Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

ADEVARUL DESPRE IAD

Scris la: 16 septembrie 2013

 ADEVARUL DESPRE IAD

Divina Comedie

Intre atatea necunoscute legate de “lumea de dincolo”, exista si o certitudine: nimeni nu a revenit din iad pentru a ne spune cum e acolo. Aceasta fiind realitatea, nu ne raman decat doua optiuni: fie dam crezare ideilor si invataturilor omenesti, fie cautam adevarul in Scripturi, in ceea ce Dumnezeu Insusi ne descopera in legatura cu acest subiect.
Oamenii au spus si au scris multe despre iad. Exista o literatura foarte bogata in care sunt descrise tot felul de calatorii si viziuni, avand ca subiect cerul si infernul. O legenda irlandeza povesteste cum Sf. Patrick a vizitat purgatoriul si infernul, unde a vazut morminte de foc, pacatosi spanzurati cu capul in jos, devorati de serpi sau acoperiti cu gheata. In Anglia secolului al XII-lea, un preot pe nume Adam Ros a zugravit intr-un poem de mari dimensiuni calatoria lui Pavel in infern, insotit de arhanghelul Mihail. Pavel e cutremurat de ceea ce a vazut in acea calatorie in iad. Ioachim de Flore a vorbit de propria coborare in infern, urmata de urcarea la cer.
Dintre toti autorii de lucrari avand ca tema infernul, Dante Alighieri ( 1265-1321 ) se remarca in mod deosebit prin cele o suta de canturi ce alcatuiesc poemul alegoric Divina Comedie. Fiind un mare admirator al lui Vergiliu ( poet pagan roman, 70-12 i.Ch. ), Dante isi imagineaza o calatorie in care este insotit de acesta in infern si purgatoriu. In final, Dante ajunge in Paradis.
Divina Comedie incepe cu calatoria in infern. Inaintand printr-o padure intunecata, Dante se intalneste cu Vergiliu care-i spune ca unica iesire din padure trece prin infern si purgatoriu. Vergiliu se ofera sa-l conduca pe Dante prin infern si purgatoriu, pana la portile Paradisului. Dante accepta.
Ajungand la poarta infernului, o inscriptie descurajanta ii atrage atentia poetului: “Voi care
intrati , lasati orice speranta !” Iadul ii apare lui Dante sub forma unei palnii uriase care ajunge pana in centrul pamantului in care pacatosii sunt torturati in noua cercuri deosebite, in functie de gravitatea pacatelor savarsite. Imaginatia poetului vede prapastii intunecate aflate intre pereti gigantici de roca, mlastini ce clocotesc si care raspandesc un miros insuportabil, grindina si foc, vanturi puternice si ger, trupuri torturate , chipuri schimonosite, strigate si gemete care iti ingheata sangele in vine.
Chiar la intrarea in iad se gasesc cei neutri: nici buni, nici rai. Ei sunt vesnic chinuiti de viespi, tauni si viermi. Dupa trecerea raului subteran Aheron, Dante, insostit de ghidul sau, ajunge la primul cerc
( din cele noua ) al infernului si care este destinat paganilor. Aici Dante vede o multime de suflete curate, dar nebotezate: pagani cumsecade, evrei buni, poeti ca Homer, Horatiu si Ovidiu, filozofi ca Aristotel, Platon si Socrate… Singura lor suferinta consta in faptul ca niciodata nu vor avea speranta unei soarte mai bune.
In al doilea cerc se gasesc cei care au pacatuit trupeste. Pedeapsa lor este sa fie permanent biciuiti de vanturi napraznice. In cel de-al treilea cerc al iadului se afla cei vinovati de lacomie. Ei sunt obligati sa zaca vesnic in noroi, batuti de furtuni de zapada, grindina si apa sarata, in timp ce Cerber ii latra si ii jupoaie cu cele trei guri ale sale. In cel de-al patrulea cerc se afla risipitorii si zgarcitii, blestemati sa se loveasca vesnic unii pe altii si sa care niste pietre uriase. Acoperiti de mocirla, mincinosii se sfasie reciproc in cel de-al cincilea cerc, iar lenesii sunt scufundati mereu in apele Stixului.
In al saselea cerc ereticii sunt prajiti in niste sicrie de foc, iar violentii, sinucigasii si sodomitii se afla in cel de-al saptelea cerc, fiind permanent innecati intr-un fluviu de sange si strapunsi de sagetile trase de centauri. Seducatorii, lingusitorii si simoniacii sunt repartizati in cel de-al optulea cerc. Ei sunt impinsi cu capul inainte in niste gauri , afara ramanandu-le picioarele mangaiate de niste limbi de foc. Tot aici , cei ce prezic viitorul sunt vazuti avand capul asezat invers pe umeri iar cei ce au furat din banii publici sunt obligati sa innoate printr-un lac de smoala fierbinte. Ipocritii trebuie sa poarte o palarie de plumb iar Caiafa e vazut rastignit si calcat in picioare de toti trecatorii. Hotii sunt torturati de serpi veninosi, cei care au dat sfaturi rele sunt arsi fara incetare iar celor ce au semanat discordie li se smulg madularele.
Interesant de observat este ca Dante ii vede in acest al optulea cerc al infernului si pe unii dintre papi. Nicolae III ( 1277-1280 ) este deja acolo, in timp ce Bonifaciu VIII si Clement V sunt asteptati sa soseasca si ei in iad.
Cel de-al noualea cerc este un imens put de gheata in care se afla tradatorii ingropati pana la barbie. La capatul “palniei” , in partea cea mai de jos a iadului, Dante il vede pe Lucifer cufundat pana la brau in gheata, batand aerul cu aripile lui imense si plangand cu lacrimi de sange…
Aceasta viziune asupra infernului nu-i apartine doar unui poet plin de imaginatie. Cand Dante Alighieri a scris Divina Comedie , el s-a inspirat din materialele existente, din predicile auzite, din ideile filozofice care circulau la acea data, precum si din teologia lui Toma d’Aquino, la toate acestea adaugand propriile meditatii si idei. Urmatorul comentariu este edificator:
“Jumatate din spaimele sufletului medieval sunt adunate in aceasta cronica cruda. Citindu-i teribilele pagini, te napadeste o scarba abominabila al carei efect devine intr-un sfarsit coplesitor si zdrobitor. Nici chiar toate pacatele si crimele oamenilor… nu s-ar putea compara cu furia sadica a acestei razbunari divine…A fost nevoie ca omenirea sa indure acele secole de barbarie, de nesiguranta si razboaie pentru a indrazni sa-si murdareasca Dumnezeul , atribuindu-I o razbunare nemuritoare si o inepuizabila cruzime.” ( 1 )
Se pare ca Dante a avut o influenta covarsitoare asupra civilizatiei omenesti, aprinzand imaginatia a milioane de crestini in legatura cu “lumea de dincolo”. Dante insusi a fost mult influentat de poetii pagani ca Vergiliu, dar si de filozofii greci ca Platon, pe care ii consideara inspirati de Dumnezeu.
Asadar, care este sursa atator inavaturi si informatii cu privire la iad ? Ne convine sau nu ne convine acest adevar, insa sursa conceptului de iad in care oamenii sunt torturati vesnic se afla in paganism. El nu se regaseste nici in mozaismul timpuriu, nici in crestinismul veritabil, asa cum s-a nascut din mainile Mantuitorului si a apostolilor Sai. Si aceasta pentru simplul motiv ca un astfel de concept este cu totul strain de caracterul lui Dumnezeu.

Iadul biblic

Dupa trecerea in revista a catorva conceptii omenesti cu privire la iad ( conceptii care nu au niciun suport real, ele fiind doar rodul unei imaginatii bogate ), sa apelam si la cea de-a doua optiune pe care o avem la dispozitie pentru aflarea adevarului: Biblia.
Are Scriptura ceva de spus cu privire la acest subiect ? Desigur ! Insa vom ramanea surprinsi ca ea ne vorbeste intr-un limbaj diferit de cel al filozofilor greci care credeau intr-un loc al torturilor vesnice pentru cei nelegiuiti.
Biblia foloseste patru termeni diferiti care au fost tradusi in limba engleza ( traducerea KJV ) printr-un singur cuvant: “hell” ( infern, iad ). Dintre acestia, unul este in ebraica, folosit in Vechiul Testament, si trei in greaca, folositi in Noul Testament. Sa-i examinam pe rand:
1) She’ol ( ebr.), folosit in VT, semnifica salasul temporar al tuturor mortilor, atat al celor drepti, cat si al celor nelegiuiti. Termenul este tradus in engleza prin “hell” ( infern, iad ), iar in limba romana prin “locuinta mortilor” ( vezi Proverbe 15, 11; Osea 13, 14; Isaia 14, 15; Eclesiastul 9,10 ).
Daca “she’ol “ este cu adevarat iadul, este evident faptul ca, la moarte, toti oamenii , indiferent ca sunt buni sau rai, ajung in iad. Ceea ce nu este drept, nici adevarat !
2) Hades ( grec. ), folosit in NT ca un corespondent al ebraicului “she’ol”. “Hades” semnifica salasul mortilor, mormantul, groapa, locuinta mortilor ( vezi Matei 11, 23 ). Exista versiuni ale Bibliei care folosesc chiar cuvantul “hades” pentru mormant sau locuinta mortilor.
“Hades” si “she’ol” sunt sinonime, semnificand acelasi lucru: mormantul, locuinta mortilor, salasul temporar al celor morti.
3) Tartaros ( grec. ), folosit o singura data in NT in 2 Petru 2,4. El este tradus in engleza prin “hell” ( infern, iad ) , iar in limba romana prin “adanc”.
Trebuie specificat ca “tartaros” se aplica diavolului si ingerilor lui, nu oamenilor ! Tartaros semnifica inchisoare, un loc cu restrictii, un adanc intunecos. Textul din 2 Petru 2,4 descrie izolarea ingerilor rai pe Pamant, dupa revolta si alungarea lor din cer.
4) Gheena ( grec. ), folosit de 12 ori in NT si tradus in engleza prin “hell” ( infern, iad – vezi Marcu 9, 43-48; Matei 10, 28; 5,22; Iacov 3, 6 ).
Termenul “gheena” este o transliterare a ebraicului “ge’ hinnom”, semnificand “Valea lui Hinnom” ( Iosua 15, 8 ). El este folost, cu o singura exceptie ( Iacov 3,6 ), doar in cuvantarile lui Iisus.
Gheena biblica era o vale situata in apropierea Ierusalimului, in partea de sud a cetatii. Se pare ca imparatul nelegiuit Ahaz a introdus in aceasta vale ritualul pagan al jertfelor omenesti ( uciderea copiilor in cinstea zeului Moloh ) pe un loc inalt numit Tofet ( vexi 2 Cronici 28, 3 ). Pe vremea lui Isaia, imparatul Manase, un nepot al lui Ahaz, a reinstaurat practica jertfelor umane in Valea lui Hinnom ( vezi 2 Cronici 33, 1.6; Ieremia 32,35 ). Mai tarziu, regele Iosia a facut o reforma religioasa in care, printre altele, a spurcat Tofetul pentru a nu se mai aduce acolo jertfe omenesti ( Vezi 2 Regi 23, 10 ).
Din acel moment, aceasta vale a devenit “lada de gunoi” a Ierusalimului, un loc de depozitare si distrugere a gunoaielor, mortaciunilor si cadavrelor criminalilor. Era un loc al distrugerii si al mortii in care, pe de o parte, viermii gunoaielor continuau sa-si faca lucrarea continuu, iar pe de alta parte, focul mocnea intr-una, consumand tot ce era aruncat acolo.
Pe vremea Mantuitorului, Gheena era cu adevarat o ghena de gunoi. Focul permanent care ardea acolo devenise pentru iudei un simbol al raului extrem si al distrugerii totale.
Cum se impaca ideea de “vierme care nu moare” cu aceea de “foc care nu se stinge” din predicile Mantuitorului legate de Gheena ( Marcu 9, 43-48 ) ?
Valea lui Hinnom este o vale foarte adanca, asemanatoare unor transee. Multe trupuri moarte care erau aruncate in aceasta vale nu ajungeau in focul care mocnea mai jos, ele ramanand agatate in arbustii de pe marginea vaii.Aceste trupuri intrau in descompunere, viermii facandu-si lucrarea lor. In felul acesta, Gheena avea si focul care mocnea, consumand tot ce se gasea pe fundul ei, dar si “viermele care nu moare” , aluzie la cadavrele aflate in descompunere de pe marginea vaii.
Asocierea dintre “viermele care nu moare” si foc inlatura ideea ca Gheena era un iad, in sensul in care este inteles astazi de majoritatea crestinilor. Oare in flacarile unui iad vesnic ar putea supravietui viermii ? Ce fel de viermi ar fi aceia care ar trai vesnic in mijlocul unor flacari ?
Gheena era simbolul unei distrugeri totale, al unei ultime pedepse si nicidecum al unor torturi vesnice.
4) “Iazul de foc” – expresie intalnita in Apocalipsa 19,20; 20, 10.13-15. In timp ce Apocalipsa 19, 20 vorbeste despre iazul de foc legat de revenirea in glorie a lui Iisus ( deci la inceputul mileniului ! ), Apocalipsa 20, 14 -15 vorbeste despre iazul de foc de la sfarsitul mileniului. Este de remarcat faptul ca doar in legatura cu acest al doilea iaz de foc ( cel de la sfarsitul mileniului ) se face asocierea cu sintagma “moartea a doua”, adica moartea definitiva, vesnica. Acest lucru concorda cu invatatura biblica potrivit careia pacatosii, desi vor pieri in prezenta slavei revenirii lui Christos prin foc, totusi nu aceasta va fi moartea definitiva. Trebuie sa aiba loc judecata si abia la sfarsitul mileniului, cand cel de-al doilea iaz de foc se va aprinde, moartea va deveni vesnica.
Faptul ca Biblia identifica “iazul de foc” de la sfarsitul mileniului cu “ moartea a doua”
( Apocalipsa 20, 14 ) ne demonstreaza ca nu este vorba de o pedepsire vesnica, de chinuri si torturi vesnice in niste flacari care ard fara sa-i consume pe cei pacatosi, ci de moarte vesnica. Iazul de foc semnifica distrugerea totala si vesnica a celor nelegiuiti, nicidecum torturi si chinuri vesnice.
O concluzie legata de cei patru termeni biblici este aceea ca niciunul din ei nu ne sugereaza ca iadul, in acceptiunea biblica, ar fi un loc al torturii vesnice, ci doar un loc al distrugerii finale, totale si vesnice a pacatului si a pacatosilor.
Desigur, conform celor spuse de Insusi Mantuitorul, unii oameni vor fi pedepsiti “cu mai multe lovituri” decat altii ( vezi Luca 12, 47-48 ), in functie de gravitatea faptelor lor. Mergand pe acelasi rationament, este evident ca cei mai pedepsiti vor fi diavolul si ingerii sai , precum si uneltele lor pamantesti care “vor fi munciti zi si noapte, in vecii vecilor” ( Apocalipsa 20, 10 ). Aceasta pedeapsa data “zi si noapte in vecii vecilor” ( atentie ! e data diavolului, nu oamenilor ) nu trebuie inteleasa ca o tortura vesnica, ci doar ca o pedeapsa mai indelungata, datorita unei vinovatii mai mari. Altfel, ideea ca acest “iaz de foc” este “moartea a doua” nu ar mai avea sens. Moartea a doua este finalul definitiv al vietii, este un punct, nu o virgula ca in cazul primei morti. Dupa chinurile ( mai mici sau mai mari, dar finite ! ) ale “iazului de foc” , va urma totusi moartea ca final vesnic al pacatului si pacatosilor, Dumnezeu curatind Universul de orice urma a tristei istorii a pacatului.

Cand, unde, cat timp si de ce va arde focul iadului ?

Sunt patru intrebari fundamentale pe care le ridica existenta iadului:
1) Cand putem vorbi de focul iadului ?
Credinta populara afirma ca el arde in prezent, chinuind sufletele celor nelegiuiti. Biblia ne invata cu totul altceva: focul iadului va fi aprins doar la sfarsitul veacului, dupa judecata finala a lui Dumnezeu.
Argumente biblice:
– In Parabola neghinei ( Matei 13, 24-30; 36-43 ), Mantuitorul ne invata ca “secerisul este sfarsitul veacului” ( vers. 39 ) si ca doar atunci neghina ( “fiii celui rau” – vers. 38 ) va fi stransa si aruncata in foc.
“Deci cum se smulge neghina si se arde in foc, asa va fi si la sfarsitul veacului. Fiul Omului va trimite pe ingerii Sai si ei vor smulge din Imparatia Lui toate lucrurile care sunt pricina de pacatuire si pe cei ce savarsesc faradelegea si-i vor arunca in cuptorul aprins ; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor.” ( Matei 13, 40-42 )
Domnul Iisus vorbeste la timpul viitor, nu la timpul prezent atunci cand este vorba de aprinderea focului pedepsitor.
– In Parabola navodului ( Matei 13, 47-50 ), Mantuitorul vorbeste despre acelasi “sfarsit al veacului” ( vers. 49 ) cand ingerii “vor desparti pe cei rai din mijlocul celor buni si-i vor arunca in cuptorul aprins ; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 13, 49-50 ).
Este de remarcat faptul ca aruncarea celor nelegiuiti in focul cuptorului aprins ( iad, infern ) este un eveniment ce va avea loc in viitor, la incheierea istoriei pacatului, nicidecum in prezent, asa cum invata teologia populara.
– Apostolul Petru intareste aceeasi idee in epistolele sale:
“ Insemneaza ca Dumnezeu stie sa izbaveasca din incercare pe oamenii cucernici si sa pastreze pe cei nelegiuiti ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii.” ( 2 Petru 2, 9 )
– Cu ocazia vindecarii celor doi demonizati din tinutul Gadarenilor, demonii dovedesc ca ei stiu ca focul iadului va fi aprins abia la sfarsitul timpului:
“ Ce legatura este intre noi si Tine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici sa ne chinuiesti inainte de vreme ?” ( Matei 8, 29 )
Daca Scriptura este atat de clara cu privire la timpul cand va fi aprins focul iadului, de unde atunci credinta populara ca acest foc arde in prezent, inainte de judecata lui Dumnezeu, chinuind sufletele celor nelegiuiti ? Cine are interes sa deformeze imaginea lui Dumnezeu, zugravindu-L ca pe un Dumnezeu crud, nemilos, excesiv de sever, dur si nedrept in dozarea pedepselor ?
Un singur raspuns: diavolul.

2) Unde va fi aprins focul iadului ?
Credinta populara afirma ca el arde in tinuturile subpamantene. Biblia ne invata cu totul altceva:
focul va arde chiar pe pamant, purificandu-l de tot ceea ce ar putea avea legatura cu pacatul.
Argumente biblice:
– In “Cantarea lui Moise” exista un indiciu cu privire la locul in care va arde focul pedepsei finale: “Caci focul maniei Mele s-a aprins si va arde pana in fundul locuintei mortilor . Va nimici pamantul si roadele lui, va arde temeliile muntilor.” ( Deuteronom 32, 22 )
– Apostolul Petru ne arata clar ca “ cerurile si pamantul de acum sunt pazite si pastrate prin acelasi Cuvant pentru focul din ziua de judecata si de pieire a oamenilor nelegiuiti.” ( 2 Petru 3, 7 )
“Ziua Domnului insa va veni ca un hot . In ziua aceea , cerurile vor trece cu troznet , trupurile ceresti se vor topi de mare caldura si pamantul cu tot ce este pe el va arde.” ( 2 Petru 3, 10 )
– Apocalipsa 20, 9 : “Si ei s-au suit pe fata pamantului si au inconjurat tabara sfintilor si cetatea preaiubita. Dar din cer s-a pogorat un foc care i-a mistuit.”

3) Cat timp va arde focul ?
Credinta populara afirma ca acest foc arde vesnic. Desi Biblia nu specifica durata focului, putem deduce din cuprinsul ei ca acest foc nu va fi vesnic, ci finit.
Argumente biblice:
– Biblia vorbeste despre un cer nou si un pamant nou , recreate dupa distrugerea celor existente:
“ Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou, pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era.” ( Apocalipsa 21,1 )
Versetul de mai sus este o dovada ca focul nu va arde vesnic , ci doar pana isi va fi facut lucrarea purificatoare. Daca acest foc ar arde vesnic, cum ar putea recrea Dumnezeu pamantul ? Pamantul cel nou va fi recreat din cenusa celui actual, dupa ce focul il va fi curatit in intregime.
– Dumnezeu este drept in judecatile Sale si in pedepsele pe care le aduce celor nelegiuiti
( vezi Psalmul 51, 4 up.; 37,28; 11,7 ) . Ar fi oare drept ca pentru pacatele savarsite intr-o viata de 70-80 de ani un om sa fie torturat vesnic in flacarile iadului ?
Justitia omeneasca , oricat este de imperfecta, tine seama de principiul proportionalitatii pedepsei in functie de gravitatea faptelor comise. Cu atat mai mult un Dumnezeu drept si iubitor va da o pedeapsa proportionala cu gravitatea faptelor rele. Mantuitorul Insusi ne garanteaza acest lucru:
“ Robul acela care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi batut cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri… “ ( Luca 12, 47-48 )
– Biblia ne invata ca omul este muritor ( vezi Geneza 2, 17; Ezechiel 18, 4.20 ), singurul care are nemurirea fiind Dumnezeu ( vezi 1 Timotei 6, 16 ).
Daca flacarile iadului ar arde vesnic, ar insemna ca nelegiuitii ar fi nemuritori, ceea ce este contrazis de Scriptura. Nemurirea este oferita conditionat de Dumnezeu doar celor gasiti neprihaniti ( vezi 1 Corinteni 15, 51.54; Romani 2, 7 ). “Plata pacatului este moartea” ( Romani 6, 23 ), nu viata vesnica in chinuri !
– Maleahi 4,1: “Caci iata, vine ziua care va arde ca un cuptor ! Toti cei trufasi si toti cei rai vor fi ca miristea ; ziua care vine ii va arde, zice Domnul ostirilor, si nu le va lasa nici radacina, nici ramura.”
Textul vorbeste despre o pedeapsa finite in timp, asemanandu-i pe cei rai cu miristea. Or, din cate stim, miristea nu arde la infinit, ci doar pana ce se consuma, devenind cenusa.
– Apocalipsa 21, 4: “ El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.”
Un foc vesnic presupune durere, tipete, tanguire…Biblia ne asigura ca acestea vor inceta , ceea ce ne face sa intelegem ca focul pedepsei finale nu va arde vesnic.

4) De ce e nevoie de focul de la urma ?
Credinta populara sustine ca focul iadului arde pentru a chinui sufletele celor nelegiuiti. Biblia insa ne invata altceva.
Lucrarea de pedepsire este o lucarare straina de caracterul lui Dumnezeu. El nu o face niciodata cu placere, ci doar din necesitate, dupa ce a epuizat toate mijloacele de indreptare a omului pacatos.
“Doresc Eu moartea pacatosului ? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca ?” ( Ezechiel 18, 23 )
“…Caci El este milostiv si plin de indurare, indelung rabdator si bogat in bunatate. Si-I pare rau de relele pe care le trimite.” ( Ioel 2, 13 up. )
“Caci El nu necajeste cu placere si nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor.” ( Plangerile lui Ieremia 3, 33 )
In calitate de Creator si Suveran al Universului, Dumnezeu raspunde de armonia si stabilitatea acestuia, precum si de fericirea creaturilor Sale. Spiritul Sau de dreptate, dar si dragostea fata de creaturile Sale, cer ca El sa actioneze punand capat raului. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, focul iadului care va fi aprins la sfarsitul timpului, nu va avea drept scop atat chinuirea celor nelegiuiti, cat mai degraba curatirea pamantului de orice urma a pacatului. Focul este singurul mijloc ce va asigura o curatire desavarsita. Toate arsenalele nucleare ascunse in maruntaiele pamantului, toate depozitele de armament, toata industria pacatului impreuna cu cei ce au sustinut-o, vor cunoaste o distrugere totala si vesnica.
Iadul nu este pentru oameni, ci pentru diavol si ingerii lui ( vezi Matei 25, 41 ). Acolo vor ajunge, din nefericire si multi, mult prea multi oameni, pentru simplul motiv ca au ales sa-l urmeze pe diavol, nu pe Dumnezeu. Prin credinta populara, Satana a reusit sa-I atribuie lui Creatorului propriul sau caracter, facandu-i pe oameni sa le fie groaza in fata unui asemenea Dumnezeu.
Biblia insa ne vorbeste despre un Dumnezeu care vrea sa ne salveze, un Dumnezeu care a dat pentru salvarea noastra ceea ce a avut mai scump in Univers: viata unicului Sau Fiu.
“Spune-le: “Pe viata Mea, zice Domnul, Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca . Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea ! Pentru ce vreti sa muriti…?” (Ezechiel 33, 11 )

“Focul cel vesnic”, “focul care nu se stinge”, “pedeapsa vesnica”

Exista in Biblie cateva texte care par contradictorii. Ele par sa indice ca focul iadului va fi vesnic, chinuindu-i pe cei nelegiuiti la infinit. Sa incercam sa le patrundem adevaratul lor sens.
1) Apocalipsa 20,10: “Si diavolul, care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si pucioasa unde este fiara si proorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor.”
Textul pare sa contrazica versetul anterior in care ni se spune ca focul venit din cer “i-a mistuit” pe diavol si pe oamenii nelegiuiti care l-au urmat. Verbul “a mistui” presupune o lucrare finita in timp, pana la consumarea totala a obiectului care arde.
Textul citat este singurul verset biblic in care este folosita expresia “in vecii vecilor” in contextul iadului. Traducerea engleza a Bibliei foloseste expresia “pentru totdeauna”. Cele doua expresii ( “in vecii vecilor” si “pentru totdeauna” ) se refera la o perioada de timp limitata sau nelimitata, in functie de context.
In limba romana “vesnic” inseamna intotdeauna vesnic , fara sfarsit, infinit. In limbile in care a fost scrisa Biblia ( ebraica, greaca ) lucrurile stau diferit. Termenul ebraic “olam” si cel grecesc “aionios”
inseamna “vesnic” dar pot insemna si altceva. Pentru ca este un termen asociat, el isi schimba intelesul in functie de substantivul cu care este asociat.
Un exemplu simplu care ne poate ajuta: cu totii folosim adjectivul “mic” . Putem spune despre un pantof ca e mic, despre o pauza ca e mica, despre un salariu ca e mic etc. In functie de substantive, adjectivul “mic” inseamna mereu altceva.
In acelasi mod, termenul “vesnic” , fiind un termen asociat, poate insemna mai multe lucruri: “pe tot timpul vietii lui” ( Exodul 21, 6; 1 Samuel 1,22 ; Leviticul 25, 46 ), “definitiv” sau “pentru totdeauna” ( Obadia 10 ) sau chiar ”niciodata” ( Psalmul 55, 22 ). Doar in cazul in care termenul “vesnic” se refera la Dumnezeu, el inseamna “infinit”, “fara sfarsit”.
In VT, expresia “pentru totdeauna” este folosita de 56 de ori in legatura cu lucruri si fapte deja sfarsite. Cand expresia e legata de om, “pentru totdeauna” sau ‘in vecii vecilor” inseamna durata vietii omului sau cat traieste omul. Cateva exemple:
– Psalmul 48, 14: “Iata, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru in veci de veci ( pentru totdeauna ); El va fi calauza noastra pana la moarte.”
In acest context, expresia “in veci de veci” sau “pentru totdeauna” inseamna “pana la moarte”.
– 1 Samuel 1, 22.28: “Dar Ana nu s-a suit si a zis barbatului ei: “Cand voi intarca copilul, il voi duce ca sa fie pus inaintea Domnului si sa ramana acolo pentru totdeauna. De aceea vreau sa-l dau Domnului; toata viata lui sa fie dat Domnului.”
Si in acest context expresiile “in veci de veci” si “pentru totdeauna” se refera la intreaga durata a vietii, pana la moarte. In contextul focului iadului, expresia “in veci de veci” sau “pentru totdeauna” semnifica faptul ca focul va arde nu la nesfarsit, ci pana la nimicirea celor nelegiuiti, pana la moartea lor.

2) Iuda 7 : “Tot asa , Sodoma si Gomora si cetatile dimprejurul lor, care se daduseara si ele la curvie si au poftit dupa trupul altuia, ne stau inainte ca o pilda , suferind pedeapsa unui foc vesnic.”
Este evident ca focul care a distrus cetatile din Valea Iordanului nu mai arde. Petru afirma ca Dumnezeu “ a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire.” ( 2 Petru 2, 6 ), ceea ce ne demonstreaza ca “focul cel vesnic” care le-a distrus s-a stins dupa ce si-a indeplinit lucrarea. In aceste cazuri avem de-a face cu efectele focului, nu cu durata lui. Efectele focului sunt vesnice, nu durata focului e vesnica.
Aceeasi semnificatie a “focului vesnic” prin efectele lui, nu prin durata lui, o gasim si in Matei 25, 41: “Apoi le va zice celor de la stanga Lui: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic , care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui.”
Cand intalnim in Biblie expresii ca “focul care nu se stinge” sau “focul cel vesnic” , avem doua optiuni de interpretare: 1) Este un foc ce va arde vesnic, fara sa se stinga sau 2) Este un foc pe care niciun om nu-l poate stinge pana ce nu-si va fi implinit lucrarea. Care este optiunea biblica ? A doua optiune este cea biblica, dupa cum rezulta din cele cateva exemple care urmeaza:
– Isaia 34, 8-10: Pasajul profetizeaza ca Edomul ( unul dintre vecinii evereilor ) va fi nimicit de un foc ce nu se stinge zi si noapte. Nimeni nu poate sustine, fara a cadea in ridicol, ca Edomul arde si astazi. Focul s-a stins demult, insa efectele lui sunt definitive si vesnice. Cand a sosit timpul judecatii lui Dumnezeu asupra lui, nimeni nu a mai putut stinge acest foc al pedepsei divine.
– Ieremia 17, 27: Pasajul vorbeste despre un foc ce nu se stinge, aprins la portile Ierusalimului, ca urmare a pedepsei divine. Faptul s-a implinit la distrugerea Ierusalimului de catre babilonieni ( 2 Cronici 36, 19 ) . Cu toate ca “focul nu se stinge”, Ierusalimul nu arde si astazi. Efectele lui sunt vesnice, nu durata. Iar cand a sosit timpul judecatii lui Dumnezeu, nimeni nu a putut stinge acest foc al pedepsei.
– Ezechiel 20, 47-48: E vorba de acelasi foc pe care nimeni nu-l poate stinge, cand a sosit timpul ca el sa aduca pedeapsa.
3) Matei 25, 46: “Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica , iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica.”
Sa notam ca Mantuitorul verbeste despre “pedeapsa vesnica”, nu despre “pedepsire vesnica” ! Din nou avem de-a face cu efectele vesnice, nu cu durata vesnica a pedepsei, fie ea si prin focul iadului final.
Concluzii:
Chinurile “vesnice” in focul iadului sunt o inventie iesita din laboratoarele diavolului, avand rolul de a-i ingrozi pe oameni in fata unui Dumnezeu crud si nemilos. Diavolul a dorit ( si a reusit in mare
parte ) sa puna in dreptul Creatorului propriul sau caracter lipsit de orice urma de mila si bunatate.
Din aceasta perspectiva, invatatura despre un iad in care nelegiuitii vor fi chinuiti vesnic reprezinta o calomnie si o defaimare a sfantului Nume al lui Dumnezeu. Daca ar fi adevarata invatatura despre chinurile vesnice, aceasta ar insemna ca pacatul ar dainui vesnic prin nelegiuitii chinuiti in iad, iar Dumnezeui ar fi incapabil sa puna capat definitiv istoriei lui. Biblia spune ca “plata pacatului este moartea” ( distrugerea, nimicirea, pierzarea – Romani 6, 23 ), nicidecum viata vesnica, fie ea petrecuta in flacarile iadului !
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) Will Durant, “Civilizatii istorisite “ , vol. 13, pag. 326