirea femeilor, ci tratarea lor corecta, asa cum vedem in urmatorul exemplu: “Si daca Domnul da sotiei la fel ca si barbatului povara muncii si daca ea isi dedica timpul si puterile vizitarii familiilor, deschizandu-le Scriptura, chiar daca mainile hirotonirii nu au fost puse asupra ei, ea indeplineste o lucrare care intra in sfera pastoratiei. Ar trebui ca eforturile ei sa nu aiba nicio valoare, iar salariul sotului ei sa nu fie mai mare decat cel al unui slujitor al lui Dumnezeu a carui sotie nu se consacra lucrarii, ci sta acasa pentru a avea grija de familia ei?” (Manuscrisul#330, subliniere adaugata). Si iarasi, „Aceasta intrebare [plata adecvata pentru femeile lucratoare] nu trebuie clarificata de barbati. Domnul a stabilit-o. Tu trebuie sa iti faci datoria fata de femeile care lucreaza pentru Evanghelie, a caror munca atesta ca ele sunt importante in ducerea adevarului in familii” (Evangelizare , p. 493).
Hirotonirea femeilor in Vechiul Testament
Femeile au fost excluse din cadrul preotiei israelite din cauza necuratiei lor datorate menstruatiei?
Aceasta idee este sustinuta de multi, insa este lipsita de suport biblic. Niciun text biblic nu indica faptul ca necuratia lor de sapte zile (Levitic 15:19-24) ar sta la baza excluderii femeilor. De fapt, conform ritualului barbatii deveneau necurati mult mai frecvent decat femeile: nu doar o data pe luna, ci ori de cate ori aveau o scurgere trupeasca (Levitic 15:1-18). Femeile ar fi putut sluji la Templu prin rotatie, ca si barbatii, conform statutului lor ritual (1 Cronici 24; Luca 1:5, 9).
Ba si mai mult, Biblia ne spune ca si femeile slujeau in cortul intalnirii, insa avand un rol bine delimitat (Exod 38:8; 1 Samuel 2:22). Daca necuratia rituala ar fi fost un factor care sa le tina departe de a sluji ca preoti, cu siguranta aceasta le-ar fi descalificat de la slujirea de la usa cortului intalnirii.
Femeile au fost excluse din cadrul preotiei pentru a evita pericolele cultului canaanit al fertilitatii si a prostitutiei sacre?
Nu. Multe preotese pagane duceau o viata devotata, de celibat. Faptul ca unele preotese pagane slujeau ca prostituate nu poate fi motivul pentru care Dumnezeu a exclus femeile israelite devotate de a sluji cu cinste ca preotese la sanctuar. Fiii lui Eli „se culcau cu femeile care slujeau afara la usa cortului intalnirii”, totusi imoralitatea lor mutuala nu a dus nici la abolirea preotiei barbatilor, nici a slujirii femeilor de la usa cortului intalnirii.
In plus, pericolul prostitutiei barbatilor a fost la fel de prezent si in timpurile Vechiului Testament. Scriptura o condamna ca fiind la fel, daca nu chiar mai abominabila decat prostitutia femeilor (Deuteronom 23:18; Apocalips 22:15). Daca prostitutia ar fi fost motivul excluderii femeilor de la preotie, atunci nici barbatii nu ar fi fost eligibili.
Atunci, de ce au fost femeile incluse in lucrarea profetica, religioasa si sociala in timpurile Vechiului Testament, dar au fost excluse de a sluji ca preoti?
Unul dintre motive pare a fi acela ca rolul preotilor a fost vazut in Biblie ca reprezentand capul familiei. In timpul patriarhilor barbatul – cap al familiei sau semintiei – avea si functia de preot, reprezentand familia sa inaintea lui Dumnezeu (Geneza 8:20; 22:13; Iov 1:5). Mai tarziu, Dumnezeu a stabilit ca semintia lui Levi sa slujeasca ca preoti in locul primilor fii nascuti din fiecare familie (Numeri 3:6-13). Iata ca am luat pe Leviti din mijlocul copiilor lui Israel, in locul tuturor intailor nascuti, care se nasc intai dintre copiii lui Israel; si Levitii vor fi ai Mei.” (Numeri 3:12, 13).
O femeie poate sluji ca profet, transmitand vointa lui Dumnezeu, insa barbatul a fost hotarat sa aiba rolul de preot deoarece el este vazut de scriitorii Bibliei ca fiind „intaiul nascut” al familiei omenesti (Geneza 2:7, 21-23) caruia Dumnezeu i-a incredintat rolul de conducator in familie si in biserica.
Noul Testament a continuat acest concept, numind barbati competenti ca prezbiteri sau pastori. Practica Noului Testament era contrara culturii timpului, din moment ce majoritatea religiilor pagane avea atat preotese, cat si preoti. Practica Noului Testament se baza pe descoperirea divina a Vechiului Testament (vezi 1 Timotei 2:12, 13), aratand spre un rol conducator al barbatului stabilit la Creatiune – rol ce trebuia implinit acasa si in caminul credintei. 
A fost planul lui Dumnezeu, desigur, ca fiecare individ sa fie „preot” in vremurile Vechiului Testament (Exod 19:6) ca si in timpul nostru (1 Petru 2:9; Apocalips l:6) – insa aceasta era ca indivizi in relatia noastra personala/individuala cu Dumnezeu, nu ca preoti hirotoniti reprezentand comunitatea.
Este relatarea Creatiunii din Geneza 1:1-2:4, unde barbatul si femeia sunt prezentati ca egali, mult mai de incredere decat cea din Geneza 2:4 u.p.-25, unde femeia ii este subordonata barbatului?
O astfel de viziune aduce Biblia in lupta cu ea insasi. Este un nonsens sa presupunem ca exista o contradictie intre Geneza 1 si 2. Moise, autorul Genezei, a vazut cu siguranta cele doua relatari ca fiind complementare, nu contradictorii, altfel nu le-ar fi pus impreuna. 
Cand se iau in considerare diferitele scopuri ale capitolelor 1 si 2, aparenta tensiune dispare. Capitolul 1 descrie barbatul si femeia in relatie cu Dumnezeu. Aici amandoi sunt egali, deoarece amandoi sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu si amandoi sunt subordonati lui Dumnezeu. Capitolul 2 descrie barbatul si femeia in relatie unul cu celalalt, si ne descopera o subordonare functionala a femeii fata de barbat.
Jacques Doukhan, profesor al Vechiului Testament din cadrul Seminarului Teologic AZS de la Universitatea Andrews, arata in dizertatia sa de doctorat ca cele doua capitole din Geneza nu sunt contradictorii, ci complementare. Principiul egalitatii ca persoane si al subordonarii ca functie nu doar ca rezolva aparenta tensiune dintre Geneza 1 si 2, ci explica de ce femeile sunt prezentate in Biblie ca egale cu barbatii in persoana si, totusi, subordonate barbatilor in indeplinirea anumitor roluri.
Sunt termenii „egali ca persoane” si „subordonati ca functie” contradictorii?
Nu neaparat. O astfel de „contradictie” a existat in Insusi Mantuitorul nostru. Pe de o parte Isus a putut spune, „Eu si Tatal una suntem” (Ioan 10:30) si „cel care M-a vazut pe Mine a vazut si pe Tatal” (Ioan 14:9), iar pe de alta parte El a spus, „Eu nu pot face nimic de la Mine insumi… nu caut sa fac voia Mea, ci voia Tatalui, care M-a trimis. (Ioan 5:30), si „Tatal este mai mare decat Mine.” (Ioan 14:28).
Subordonarea femeii din Biblie nu este o subordonare a inferioritatii, ci a unitatii. Un egal accepta un rol de subordonare cu scopul unei unitati mai bune. In aceasta relatie capul guverneaza cu dragoste adevarata si respect, iar cel subordonat raspunde cu dorinta de a sluji unor teluri comune. Este acelasi fel de subordonare care exista in cadrul trinitatii intre Tata si Fiu. De fapt, Pavel apeleaza la acest exemplu divin pentru a explica modul in care barbatul este capul femeii, si anume, Dumnezeu este capul lui Hristos. „… barbatul este capul femeii, si ca Dumnezeu este capul lui Hristos.” (1 Corinteni 11:3). Acesta este unicul tip de subordonare crestina in cadrul careia doua persoane egale devin una.  
Nu a fost subordonarea Evei fata de Adam din Geneza 3:16 o parte a blestemului, pe care Hristos urma sa Il indeparteze?
In Biblie, nici binecuvantarile, nici blestemele nu sunt arbitrare, ci sunt in legatura directa cu relatia unei persoane cu legea lui Dumnezeu. „Iata, pun azi inaintea voastra binecuvantarea si blestemul: binecuvantarea, daca veti asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau in ziua aceasta; blestemul, daca nu veti asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, si daca va veti abate de la calea pe care v-o dau in ziua aceasta, si va veti duce dupa alti dumnezei pe care nu-i cunoasteti.” (Deuteronom 11:26-28). Aceleasi porunci aduc binecuvantare daca sunt respectate sau blestem daca sunt incalcate. Blestemul reprezinta aplicarea legii fata de inima razvratita. Hristos indeparteaza razvratirea din inima, astfel incat sa ne dam seama care sunt binecuvantarile ascultarii.
Ceea ce de obicei consideram a fi blestemul din Geneza 3:16, „dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine,” este o parte a unei descrieri mai largi a rezultatelor razvratirii lor asupra functiilor barbatului si femeii de dinainte de pacatuire. De exemplu, Dumnezeu le-a poruncit „cresteti si inmultiti-va.” Acum, dupa pacatuire, partea Evei in aceasta activitate urma sa fie prin durere si chin (Geneza 3:16). Tot la fel Adam a fost asezat in gradina pentru „ca s-o lucreze si s-o pazeasca.” (Geneza 2:15). Insa acum, dupa pacatuire, eforturile lui aveau sa fie mai mari, pamantul avea sa dea spini, iar el urma sa supravietuiasca prin „sudoarea fetei [sale]” (Geneza 3:17-19). Barbatului si femeii nu li s-au dat aici roluri noi, insa efectul pacatului asupra functiilor lor prestabilite este explicat pas cu pas. In acest cadru apare declaratia de a „domni peste”. Ceea ce inainte de cadere fusese o conducere naturala si fericita, acum urma sa fie o conducere plina de conflicte, ca rezultat al spiritului de razvratire si al dorintei de suprematie pe care pacatul o adusese in inima omului.
Cand Isus linisteste razvratirea din inima, El nu o elibereaza pe femeie de chinurile nasterii, nici pe barbat de truda muncii lui. Intr-adevar, ei pot gasi binecuvantare in ele. Isus nu schimba nici structura relatiei barbat-femeie. Insa El schimba calitatea acestei relatii pentru a reflecta dragostea Lui supusa si plina de sacrificiu de sine. Sub calauzirea Sa, si in interiorul acestei structuri, El ne ofera o viata plina de fericire impreuna pana va face “toate lucrurile noi”, si unde “nu va mai fi nimic vrednic de blestem” (Apocalips 21:5; 22:3).
Ce dovezi sunt pentru existenta unei „structuri” in relatie dintre un barbat si o femeie inainte de cadere?
Exista cateva indicii ale planului lui Dumnezeu cu privire la rolul de conducator al barbatului in relatia lor: 1) Geneza 2 ne spune ca Dumnezeu a facut-o pe femeie din barbat, pentru a fi un ajutor potrivit pentru barbat, si ca Dumnezeu a adus-o la barbat. Aceasta nu implica niciun fel de inferioritate, insa stabileste structura relatiei lor. 2) Avertizarile in legatura cu pomul cunostintei au fost date barbatului inainte de crearea femeii (Geneza 2:15-17). In mod evident el era responsabil sa-i transmita cunoasterea voii lui Dumnezeu in aceasta privinta. 3) Adam ii da un nume femeii (Geneza 2:23), un act care indica o autoritate asupra ei.
Inainte de cadere Adam „a domnit asupra” Evei?
Nu in acelasi fel ca dupa cadere. Dumnezeu l-a numit cap, insa inainte de a pacatui nu exista nicio neintelegere care ar fi putut conduce la un conflict. Chiar daca Adam era rege in Eden, Eva nu era sclava, ci regina lui. El o respecta foarte mult si era ceva spontan si natural pentru ea sa fie in armonie cu el si cu vointa lui Dumnezeu descoperita prin el. Ea nu s-a gandit nicio clipa ca acest tip de relatie ar implica supunere sau spirit de sacrificiu, pentru ca nu avea niciun „eu” razvratit pe care sa-l infranga. Nici nu se gandea la Adam ca „domnind asupra” ei, ci la cineva prin care Dumnezeu i-a descoperit cea mai inalta cinste si cea mai mare placere, aceea de a-L onora pe Dumnezeu prin si impreuna cu sotul ei, caruia ii fusese data ca ajutor. Cand exista o armonie perfecta si naturala a dorintelor, legea si autoritatea raman realmente necunoscute.
Insa odata cu intrarea pacatului, nelegiuirea si spiritul de razvratire au devenit o parte a naturii omului, si toate s-au schimbat. Inainte de cadere structura de autoritate era naturala si chiar necunoscuta. Dorinta femeii era in armonie cu cea a barbatului si amandoi erau cu totul sub autoritatea Creatorului. Asa era si cu ingerii: „Atunci cand Satana s-a razvratit impotriva Legii lui Iehova, ideea ca exista o Lege a aparut inaintea ingerilor ca ceva la care aproape nu se gandisera. in lucrarea lor, ingerii nu se purtau ca servi, ci ca fii. intre ei si Creatorul lor este o unire desavarsita. Ascultarea nu este o munca grea pentru ei. Iubirea fata de Dumnezeu face din serviciul lor o bucurie.” (Cugetari de pe Muntele Fericirilor, p. 109).
Pacatul din inima face ca legea lui Dumnezeu sa fie evidenta pentru noi, deoarece nu ni se mai pare natural sa ascultam de aceasta lege. Supunerea fata de autoritatea prestabilita a lui Dumnezeu nu era un subiect de controversa pentru femeie inainte de cadere si inainte de razvratirea ei ulterioara, razvratirea care s-a nascut in inima ei. Insa dupa cadere ea a devenit constienta de lege si de noua ei aplicare fata de ea in conditiile pacatului. „Legea lui Dumnezeu exista inainte de crearea omului, daca nu, Adam nu ar fi pacatuit. Dupa pacatuirea lui Adam principiile legii nu s-au schimbat, insa au fost randuite si exprimate intr-un mod clar pentru a intampina starea cazuta a omului”(Selected Messages, cartea 1, p. 230).
Spune sora White ca Eva era egala cu Adam inainte sau dupa cadere?
Ellen White spune si ca Eva era egala cu Adam inainte de intrarea pacatului in lume si ca femeia este egala cu barbatul astazi. Insa in scrierile ei aceasta egalitate nu da barbatului sau femeii roluri identice si nici nu tagaduieste conceptul biblic ca in anumite domenii femeia trebuie sa se supuna barbatului.
Marturii pentru comunitate, vol. 3, p. 484, spune „Cand a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intentionat ca aceasta sa nu-i fie nici inferioara, nici superioara barbatului, ci sa-i fie egala in toate lucrurile… Dar, dupa pacatul Evei, intrucat a fost prima in nelegiuire, Domnul i-a spus ca Adam va stapani peste ea. Ea urma sa se afle intr-o relatie de supunere fata de sotul ei, iar aceasta era o parte a blestemului.”
In mod evident aceasta supunere inca este o parte a planului lui Dumnezeu. Ellen White spune de asemenea ca, „Noi femeile trebuie sa ne aducem aminte ca Dumnezeu ne-a asezat intr-o pozitie de supunere fata de sot… Trebuie sa ne supunem capului”(Scrisoarea 5, 1861).„Sotul este capul familiei, asa dupa cum Hristos este capul bisericii; si orice lucru pe care il face sotia pentru a-i slabi influenta si a-l face sa coboare de la pozitia de raspundere pe care o are, nu este pe plac lui Dumnezeu.” (Marturii pentru comunitate, vol. 1, p. 307). Intr-adevar, cand femeia onoreaza aceasta cerere a lui Dumnezeu, ea il ajuta pe sotul ei sa se transforme in omul responsabil si iubitor pe care Dumnezeu il doreste.
Insa impreuna cu o continua supunere ramane de asemenea ceva din egalitatea de la inceput. In Caminul advent, p. 231, ea spune, „Femeia trebuie sa ocupe pozitia pe care Dumnezeu a desemnat-o la inceput pentru ea, si anume egala sotului ei.”
Oricum, niciodata, nici la Creatiune, nici in ziua de astazi, aceasta egalitate nu a implicat ideea ca Dumnezeu a dat barbatilor si femeilor aceleasi roluri. Doua propozitii mai departe dupa declaratia pe care tocmai am citat-o din Ellen White, se afla aceasta propozitie: „Putem spune cu toata certitudinea ca indatoririle specifice ale femeii sunt mai sacre, mai sfinte decat acelea ale barbatului.”
In Gradina Edenului barbatului si femeii le-au fost incredintate diferite sarcini, si cu toate acestea ei se bucurau de o armonie perfecta. Barbatul conducea plin de amabilitate si femeia coopera cu bucurie. Totusi, pacatul a facut ca egoismul sa creasca in inimile oamenilor, asa cum a facut sa creasca si buruienile din pamant. Independenta Evei manifestata fata de sotul ei cu ocazia primului pacat se va arata in mod repetat daca femeile vor cauta in mod repetat sa se sustraga conducerii barbatului. Desconsiderarea initiala a lui Adam fata de legea lui Dumnezeu se va arata in mod repetat daca barbatul va incerca sa domine femeia printr-o autoritate lipsita de afectiune. Diferentele de rol vor fi distruse de pacat – iar Evanghelia, cand va fi venit, nu va sterge aceste diferente. In schimb, Evanghelia va revigora rolurile distincte ale „egalitatii” dintre barbati si femei cu dragostea si bucuria pe care Dumnezeu le-o daruise in Eden.
Care sunt implicatiile acestor invataturi pentru hirotonirea femeilor in pozitii de conducere in biserica?
In situatia de fata, trebuie sa vedem ce inseamna sa urmam principiul vesnic al ascultarii de autoritatea prestabilita a lui Dumnezeu. Care este structura de conducere pe care a dat-o Dumnezeu bisericii prin Cuvantul Sau? Apostolul Pavel subliniaza aceasta structura in lumina relatarilor despre creatiune si cadere din Geneza (1 Corinteni 11:7-12; 14:34; 1 Timotei 2:12-14). El arata ca Dumnezeu a stabilit conducerea bisericii pentru anumiti barbati competenti (1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9). Intreaga mare lupta a inceput cu Lucifer pe tema ascultarii de autoritatea prestabilita a lui Dumnezeu. Atunci cand incearca sa stabileasca o autoritate impotriva poruncilor lui Dumnezeu, indiferent cat de buna ar parea ea, biserica nu face altceva decat sa perpetueze problema pacatului. In acest context al autoritatii (aici, vorbind despre un rege), Ellen White spune, „Tot ce doreste inima omului impotriva voii lui Dumnezeu se va dovedi in final ca e mai mult un necaz decat o bucurie.” ( Patriarhi si Profeti, p. 606). Pe de alta parte, cand ne predam inima de buna voie in ascultare de Dumnezeu, chiar si ceea ce parea a fi un blestem pentru noi va deveni o binecuvantare. „Domnul, Dumnezeul tau, a schimbat blestemul acela in binecuvantare, pentru ca tu esti iubit de Domnul, Dumnezeul tau.” ( Deuteronom 23:5).
Poate profetia din Ioel 2:28, fiii si fiicele voastre vor prooroci”,  sa stabileasca faptul ca barbatii si femeile indeplinesc aceleasi roluri spirituale?
Noul Testament, ca si Vechiul Testament (Ioel 2:28), ne asigura ca femeile pot sluji ca profeti si pot avea viziuni si vise. Insa nici Vechiul Testament, nici Noul Testament nu incuviinteaza ca femeile sa slujeasca ca lideri religiosi hirotoniti ai bisericii.
Hirotonirea femeilor in Noul Testament
Isus le-a tratat pe femei intr-un mod revolutionar – recunoscandu-le ca persoane, apreciind capacitatile lor intelectuale si spirituale, acceptand pe unele dintre ele in cercul sau intim de prieteni, si onorandu-le prin faptul ca le-a anuntat mai intai pe ele despre invierea Sa. Este aceasta o dovada a faptului ca El intentiona sa deschida calea femeilor de a sluji ca pastori si prezbiteri?
Intr-adevar Isus a tratat femeile ca persoane avand aceeasi valoare cu barbatii. El le-a permis sa intre in tovarasia Lui. El Si-a luat timp sa le invete adevarurile despre Imparatia lui Dumnezeu. O femeie a fost cea dintai care a povestit despre inviere, si in cele din urma o femeie (Maria) a primit Duhul Sfant impreuna cu ceilalti in ziua Cincizecimii. Totusi, este la fel de real ca Isus nu a chemat nicio femeie printre cei doisprezece apostoli. De ce nu ar fi incredintat Isus niciunei femei sarcina de a predica si de a invata in mod public, daca aceasta ar fi fost intentia Lui? Oricare ar fi fost situatia culturala in Palestina (avem foarte putine dovezi contemporane despre cum erau tratate femeile acolo), o astfel de miscare ar fi fost aproape acceptabila in campul larg al misiunii, de vreme ce rolul de preot al femeilor era acceptat cu repeziciune de catre neamuri, unde Evanghelia era predicata.
Niciodata Isus nu S-a ocupat de problema rolului de conducator al femeilor. Insa prin Duhul Sfant El a clarificat aceasta problema prin scrierile apostolilor. Aceste mesaje reprezinta vocea lui Isus ca si cum le-ar fi spus in timp ce era pe pamant. Insasi alegerea lui Isus de a avea doisprezece apostoli barbati a fost in concordanta cu invatatura Vechiului Testament prin care barbatul a fost chemat sa indeplineasca rolul de conducator in camin si in comunitatea religioasa. Aceeasi structura a rolurilor a fost respectata in viata si oranduirea bisericii apostolice.
Unii spun ca Pavel, in contrast cu Isus, a fost un antifeminist/misogin, care vedea femeile ca fiind inferioare si din acest motiv le-a exclus din rolurile de conducere din cadrul bisericii.
A fost acesta acelasi Pavel care proclama, „nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus” (Galateni 3:28)? In aceasta binecunoscuta declaratie Pavel afirma identitatea spirituala in Hristos atat a barbatilor, cat si a femeilor. In alte locuri el a laudat un numar semnificativ de femei pentru ca lucrau intens impreuna cu el in campul misionar al bisericii. De fapt, el a lucrat mult mai activ cu femeile decat Isus. Multe femei erau „tovarasi de lucru” cu Pavel in campul sau misionar (Romani 16:1-3, 6, 12, 13, 15; Filipeni 4:2, 3).
Hirotonirea femeilor si Pavel
Aprecierea anumitor femei de catre Pavel ca „tovarasi de lucru”(Romani 16:3) si a celor care „se ostenesc” (Romani 16:12; Filipeni 4:3) pentru lucrarea Evangheliei implica faptul ca anumite femei au slujit ca lideri in biserica apostolica?
Nu. Acelasi Pavel care a laudat femeile pentru contributia lor remarcabila pentru misiunea bisericii le-a instruit pe femei „sa nu invete” (1 Timotei 2:12) sau „sa vorbeasca” (1 Corinteni 14:34) ca lideri reprezentativi ai bisericii. Astfel, insitenta lui asupra unor roluri distincte pentru barbati si femei in familie si in biserica trebuie vazuta nu ca un sfat al sovinismului lui Pavel, ci mai degraba al respectului pe care el il avea fata de diferenta de roluri stabilita de Dumnezeu la Creatiune.
Practica lui era in concordanta cu restul bisericii apostolice. In biserica Noului Testament nu existau femei apostoli, nici femei evanghelisti publici, nici femei prezbiteri sau femei pastori. Nicio femeie implicata in „invatarea” publica. Nicio femeie nu slujea ca lider sau conducator al bisericii. Motivul nu era cultura sovina, ci faptul ca biserica respecta cu credinciosie distinctia de roluri stabilita de Dumnezeu pentru barbati si femei la Creatiune.
Galateni 3:28 reprezinta marea schimbare prin care Pavel proclama abolirea tuturor diferentelor dintre femei barbati si femei, deschizand calea femeilor de a fi hirotonite ca pastori si prezbiteri?
Nu, deoarece acest acelasi Pavel a inaltat cu tarie diferenta de roluri dintre barbati si femei (1 Corinteni 11:3-15; Efeseni 5:22).
Daca Galateni 3:28 nu desfiinteaza toate diferentele de rol dintre crestini, atunci ce spune acest pasaj?
Textul subliniaza adevarul fundamental ca in Hristos fiecare persoana, iudeu sau grec, sclav sau liber, barbat sau femeie, se bucura de statutul de fiu sau fiica a lui Dumnezeu. Acest adevar este prezentat clar in urmatorul verset care spune, Si daca sunteti ai lui Hristos, sunteti "samanta" lui Avraam, mostenitori prin fagaduinta” (v. 29). Aceasta inseamna ca pentru a fi „una in Hristos” trebuie sa impartim in mod egal mostenirea vietii vesnice.
Adevarata problema din Galateni 3:28 este de natura religioasa. Cea mai mare preocupare a iudeilor si crestinilor din primul secol il reprezenta statutul religios, adica, statutul barbatilor si femeilor inaintea lui Dumnezeu. Prin contrast, principala preocupare a celor mai multi oameni de astazi, inclusiv a majoritatii crestinilor, este statutul social, adesea punandu-se accent pe egalitatea sociala dintre femei si barbati. Astazi, ideea care domina printre acesti oameni este aceea ca singura modalitate prin care putem ajunge la o adevarata egalitate este prin abolirea tuturor diferentelor de rol dintre barbati si femei, astfel realizandu-se ceea ce sociologii numesc „interschimbabilitatea rolurilor”. Desi populara, aceasta viziune este o denaturare, o pervertire a ordinii creatiunii lui Dumnezeu. In Biblie egalitatea nu inseamna ca rolurile sunt interschimbabile. Crestinismul nu desfiinteaza rolul de lider al barbatului sau subordonarea femeii; ci, redefineste aceste roluri in termeni de dragoste plina de sacrificiu, slujire si respect reciproc.
Unii spun ca textul din Galateni 3:28 reprezinta gandirea lui Pavel cand acesta ajunsese la maturitate deplina in timp ce texte precum 1 Timotei 2:12-15 si 1 Corinteni 14:33-36 reflecta gandirea lui mai putin matura, inca afectata de instruirea lui ca rabin. Este adevarat?
Pretentia ca Pavel este uneori imatur sau inconsecvent in epistolele sale din cauza influentei instruirii rabinice submineaza autoritatea Scripturilor si pretinde ca un om inteligent ca Pavel era uneori incoerent.
Este mult mai plauzibil sa credem ca Pavel nu a vazut nicio contradictie intre identitatea in Hristos (Galateni 3:28) si subordonarea functionala a femeilor in biserica (1 Timotei 2:12-15; 1 Corinteni 11:2-16; 14:33-35). Aceasta contradictie nu se afla la Pavel si nici in Biblie, ci in mintile criticilor moderni.
Din moment ce mesajul din Galateni 3:28 ar conduce eventual la abolirea diferentelor sclav-liber, ar putea acelasi adevar sa duca la elimirea diferentelor barbat-femeie, deschizand calea spre hirotonirea femeilor?
Trei observatii importante discrediteaza acest binecunoscut argument. Mai intai, Pavel compara relatiile dintre iudei si greci, sclavi si liberi, barbati si femei doar intr-un singur aspect: diferenta de statut pe care acestia le creeaza in relatia cu Dumnezeu. El declara ca inaintea crucii toti suntem egali.
In al doilea rand, in alte domenii Pavel recunoaste ca diferentele dintre cele trei relatii inca exista. A fi un in Hristos nu-l schimba pe evreu in ne-evreu, pe sclav in om liber, sau pe barbat in femeie; ci mai degraba, schimba felul in care fiecare dintre acestia relationeaza cu celalalt.
In al treilea rand, exista o diferenta importanta intre viziunea lui Pavel cu privire la relatia barbat-femeie si viziunea cu privire la relatia sclav-om liber. In timp ce Pavel sustine subordonarea pe care o implica relatia barbat-femeie apeland la ordinea prin care barbatul si femeia au fost creati, el nu invata ca sclavia este o institutie divina, o parte a ordinii lui Dumnezeu de la Creatiune si ca ar trebui perpetuata. Dimpotriva, el il incurajeaza pe sclav sa profite cand i se ofera ocazia de a deveni liber (1 Corinteni 7:21), si ii considera pe vanzatorii de sclavi printre cei „nelegiuti si pacatosi” (1 Timotei 1:9, 10). In timp ce sclavia este o institutie umana temporara ce reprezinta rezultatul caderii in pacat, diferentele dintre barbati si femei sunt diferente de neschimbat din punct de vedere biologic avandu-si originea la Creatiune.
Daca Pavel ar fi fost de acord cu sclavia, pe care astazi noi o condamnam, am putea spune pe baza „revelatiei progresive” ca daca el ar fi trait astazi Dumnezeu l-ar fi inspirat sa se razgandeasca si asupra problemei sclaviei si asupra hirotonirii femeilor?
Dupa cum am aratat mai sus, Pavel nu a sustinut sclavia. Dimpotriva, principiile pe care le-a enuntat pentru indepartarea sclaviei au condus la abolirea sclaviei in tarile crestine.
Dumnezeu nu Se poate contrazice. Ceea ce descopera El este adevarat; asadar, ceea ce El descopera la un moment dat este intotdeauna in armonie cu ceea ce El a descoperit alta data. Unii oameni merg pana acolo incat spun ca datorita „revelatiei progresive” homosexualii pot fi acum hirotoniti ca pastori. O asemenea concluzie nu poate fi justificata, deoarece Biblia condamna clar homosexualitatea. Unii spun ca, datorita „revelatiei progresive”, femeile pot fi acum hirotonite ca prezbiteri si pastori. Insa aceasta concluzie este de asemenea nejustificata, deoarece Biblia le interzice detinerea acestor roluri. Revelatia poate fi progresiva, insa niciodata contradictorie.
Este nedrept sau poate chiar imoral ca femeile sa nu fie hirotonite ca pastori sau prezbiteri ai Evangheliei chiar daca ele sunt calificate in toate aspectele, mai putin in ceea ce priveste genul? Galateni 3:28 afirma ca in Hristos „nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca”.
Unii incearca sa infatiseze aceasta ca pe o problema, in principiu, de cinste sau moralitate. Insa nu exista nicio porunca biblica care sa admita hirotonirea femeilor, asadar nehirotonirea femeilor nu reprezinta o incalcare a unei porunci. Dimpotriva, exista o porunca in Noul Testament ca biserica nu trebuie sa numeasca femei in functii de conducere ca pastor/invatator, un rol in care hirotonirea este in mod normal oferita. Ar trebui sa incalcam aceasta porunca?
Principiul mentionat in Galateni 3:28 este ca toti crestinii sunt egali inaintea lui Hristos. a sustine ca aceasta ne obliga din punct de vedere moral la hirotonirea femeilor ne impiedica sa vedem diferenta dintre valoare si functie. Faptul ca toti au aceeasi valoare nu este tot una cu faptul ca toti au aceleasi functii. Doctrina darurilor spirituale contrazice atat de evident egalitatea functiilor. 
Pavel o exprima in acest fel: „Si daca urechea ar zice: "Fiindca nu sunt ochi, nu sunt din trup" – nu este pentru aceasta din trup? Daca tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Daca totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar Dumnezeu a pus madularele in trup, pe fiecare asa cum a voit El.” (1 Corinteni 12:16-18). „Dumnezeu a intocmit trupul in asa fel ca… madularele sa ingrijeasca deopotriva unele de altele… Voi sunteti trupul lui Hristos, si fiecare, in parte, madularele lui.Si Dumnezeu a randuit in Biserica, intai, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, invatatori…” (1 Corinteni 12:24-28). Nu detinem toti aceleasi functii, insa cu totii suntem la fel de necesari si de importanti trupului. Asa a hotarat Dumnezeu. Imoral? Nedrept? Nu, planul Sau. Si randuiala Lui ca fiecare sa-si exercite darurile nu vine in contradictie cu sfaturile din Cuvantul Sau cu privire la implinirea lor.
Sustine Ellen White ideea ca diferentele de roluri dintre soti si sotii au fost indepartate in Hristos?
Nu. Dimpotriva ea scrie: „Sotul este capul familiei, asa dupa cum Hristos este capul bisericii; si orice lucru pe care il face sotia pentru a-i slabi influenta si a-l face sa coboare de la pozitia de raspundere pe care o are, nu este pe plac lui Dumnezeu. Este datoria sotiei sa renunte la dorintele si vointa ei in favoarea sotului. De fapt, amandoi ar trebui sa renunte, insa Biblia acorda prioritate judecatii sotului. Si, in acest fel, demnitatea femeii nu va fi defaimata daca ea cedeaza in favoarea aceluia pe care l-a ales ca sfatuitor al ei, consilier si protector. Sotul ar trebui sa-si mentina pozitia in familie cu toata blandetea si totusi cu hotarare.” (Marturii pentru comunitate, vol. 1, pp. 307, 308).
Pasajele pauline despre rolul femeilor
Care este semnificatia discursului lui Pavel despre acoperirea capului din 1 Corinteni 11:2-16 in ceea ce priveste rolul femeilor in biserica?
In ciuda unor dificultati de interpretare, 1 Corinteni 11:2-16 ofera una dintre cele mai clare declaratii cu privire la semnificatia fundamentala a diferentelor de rol care trebuie sa existe intre barbati si femei acasa si in biserica. Interminabilele discutii despre acoperirea capului ar putea face astazi pe cineva sa creada in mod gresit ca Pavel punea accent pe lucrurile mai putin insemnate. De fapt, discursul despre acoperirea capului este secundar principiului fundamental pe care Pavel il subliniaza in legatura cu rolul de conducator al barbatului („barbatul este capul femeii”, v. 3) si subordonarea femeilor (v. 5-10), care trebuie respectat acasa si in biserica.
Principiul a constituit o provocare pentru femeile emancipate din Corint care au interpretat libertatea Evangheliei ca o scutire de a purta semnul de supunere fata de sotii lor (acoperirea capului), in special in orele de rugaciune sau de participare la serviciul divin din biserica. Pentru a contracara acest fapt, care ar fi dus la incalcarea diferentelor de rol pe care Dumnezeu Insusi le crease, Pavel accentueaza importanta respectarii obiceiului de a-si acoperi capul ca pe un mod de a onora ordinea Creatiunii.
Ce inseamna invatatura lui Pavel din 1 Corinteni 11:2-16 despre acoperirea capului pentru noi astazi?
Pavel cere respect fata de obiceiul acoperirii capului deoarece in timpul sau acesta exprima foarte clar diferentierea sexuala si de rol. Aplicat culturii noastre, principiul se traduce astfel, daca anumite coafuri si haine arata diferenta intre barbati si femei, asocierea lor cu un anumit gen trebuie respectata pentru a face clara distinctia dintre genuri poruncita de Scriptura. Acest principiu este in mod deosebit relevant pentru zilele noastre, cand unii promoveaza disparitia diferentelor dintre genuri (unisex), iar altii adopta rochia sau alteori comportamentul genului opus.
Ce vrea Pavel sa spuna, „Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat,” in biserica (1 Timotei 2:12)? Era din cauza ca femeile din vremea lui erau needucate?
Aceasta este o presupunere fara suport biblic. Daca lipsa de educatie ar fi fost baza interdictiei lui Pavel, el ar fi interzis si barbatilor si femeilor sa invete in biserica daca ei erau needucati. Insa atat femeile cat si barbatii ar fi putut fi instruiti pentru a deveni buni invatatori. Diaconesele si alte femei care lucrau in echipele apostolice trebuie sa fi fost educate.
De fapt, se poate ca situatia din Efes sa fi fost un pic diferita de ceea ce se crede adeseori. E posibil ca unele femei sa fi fost mult mai educate decat multi barbati, si se poate ca ele sa se fi simtit mult mai indreptatite sa se poarte ca invatatori-lideri ai bisericii. Cand a mers la Efes, Priscila era destul de educata in credinta crestina ca sa invete un intelectual ca Apolo (Fapte 18:26). Toate acestea sugereaza ca motivul invataturii lui Pavel nu il constituia faptul ca femeile erau needucate. 
Textul 1 Timotei 2:12 chiar interzice orice fel de invatatura si vorbire a femeii in biserica? Daca Biserica Adventista ar lua declaratia lui Pavel in mod literal, „Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, … ci sa stea in tacere”, implinirea lui ne-ar paraliza activitatea, din moment ce folosim talentele femeilor atat de mult in cadrul Scolii de Sabat si in alte lucrari care presupun invatare si vorbire. 
Biblia este clara ca in lucrarea lui, Pavel nu se asteapta ca femeile sa stea complet in tacere. Ele s-au rugat, au profetizat si au indeplinit o lucrare de invatare corespunzatoare (1 Corinteni 11:5; Fapte 18:26; Filipeni 4:3; Romani 16:12; Tit 2:3, 4) pe care Pavel a laudat-o. Felul de invatare interzis femeilor in 1 Timotei 2:12 este invatarea care se bucura de autoritate si care este rezervata pastorului si prezbiterilor-supraveghetorilor bisericii. Aceasta concluzie este sustinuta atat de intelesul analogiei (“nici sa se ridice mai presus de barbat”, v. 12), cat si de folosirea verbului “a invata” si a substantivului “invatare” din scrierile lui Pavel, mai ales in scrisorile lui catre Timotei.
Scrisorile lui Pavel catre Timotei prezinta lucrarea de invatare ca o functie de conducere desfasurata de Pavel insusi, de Timotei, sau de alti prezbiteri-supraveghetori numiti ai bisericii (1 Timotei 2:7; 3:2; 5:17; 2 Timotei 1:11; 2:2). Pavel ii cere lui Timotei: „porunceste si invata” (1 Timotei 4:11), „fii cu luare aminte asupra ta insuti si asupra invataturii” (4:16), „invata pe oameni aceste lucruri, si spune-le apasat” (6:2), „propovaduieste Cuvantul, … indeamna cu toata blandetea si invatatura.” (2 Timotei 4:2).
In lumina folosirii restrictive a cuvintelor „a invata” si „invatare” din aceste scrisori, este intelept sa concluzionam ca invatarea interzisa femeilor este cea cu autoritate facuta de prezbiteri-supraveghetori.
De ce a interzis Pavel femeilor sa dea invatatura ca lideri ai bisericii?
Deoarece femeile nu trebuie sa ocupe rolul conducator de autoritate asupra barbatilor. Acest rol este nepotrivit pentru femei, nu pentru ca ele sunt mai putin inteligente sau mai putin dedicate decat barbatii, ci datorita poruncii pentru barbati si femei stabilita de Dumnezeu la Creatiune (1 Timotei 2:13; 1 Corinteni 11:8).
A descris vreodata Pavel sau alt scriitor al Noului Testament femeile ca invatatori?
Da. Pavel foloseste cuvantul grecesc kalodidaskalos, „sa invete pe altii ce este bine”, cand se refera la ceea ce ar trebui sa le invete femeile mai in varsta pe cele tinere (Tit 2:3, 4). Pe de alta parte, verbul grecesc folosit pentru rolul invatarii care se bucura de autoritate pe care Pavel il desemneaza prezbiterilor este didasko, „a invata”. Singurul loc in Noul Testament unde didasko reprezinta actiunea unei femei este in Apocalips 2:20, unde biserica din Tiatira este mustrata deoarece „tu lasi ca Izabela, femeia aceea… sa invete …”  
Este adevarat ca argumentul lui Pavel despre intaietatea crearii lui Adam („Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva,” 1 Timotei 2:13) este „gresit” deoarece se bazeaza pe relatarea gresita a Creatiunii (Geneza 2 in loc de Geneza 1) si pentru ca da importanta faptului ca barbatul a fost creat inaintea femeii?
Acuzatia adusa lui Pavel ca ar fi „gresit” poate avea consecinte serioase. Daca spunem ca Pavel a facut o greseala in interpretarea Genezei in ce priveste rolul relatiilor dintre barbati si femei, cum putem sti ca el nu s-a inselat si cand a interpretat al doilea advent, sau relatia dintre credinta si fapte in procesul mantuirii?
Pavel a stabilit foarte clar care este fundamentul autoritatii sale pentru cei care l-au provocat: „Daca crede cineva ca este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, sa inteleaga ca ce va scriu eu, este o porunca a Domnului.” (1 Corinteni 14:37, 38). In mod surprinzator, Pavel a facut aceasta afirmatie in contextul invataturii sale despre rolul femeii in biserica. Se cuvine sa acceptam interpretarea lui.
De ce apeleaza Pavel la faptul ca Adam a fost creat inaintea Evei pentru a justifica porunca lui ca femeilor sa nu li se permita „sa invete sau sa se ridice mai presus de barbat” (1 Timotei 2:12)? Este arbitrar sa desemnezi roluri de conducere pe baza intaietatii creatiei?
Pavel nu ne spune care sunt motivatiile acestui verset. Adesea Scriptura nu se simte obligata sa se autojustifice. Insa este numai normal ca Pavel a vazut in intaietatea crearii lui Adam simbolul rolului de conducere pe care Dumnezeu a intentionat ca barbatul sa-l indeplineasca acasa si in biserica. Din punct de vedere logic, pare arbitrar sa desemnezi roluri de conducere pe baza intaietatii creatiei. Din perspectiva biblica, totusi, caracterul arbitrar dispare deoarece intaietatea creatiei nu este un accident, ci un plan divin, care a intentionat sa simboliozeze rolul de cap si conducator al barbatului pentru care acesta a fost creat. Mai mult, semnificatia atribuita intaietatii facerii lui Adam este reflectata, in sensul ca Scriptura o asociaza cu „intaiul nascut”, o denumire folosita chiar cu referire la Hristos („Cel Intai Nascut din toata zidirea,” Coloseni 1:15).
Sfintirea zilei a saptea ne ofera un alt exemplu. Din punct de vedere logic, pare arbitrar ca Dumnezeu a ales sa binecuvanteze si sa sfinteasca a saptea zi in locul celei dintai, din moment ce toate au tot 24 de ore. Din perspectiva biblica, totusi, nu este arbitrar ca Dumnezeu a ales a saptea zi ca simbol al Creatiunii si ca tip al re-creatiunii si sfintirii (Geneza 2:2, 3; Exod 31:13, 17; Ezechiel 20:20).
Este adevarat ca daca argumentul lui Pavel despre intaietatea crearii lui Adam ar fi valid, atunci animalele ar trebui sa conduca peste omenire deoarece animalele au fost create inaintea lui Adam?
Cu siguranta ca nu. Sustinatorii acestui argument scapa din vedere ca Biblia nu atribuie nicio semnificatie intaietatii crearii animalelor. Animalele au fost create inaintea omenirii, insa barbatul nu provine din animale. Pe de alta parte, Pavel asociaza in mod clar intaietatea crearii lui Adam cu cea a Evei din barbat (1 Corinteni 11:8, 9).
Este uimitor cum ne certam chiar si cu scriitorii Bibliei atunci cand ei ne spun ceva ce nu ne place sa auzim.
Ce fel de vorbire le interzice Pavel femeilor in 1 Corinteni 14:34 cand scrie, „Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit sa ia cuvantul in ele, ci sa fie supuse, cum zice si Legea” ?
Pavel nu interzice aici orice fel de vorbire in biserica, din moment ce cu cateva capitole mai inainte el vorbeste favorabil despre „orice femeie care se roaga sau proroceste”, doar daca aceasta este imbracata modest (1 Corinteni 11:5). Expresia cheie, care califica felul de vorbire al femeii la care se refera Pavel, este „sa fie supuse” (v. 34). Aceasta expresie sugereaza ca vorbirea interzisa femeilor este aceea care nu li se potriveste lor ca femei si sotii. O astfel de vorbire poate include a vorbi in biserica ca invatatori cu autoritate, sau a-i critica pe profeti, prezbiteri sau chiar pe proprii lor soti. Poate include, de asemenea, orice forma de interogare vazuta ca o provocare adusa la adresa conducerii bisericii. Cu alte cuvinte, include toate formele de vorbire ale femeii care reflecta lipsa de supunere fata de sotii lor si/sau fata de conducatorii bisericii.
Invata Biblia in mod clar ca un prezbiter al bisericii trebuie sa fie un barbat si nu o femeie?
Da. In listele calitatilor unui prezbiter din 1 Timotei 3:1-7 si Tit 1:5-9, se face o referire specifica, printre altele, ca prezbiterul trebuie sa fie sotul (grecescul aner , barbat sau sot) unei femei. Prezbiterul deci, trebuie sa fie un barbat casatorit, loial sotiei lui. Fie ca ne place sau nu, enumerarile reclama barbati.
Insasi structura acestui pasaj din 1 Timotei sustine aceasta concluzie. Calitatile pentru slujba de prezbiter (3:1-7) include si a fi „in stare sa invete pe altii.” Ele urmeaza imediat dupa interzicerea impusa femeilor de a fi invatatori-prezbiteri (2:11-15). Aceasta plasare a calitatilor pentru prezbiteri (incluzand calitatea de a-i invata pe altii) imediat dupa interdictia privitoare la femei descopera in mod clar ca femeile n-ar trebui sa fie prezbiteri. Numirea lor in slujba de prezbiteri le-ar pune in situatia de a detine un rol de invatare pe care Scriptura il interzice in special lor. 
Se face vreo diferenta in Noul Testament intre slujba de prezbiter si cea de pastor?
Nu. Termenul „pastor” (grecescul poimen) este folosit o singura data in Noul Testament (Efeseni 4:11) si se refera la conducatorii unei comunitati cunoscuti mai degraba ca prezbiteri, supreveghetori, sau simplu, conducatori. Astfel de conducatori, totusi, erau in mod clar vazuti ca „pastori”, asa cum arata folosirea unor expresii pitoresti ca „pastoriti turma” in descrierea lucrarii prezbiterilor (1 Petru 5:1, 2; Fapte 20:17, 28; Ioan 21:16).
In legatura cu faptul ca termenul „pastor” este vazut in Noul Testament ca descriind functia de pastorire a prezbiterilor, politica din prezent a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea de a permite hirotonirea femeilor ca prezbiteri locali, dar nu si ca pastori, se bazeaza pe o diferentiere artificiala a celor doua functii, o diferentiere care nu exista in Noul Testament. Pana si practica bisericii de a hirotoni subliniaza unitatea biblica a celor doua functii: adesea citim aceleasi pasaje biblice pentru ambele hirotoniri.
De ce nu hirotonim femeile ca prezbiteri locali? A face aceasta nu inseamna ca mai tarziu le vom hirotoni ca pastori, nu-i asa?
Nu avem dreptul sa aprobam o practica pe care Scriptura o interzice. Mai mult, hirotonirea femeilor ca prezbiteri ar fi folosita ca un precedent de a exercita presiune asupra bisericii pentru hirotonirea femeilor ca pastori. Desi acum multi reclama faptul ca cele doua probleme nu au nicio legatura, ei fac presiuni pentru hirotonitea femeilor ca prezbiteri in cat mai multe biserici, inainte de Sesiunea Conferintei Generale din 1990. Daca se va raspandi, practica va constitui un fundament puternic de a arata ca biblic nu exista nicio diferenta. Apoi, argumentul va fi: Din moment ce deja hirotonim femeile ca prezbiteri, cum vom putea justifica faptul ca le interzicem hirotonirea ca pastori? Fidelitatea fata de Cuvantul lui Dumnezeu este intotdeauna cel mai bun lucru pentru biserica lui Dumnezeu. Compromisul fata de Cuvantul lui Dumnezeu aduce confuzie si slabiciune.
Insa majoritatea oamenilor pe care ii cunosc (oricum, multi dintre ei) sunt pentru hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau chiar ca pastori. Nu ar trebui ca aceasta sa conteze?
Multi, multi adventisti precum si un numar mare de alti protestanti se opun hirotonirii femeilor. Insa opinia majoritatii nu explica adevarul Scripturii. Ellen White, in armonie cu protestantismul istoric, ne reaminteste, „Biblia se explica singura. Fiecare verset trebuie raportat la alt verset” (Educatie, p. 190). Sondajele de opinie, cultura si sociologia pot fi interesante, insa ele nu trebuie lasate sa reinterpreteze Biblia. 

WWW.ADVENTISTAFFIRM.ORG

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.