Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

SUSTINE BIBLIA HIROTONIREA FEMEILOR…? Partea 2

Scris la: 15 aprilie 2009
Sustine Biblia hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori? Partea 2
Probleme cruciale ale hirotonirii femeilor 16
Care sunt problemele cruciale carora trebuie sa le faca fata biserica privind decizia de a hirotoni femeile ca prezbiteri sau pastori? Aceasta sectiune va sublinia sapte consecinte majore care ies la iveala din intrebarea centrala. In fiecare caz mai intai se va face o diferentiere intre problema reala si cea falsa, care de obicei distorsioneaza perceptiile noastre si care ne tin departe de miezul problemei. Apoi vor fi expuse intrebarile care provin din miezul problemei.
1. Hirotonire  
Care nu este problema: Indeplinirea unor sarcini legitime din punct de vedere biblic. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu permisiunea femeilor de a desfasura unele sarcini legale in biserica. Cateva cuvinte grecesti din Noul Testament sunt traduse „a unge/hirotoni”; ele exprima semnificatii precum a “alege”, “numi” sau “pune deoparte”. 17 Avand in vedere aceste cuvinte grecesti din Noul Testament, intelegem hirotonirea ca fiind un act al bisericii de a alege, numi si pune deoparte prin punerea mainilor anumiti indivizi pentru a indeplini functii specifice in favoarea bisericii.
Prin hirotonire, prezbiterii si pastorii sunt imputerniciti cu autoritate pentru a vesti Evanghelia mantuirii. 18 Prin hirotonire, punerea cuiva deoparte prin punerea mainilor, biserica imputerniceste prezbiterii sau pastorii pentru a contracara invataturile false si invatatorii falsi (1 Timotei 1:3; 4:1; Tit 1:9, 10) si pentru a pazi doctrina adevarata/sanatoasa care a fost incredintata bisericii. 19 Ca reprezentanti oficiali ai bisericii, prezbiterii hirotoniti organizeaza bisericile, servind ca lideri spirituali pentru a asigura starea de bine a bisericii. (cf. Fapte 6). 20
Ellen G. White surprinde de asemenea semnificatia biblica si importanta hirotonirii: „Aceasta nu era decat o forma de recunoastere a alegerii pentru o slujba anumita si o recunoastere a autoritatii cuiva in acea slujba. Prin aceasta, se punea sigiliul bisericii asupra lucrarii lui Dumnezeu.” (Faptele apostolilor , p. 162).
Cu privire la Pavel si Barnaba, Ellen White a scris: „Inainte de a fi trimisi ca misionari in lumea pagana, acesti apostoli [Barnaba si Pavel] au fost in mod solemn consacrati lui Dumnezeu prin post si rugaciune, cum si prin punerea mainilor. In felul acesta, erau imputerniciti de biserica nu numai sa invete adevarul, ci sa indeplineasca si actul botezului si sa organizeze biserici, fiind investiti cu deplina autoritate eclesiastica.” „Dumnezeu prevazuse greutatile pe care aveau sa le intampine servii Sai; si, pentru ca lucrarea lor sa fie mai presus de orice invinuire, El a indrumat biserica prin descoperire ca ei sa fie in mod public pusi deoparte pentru lucrarea de predicare. Consacrarea lor era o recunoastere publica a alegerii lor divine, spre a duce Neamurilor vestea cea buna a Evangheliei.”(Faptele apostolilor, p. 161, subliniere adaugata).
Intelegerea faptului ca hirotonirea, asezarea deoparte prin punerea mainilor, este recunoasterea bisericii si investirea cu autoritate a indivizilor pentru a desfasura anumite functii pentru biserica sugereaza ca, in cadrul limitelor stabilite de Scriptura, atat barbatii, cat si femeile pot fi puse deoparte prin punerea mainilor pentru a indeplini anumite functii.
„Femeile care doresc sa consacre o parte a timpului lor pentru lucrarea Domnului ar putea fi organizate sa-i viziteze pe bolnavi, sa aiba grija de tineri si sa se ingrijeasca de nevoile celor saraci. Ele trebuie puse deoparte pentru aceasta lucrare prin rugaciune si punerea mainilor. In unele cazuri ele vor trebui sa se sfatuiasca cu membrii comitetului sau cu pastorul bisericii; insa daca ele vor fi femei devotate, mentinand o relatie vie cu Dumnezeu, ele vor constitui o influenta spre bine in biserica.” (Ellen G. White, The Adventist Review and Sabbath Herald, 9 iulie 1895, p. 434.)
Desi aceasta declaratie a fost adesea scoasa din context si folosita gresit pentru a pretinde sprijinul sorei Ellen White pentru hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori ai bisericii, 21 ea ilustreaza legitimitatea bisericii de a recunoaste si imputernici indivizi alesi printr-un act de dedicare („punerea mainilor”) pentru a indeplini functiile desemnate. In cadrul limitelor stabilite de Scriptura, biserica poate face aceasta atat pentru barbati, cat si pentru femei.
Care este problema. De vreme ce atat barbatii, cat si femeile, printr-un act de dedicare (punerea mainilor), pot fi imputerniciti sa desfasoare anumite functii specifice, dezbaterea despre hirotonirea femeilor nu este daca femeile pot sau nu pot fi hirotonite in acest sens. Biblia, intarita si de Spiritul Profetic, sugereaza ca atat barbatii, cat si femeile pot fi imputerniciti sa desfasoare anumite sarcini hotarate de biserica.
Problema cheie care se pune este daca, printre diversele lucrari ale bisericii, femeile pot fi imputernicite in mod legitim prin hirotonire pentru a indeplini functiile de conducere de prezbiteri sau pastori. Acestea includ functiile de a invata cu autoritate ca prezbiter sau pastor, de a organiza biserici, de a boteza credinciosi si de a supraveghea turma in sens spiritual.  
Pe scurt, problema in dezbaterea din biserica adventista cu privire la hirotonirea femeilor nu este despre hirotonirea per se, ci despre hirotonirea in anumite functii. Mai specific, poate biserica sa imputerniceasca (hirotoneasca) o persoana (e.g., o femeie) in functia de cap/conducator al familiei (acasa) sau prezbiter/pastor (in biserica)? Problema nu este despre femei in lucrare, ci mai degraba femeile in ce fel de lucrare de salvare a sufletelor. Problema nu este daca femeile pot indeplini responsabilitatile sotilor sau ale prezbiterilor/pastorilor, ci mai degraba daca Biblia le permite sa faca aceasta.
2. Egalitatea femei-barbati 
Care nu este problema: egalitatea ca persoana, valoare sau statut. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu egalitatea dintre femei si barbati. Egalitatea ca persoane si valoare (egalitatea ontologica) este o invatatura biblica clara, afirmand ca toate fiintele umane – barbati si femei – ocupa aceeasi pozitie inaintea lui Dumnezeu ca fiinte create, ca pacatosi care au nevoie de mantuirea prin Hristos si ca oameni chemati la aceeasi lucrare. Dovezile scripturistice pentru acest fel de egalitate sunt ca (1) atat barbatii, cat si femeile au fost creati „dupa chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27; Matei 19:4; Marcu 10:6); (2) amandoi au fost rascumparati prin Isus Hristos, pentru ca „in Hristos” nu mai este „nici barbat, nici femeie” (Galateni 3:28); si (3) amandoi vor mosteni impreuna harul vietii”(1 Petru 3:7).
Nicaieri in Biblie femeile nu sunt considerate ca avand un statut de mana a doua sau inferioare si barbatii superiori. A spune altfel inseamna a denatura invatatura biblica si a aduce un afront caracterului plin de dragoste a lui Dumnezeu, Care a creat-o pe Eva sa fie „un ajutor potrivit” pentru Adam. Ellen White spune foarte clar: „Cand a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intentionat ca aceasta sa nu-i fie nici inferioara, nici superioara barbatului, ci sa-i fie egala in toate lucrurile.” (Marturii pentru comunitate, vol. 3, p. 484). In cadrul acestei egalitati, asa cum diferentele de gen dintre barbati si femei arata ca ei au fost creati pentru a se completa unul pe altul, tot la fel aceasta natura complementara arata o distinctie functionala intre ei.
Asadar, problema hirotonirii femeilor nu este daca femeile si barbatii sunt egali. Biblia, precum si Spiritul Profetic, au stabilit deja aceasta. Femeile si barbatii sunt egali; nici unul nu este inferior celuilalt.
Care este problema. Adevarata problema in discutie este daca egalitatea barbatilor si femeilor este valabila si in ce priveste diferentele functionale. In timp ce sustine egalitatea ca persoane, numeste Biblia rolul de cap/conducator pentru barbat si cel de sustinere/ajutor pentru femeie? Daca da, aceste roluri complementare au fost stabilite inainte sau dupa cadere? Sunt aceste roluri aplicabile doar in familie, sau ele sunt valabile si in biserica? Ce principii biblice stau la baza relatiei barbat-femeie?
3. Femei in lucrare  
Care nu este problema. Chemarea lui Dumnezeu in lucrare a femeilor. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu implicarea femeilor in lucrare. Biblia invata cu claritate ca femeile au fost chemate in lucrarea de pastorire la fel ca si barbatii.
In Vechiul Testament, femeile au participat la studiul si invatarea legii (Neemia 8:2; Proverbe 1:8; Deuteronom 13:6-11), la rugaciunile de lauda si multumire la adresa lui Dumnezeu (1 Samuel 1:10; Numberi 30:9; Geneza 25:22; 30:6, 22; 2 Imparati 4:9, 10, 20-37), in lucrarea de la „intrarea de la usa cortului intalnirii” (1 Samuel 2:22), in inchinarea prin cantare in cadrul serviciului de la templu (Ezra 2:65) si in lucrarea profetica de sfatuire si calauzire (Exod 15:20; 2 Imparati 22:14-20; 2 Cronici 34:22-28; Judecatori 4:4-14). Din acest ultim grup, mai proeminente sunt Debora, care era „pe vremea aceea judecator in Israel,” si „proorocita,” (Judecatori 4:4), si Hulda, profetesa la care regele Iosia si marele preot Hilchia au cautat calauzire spirituala (2 Imparati 22). 22
Noul Testament prezinta femei indeplinind roluri importante in lucrarea de pastorire. Pe langa Maria si Marta, un mare numar de femei, cum ar fi Ioana si Susana, L-au ajutat pe Isus cu ceea ce aveau (Luca 8:2, 3). Tabita lucra pentru cei saraci (Fapte 9:36). Alte femei, ca Lidia , Fivi, Lois si Eunice, s-au remarcat prin indeplinirea misiunii bisericii (Fapte 16:14, 15; 21:8, 9; Romani 16:1-4, 12).
Dintre acestea, multe erau colaboratoare de-ale apostolului Pavel in lucrare. In mod evident Priscila era bine educata si un invatator priceput in noua credinta (Romani 16:3; Fapte 18:26); Pavel o numeste pe Fivi „diaconita” si „ de ajutor multora si indeosebi mie” (Romani 16:1, 2); 23 Maria, Trifena, Triposa si Persida toate „s-au ostenit mult pentru Domnul” (Romani 16:6, 12); Evodia si Sintichia sunt femei „care au lucrat impreuna cu mine pentru Evanghelie” (Filipeni 4:3,); si Iunia, care a suferit in inchisoare impreuna cu Pavel, a primit cuvinte de lauda ca una care este „cu vaza intre apostoli” (Romans 16:7). 24
Ellen White incurajeaza din plin implicarea femeilor in lucrare. „Sunt femei care ar trebui sa lucreze pe taramul Evangheliei. In multe aspecte ele vor fi mult mai competente decat pastorii care neglijeaza vizitarea turmei lui Dumnezeu” (Evangelizare , p. 472). „Domnul are de facut o lucrare pentru femei, ca si pentru barbati… Mantuitorul va reflecta asupra acestor femei pline de sacrificiu de sine lumina fetei Sale, si aceasta le va da o putere care va intrece pe cea a barbatilor. In familii, ele pot face o lucrare pe care barbatii nu o pot face, o lucrare care atinge viata launtrica. Ele se pot apropia de inima acelora la care barbatii nu pot avea intrare. Munca lor este necesara.” (ibid., pp. 464, 465). Istoria adventistilor de ziua a saptea si practica actuala ilustreaza adevarul biblic ca intr-adevar femeile au un rol in lucrare.
Asadar, problema hirotonirii femeilor, nu este daca femeile pot face lucrare. Biblia, ca si Spiritul Profetic, a stabilit deja aceasta: Femeile pot lucra pe taramul Evangheliei.
Care este problema. Adevarata problema in discutie este daca Scriptura accepta femeile in lucrare pentru a indeplini roluri de supraveghere/conducere pe care prezbiterii si pastorii hirotoniti sunt chemati sa le exercite. Invata Biblia ca femeile pot fi hirotonite ca prezbiteri si pastori in lucrare?
4. Femei prezbiteri, dar nu si pastori?  
Care nu este problema: Functii diferite. Hirotonirea femeilor pentru lucrarea Evangheliei nu trebuie confundata cu indeplinirea functiei de prezbiter/pastor hirotonit. Este clar din Biblie ca (1) celor carora li se permite sa detina functii de supraveghere/conducere in lucrarea de pastorire sunt prezbiterii sau pastorii; si ca (2) Noul Testament nu face nicio diferentiere esentiala intre cele doua functii. 
Termenii grecesti pentru prezbiter/pastor (presbuteros) si supraveghetor/episcop (episkopos) sunt interschimbabili in Noul Testament (Fapte 20:17, 28; Tit 1:5-7; 1 Petru 5:1-3). Aceleasi calitati se cer pentru ambele functii (1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9). Amandoi desfasoara aceeasi lucrare de pastorire a turmei (Fapte 20:17, 28; 1 Petru 5:1-4; 1 Tesaloniceni 5:12).
Astfel putem concluziona impreuna cu Lyman Coleman ca „daca prezbiterii [batranii] si episcopii [supraveghetorii] sunt cunoscuti prin aceleasi denumiri – daca li se cere sa aiba aceleasi calitati si daca ei indeplinesc de fapt aceleasi indatoriri, atunci ce alta dovada mai buna vrem sau dorim de la aceasta egalitate si identitate?” 25 Chiar daca astazi impartim unele responsabilitati intre prezbiteri si pastori (supraveghetori), ele sunt in fond aceleasi slujbe. 26
Care este problema. De vreme ce Biblia nu face nicio diferentiere intre slujbele de prezbiter si pastor, este nepotrivit din punct de vedere scripturistic sa hirotonim femeile ca prezbiteri, dar nu ca pastori. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori este ori biblica, ori nebiblica. Deci, problema cheie este daca undeva in Biblie li se permite cumva femeilor sa exercite roluri de conducere sau guvernare ca prezbiteri sau pastori.
5. Calauzirea Duhului Sfant  
Care nu este problema: daruri spirituale. Hirotonirea femeilor nu trebuie confundata cu posibilitatea Duhului Sfant de a chema si imputernici femeile cu daruri pentru lucrarea de pastorire. Vechiul Testament a prezis o revarsare a Duhului si peste „fiii tai si fiicele tale” (Ioel 2:28). Noul Testament invata ca Duhul Sfant cheama si imputerniceste atat barbatii, cat si femeile cu daruri spirituale diverse (1 Corinteni 12; Romani 12:3-8; Efeseni 4:7-13). In vreme ce Insusi Dumnezeu a ales si delegat in mod direct profeti, El a invatat ca hirotonirea prezbiterilor si pastorilor trebuie realizata de biserica (Romani 10:14, 15; Tit 1:5; Fapte 14:23). 27
Darurile spirituale sunt date de Duhul Sfant, insa ele sunt de asemenea reglementate de Sfintele Scripturi. 28 Acelasi Duh Sfant Care cheama si imputerniceste barbati si femei cu daruri pentru lucrare, Acelasi Duh imparte daruri fiecaruia „cum voieste” (1 Corinteni 12:11; Evrei 2:4). Acelasi Duh l-a inspirat pe apostolul Pavel sa invete despre calitatile prezbiterilor si pastorilor. In plus fata de cele doua criterii accentuate in 2 Timotei 2:2 – credinciosie si abilitatea de a invata – Cuvantul inspirat invata, de asemenea, ca cei care aspira la un rol de conducere ca prezbiter sau pastor trebuie sa aiba si calitatile enumerate in 1 Timotei 3:1-6 si Tit 1:5-9. Una dintre acestea este aceea ca prezbiterul sau pastorul ar trebui sa fie „barbatul unei singure femei” (1 Timotei 3:2, Tit 1:6).
Cuvantul grecesc tradus prin cuvantul „sot” este aner / andros, un cuvant specific folosit intotdeauna pentru o fiinta umana de parte barbateasca diferita de cea feminina. 29 Daca noi credem ca apostolul Pavel a fost inspirat cand a scris de doua ori ca prezbiterul sau pastorul trebuie sa fie un barbat (1 Timotei 3:2; Tit 1:6), aceasta calitate speciala pentru aceasta functie ridica unele intrebari importante.
Care este problema. Cand apostolul Pavel a restrictionat functia de prezbiter sau pastor doar barbatilor, a fost influentat de cultura lui sau a fost calauzit de Duhul? Acceptand ca adevarata ultima varianta, cineva ar putea intreba, „pentru ca Duhul lui Dumnezeu a fost Acela care a inspirat Biblia, [si pentru ca] este cu neputinta ca invatatura Duhului sa fie vreodata contrara aceleia a Cuvantului” (Tragedia veacurilor, p. vii), poate Duhul sa cheme o femeie in functia de conducere ca prezbiter sau pastor cand El a invatat clar prin Cuvantul Sau scris ca aceasta slujba este doar pentru barbati?
Cu alte cuvinte, poate Duhul Sfant sa se contrazica Singur chemand o femeie la o slujba de la care ea este exclusa prin invatatura Aceluiasi Duh din Cuvantul scris? Mai mult, poate biserica sa imputerniceasca in mod legitim femeile sa indeplineasca sarcini pe care Duhul Sfant nu le aproba? Ar trebui biserica sa ramana in limitele stabilite de Duhul Sfant in Cuvantul scris sau ar trebui ca biserica, conform intelepciunii si maturitatii ei de gandire, sa legifereze pentru ea insasi politici care contrazic Scriptura?
6. „Tacerea” si „invatarea” femeilor  
Care nu este problema: Aducerea la tacere a femeilor.Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu permisiunea femeilor de a vorbi sau nu in biserica. Cand Biblia indeamna femeile „sa taca” in biserica (1 Corinteni 14:34), nu inseamna ca femeile nu se pot ruga, nu pot prooroci, predica, evangheliza sau invata in biserica. 
In aceeasi scrisoare catre Corinteni in care Pavel le-a spus femeilor sa taca in biserica, el a aratat ca femeile se pot ruga si pot prooroci, daca sunt imbracate adecvat (1 Corinteni 11:2-16). Si el a spus ca cel care prooroceste vorbeste „spre zidire, sfatuire si mangaiere.” (14:3). Pe langa acestea, la fel ca porunca din acelasi capitol ca aceia care vorbesc in limbi ar trebui „sa taca in biserica” daca nu este in biserica cineva care sa talmaceasca (1 Corinteni 14:28), invatatura ca femeile ar trebui „sa taca in biserica” sugereaza ca Pavel doreste ca femeile sa-si exercite darul lor de a vorbi in anumite circumstante potrivite pentru aceasta.
Mai mult, acelasi Pavel care a indemnat femeile „sa invete in tacere” (1 Timotei 2:11) se pare ca a aprobat lucrarea de „invatare” a Priscilei si a lui Aquila prin care l-au instruit pe Apolo (Fapte 18:26). De asemenea, Pavel cere femeilor sa exercite un anumit fel de invatatura: femeile in varsta trebuie… sa invete pe altii ce este bine, ca sa invete pe femeile mai tinere sa-si iubeasca barbatii si copiii…” (Tit 2:3-5).
Aceste texte ar trebui sa-i previna pe studentii Bibliei ca interzicerea femeilor „de a invata sau de a se ridica desupra barbatilor” nu le interzice orice fel de invatare. Ca si alti termeni folositi in Noul Testament pentru a comunica ideea de invatare, cuvantul grecesc didasko folosit in acest pasaj poarta amprenta invatarii cu autoritate incredintata unei persoane aflata in mod special in rolul de conducere a bisericii (cf. 1 Timothy 3:2; 4:11; 6:2; 2 Timothy 2:2). 30
In lumina contextului mai larg al epistolelor pastorale ale lui Pavel catre Timotei si Tit, precum si a contextului imediat care leaga aceasta forma de invatare cu exercitarea “autoritatii asupra barbatului”, putem trage concluzia ca aici Pavel le interzice femeilor acea forma de invatare care ii revine unui lider/conducator al bisericii. 31 Cu alte cuvinte, apostolul Pavel nu le interzice femeilor orice forma de invatare, ci doar acea „invatare” din biserica care le confera o pozitie de autoritate asupra barbatilor.
Care este problema. De vreme ce Biblia arata ca femeile din lucrare se pot angaja in unele forme de invatare, inclusiv invatarea altor femei (Tit 2:3-5) si chiar a barbatilor (Fapte 18:26; cf. Coloseni 3:16), adevarata problema nu este daca femeile pot vorbi sau invata (e.g., predicare, evanghelizare publica, instructor la Scoala de Sabat, etc.). problema este, Pot femeile sa desfasoare in mod legitim acel fel de invatare din biserica care le asaza intr-o pozitie de autoritate fata de barbati – asa cum este in cazul invatarii care se bucura de autoritate incredintata prezbiterilor/pastorilor (1 Timotei 3:2; Tit 1:9, 10)?
7. Competenta si capacitatea femeilor 
Care nu este problema: Abilitate, educatie sau indemanare. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu faptul ca femeile pot fi capabile si calificate din punct de vedere profesional pentru a invata sau detine pozitii de conducere/guvernare. Apostolul Pavel nu citeaza lipsa educatiei, a instruirii formale sau a indemanarilor ca motive pentru care femeile nu ar trebui sa „invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat” (1 Timotei 2:12). Tocmai faptul ca el le interzice femeilor un anumit fel de invatare arata ca unele femei au deja abilitatea de a invata.
De exemplu, Pavel a indemnat femeile mai in varsta „sa invete pe altii ce este bine, ca sa invete pe femeile mai tinere” (Tit 2:3, 4). De asemenea, el a laudat invatatura data de Eunice si Lois lui Timotei (2 Timot 1:5; 3:14, 15). Cu siguranta Priscila era bine educata si era un invatator capabil, din moment ce „i-a aratat mai cu de-amanuntul” lui Apolo, un „om invatat” care era deja „invatat in ce priveste Calea Domnului” (Fapte 18:24-26).
In mod semnificativ, epistola lui Pavel catre Timotei (chiar epistola care le interzice femeilor „sa invete pe altii” sau „sa se ridice mai presus de barbat” si care restrange rolul pastoral de supraveghetor doar barbatilor), a fost destinata bisericii din Efes (1 Timotei 1:3), biserica mama a cuplului Priscila si Aquila. Inainte de a scrie aceasta epistola, Pavel deja locuia in casa lor din Corint de 18 luni (Fapte 18:2, 3, 11). Mai tarziu ei l-au insotit pe Pavel la Efes (Fapte 18:18-21). Iar cand Pavel a stat la Efes pentru alti trei ani, invatandu-i „tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27, 31; cf. 1 Corinteni 16:19), este posibil ca Priscila sa se fi numarat printre cei care au fost invatati de el.
Biblia o mentioneaza de asemenea si pe femeia de afaceri foarte bogata Lidia (Fapte16:14, 15, 40), cu siguranta o persoana ale carei abilitati in comert si administratie prin vanzarea de bunuri au pus-o in contact cu noblili si capete incoronate. Cu toate acestea nici chiar Priscilei, cea bine-educata, nici Lidiei, plina de succes din punct de vedere profesional, nici vreunei alte femei realizate, nu i s-a permis sa „invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat.”
Motivul pentru care femeilor li s-a interzis sa „invete pe altii… [sau] sa se ridice mai presus de barbat” nu a fost educatia inadecvata sau lipsa abilitatii de a invata pe altii. In loc de aceasta, Pavel a aratat catre ordinea Creatiunii, declarand „Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva.” (1 Timotei 2:13). Adam a purtat dreptul si responsabilitatea speciala a conducerii care apartinea „intaiului nascut” intr-o familie (cf. Colossians 1:15-18). 32
Care este problema. Problema hirotonirii femeilor nu este daca femeile calificate, capabile pot invata pe altii sau pot fi conducatori, ci daca femeile din biserica sunt dispuse sa-si foloseasca darurile de a invata si de a conduce conform randuielii biblice, sub guvernarea barbatilor chemati sa exercite autoritatea de invatatori oficiali ca prezbiteri sau pastori. In cele din urma, problema se rezuma la faptul daca crestinii vor accepta sfatul lui Pavel si baza lui biblica (ordinea Creatiunii) ca fiind demne de incredere.
8. Guvernarea biblica  
Care nu este problema: Suprematia masculina. Rolul biblic de „conducator” ca prezbiteri sau pastori acordat barbatilor nu trebuie confundat cu "patriarhismul" sau suprematia, controlul sau dominatia masculina. Nici rolul femeilor de a se supune nu trebuie vazut ca o impunere a rolului de autoritate al barbatilor asupra femeilor sau de „reducere la tacere” a femeilor.  
Biblia invata ca in cadrul parteneriatului de egalitate dintre barbati si femei, rolul de conducator al barbatului ii cere acestuia sa exercite o conducere spirituala asemenea lui Hristos atat in familie, cat si in biserica, in timp ce supunerea femeilor le cheama sa-si sustina/sprijine cu dragoste barbatul in functia lui de conducere.
Biblia descrie natura rolului de conducator al barbatului nu ca dominare, control sau detinere a „puterii”, ci mai degraba ca pe o conducere plina de iubire care se sacrifica pe ea insasi (Efeseni 5:25); o conducere in slujire plina de sacrificiu (1 Petru 3:7; cf. Marcu 10:42-44); o conducere printr-un management si o guvernare sanatoasa (1 Timotei 3:4, 5); o conducere care asigura bunastarea caminului; o conducere care se ingrijeste de familie (1 Timotei 5:8); si o conducere prin discilplina si instruire (Deuteronom 6:7; Efseni 6:4) – aceasta este, conducerea ca „legiuitor si preot” (Caminul advent, p. 212). 33 Acest fel de conducere masculina, care este cel mai bine exemplificata prin Hristos (Efeseni 5), poate fi demonstrat doar de aceia care sunt „in Domnul” (1 Corinteni 11:11).
Rolul de sprijin al femeilor nu inseamna ca ea trebuie sa-si ofere individualitatea si constiinta ei barbatului, sau ca ea trebuie sa i se supuna orbeste. Femeia trebuie sa inteleaga ca „Exista Cineva care este mai presus decat sotul pentru sotie; este Rascumparatorul ei, iar supunerea fata de barbatul ei trebuie sa fie asa cum a indrumat Dumnezeu: "cum se cuvine in Domnul."” (Caminul advent, p. 116).
Femeia practica adevarul biblic al supunerii prin manifestarea unui respect plin de dragoste (Efeseni 5:33; cf. Tit 2:4) si acceptand plina de dragoste rolul ei, prestabilit de Divinitate, de a fi un ajutor potrivit pentru sotul ei (Geneza 2:18; Efeseni 5:21-33; Coloseni 3:18; 1 Petru 3:1-7). Acest rol nu este umilitor, ci unul care cere cooperare inteligenta si binevoitoare pentru a avea o familie puternica – acasa sau la biserica – care Ii aduc slava lui Dumnezeu. In legatura cu aceasta supunere, Isus ofera un model atat pentru femei, cat si pentru barbati (Filipeni 2:5-11; Efeseni 5:23-25; 1 Corinteni 11:3). Doar cei convertiti, adica, aceia care sunt „in Domnul”, pot reflecta cu adevarat acest spirit de supunere (1 Corinteni 11:11).
Care este problema. De vreme ce conducerea biblica inseamna exercitarea plina de dragoste a conducerii masculine in cadrul parteneriatului de egalitate dintre barbati si femei in familie (acasa si biserica), adevarata problema in dezbaterea despre hirotonirea femeilor este daca Biblia permite femeilor sa indeplineasca functiile de conducere biblica ale prezbiterilor sau pastorilor. Cu alte cuvinte, principiul „nici barbat, nici femeie” (Galateni 3:28) al egalitatii inaintea lui Dumnezeu anuleaza principiul conducerii, care atesta diferentele de rol dintre genuri?
Concluzie. Pentru fiecareintrebare ridicata de problemele cheie ale hirotonirii femeilor, trebuie sa cautam raspunsurile in Scriptura. Urmatoarea sectiune va arata ca Dumnezeu a stabilit diferite roluri atat pentru barbati, cat si pentru femei, si ca Scriptura ridica obstacole majore in ce priveste hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori.
Diferentierea rolurilor dintre barbati si femei
Sustinatorii hirotonirii femeilor nu-si dau seama de importanta faptului ca Biblia afirma principiul conducerii ca o conditie necesara pentru functiile de supraveghere spirituala atat in familie, cat si in biserica. In consecinta, astazi ei fac presiuni pentru „femei prezbiteri” si „femei pastori”, „femei preoti” si „femei in functii de conducere”.
In Biblie, guvernarea/rolul de cap al familiei este un rol de conducere reprezentativa si spirituala care a fost desemnata doar barbatilor. Astfel, in Vechiul Testament rolul de cap al familiei a fost pentru prima data desemnat primilor nascuti din familie. Familia a fost cea dintai biserica, iar conducerea spirituala a familiei-biserica a fost incredintata intailor nascuti de parte barbateasca. Mai tarziu, pe masura ce Dumnezeu a organizat poporul Israel ca „adunarea [Lui] din pustie” (Fapte 7:38), acest rol de guvernare a fost incredintat barbatilor din semintia lui Levi care erau singurii care puteau sluji ca preoti. In timpurile Noului Testament, rolul de conducere spirituala a fost incredintat apostolilor si prezbiterilor bisericii. 34
Principiul conducerii, care isi are originea la Creatiune, stabileste roluri diferite pentru barbati si femei. Acest principiu este explicatia biblica solida pentru absenta unui precedent biblic de hirotonire a femeilor, nu doar ca preoti in Vechiul Testament, ci si ca apostoli si prezbiteri/pastori in Noul Testament. Principiul conducerii, si nu o adaptare la cultura, constituie de asemenea fundamentul interdictiilor specifice la adresa femeilor de a nu „se ridica deasupra barbatilor” (1 Timotei 2:11-15; 3:2; Tit 1:6; 1 Corinteni 14:34, 35).
Instituita la Creatiune. Biblia invata ca rolul de conducere/guvernare a barbatilor si cel de sprijin/sustinere al femeilor au fost instituite la Creatiune. Ca parte a planului lui Dumnezeu inainte de caderea lui Adam si a Evei, aceasta porunca a Creatiunii descrie relatia pentru care barbatii si femeile erau potriviti prin natura lor. Conducerea barbatului, in contrast cu dominarea barbatului, sugereaza ca in relatia barbatului cu femeia, doua fiinte umane egale din punct de vedere spiritual, barbatul este cel care exercita in primul rand responsabilitatea conducerii familiei pentru slava lui Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:21-33). Acest plan divin a dus la o armonie desavarsita intre primii nostri parinti inainte de aparitia pacatului.
Patru dovezi biblice demonstreaza principiul conducerii la Creatiune.
Mai intai, Dumnezeu Isi exprima intentia planului Sau pentru relatia de familie prin crearea mai intai a lui Adam, apoi a Evei. De aceea, Pavel scrie, „Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere. Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva.”(1 Timotei 2:12, 13). Asa cum sugereaza si contextul mai larg al cartii Geneza, prioritatea divina a crearii lui Adam „mai intai, apoi a Evei” a avut o semnificatie teologica importanta. Succesiunea il desemneaza pe Adam ca „intaiul nascut” al familiei umane, o pozitie care ii confera responsabilitatea speciala a conducerii familiei – acasa sau la biserica.35
Daca intr-adevar Dumnezeu a modelat-o pe Eva mai tarziu decat pe Adam, pentru un scop pentru care nicio alta fiinta umana nu ar fi fost potrivita, atunci nu este greu sa argumentam ca, in principiu, exista lucruri pentru care e posibil ca femeile sa fie potrivite, iar barbatii nu, si viceversa. Aceasta observatie pare sa ne ofere un temei pentru acele diferente functionale dintre barbati si femei din planul Creatorului care sunt sustinute in mod traditional.36
In al doilea rand, Dumnezeu i-a prezentat lui Adam cerintele fata de prima pereche in ceea ce priveste ingrijirea gradinii si pericolele pomului interzis (Geneza 2:16, 17). Aceasta responsabilitate a lui Adam il chema la conducere spirituala. Cand Satana s-a adresat Evei cu privire la pomul interzis, obiectivul ispititorului a fost sa submineze planul divin inseland-o pe Eva sa-si asume in principal responsabilitatea de conducator/cap de familie (vezi 1 Timotei 2:14). Eva a fost creata mai intai si apoi Adam, si a fost imputernicita cu responsabilitatea de lider, ar fi putut foarte bine Satana sa atace principiul conducerii apropiindu-se de Adam.
In al treilea rand, Dumnezeu a invatat ca intr-o casatorie barbatul este cel care trebuie sa actioneze, lasand la o parte dependenta de tata si mama pentru a se uni cu sotia lui (Geneza 2:24; Matei 19:4, 5), si ca in relatia de casatorie rolul femeii este acela de a-l ajuta pe barbat in indatoririle lui (Geneza 2:18, 23, 24). In aceasta porunca, Dumnezeu il imputerniceste pe barbat cu responsabilitatea de a se ingriji si de a proteja cu iubire femeia (cf. Efeseni 5:25, 28-31; 1 Petru 3:7; 1 Timotei 3:4; Tit 1:6).
In al patrulea rand, evenimentele de dupa cadere (insa inainte ca Dumnezeu sa pronunte judecata) confirma ca rolul de conducator al lui Adam era deja stabilit. Desi Eva a fost prima care nu a ascultat, abia dupa ce Adam s-a alaturat razvratirii, li s-au deschis ochii amandurora (Geneza 3:4-7). Si mai important, dupa cadere Dumnezeu i se adreseaza mai intai lui Adam, socotindu-l responsabil pentru ca a mancat din fructul oprit: “Unde esti? …Nu cumva ai mancat din pomul …?" (Geneza 3:9-12; cf. 3:17: „Fiindca ai ascultat de glasul nevestei tale, si ai mancat din pomul…”). Ar fi inexplicabil ca Dumnezeu, Care in atotstiinta Lui stia deja ce se va intampla, sa actioneze in acest fel daca lui Adam nu i s-ar fi dat conducerea in relatia din Eden.
In consecinta, in ciuda faptului ca femeia a initiat razvratirea, Adam (nu Eva, nici chiar amandoi) este cel blamat pentru caderea noastra (Romani 5:12-21; 1 Corinteni 15:21, 22), ceea ce sugereaza ca, fiind capul spiritual al parteneriatului din relatia lor de egalitate, Adam era reprezentantul familiei.
Aceste fapte arata ca Dumnezeu a stabilit principiul conducerii masculine chiar inainte de cadere. El a instituit acest principiu nu ca un indicator al superioritatii lui Adam fata de Eva, nici ca dominatie sau opresiune, ci ca o responsabilitate pentru slava lui Dumnezeu. 37
Astfel cand Pavel scrie ca „Hristos este Capul oricarui barbat; ca barbatul este capul femeii, si ca Dumnezeu este capul lui Hristos” (1 Corinteni 11:3), si ca femeile nu trebuie „sa se ridice mai presus de barbat” deoarece „intai a fost intocmit Adam” (1 Timotei 2:12-15), el nu inventeaza un „text doveditor” arbitrar pentru a-si justifica presupusa concesie la prejudecatile culturale grecesti sau iudaice impotriva femeilor. Ca scriitor inspirat, apostolul Pavel a inteles pe deplin adevarul teologic al principiului conducerii ca pe un plan divin instituit inainte de cadere si care ramane valabil in mod permanent pentru crestini. 
Conducere: in familie si biserica. Carteapro-hirotonire Femei in lucrare argumenteaza ca in timp ce principiul conducerii (in mod eronat fiind considerat a-si avea originile la caderea in pacat) este astazi relevant, principiul este valabil doar in familie si nu in familia bisericii. Exista cel putin trei motive majore impotriva acestui punct de vedere.
Primul, Biblia invata ca biserica nu este doar o institutie sociala; ci o comunitate de inchinare – un grup de oameni care relationeaza cu Dumnezeu prin intermediul unei relatii cu Hristos. astfel, biserica, atat in Vechiul, cat si in Noul Testament, exista oriunde si oricand „doi sau trei [sunt] adunati in Numele Meu [a lui Hristos]” (Matei 18:20). Cand este inteleasa corect, inchinarea din familie este o miniatura a modelului bisericii. Chiar inainte ca Isus Hristos sa organizeze biserica Noului Testament (Matei 16:18, 19), biserica deja exista in timpurile Vechiului Testament. Israel, cu preotii lui si cu sistemul ceremonial de inchinare, constituia „adunarea din pustie” (Fapte 7:38). Insa cu mult mai inainte ca exodul sa le ofere israelitilor posibilitatea sa fie „o imparatie de preoti si un neam sfant” (Exod 19:6), biserica exista in familii, oriune „doi sau trei … se aduna in Numele Meu.” 38
Numeroasele referinte biblice cu privire la biserica – familia lui Dumnezeu 39 sugereaza ca relatia barbatului si a femeii in biserica – „familia lui Dumnezeu” (1 Timotei 3:15) – trebuie modelata dupa familia-camin, pentru care caminul din Eden constituie prototipul (Efeseni 5:22, 23; Coloseni 3:18; 1 Petru 3:1-7; 1 Corinteni 11:3, 7-9; 14:34, 35; 1 Timotei 2:11-3:5). Corespondenta frecventa intre familie si biserica intalnita in Scriptura (e.g., Fapte 2:46; 5:42; 1 Corinteni 14:34, 35; cf. Filipeni 4:22) isi gaseste ecoul in declaratia lui Ioan Hrisostom ca „familia este o biserica mai mica” si „biserica este o familie mai mare” 40
In al doilea rand, Biblia face din succesul conducerii barbatului in familie o calificare necesara pentru ca o persoana sa fie prezbiter sau supraveghetor al bisericii. Astfel, de vreme ce doar barbatii pot fi in mod legitim conducatori/capi ai familiilor lor (ca soti si tati), conform Scripturii, ei sunt singurii care pot sluji in functii de conducere ale bisericii (ca prezbiteri sau supraveghetori). De exemplu, epistolele pastorale a lui Pavel catre Timotei si Tit, tocmai cartile care descriu calitatile unui prezbiter/pastor, vad biserica asemenea unei familii a lui Dumnezeu, stabilind astfel organizarea familiei ca model pentru organizarea bisericii: Caci daca cineva nu stie sa-si carmuiasca bine casa lui, cum va ingriji de Biserica lui Dumnezeu?” (1 Timotei 3:4, 5; cf. Tit 1:6). De aceea Biblia invata ca prezbiterul sau supraveghetorul trebuie sa fie „barbatul unei singure neveste” (1 Timotei 3:2; Tit 1:6).
In al treilea rand, in mod logic si practic este nepotrivit sa sugerezi ca Dumnezeu l-a facut pe barbat capul spiritual al familiei (o unitate mai mica a familiei), iar pe nevasta lui capul spiritual al bisericii (o unitate mai mare a familiei). Modelul „complet egalitar” ar crea conflicte serioase si confuzie, insa Dumnezeu nu este autorul confuziei. Asadar, El nu este autorul ideii ca femeile trebuie sa fie capii spirituali ai bisericii.
Descrierea bisericii ca „familia lui Dumnezeu” (1 Timotei 3:15; Efeseni 2:19) si modelul autoritatii bisericii dupa planul conducerii in familie descopera ce mare importanta pune Dumnezeu pe familia-camin. Ellen White scrie: „In camin se pun bazele succesului din biserica. Influentele care guverneaza viata caminului sunt duse in viata bisericii; asadar, indatoririle bisericii trebuie sa inceapa mai intai in camin.” (Ellen G. White, My Life Today , p. 284). „Fiecare familie trebuie sa faca din camin o biserica, un frumos simbol al bisericii lui Dumnezeu din cer.” (Indrumarea copilului, p. 480).
Nu doar autoritatea bisericii are ca model pe autoritatea din camin, ci si conducerea din camin are ca model conducerea din biserica. Ellen G. White a scris, “Regulile si reglementarile din viata caminului trebuie sa fie in deplina concordanta cu un “Asa zice Domnul.” Regulile pe care Dumnezeu le-a dat pentru conducerea bisericii Sale sunt regulile pe care parintii trebuie sa le urmeze si in biserica si in camin. Este in planul lui Dumnezeu ca in familiile de pe pamant sa domneasca o ordine perfecta, pregatitoare pentru unirea cu familia din ceruri. De disciplina si educatia din camin depinde eficienta barbatilor si femeilor in biserica si in lume. (Semnele Timpului, 25 septembrie 1901)
Este posibil ca aceia care vor sa traga o linie de despartire intre modelul autoritatii din biserica si din camin sa nu inteleaga adevarata natura a conducerii masculine si rolul complementar de sprijin al femeii?
Un lucru este sigur. Interpretarile egalitariste ale relatarii Creatiunii din Geneza 2, care sustin „totala interschimbabilitate a rolurilor” sau „deplina egalitate fara conducere-supunere” ca fiind idealul divin al lui Dumnezeu pentru familie, contrazic insasi interpretarea apostolului Pavel a pasajului din Geneza. Sustinatorii hirotonirii femeii ca prezbiteri sau pastori sunt interpreti mai buni ai Scripturii decat apostolul inspirat?
Concluzie. Autorii cartiiFemei in lucrare pot fi bine intentionati in dorinta lor de a oferi o justificare biblica pentru hirotonirea femeii. Insa incercarea lor de reinterpretare a doctrinei Scripturii cu privire la conducere pentru a permite egalitatea totala a feminismului sau „totala interschimbabilitate a rolurilor” este complet improprie, daca nu complet neintemeiata. Faptul ca diferiti scriitori ai cartii de la seminar ofera opinii contradictorii si indoielnice din punct de vedere biblic cu privire la subiect este de ajuns ca sa alerteze orice student serios al Bibliei fata de riscurile impunerii ideologiilor seculare mai presus de Biblie.
Un invatat, care a prezentat o critica aspra in legatura cu viziunea rolului de conducere si egalitatii din cartea Femei in lucrare, a avertizat cu privire la acest pericol: „Modelul biblic al rolurilor diferite si totusi complementare a barbatilor si femeilor in familie si in biserica ar putea constitui o calomnie pentru feminismul liberal si evanghelic indreptat spre promovarea modelului parteneriatului egalitarist. Totusi, crestinii dedicati autoritatii si intelepciunii Scripturii nu pot ignora sau respinge un principiu biblic de baza. Omiterea sau eliminarea diferentierii rolurilor pe care Dumnezeu le-a stabilit barbatilor si femeilor in familie si in biserica nu este contrara doar planului Sau de la Creatiune, ci grabeste ruina randuielii familiei, bisericii si societatii. 41
Din acest punct de vedere, interpretarile speculative si indoielnice din cartea Femei in lucrare sunt doar acel fel aisberg feminist. 42 Asa cum am aratat in capitolul anterior despre „’Noua lumina’ a feminismului cu privire la Galateni 3:28”, eforturile feminismului de a sterge diferentele de rol dintre genuri au deschis o cale pentru alte invataturi si practici nebiblice, inclusiv lesbianismului.
Chiar si un binecunoscut teolog evanghelic inclinat spre hirotonirea femeilor, recunoaste ca „nu se poate nega fapul ca miscarea eliberarii femeilor, cu toate marile ei victorii, a facut mult pentru a sterge diferentele dintre genuri si ca multe femei care au intrat in pastoratie par sa fie angajate in eradicarea acestor diferentieri.” Acest curent, asa cum noteaza el, „ nu este mai putin responsabil pentru grabirea divortului si ruinarea familiei.” El avertizeaza „faptul ca unele femei care se afla astazi in functii de conducere, in majoritate din denominatiuni protestante, lupta pentru cauza lesbianismului (iar o parte dintre ele practica acest stil de viata) ar trebui sa faca biserica sa se gandeasca de doua ori inainte de a promova eliberarea femeilor.”43
„Astfel de lucruri,” argumenteaza un invatat adventist, „ar trebui de asemenea sa ne faca sa ne gandim de doua ori inainte de a promova hirotonirea femeilor, o alta fateta a miscarii de eliberare a femeilor.” 44
_______________
Note finale
16. Aceasta sectiune este adaptata dupa Cercetati Scripturile, pp. 25-34.
17. De exemplu, Isus „i-a binecuvantat (poieo) pe cei doisprezece” (Marcu 3:14); Pavel insusi a fost hirotonit (tithemi) prin punerea mainilor ca „propovaduitor si apostol” (1 Timotei 2:7; cf. 4:14; 5:22); Tit a fost indemnat „sa asezi ( kathistemi) prezbiteri (Sau: batrani) in fiecare cetate” (Tit 1:5). Fiecare din acesti trei termeni grecesti au sensul de „a numi”, „a aseza” sau „a stabili”. Un alt termen folosit in Noul Testament pentru actul hirotonirii este cheirotoneo, care poate insemna „a pune mana” sau „a alege” sau „a numi”. Astfel Pavel si Barnaba „au randuit prezbiteri in fiecare Biserica” (Fapte 14:23); iar cand Tit a fost numit de biserica pentru ca sa calatoreasca impreuna cu Pavel la Ierusalim, ni se spune ca el a fost „ales de Biserici” (2 Corinteni 8:19). Forma compusa a cuvantului, procheirotoneo, apare in Fapte 10:41, unde descrie intalnirea de dinainte a ucenicilor cu Dumnezeu.
18. In Romani 10:14, 15, dupa ce a stabilit ca credinta vine prin auzirea Cuvantului propovaduit de predicator, Pavel intreaba retoric, „Cum vor predica daca nu au fost trimisi?” Biserica trebuie sa trimita sau sa imputerniceasca pe cineva sa propovaduiasca mesajul cu putere. Si iar, scriindu-i lui Timotei, Pavel spune „Si ce-ai auzit de la mine, in fata multor martori, incredinteaza la oameni de incredere, care sa fie in stare sa invete si pe altii” (2 Timotei 2:2). O persoana care are capacitatea de a invata, care este credincios lui Hristos si care detine calitatile din 1 Timotei 3:1-7 si Tit 1:5-9 poate fi imputernicita cu autoritate pentru a desfasura indatoririle unui prezbiter sau pastor. Aceasta era practica in biserica Noului Testament. In afara de cei doisprezece ucenici care au fost alesi si hirotoniti de Insusi Hristos, s-ar parea ca prezbiterii bisericii erau hirotoniti de altii. Asadar, pentru ca o persoana sa fie prezbiter sau pastor, biserica trebuie sa-si exprime aprobarea prin recunoasterea si imputernicirea acelei persoane pentru indatoririle pastorale. Chiar si Pavel a trebuit sa fie hirotonit de catre biserica dupa ce a primit chemarea de la Hristos (Fapte 13:1-3).
19. In epistolele sale pastorale, Pavel face referiri frecvente la „cuvintele sanatoase” (1 Timotei 6:3; 2 Timotei 1:13; cf. 2 Timotei 2:15), sau „credinta” (1 Timotei 3:9; 4:1, 6; 5:8; 6:10, 12, 21; 2 Timotei 3:8; 4:7; Tit 1:13; 2:2), sau „ceea ce ti s-a incredintat” (1 Timotei 6:20; 2 Timotei 1:12, 14), „invatatura sanatoasa” (1 Timotei 6:20; 2 Timotei 4:3; Tit 1:9; 2:1; cf. 1 Timotei 4:6, 16; 6:1, 3; 2 Timotei 2:2; Tit 2:10).
20. Manualul pastorului (1997) din Biserica Adventista de Ziua a Saptea recunoaste pe buna dreptate ca „Adventistii de ziua a saptea nu cred ca hirotonirea este un sacrament in sensul ca ar conferi un caracter nepatat, puteri speciale sau abilitati de a formula o doctrina corecta. Ea nu adauga „un caracter deosebit sau calitati neobisnuite.” (p. 85). Hirotonirea, ca act de consacrare, recunoaste chemarea lui Dumnezeu, pune deoparte pe cel in cauza si il randuieste sa slujeasca biserica intr-o raspundere deosebita. Hirotonirea recunoaste pe cei pusi deoparte ca reprezentanti autorizati ai bisericii. Prin acest act, biserica incredinteaza pastorilor ei autoritatea sa vesteasca Evanghelia in public, sa administreze oranduirile ei, sa organizeze biserici noi si, in cadrul randuielilor stabilite de Cuvantul lui Dumnezeu, sa-i indrume pe credinciosi (Matei 16:19; Evrei 13:17) (vezi Manualul pastorului, paginile 84, 85). Prin intermediul hirotonirii, „biserica isi pune pecetea pe lucrarea lui Dumnezeu indeplinita prin pastori si prin membrii laici care ii ajuta. La hirotonire, biserica cere in mod public binecuvantarea lui Dumnezeu asupra persoanelor pe care El le-a ales si le-a consacrat pentru aceasta lucrare deosebita de slujire.” (ibid., p. 85).
21. Dovada ca aceasta declaratie nu poate fi aplicata hirotonirii femeilor ca pastori sau prezbiteri poate fi gasita chiar in pasajul respectiv. (1) Aceasta este o lucrare cu jumatate de norma, nu o chemare la o viata de slujire. „Femeile care doresc sa consacre o parte a timpului lor …” (2) Lucrarea nu este a unui pastor sau a unui membru al comitetului bisericii. „In unele cazuri ele vor trebui sa se sfatuiasca cu membrii comitetului sau cu pastorul bisericii…” Este evident ca aceasta nu este lucrarea unui prezbiter sau a unui pastor (3) Este o lucrare diferita de cea pe care o infaptuim deja. Paragraful citat aici este urmat imediat de, „Acesta este un alt mijloc de a intari si cladi biserica. Avem nevoie sa ne perfectionam mai mult metodele de lucru.” (4) A aparut in articolul intitulat „Datoria pastorului si a oamenilor”, care chema pastorii sa faca posibil si sa-i incurajeze pe membrii bisericii sa-si fooseasca talentele pentru Domnul. Ultima propozitie a paragrafului citat oglindeste acest adevar: „Asezati poverile asupra barbatilor si femeilor din biserica, astfel incat ei sa creasca datorita exercitiului, si astfel sa devina agenti eficienti in mana Domnului pentru iluminarea celor care stau in intuneric.” Aceasta este singura declaratie a sorei White cu privire la punerea mainilor peste femei. Declaratia si contextul ei indica in mod clar ca aceste femei aveau sa fie dedicate unei lucrari specific laice.
22. Sub teocratia Vechiului Testament, Israel era o natiune guvernata de Dumnezeu si legea Sa. In acest sistem, conducatorii alesi erau profeti, preoti si judecatori/regi. Spre deosebire de slujba de prezbiter/pastor a Noului Testament, rolul de conducator in Vechiul Testament ca profet (sau judecator) nu era o slujba hotarata prin vot. Dumnezeu Insusi alegea si dedica profeti (si judecatori) ca fiind portavocile Lui investite cu cea mai inalta autoritate; nu erau alesi de oameni. Astfel, in Vechiul Testament, regii (si judecatorii) si preotii se aflau sub autoritatea profetilor. Rolurile de conducere ale Deborei si Huldei ca profetese nu trebuie confundate cu cele ale prezbiterilor sau pastorilor, care detin functia de conducere votata in biserica. In timp se profetii atat in Vechiul, cat si in Noul Testament erau alesi si hirotoniti de Insusi Dumnezeu, prezbiterii si pastorii sunt alesi si hirotoniti de membrii bisericii conform indrumarilor specificate de Scriptura si sunt subordonati conducerii pline de autoritate a profetilor alesi ai lui Dumnezeu.
In istoria adventistilor de ziua a saptea, cea mai apropiata asemanare a conducerii Deborei este Ellen G. White. Desi nu a pretins niciodata ca ar fi un conducator al bisericii (Marturii pentru comunitate, vol. 8, pp. 236, 237) si nu a fost niciodata hirotonita de catre biserica, ea a exercitat o conducere plina de autoritate in virtutea rolului de mesager a lui Dumnezeu. Un numar de femei care au lucrat pentru biserica in perioada 1800-1900 au primit licente/autorizatii de pastor. Ellen White a fost singura femeie care merita sa i se acorde calitatea de pastor hirotonit (cuvantul „hirotonit” fiind omis uneori), desi ea nu a fost niciodata hirotonita si nu a indeplinit functiile unui pastor hirotonit. (Vezi dezbaterea lui William Fagal la intrebarea, „A fost hirotonita Ellen White?” in articolul sau „Ellen White si rolul femeilor in biserica,” disponibil pe Ellen G. White Estate.)
23. Pavel o lauda pe Fivi ca „sora noastra, care este diaconita (Sau: slujitoare.) [ diakonos ] a Bisericii din Chencrea;” si indeamna biserica „s-o ajutati in orice ar avea trebuinta de voi; caci si ea s-a aratat de ajutor multora si indeosebi mie.” Desi termenul diakonos poate desemna slujba de „diacon” (1 Timotei 3:8-13), descrierea lui Fivi ca „slujitoare” sau „diaconita” a bisericii nu trebuie confundata cu slujba de „diacon”. In Noul Testament termenul diakonos, ca si termenii inruditi diakonia si diakoneo, are un sens larg si un sens restrans. In sens larg transmite ideea de „pastorire” sau „slujire” adusa in favoarea bisericii; folosit astfel, orice face o persoana pentru inaintarea lucrarii bisericii este pastorire, iar cel care lucreaza in acest fel este un „pastor” sau „slujitor” (diakonos) al Domnului (Matei 20:26; 23:11; Marcu 9:35; 10:43; Ioan 12:26; Romani 13:4; 15:8; 1 Corinteni 3:5; 2 Corinteni 3:6; 6:4; 11:23; Galateni 2:17; Efeseni 3:7; 6:21; Coloseni 1:7, 23, 25; 4:7; 1 Timotei 4:6). In sens restrans, totusi, diakonos se refera la slujba de „diacon”, care printre altele, poate fi ocupata de cineva ca este „barbatul unei singure neveste” (1 Timotei 3:8-13; Filipeni 1:1). Deoarece Fivi era o „sora” (Romani 16:1), ea nu putea indeplini slujba barbateasca de „diacon”. Astfel, cand Pavel o descrie ca pe „o slujitoare [diakonos] a Bisericii”, el vorbeste despre lucrarea valoroasa a lui Fivi atat pentru membrii bisericii, cat si pentru sine.
24. Pavel ii descrie pe Andronic si Iunia ca „rudele mele si tovarasii mei de temnita, care sunt cu vaza intre apostoli. Ei au venit la Hristos mai inainte de mine chiar” (Romani 16:7). Desi exista ambiguitate in constructia greaca, „care sunt cu vaza intre apostoli”, nu exista nici un text in Noul Testament care sa sprijine ideea ca femeia Iunia amintita aici ar fi fost un apostol, nici ca Andronic, amintit in acelasi text, ar fi fost apostol. Intelegerea cea mai plauzibila si mai consistenta din punct de vedere biblic este ca amandoi, Andronic si Iunia, erau bine cunoscuti si apreciati de apostoli ca fiind convertiti la crestinism inaintea convertirii lui Pavel. (Vezi raspunsul la intrebarea #38 din John Piper si Wayne Grudem, „O privire de ansamblu asupra unor probleme importante: Intrebari si raspunsuri,” in Recastigarea barbatiei si feminitatii biblice: un raspuns adus feminismului evanghelic,  ed. John Piper si Wayne Grudem [Wheaton, Ill.: Crossway, 1991], pp. 79-81).
25. Lyman Coleman, Biserica apostolica primara (Boston: Gould, Kendall and Lincoln, 1844), p. 196.
26. Noul Testament foloseste cuvantul englez „pastor” o singura data, in Efeseni 4:11. Acelasi cuvant in greaca este tradus peste tot in Noul Testament cu „pastor” (care are grija de oi). Ca pastor, pastorul are grija si supravegheaza turma. Pentru a uza termenii zilelor noastre, in acest studiu am folosit frecvent cuvantul „pastor” ca un substitut pentru „episcop” sau „supraveghetor”. Cartea 1 Petru aduce toti termenii impreuna: pastor (care are grija de turma), batran (prezbiter) si episcop (supraveghetor). „Caci erati ca niste oi ratacite. Dar acum v-ati intors la Pastorul (poimen, pastor) si Episcopul (episkopos, supraveghetor)  sufletelor voastre.” (1 Petru 2:25). „Sfatuiesc pe prezbiterii (presbuteros)  dintre voi, eu, care sunt un prezbiter… pastoriti (poimano, a conduca ca pastor) turma lui Dumnezeu, care este sub paza (episkopeo) voastra… Si cand Se va arata Pastorul cel mare (archipoimen), veti capata cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. (1 Peter 5:1-4). Prezbiterii sunt chemati a fi supraveghetori, lucrand ca pastori ai turmei. Desi astazi putem imparti responsabilitatile, aceste indatoriri apartin de fapt aceleiasi functii.
27. Vezi nr. 17 de sus.
28. De exemplu, in 1 Corinteni 14:28-30, oamenilor care aveau darul vorbirii in limbi li s-a spus sa nu vorbeasca in public atunci cand nu exista o persoana care sa talmaceasca, iar profetilor li s-a spus sa inceteze a mai profetiza daca altii au avut o descoperire. In concluzie, daca femeile au darul invatarii, administrarii sau evanghelizarii, Dumnezeu doreste ca ele sa exercite aceste daruri in limitele impuse de Scriptura.
29. Expresia greaca, „mias gunaikos andra”, inseamna in mod literal un „barbat [de parte masculina] al unei singure femei” sau „barbatul [de parte masculina] unei femei”. Cand este folosit cu privire la relatia de casatorie, poate fi tradus „sotul unei singure sotii” sau „barbatul unei singure femei”. Astfel, expresia cheama la „fidelitate monogama”. Un prezbiter trebuie sa fie „credincios/loial sotiei sale”. Pentru o analiza gramaticala mai amanuntita a acestui text, vezi Kenneth S. Wuest, Epistolele pastorale din Noul Testament in greaca pentru cititorii de limba engleza (Grand Rapids: Eerdmans, 1952), p. 53.
30. Noul Testament foloseste diferiti termeni pentru a transmite ideea de invatatura: (1) katecheo, de la care avem cuvantul „cateheza” si care inseamna „a spune despre ceva” (Fapte 21:21, 24) sau „a invata despre credinta” (Galateni 6:6; 1 Corinteni 14:19; Fapte 18:25; cf. Luca 1:4); (2) ektithemi inseamna a explica ceva altuia (Fapte 18:26; 28:23; 11:4); (3) dianoigo inseamna in mod literal „a deschide”, folosit in legatura cu explicarea si interpreatrea adevarului biblic (Luca 24:32; Fapte 17:3); si (4) didasko, folosit de Pavel in 1 Timotei 2:12 atunci cand le interzice femeilor sa „invete”. Spre deosebire de ceilalti termeni, didasko este un cuvant special folosit pentru invatarea care se bucura de autoritate. De exemplu, se refera la acel fel de invatare data de Hristos (Matei 7:28, 29; Marcu 1:22; 6:2), de Duhul Sfant (Ioan 14:26; 1 Ioan 2:27), de Ioan Botezatorul (Luca 3:12), de apostoli sau profeti (2 Tesalonceni 2:15; Fapte 5:25; 28:31; Efeseni 4:21; Coloseni 2:7; Marcu 6:3), de prezbiteri/pastori (Efeseni 4:11), de aceia care erau numiti „invatatori” (Luca 2:46; Fapte 13:1; 1 Corinteni 12:28, 29; Efeseni 4:11; Iacov 3:1; cf. Evrei 5:12), si (in sens negativ) celor care raspandeau invataturi false (Tit 1:11; Fapte 15:1; Romani 2:21; cf. Fapte 18:24-26). Sensul termenului didasko, ca invatare plina de autoritate, arunca putina lumina asupra naturii „invatarii” la care ne cheama Evanghelia (Matei 28:20; cf. Coloseni 3:16).
31. Pentru o discutie mai ampla asupra acestui subiect, vezi Robert L. Saucy, „Interdictia femeilor de a-i invata pe barbati: un studiu al sensului pe care-l implica si aplicatii contemporane”, Revista Societatii de Teologie Evanghelica 37/1 (martie 1994) :79-97.
32. Descrierea lui Pavel despre Hristos din Coloseni 1:15-18, ca „Cel Intai nascut din toata zidirea”, „Capul trupului, Biserica”, vrea sa spuna ca El are autoritate suprema. Stapanirea si autoritatea Lui sunt strans legate de starea Lui de „Intai nascut”. Faptul ca Pavel foloseste expresia „Intai nascut” pentru a exprima stapanirea si autoritatea lui Hristos sugereaza ca el a atasat aceeasi semnificatie crearii lui Adam „mai intai”. Daca asa stau lucrurile, aceasta indica faptul ca Pavel a vazut in intaietatea crearii lui Adam instituirea dreptului si responsabilitatii sale ca si cap al primei familii, al primei biserici. Aceasta explica de ce Adam este prezentat ca unul care a adus moartea in lume, si Hristos, al doilea Adam, Cel Care a adus viata (Romani 5:12-21).
33. Vezi Samuele Bacchiocchi, Legamantul casatoriei (Berrien Springs, Mich.: Biblical Perspectives), pp. 120-161.
34. Pentru relatia stransa dintre apostolii si prezbiterii din biserica Noului Testament, vezi articolul lui P. Gerard Damsteegt „Au abandonat adventistii modelul biblic de conducere?” din Samuel Koranteng-Pipim, Aici stam – O evaluare a noilor tendinte din biserica (Berrien Springs, Mich.: ADVENTISTS AFFIRM, 2005).
35. Unii incearca sa stearga principiul „ordinii de la Creatiune” pretinzand ca o astfel de gandire ar plasa animalele atat la conducerea barbatilor, cat si a femeilor, din moment ce animalele au fost create mai intai. In mod clar, pozitia lor este impotriva Bibliei, deoarece Pavel mentioneaza ordinea de la Creatiune ca fundament al sfatului sau. (1 Timotei 2:13). Insa acest argument cade si pentru ca nu ia in calcul elementul „intaiul nascut” al problemei. „Cand evreii acordau o responsabilitate speciala „intaiului nascut”, nici nu le-ar fi trecut prin minte ca aceasta responsabilitate ar putea fi anulata daca se intampla ca tatal sa aiba mai intai turme si apoi fii. Cu alte cuvinte, cand Moise a scris Geneza, el a stiut ca primii cititori nu ar accepta ca animalele si fiintele umane sa constituie candidati egali pentru responsabilitatea de „intai nascut”.” Vezi intrebarea #39 a lui John Piper si Wayne Grudem, „O privire de ansamblu asupra unor probleme importante: Intrebari si raspunsuri,” in John Piper si Wayne Grudem, ed., Recastigarea barbatiei si feminitatii biblice: un raspuns adus feminismului evanghelic,  [Wheaton, Ill.: Crossway, 1991], pp. 81).
36. Harold O.J. Brown, „Noul Testament impotriva lui insusi: 1 Timotei 2:9-15 si „spartura” din Galateni 3:28,” din Femei in biserica: o noua analiza a textului din 1 Timotei 2:9-15, p. 202. Pentru mai multe despre aceasta, vezi evaluarea lui Samuele Bacchiocchi cu privire la capitolul lui Davidson din Cercetati toate lucrurile.
37. De-a lungul secolelor, unii invatatori au justificat principiul conducerii cu argumente ca din greseala s-a acordat superioritate barbatului si inferioritate femeii. Richard Davidson rezuma aceste argumente: „(a) barbatul a fost creat mai intai si apoi femeia ([Genesis] 2:7, 22), iar primul este superior si cel din urma este supus sau inferior; (b) femeia a fost creata de dragul barbatului – pentru a-i fi un „ajutor” sau un sprijin care sa-i alunge singuratatea (vv. 21, 22), ceea ce implica o pozitie derivata si subordonata; (d) femeia a fost creata din coasta barbatului (vv. 21, 22), ceea ce arata dependenta de el pe viata; si (e) barbatul i-a dat femeii un nume (v. 23), ceea ce indica putere si autoritate asupra ei” (Richard M. Davidson, „Teologia sexualitatii de la inceput: Geneza 1-2,” Studii de la Seminar Universitatea Andrews 26/1 [1988] :14).
38. „Dumnezeu avea o biserica atunci cand Adam, Eva si Abel au acceptat si au salutat cu bucurie vestea buna ca Isus este Mantuitorul lor. Ei au inteles la fel de bine ca noi astazi fagaduinta prezentei lui Dumnezeu cu ei. De fiecare data cand Enoh gasea unul sau doi care erau doritori sa auda mesajul pe care il avea pentru ei, Isus li se alatura in inchinarea lor fata de Dumnezeu. In zilele lui Enoh erau cativa printre locuitorii pamantului care au crezut. Domnul nu i-a lasat niciodata singuri pe putinii Sai credinciosi, nici nu a lasat lumea fara un mesager” (Ellen G. White, The Upward Look, p. 228).
39. Pentru expresiile variate folosite in Biblie care se refera la biserica ca fiind familia lui Dumnezeu, vedeti Vern Poythress, „Biserica ca familie: de ce conducerea barbatului in familie cere/impune conducerea barbatului in biserica”, in Recastigarea barbatiei si feminitatii biblice: un raspuns adus feminismului evanghelic,  ed. John Piper si Wayne Grudem [Wheaton, Ill.: Crossway, 1991], pp. 233-236.
40. Hrisostom (a.d. 347-407), Predica XX despre Efeseni, citat de Stephen B. Clark, Barbati si femei in Hristos (Ann Arbor: Servant Books, 1980), p. 134.
41. Samuele Bacchiocchi, “Conducere, supunere si egalitate in Scriptura,” in Cercetati toate lucrurile, p. 105.
42. Pentru mai multe despre aceasta, vedeti C. Raymond Holmes, Varful aisbergului: autoritatea biblica, interpretarea biblica si hirotonirea femeilor in lucrare (Wakefield, Mich.: Adventists Affirm and Pointer Publications, 1994), pp. 87-155.
43. Donald G. Bloesch, Este Biblia Sexista? Dincolo de feminism si patriarhism (Westchester, Ill.: Crossway 1982), p. 56.

www.adventistaffirm.org
______________________________

de Samuel Koranteng – Pipim PhD. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.