Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

SUSTINE BIBLIA HIROTONIREA FEMEILOR…? Partea 3

Scris la: 15 aprilie 2009
Sustine Biblia hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori? Partea 3
Obstacole biblice si teologice impotriva hirotonirii femeilor 45
Discutia noastra de pana acum ne conduce la concluzia ca invatatura Bibliei despre conducere este valabila si astazi – asa cum a fost ea inca de la Creatiune. Aceasta intelegere explica intr-un mod clar absenta unui precedent de hirotonire a femeilor, nu doar ca preoti in Vechiul Testament, dar si ca apostoli si prezbiteri/pastori in Noul Testament. Principiul conducerii, si nu o adaptare la cultura, este fundamentul pentru interdictia data femeilor de a „nu se ridica mai presus de barbati (1 Timotei 2:11-15; 3:2; Tit 1:6; 1 Corinteni 14:34, 35).
In aceasta sectiune, vom examina anumite probleme care ridica piedici hirotonirii femeilor. Include Biblia genul ca o calitate a liderilor bisericii? Care sunt textele biblice cheie care nasc aceasta intrebare si ce inseamna ele? Cand aceste probleme sunt clare, trebuie sa ne punem alte doua intrebari care adesea sunt ridicate: A fost porunca Bibliei in legatura cu aceasta tema modelata de cultura acelor timpuri (si de aceea nu se aplica in afara acelei culturi)? si, Tace Biblia la intrebarea despre hirotonirea femeilor?
Calitati pentru a indeplini slujba de apostol si prezbiter/pastor
Noul Testament invata ca atat slujba de apostol, cat si cea de prezbiter/pastor nu trebuie ocupate de fiinte umane indiferent de gen, ci doar de barbati. In discutia despre calitatile pentru a fi apostoli sau prezbiteri/pastori, scriitorii Noului Testament spun foarte clar ca intr-o astfel de slujba trebuie sa stea un barbat, nu o femeie. Daca ei ar fi crezut ca orice persoana este calificata, indiferent de gen, ei ar fi folosit termenul generic anthropos, un termen care se refera la fiinte umane, barbati sau femei, fara a tine cont de gen. In schimb, ei folosesc termenul specific aner/andros, un termen care desemneaza o persoana de parte barbateasca diferit de femeie (vezi Fapte 8:12; 1 Timotei 2:12), o persoana care poate fi numita sot (vezi Matei 1:16; Ioan 4:16; Romani 7:2; Tit 1:6).
Inlocuirea unuia din cei doisprezece. Cartea Faptele apostolilorconsemneaza ca, putin mai devreme de revarsarea Duhului Sfant, cei 120 de ucenici barbati si femei care erau adunati in camera de sus cautau calauzire pentru a-l inlocui pe Iuda. Foarte semnificativ, ei au cautat mai intai calauzire biblica daca trebuie sa umple locul liber (Fapte 1:14-20). Atat cei 120, cat si Luca, scriitorul cartii Faptele apostolilor, intelegeau apostolatul ca pe o slujba de supraveghere; termenul grecesc folosit in Fapte 1:20, tradus cu “episcopat”(KJV), “slujba”(RSV) sau “conducere”(NIV), esteepiskopos, tocmai cuvantul pe care Pavel il foloseste ca sa descrie slujba de prezbiter/pastor (1 Timotei 3:1, 2; Fapte 20:28; cf. Fapte 20:17; Tit 1:5-7; 1 Petru 5:1-3 pentru termenul asemanator presbuteros ). Observati calitatile in alegerea lui Matias ca apostol in locul lui Iuda: „Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au insotit in toata vremea in care a trait Domnul Isus intre noi, cu incepere de la botezul lui Ioan pana in ziua cand S-a inaltat El de la noi, sa fie randuit, unul care sa ne insoteasca drept martor al invierii Lui. [Dupa ce i-au propus pe Barabas si Matia, cei 120 s-au rugat,] „,Doamne, Tu, care cunosti inimile tuturor oamenilor, arata-ne pe care din acesti doi l-ai ales, ca sa ia loc in slujba si apostolia aceasta, din care a cazut Iuda, ca sa mearga la locul lui.” (Fapte 1:21-25).
De ce cei 120 de barbati si femei din camera de sus au numit doi barbati si nicio femeie intre candidatii din care sa selecteze un apostol pentru a fi adaugat celor unsprezece? Oare nu erau acolo femei calificate „ce ne-au insotit in toata vremea in care a trait Domnul Isus intre noi, cu incepere de la botezul lui Ioan pana in ziua cand S-a inaltat El de la noi”? Oare nu se afla acolo nicio femeie cu o „inima” placuta inaintea lui Dumnezeu „ca sa ia loc in slujba aceasta”?Foarte putin probabil. Cu siguranta, printre cei 120 de ucenici erau femei capabile, de vreme ce toti – barbati si femei – au fost umpluti cu Duhul Sfant in Ziua Cincizecimii (Fapte 2).
Lipsa unei femei care sa candideze nu este o intamplare, conform textului. Motivul pentru care femeile erau excluse din randul candidatilor pentru apostolat, desi unele dintre ele indubitabil indeplineau cerintele stabilite in versetele 21 si 22, este foarte clar oferit in versetul 21: Trebuie deci ca sa alegem unul dintre barbatii [ andron, from aner ] care ne-au insotit.” (trad. in engleza, in limba romana „dintre cei”). Conform Scripturii, cei 120 de ucenici barbati si femei ai lui Hristos (inclusiv Maria, mama lui Isus) au inteles ca supravegherea ( episkopos, v. 20) functia de apostol poate fi exercitata doar de un barbat ( aner ), nu de o femeie.
Aceasta decizie a celor 120 se conforma cu principiul conducerii de dinainte de caderea in pacat, care desemna rolul de conducator barbatilor. Era de asemenea in armonie cu exemplul lui Isus Hristos Care, dupa o lunga noapte de rugaciune, a ales doisprezece barbati ucenici (Luca 6:12-16). Ucenicii din camera de sus „staruiau cu un cuget” (Fapte 1:14; 2:1) in alegerea lor de a inlocui un barbat, iar Hristos Cel inviat le-a rasplatit unitatea si credinciosia fata de Scriptura turnand peste ei Duhul Sau in Ziua Cincizecimii (Fapte 2:1-4).
Alegerea unui prezbiter/pastor. In actiunea celor 120 de ucenici de a alege un ucenic inlocuitor, gasim recomandarea pentru o lucrare plina de Duhul Sfant: unitate, rugaciune si fidelitate fata de calauzirea Scripturii. Acest ultim punct a fost reiterat cand apostolul Pavel a instruit ca un prezbiter trebuie sa intruneasca anumite calitati (1 Timotei 3:1-6; Tit 1:5-9). Printre acestea, un prezbiter/episcop „trebuie sa fie… barbatul (aner/andros) unei singure femei” (1 Timotei 3:2; Tit 1:6). 46
Cu alte cuvinte, prezbiterul sau pastorul trebuie sa fie un barbat, nu o femeie. O alta cerinta suplimentara subliniaza aceasta: prezbiterul trebuie sa fie capabil sa-si exercite conducerea spirituala in familia lui. El este cel care trebuie „sa-si chiverniseasca bine casa” (1 Timotei 3:4, 5; Tit 1:6). 47
Cand aceasta calitate pentru functia de prezbiter sau pastor este inteleasa in lumina principiului de conducere de dinainte de caderea in pacat si cand luam in considerare exemplul lui Isus Insusi de hirotonire a celor doisprezece ucenici, precum si pe acela al celor 120 care l-au numit pe Matia ca apostol in locul lui Iuda, este clar ca recomandarea lui Pavel ca un prezbiter trebuie sa fie un barbat (aner) nu este arbitrara.
Pana cand nu se va demonstra ca aceasta calitate a prezbiterului de a fi „barbatul unei singure femei” nu mai are valabilitate, femeile nu vor putea fi hirotonite ca prezbiteri sau pastori ai bisericii. In lumina celorlalte doua declaratii ale apostolului Pavel din Timotei 2:11-15 si 1 Corinteni 14:34, a arata ca aceasta calitate nu mai are valabilitate nu va fi usor pentru sustinatorii hirotonirii femeilor. Catre aceste texte biblice cruciale ne vom indrepta atentia.
Texte biblice cruciale: 1 Timotei 2:11-14; 1 Corinteni 14:34, 35
Textele cheie care leaga principiul conducerii cu invatarea plina de autoritate a prezbiterilor si pastorilor sunt Timotei 2:11-14 si 1 Corinteni 14:34, 35. Sunt aceste texte conditionate cultural, valabile doar pentru vremea si locul lui Pavel (situatia locala din Efes si Corint), asa cum sugereaza unii sustinatori ai hirotonirii femeilor?
1 Timotei 2:11-14. Un text central in dezbaterea despre hirotonirea femeilor este 1 Timotei 2:11-14: 48
„Femeia sa invete in tacere, cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere. Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva. Si nu Adam a fost amagit; ci femeia, fiind amagita, s-a facut vinovata de calcarea poruncii.”
Dupa cum am aratat intr-o sectiune anterioara acestui capitol, problema de fata nu este a reduce femeia la tacere. Cu toate acestea, deoarece Pavel plaseaza cateva restrictii pentru femei in acest pasaj, sustinatorii radicali ai hirotonirii femeilor argumenteaza ca Pavel nu ar fi putut scrie un astfel de text deoarece, chipurile, s-ar contrazice cu declaratia din Galateni 3:28, 49 sau daca el este cel care a scris textul, era propria sa parere. Dupa cum am mentionat mai devreme, aceasta este pozitia cartii adventiste feminist liberale Masa de bun venit.
Adventistii care cred in Biblie resping interpretarile liberale, afirmand in schimb ca declaratia lui Pavel „Va indemn…” nu exprima o parere personala, ci mai degraba o gandire inspirata de puterea divina (cf. Romani 12:1; 1 Corinteni 7:25). Oricum, procuparea noastra este daca 1 Timotei 2:11-14 are valabilitate permanenta pentru conducerea bisericii crestine.
Spre deosebire de feministii liberali (ca cei din Masa de bun venit), sustinatorii „feminismului evanghelic” ai hirotonirii femeilor (de exemplu, unii autori ai cartii Femei in lucrare de la Universitatea Andrews) sugereaza fie (1) ca declaratia lui Pavel este conditionata cultural, fiind valabila doar pentru timpul si locul lui, sau (2) daca inca mai este valabila si astazi, ea se aplica relatiei dintre sot si sotie, nu relatiei barbat-femeie din biserica. Amandoua aceste obiectii se inseala in privinta a ceea ce spune textul de fapt.
Mai intai, Pavel nu ofera factori culturali sau sociologici din Efes sau din timpul Noului Testament ca motiv pentru care interzice femeilor exersarea rolului de invatare plina de autoritate. Invatatii s-au aventurat in mii de speculatii contradictorii cu privire la „motivul real” din spatele declaratiei lui Pavel. 50 Oricat de interesante ar fi unele dintre ele, aceste speculatii reflecta indarjirea invatatilor de a accepta motivul explicit pe care il ofera chiar Pavel in text.
Oricare ar fi fost situatia culturala sau sociologica din Efes – gnosticism, vrajitorie, inchinarea la zeita Diana (Artemis), misticism, feminism, etc. 51 – apostolul Pavel foloseste un motiv teologic pentru a cauta sa rezolve problema speciala care a prilejuit declaratia sa. Motivul lui declarat a fost, „Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva. Si nu Adam a fost amagit; ci femeia, fiind amagita, s-a facut vinovata de calcarea poruncii.”
Pavel arata in urma spre porunca conducerii de dinainte de caderea in pacat. Apeland la planul divin de la Creatiune ca motivatie pentru care femeia nu trebuie sa se ridice deasupra barbatului, apostolul inlatura orice sugestie ca indemnul lui din 1 Timotei 2:11-14 ar fi conditionat cultural sau limitat in timp.
Al doilea argument al sustinatorilor „feminismului evanghelic” pro-hirotonire femei, ca interdictia se aplica doar casatoriei si nu mediului bisericesc, trece cu vederea acelasi context al pasajului care se ocupa nu doar de relatia dintre barbati si femei in familie, ci include si biserica. Pavel a stabilit scopul pentru care scrie epistola: „Iti scriu aceste lucruri cu nadejde ca voi veni in curand la tine. Dar daca voi zabovi, sa stii cum trebuie sa te porti in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului.” (1 Timotei 3:14, 15; cf. 1 Corinteni 11:3-16).
In mod semnificativ, contextul din 1 Timotei 2:11-14 nu este o discutie despre soti si sotii, ci despre barbati (Greek aner) si femei (Greek gune), casatoriti sau nu. 52 Contextul apropiat pentru pasaj se gaseste in versetele 8-10, care da instructiuni cu privire la imbracamintea si podoaba crestina. Pentru a nega ca versetele 11-15 se aplica bisericii, ar trebui sa limitam instructiunile cu privire la imbracaminte si podoabe doar mediului familial, o opinie pe care orice adventist de ziua a saptea care crede in Biblie nu ar putea sa o sustina.
Mai mult, pasajul imediat urmator versetelor 11-15 (1 Timotei 3:1-7, care descrie calitatile unui prezbiter/pastor) arata clar ca Pavel s-a adresat bisericii. Astfel, contextul mai larg nu doar ca stabileste principiul conducerii, dar il si aplica mediului bisericii (3:14, 15) – nu doar bisericii locale din Efes, ci intregii biserici crestine. 53
Pavel isi fudamenteaza interdictia cu privire la femei chiar pe Scriptura, aratand spre exemplu ca problemele teologice trebuie clarificate prin Cuvantul scris a lui Dumnezeu, sursa de autoritate fundamentala a crestinului. De asemenea, este semnificativ ca Pavel da aceasta porunca in contextul problemelor bisericii, aratand ca interdictia lui ca femeile „sa nu invete, nici sa se ridice mai sus de barbat” trece dincolo de camin.
Pentru ca biserica sa aprobe hirotonirea femeilor in lucrarea Evangheliei, sustinatorii vor trebui sa demonstreze din Scriptura ca Pavel a gresit prin invatatura lui ca rolul de conducere al barbatului a fost stabilit la Creatiune si reiterat dupa caderea in pacat (1 Timotei 2:11-15). De asemenea, ei vor trebui sa justifice din Biblie pe ce se bazeaza atunci cand limiteaza principiul conducerii doar la mediul familial sau casatorie, cand contextul nu spune asa.
1 Corinteni 14:34, 35. Un alt text cheie in dezbaterea despre hirotonirea femeilor este 1 Corinteni 14:34, 35:
Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit sa ia cuvantul in ele, ci sa fie supuse, cum zice si Legea. Daca voiesc sa capete invatatura asupra unui lucru, sa intrebe pe barbatii lor acasa; caci este rusine pentru o femeie sa vorbeasca in Biserica.”54
Cum am amintit mai devreme, porunca lui Pavel ca femeile „sa taca” in biserica nu inseamna ca femeile nu se pot ruga, prooroci, predica, evangheliza sau invata in biserica. Pentru ca in aceeasi scrisoare catre Corinteni in care Pavel spune femeilor sa taca, el spune ca femeile se pot ruga si prooroci, daca sunt imbracate adecvat (1 Corinteni11:2-16). De asemenea, indemnul ca femeile ar trebui „sa taca in adunari”, la fel ca si porunca din acelasi capitol ca cei ce vorbesc in limbi dar nu este prezent un translator trebuie „sa taca in adunari” (1 Corinteni 14:28), sugereaza ca Pavel vrea ca femeile sa-si dezvolte darul de a „vorbi”, insa in anumite conditii.
Asadar, preocuparea noastra cu privire la acest pasaj este daca 1 Corinteni 14:34 are valabilitate permanenta pentru conducerea bisericii crestine. Asa cum fac si cu 1 Timotei 2:11-14, sustinatorii „moderati” sau „progresivi” ai hirotonirii femeilor vor sa lase textul din 1 Corinteni 14:34 in seama culturii si timpului lui Pavel. Ei interpreteaza „Legea” din acest pasaj ca o referire la „datina evreilor”.  
Doua raspunsuri scurte pot fi date. Mai intai, daca „Legea” ar face referire la „datina evreilor”, cum s-ar putea aplica un astfel de obicei bisericii din Corint, care fara indoiala avea convertiti dintre neamuri? Cum era posibil ca o astfel de porunca „evreiasca” sa fie data „in adunari”, inclusiv in bisericile ne-evreiesti?Astfel de intrebari ar putea fi inca ridicate daca cineva ar argumenta ca „Legea” este o „lege civila din Corint”, deoarece cum ar fi posibil ca o lege civila din Corint sa fie data crestinilor „din toate bisericile” care nu erau din Corint? 55
Nu ar fi mult mai logic din punct de vedere biblic sa intelegem „Legea” ca o referire la planul divin al diferentierii rolurilor stabilit la Creatiune (vezi 1 Corinteni 11:3, 8, 9; 1 Timotei 2:13)? De fapt, intr-un verset de mai inainte (1 Corinteni 14:21) Pavel foloseste termenul „Legea” cu referire la Scipturile Vechiului Testament, sugerand faptul ca atunci cand vede „Legea” in versetul 34, el are in minte principiul conducerii de dinainte de cadere consemnat in Vechiul Testament (Geneza 2:20 u.p.-24). Acest principiu sau „Legea” o aplica apostolul acum femeilor (inclusiv a celor maritate [v. 35]) „in adunari”.  
In al doilea rand, in interdictia lui Pavel ca femeile sa taca, expresia cheie „sa fie supuse” arata ca felul de vorbire pe care Pavel il interzice este cel care implica nesupunere, adica, cel care constituie o exercitare inadecvata a autoritatii ca femei sau sotii. Astfel, 1 Corinteni 14:34, 35, ca si 1 Timotei 2:11-14, interzice femeilor exersarea functiilor de invatare plina de autoritate incredintata liderilor bisericii. Aceasta explica de ce Pavel limiteaza rolul de invatare si conducere al prezbiterilor sau pastorilor barbatilor (aner, 1 Timotei 3:2; Tit 1:6).
In mod semnificativ, Pavel isi sustine interdictia cu privire la femei pe baza Scripturii („Legea”, 1 Corinteni 14:34; cf. 14:21) si nu pe bariere socioculturale; aceasta este in armonie cu viziunea ca Biblia trebuie sa ramana mereu autoritatea fundamentala in ceea ce priveste credinta si practica. De semenea, merita notat faptul ca porunca a fost data pentru a conduce purtarea femeii, fie la biserica, fie acasa (1 Corinteni 14:33-37). Pavel a vazut o legatura intre modelul de autoritate din biserica si cel din familie.
Pentru ca biserica sa aprobe hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori, sustinatorii ei trebuie sa arate ca interdictia lui Pavel (din 1 Corinteni 14:34, 35), ca femeile sa nu exercite functia de a invata cu autoritate, nu se bazeaza din punct de vedere teologic pe planul divin a lui Dumnezeu, ci mai degraba pe fundamente socioculturale.
Pentru a rezuma discutia noastra din aceasta sectiune, care subliniaza impedimentele biblice si teologice impotriva hirotonirii femeilor, ar trebui sa nu ne multumim cu argumentul ca Biblia tace la intrebarea despre hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori. Dupa cum am aratat, Biblia nu tace in problema hirotonirii femeilor in roluri de conducere a bisericii. Lipsa unui precedent biblic, precum si prezenta unor interdictii clare impotriva practicii din Scriptura, vorbesc cu tarie impotriva asa zisului argument al tacerii. Singura tacere a Scripturii cu privire la acest subiect este acelasi tip de tacere care ii intampina pe cei care cauta in zadar in Biblie o justificare pentru pazirea duminicii.
Concluzie
Aceasta discutie despre pasajele biblice cheie care guverneaza relatia barbat-femeie a scos in evidenta cateva piedici teologice si biblice majore impotriva hirotonirii femeilor ca prezbiteri si pastori. Pe langa lipsa unui precedent biblic pentru hirotonirea femeilor in roluri de conducere ca preot, apostol, prezbiter si pastor in biserica lui Dumnezeu, texte specifice din Scriptura sunt clare in interzicerea femeilor „sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat” (1 Timotei 2:11, 12; cf. 1 Corinteni 14:34), si limiteaza functiile de prezbiter si pastor barbatilor (1 Timotei 3:2; Tit 1:6). Aceste interdictii nu se refera la situatii culturale specifice Efesului si Corintului, ci intregii biserici crestine; ele nu trebuie explicate ca „adaptari ale lui Dumnezeu la natura pacatoasa a omului”, ci mai degraba ca porunca lui Dumnezeu de la Creatiune, dinainte de caderea in pacat pentru intreaga omenire.  56
Pana cand se va demonstra altfel, dezbaterea noastra despre textele biblice cruciale in ce priveste relatia barbat-femeie in familie si biserica ne face sa concluzionam impreuna cu invatatul britanic evanghelic John Stott ca
„toate incercarile de a scapa de invatatura lui Pavel despre conducere (argumentand ca se inseala, ca este o confuzie, ca este vorba despre o limitare culturala sau specific culturala) se vor dovedi fara succes. Ea isi are radacina in descoperirea divina, nu intr-o parere omeneasca, si in Creatiunea divina, nu in cultura umana. In esenta, deci, trebuie respectata ca avand autoritate permanenta si universala.” 57
Biblia nu tace in problema hirotonirii femeilor. Ea invata clar ca barbatii si femeile sunt egali inaintea lui Dumnezeu ca fiinte create, ca pacatosi care au nevoie de salvare prin Hristos si ca oameni care au acelasi destin. Biblia este la fel de categorica si in sustinerea diferentierii rolurilor intre barbati si femei. In cadrul relatiei complementare de egalitate dintre barbati si femei, rolul de conducator al barbatului ii cere acestuia sa fie un conducator/supraveghetor spiritual asemenea lui Hristos atat in familie, cat si in biserica, in timp ce rolul corespunzator femeii o cheama pe aceasta sa-l sustina/sprijine cu bucurie si cu noblete in functia lui de conducator. Aceasta randuire nu este un indicator al superioritatii unuia asupra altuia. „Cand a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intentionat ca aceasta sa nu-i fie nici inferioara, nici superioara barbatului, ci sa-i fie egala in toate lucrurile.” (Marturii pentru comunitate, vol. 3, p. 484).
Principiul conducerii nu a fost un rezultat al pacatului, ci a fost instituit la Creatiune, reiterat la caderea in pacat si poate fi cu adevarat realizat doar „in Domnul”. Ca parte a ordinii Creatiunii, este valabil si astazi. Instructiunile lui Pavel arata ca principiul se aplica si bisericii, nu numai familiei. Noul Testament arata in mod consecvent ca cei alesi in roluri de conducere in biserica trebuie sa fie barbati. Textele biblice din scrierile lui Pavel care vorbesc cel mai direct in aceasta problema aduc un argument teologic interdictiei, aratand spre Creatiune si „Lege”.
In lumina acestor lucruri, desi nu foloseste nicaieri expresia „hirotonirea femeilor”, Biblia este departe de a ramane tacuta in aceasta problema, oferind invataturi clare in ceea ce priveste conducerea bisericii: Doar barbatii calificati pot servi in roluri de conducere ca prezbiteri sau pastori. Asadar, ideea de „femei prezbiteri”, „femei pastori” si „femei clerici” nu numai ca este straina de crestinismul biblic, ci constituie un oximoron – o contradictie de termeni (ca, de exemplu, un „ateu crestin” sau „un barbat insarcinat”).
Daca concluziile noastre sunt adevarate, atunci orice incercare de a ignora sau chiar de a rasturna acest plan divin va conduce in final la o soarta asemanatoare primilor nostri parinti cand i-au cedat lui Satana in aceeasi ispita:
„Eva fusese in mod desavarsit fericita langa sotul ei, in gradina Edenului; dar, asemenea nelinistitelor Eve moderne, ei ii placea sa creada in speranta patrunderii intr-o sfera mai inalta decat aceea pe care i-o hotarase Dumnezeu. In incercarea de a se ridica mai presus de pozitia sa initiala, ea a cazut cu mult mai jos decat aceasta. Un rezultat asemanator va fi partea tuturor acelora care nu sunt binevoitoare sa-si implineasca cu bucurie indatoririle vietii in armonie cu planul lui Dumnezeu. In eforturile lor de a ajunge la pozitii pentru care El nu le-a randuit, multe lasa vacante locurile in care puteau fi o binecuvantare. In dorinta lor pentru o sfera mai inalta, multe sacrifica adevarata demnitate feminina, cum si nobletea caracterului si lasa nefacuta chiar lucrarea pe care Cerul le-a dat s-o faca.” (Patriarhi si Profeti , p. 59.)
Aceasta declaratie nu condamna aspiratiile femeilor pentru autoperfectionare sau pentru o viata mai buna. Ci mai degraba, ne cheama pe toti sa cautam sa traim conform planului lui Dumnezeu.
_______________
Note finale
45. Adaptat dupa lucrarea mea Cercetati Scripturile, pp. 56-69.
46. Cuvantul aner (tradus „barbat” in lb. engleza [si in limba romana, n.tr]) inseamna partea barbateasca a rasei umane. Prin urmare, expresia greaca, mias [unei singure] gunaikos [femei] andra [barbat], tradusa in mod literal „barbatul unei singure femei” inseamna „partea barbateasca a unei singure femei”. Cand este folosit in relatia de casatorie poate fi tradus „sotul unei singure sotii” sau „sot doar al unei sotii”. Deoarece in acest pasaj cuvintele „barbat” si „femeie” nu au articol hotarat, constructia din limba greaca accentueaza caracterul sau trasatura caracteristica. Astfel „cineva ar putea traduce “un sot casatorit cu o singura sotie” sau “un barbat cu o singura femeie”… De vreme ce constructia din limba greaca accentueaza trasatura caracteristica, episcopul ar trebui sa fie un barbat care iubeste doar o singura femeie ca sotie a lui.” (Vezi Kenneth S. Wuest, Epistolele pastorale din Noul Testament in greaca pentru cititorul de limba engleza [Grand Rapids: Eerdmans, 1952], p. 53.) De asemenea, deoarece cuvantul „singure” (mias) este asezat la inceputul expresiei din greaca, el vrea sa accentueze aceasta relatie de monogamie. Astfel, expresia „barbatul unei singure femei” cheama la fidelitate monogama – adica, un prezbiter trebuie sa fie „loial unicei sale sotii”. Pentru un rezumat excelent ale diverselor interpretari ale acestui text, vezi Ronald A.G. du Preez, Poligamia in Biblie cu implicatii in misiologia adventistilor de ziua a saptea (dizertatie pentru titlul de doctor in teologie, Andrews University, 1993), pp. 266-277.Unii s-au intrebat daca invatatura lui Pavel presupune ca un prezbiter sau pastor sa fie casatorit. Cel mai probabil cei mai multi lideri ai bisericii erau casatoriti, doua versete biblice sugereaza ca mariajul nu era o cerinta inflexibila. Mai intai, este posibil ca Pavel sa fi fost casatorit inainte de convertire, de vreme ce a devenit un membru de cinste al sinedriului dupa moartea lui Stefan si era inca un tanar (vezi Ellen G. White, Spiritul profetiei, vol. 3, p. 300, in Istoria mantuirii, p. 267, impreuna cu Educatie, p. 64), functie care cerea tuturor membrilor ei sa fie inaintati in varsta, desi nu prea batrani, si sa aiba copii (ibid., Hristos Lumina lumii, p. 133); cu toate acestea se pare ca apostolul Pavel insusi nu a fost casatorit in timpul lucrarii sale de raspandire a crestinismului (vezi 1 Corinteni 7:7, 8). In al doilea rand, el recomanda celibatul celor care il pot accepta, astfel ca ei se ingrijesc „de lucrurile Domnului, cum ar putea sa placa Domnului. (v. 32; vezi vv. 25-35). Aceste considerente conduc la ideea ca putem intelege 1 Timotei 3:2 ca referindu-se la „barbatul unei singure femei”, cineva care, daca este casatorit, este credincios singurei lui sotii.
47. Efortul unora de a vedea „femeile in varsta” (presbutidas) din Tit 2:3 ca referindu-se la femei prezbiteri este nefondat din doua motive. Mai intai, cuvantul folosit pentru prezbiter este presbuteros (Fapte 11:30; 14:23; 15:2, 4, 6, 22, 23; 16:4; 20:17; 21:18; 1 Timotei 5:17, 19; Tit 1:5; Iacov 5:14; 1 Petru 5:1, 5); cuvantul se refera la barbati in varsta, dar si la cei care au functia de prezbiter. Daca Pavel ar fi intentionat sa vorbeasca despre „femei prezbiteri” el ar fi putut folosi cu usurinta forma feminina corespunzatoare, presbutera, desi nicio functie de „femeie prezbiter” nu este atestata. In al doilea rand, contextul din Tit 2 arata clar ca Pavel nu se adreseaza acelora care detin functia de prezbiter, ci mai degraba diferitelor grupuri de oameni din biserica: „femeile in varsta” (v. 2, presbutas, pluralul de la presbutes, nu de la presbuteros ), „femeile in varsta” (v. 3), „femeile mai tinere” (vv. 4, 5), „tineri ” (v. 6), si „robi” (v. 9). Deoarece s-a adresat „barbatilor in varsta” in versetul 2 (cf. Luca 1:18; Filimon 9), Pavel foloseste un cuvant legat de acesta, presbutidas, in versetul 3 pentru „femeile in varsta”, aratand foarte clar ca vorbeste despre femeile in varsta si nu despre „femei prezbiteri”. Asadar reinterpretarea nu este valabila. Singurul fel de prezbiter pe care apostolul Pavel il recunoaste este persoana care, printre altele, este „barbatul unei singure femei” (Tit 1:6; 1 Timotei 3:2). Astfel ideea unei „femei prezbiter” este un oximoron.
48. Despre diferitele metode ale interpretarii date acestui pasaj si aplicatiile lor pentru adventistii de ziua a saptea, vezi Gerhard F. Hasel, „Autoritatea Bibliei si interpretarea feminista”," Adventistii cred 3/2 (toamna 1989) :12-23.
49. Vezi discutia mea despre Galateni 3:28 in capitolul 43 cu titlul, „’Noua lumina’ a feminismului cu privire la Galateni 3:28."
50. Chiar daca epistola lui Timotei ne instiinteaza despre invatatura falsa din biserica din Efes, Pavel nu ne ofera prea multe detalii cu privire la natura specifica a invataturii false. Unii se angajau in teologii speculative bazate pe „basme si insirari de neamuri fara sfarsit” si creau confuzie (1 Timotei 1:3-7; 6:3-5; cf. 2 Timotei 2:14, 16, 17, 23, 24; Tit 1:10; 3:9-11); alti invatatori falsi accentuau ascetismul – de exemplu, abtinerea de la anumite mancaruri, celibatul, etc. (1 Timotei 4:1-3, 8); unii au convins femeile sa ii urmeze in doctrinele lor false (1 Timotei 5:15; 2 Timotei 3:6, 7), inclusiv uzurparea rolului barbatilor (1 Timotei 2:11-15). Dincolo de acest tablou general al doctrinelor false care sunt raspandite in biserica, invatatii au incercat sa reconstruiasca ceea ce cred ei ca a prilejuit scrierile lui Pavel. Crestinii ar trebui sa fie precauti in acceptarea unor astfel de ipoteze, oricat de inspirate ar parea. In textul in discutie, apostolul Pavel expune foarte clar motivul pentru care le interzice femeilor sa se ridice deasupra barbatului (vezi 1 Timotei 2:13, 14).
51. Pentru incercarea de a stabili cadrul din 1 Timotei 2:11-15, vezi Sharon Marie Hodgin Gritz, Un studiu despre 1 Timotei 2:9-15 in lumina mediului religios si cultural al primului secol (disertatie doctorat, Seminarul Teologic Baptist Southwestern, 1986). Unii autori ai cartii pro-hirotonire Femei in lucrare si-au construit speculatiile pornind de la aceasta lucrare. Vezi raspunsul meu in Oare trebuie sa tacem?, pp. 216-221.
52. Cuvintele din greaca folosite, aner si gune, se refera la barbati si respectiv, femei. Cand sunt folosite cu privire la relatia de casatorie, ele trebuie traduse ca „sot” si „sotie” (cf. 1 Petru 3:5, 6 si Efeseni 5:22-24). Contextul din 1 Timotei 2:11-15 este biserica, sugerand ca Pavel nu vorbea doar sotilor si sotiilor din cadrul institutiei casatoriei, ci si barbatilor si femeilor din biserica, casatoriti sau nu (vezi un exemplu asemanator in 1 Corinteni 14:34, 35).
53. In mod clar instructiunile date in 1 Timotei nu sunt date doar pentru biserica locala din Efes, ci pentru intreaga biserica crestina. Natura temelor discutate in carte demonstreaza aceasta. De la primul pana la ultimul capitol, Pavel abordeaza teme precum corecta folosire a legii in formarea caracterului, lucrarea lui Hristos (capitolul 1), rugaciuni pentru conducatori si feluri de inchinare pentru barbati si femei (capitolul 2), calitatile conducatorilor bisericii si sugestii practice pentru lucrarea de pastoratie (capitolele 3 si 4), si cum Timotei, si astfel toti liderii trebuie sa relationeze cu membrii batrani si tineri, cu vaduvele, cu prezbiterii alesi, cu invatatorii falsi si cu cei care au bogatii materiale (capitolele 5 si 6). In lumina acestor lucruri, este ilogic sa limitam 1 Timotei la situatia locala din Efes, si astfel, sa argumentam ca interdictia din 2:11-15 este o aplicatie temporara sau locala.
54. Pentru critica mai multor interpretari ale acestui texet, vezi D.A. Carson, „’Sa taca in biserica’: despre rolul femeilor in 1 Corinteni 14:33 u.p.-36,” in Recastigarea barbatiei si feminitatii biblice, pp. 140-153.
55. Vezi 1 Corinteni 14:33 u.p., pe care cele mai multe traduceri il leaga cu v. 34.
56. De aceea, respingem sugestia ca in 1 Corinteni 14:34 si 1 Timotei 2:11, 12 Dumnezeu Se adapteaza naturii pacatoase a omului, mai specific situatiei culturale din Corint si Efes (e.g., vezi Andrew Bates [pseudonim], „Conciliul de la Ierusalim: un model pentru Utrecht ?” Ministry , aprilie 1995, p. 22).
57. John Stott, Probleme controversate carora crestinii trebuie sa le faca fata astazi (Old Tappan, N.J.: Revell, 1990), pp. 269, 270.

www.adventistaffirm.org
______________________________

de Sanuel Koranteng – Pipim. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.