Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

RAIUL

Scris la: 16 septembrie 2013

RAIUL

„In al noualea cer”

Cine nu a auzit , cel putin odata in viata, expresia :”Sunt in al noulea cer”? Poate ca noi insine am folosit-o adesea pentru a exprima o stare de beatitudine, de bucurie si implinire. Atat de familiara ni se pare aceasta expresie din limbajul cotidian incat nici nu ne mai intrebam care este originea ei si daca este corecta sau nu.
„Inventatorul” ideii este unul din cei mai renumiti poeti ai Evului Mediu: Dante Alighieri ( 1265-1321 ). In poemul sau alegoric de mari dimensiuni, Divina Comedie, el isi imagineaza o calatorie succesiva prin iad, purgatoriu si paradis. Condus pana la portile raiului de catre poetul roman Vergiliu, rolul de ghid pe meleagurile paradisului ii revine marii si eternei iubiri a poetului, Beatrice.
Influentat de sistemul astronomic al lui Ptolemeu, Dante isi imagineaza cerul ca fiind alcatuit din noua sfere concentrice de cristal care se rotesc in jurul pamantului. Dupa parerea poetului, acestea ar reprezenta acele numeroase locasuri din „casa Tatalui” de care ne vorbeste Mantuitorul ( Ioan 14, 1-3 ). In fiecare sfera se gaseste cate o planeta impreuna cu nenumarate stele fixate ca pietrele intr-o diadema. In functie de meritele obtinute in viata, cei mantuiti ocupa sfere aflate la inaltimi diferite deasupra pamantului. Fericirea lor e mai mult sau mai putin deplina, aflandu-se mai aproape sau mai departe de tronul lui Dumnezeu aflat in centrul acestor sfere.
Dupa conceptia lui Dante, prima sfera este cea a Lunii, ea gazduindu-i pe cei ce au fost constransi sa-si paraseasca convingerile lor religioase ( !? ). Al doilea cer, dominat de Mercur, ii gazduieste pe cei ce au avut activitati nobile pe pamant, insa au dat pe fata un interes mai mare onorurilor lumesti decat slujirii lui Dumnezeu ( !? ). Al treilea cer e dominat de Venus, iar al patrulea de Soare. Aici sunt intalniti filozofii crestini ca Toma d’Aquino, Bonaventura si Albert cel Mare.
In al cincilea cer, dominat de planeta Marte, isi gasesc odihna sufletele razboinicilor care au cazut in lupta pentru credinta adevarata: Iosua, Iuda Macabeul, Carol cel Mare, etc. Al saselea cer, al lui Jupiter, ii gazduieste pe cei care au impartit dreptatea pe pamant in mod echitabil. Dante „ii vede” aici pe David, Ezechiel, Constantin s.a.
Suind „scara palatului etern” , Dante ajunge in al saptelea cer, cel al lui Saturn. Acesta e cerul calugarilor…In al optulea cer, Dante se intalneste cu Christos, Maria si apostolii, dupa care, in cel de-al noulea si ultimul cer, Dante nu mai vede stele, ci doar lumina. Aici, inconjurat de heruvimi, serafimi si nenumarati ingeri si arhangheli, Dumnezeu guverneaza lumea in calitate de Izvor spiritual al tuturor lucrurilor. ( 1 )
Bogata imaginatie a lui Dante Alighieri este de admirat. Insa cand dorim sa cunostem adevarul intr-un domeniu sau altul, nu trebuie sa ne bazam pe imaginatia nimanui. Traim o singura data viata si nu ne putem permite sa dam gres in aflarea adevarului, mai ales intr-un domeniu atat de important ca cel al mantuirii propriului suflet.
Cand veti mai auzi vreodata expresia :”Sunt in al noulea cer” , amintiti-va ca la originea ei nu se afla adevarul, ci pura si bogata imaginatie a unui poet indragostit.
Biblia ne invata cu totul altceva despre „sferele ceresti”. In conceptia biblica exista doar trei ceruri: 1) Primul cer este cel atmosferic ( Geneza 1, 6-8; Psalmul 104, 12 )
2) Al doilea cer este spatiul sideral, cosmosul ( Psalmul 8, 3 )
3) Al treilea si ultimul cer este locul in care se gaseste tronul lui Dumnezeu si ingerii Sai, locul de unde El guverneaza intregul Univers ( 2 Corinteni 12, 2 ).
Diferenta intre ceea ce afirma Biblia si ceea ce a inventat imaginatia bogata a unui poet este notabila. Este exact diferenta dintre adevar si minciuna…Din nefericire, prin Divina Comedie Dante a influentat enorm de mult gandirea popoarelor europene ( si nu numai !) pentru secole de-a randul…

„In loc luminat, in loc cu verdeata”

Credinta populara in nemurirea sufletului atrage dupa sine unele intrebari inerente. Una din acestea este urmatoarea: Daca sufletul continua sa existe dupa momentul decesului, ce se intampla cu el ? Unde se duce ?
Cele mai multe religii au rezolvat problema, trimitand sufletele oamenilor cumsecade in rai, iar pe cele ale oamenilor rai in iadul cel vesnic. Crestinismul occidental a mai inventat o locatie pentru sufletele celor decedati: purgatoriul. Este o destinatie provizorie, un fel de „spalatorie de pacate”, menit sa linisteasca temerile celor ce nu au dus o viata tocmai onorabila.
Ideea de rai, ca salas al sufletelor bune, este intalnita in multe religii. La vechii egipteni, raiul era conceput ca o frumoasa vale a Ninlului in care recoltele sunt mereu bogate, iar cei ajunsi acolo au dreptul sa-i puna pe altii sa lucreze pentru ei. Geto-dacii credeau si ei in existenta raiului, insa nu se stie daca acesta era in cer, cum sustine istoricul Vasile Parvan, sau pe pamant.
Raiul hindus consta in Nirvana – acea stingere in divinitate, in timp ce in literatura iudaica si in traditia curenta a poporului iudeu, raiul e identificat cu conceptul de „san al lui Avraam”, locul fericit in care merg sfintii dupa moarte.
Si islamicii au raiul lor. Se crede ca atunci cand moare un mahomedan, el il zareste pe Azrial, ingerul mortii. Acesta ii trage sufletul din trup pe gura, fara greutate si fara durere, dat fiind faptul ca sufletul omului bun este pregatit pentru acest moment. Azrial va incredinta sufletul altor doi ingeri albi care il conduc in primul cer, cea mai de jos regiune a cerului. Odata ajuns in rai, sufletul trebuie sa parcurga toate cele sapte ceruri, ajungand in final alaturi de Allah. Iata ce scrie Coranul in legatura cu raiul care ii asteapta pe drept-credinciosi:
„Insa servii lui Dumnezeu cei curati, aceia vor primi o ingrijire hotarata:roduri; si vor fi cinstiti in gradinile placerii, pe tronuri fata in fata. Va umbla in cerc la ei un pahar dintr-un izvor alb, dulce pentru cei ce beau; nu va fi in el ameteala si ei nu se vor imbata de el. Si la ei vor fi fete curate, oachese, ca si un ou ascuns…” ( 2 )
In crestinism, raiul este perceput ca fiind un loc plin de lumina, langa pomul vietii, in Ierusalimul ceresc, acolo unde se afla tronul lui Dumnezeu. Ectenia pentru cei morti cuprinde si urmatoarea rugaciune:
„Insuti Doamne, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea.” ( 3 )
Indiferent cum este conceput raiul de catre o religie sau alta, un lucru pare sa fie comun tuturor imaginilor pe care omul si le-a facut cu privire la el: raiul pare sa fie un loc cat se poate de material. Recolte bogate ( la vechii egipteni ), tronuri, gradini ale placerii, tinere „oachese” ( la islamici ), „loc cu verdeata”, pomul vietii, cetatea Noului Ierusalim ( la crestini ), toate acestea dovedesc faptul ca raiul este inteles ca fiind un loc cat se poate de material.
Si atunci apare o intrebare justificata: Cum poate un suflet descarnat sa se bucure de niste lucruri materiale ? Cum poate el manca din pomul vietii daca nu are gura ? Cum poate sedea un suflet pe niste tronuri materiale, sorbind din „izvorul cel alb” si desfatandu-se cu tinerele „oachese” , daca lipseste trupul cu cele cinci simturi ale lui ?
Si daca totusi, sufletele ajunse in rai ar putea sa se desfateze de toate placerile pregatite acolo fara prezenta trupului, de ce a mai fost nevoie de trup ? Ce rost au urechile, daca sufletul poate auzi si fara
ele ? Ce rost are creierul, daca sufletul poate gandi si fara el ? Ce rost are gura, daca sufletul poate sa se hraneasca si fara ea ?
Asocierea intre ideea de suflet si cea de rai material este improprie si denota lipsa de logica a credintei populare care sustine ca , dupa moarte, sufletele oamenilor buni se duc in rai, „ in loc luminat, in loc cu verdeata.” In aceasta privinta, Biblia ne invata cu totul altceva…

Raiul biblic

Invatatura populara potrivit careia sufletele celor decedati , dupa o sumara judecata divina, ajung in rai sau iad nu are niciun suport biblic.
Crestinismul traditional considera cerul ca fiind recompensa celor mantuiti. Insa Biblia nu promite niciodata cerul ca recompensa . Daca va fi o mostenire a celor mantuiti, aceasta va fi pamantul cel nou, recreat dupa incheierea istoriei pacatului:
“Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul.” ( Matei 5, 5 )
De ce ar crea Dumnezeu un nou pamant, daca cei mantuiti ar mosteni cerul ? Pentru cine l-ar crea ? Cui i-ar folosi ? Sa ne gandim si la un alt aspect, de natura sentimentala: Exista in fiecare fiinta umana un “instinct al intoarcerii acasa”. Locurile natale nu pot fi uitate si, oriunde s-ar duce omul sa-si continue existenta, inima ii va fi legata de locul nasterii pentru totdeauna.
Pamantul, asa cum este el, cu amintirile legate de trista istorie a pacatului, este totusi caminul nostru. Oricat de frumos ar fi cerul , cu sutele de milioane de galaxii ce ascund frumuseti uimitoare si pe care nici nu ni le putem imagina, tot pamantul ramane caminul nostru si un dor inexplicabil ne va conduce gandurile mereu spre el.
Faptul ca cei mantuiti “vor imparati cu Christos o mie de ani” in cer, dupa prima inviere
( Apocalipsa 20, 4 up. ), nu schimba cu nimic situatia. Biblia ne asigura ca dupa mileniu, dupa curatirea pamantului de orice urma a pacatului si dupa ce Dumnezeu va crea un nou pamant din cenusa celui vechi, cetatea Noului Ierusalim se va cobora din cer si pamantul recreat va deveni pentru vesnicie locul sederii celor mantuiti ( vezi Apocalipsa 21, 1-4 ).
Asadar, in conceptia biblica, raiul nu este un loc ceresc in care sufletele celor drepti sunt conduse acum , ci el va fi noul pamant in care dreptii, dupa inviere, vor primi mostenirea vesnica.
Biblia raporteaza trei invieri facute de Domnul Christos in timpul lucrarii Sale pamantesti
( fiica lui Iair, fiul vaduvei din Nain si Lazar ). De remarcat este tacerea deplina a celor inviati cu privire la locul de unde ( eventual !) au fost chemate inapoi sufletele lor pentru a invia. Daca sufletele lor s-ar fi dus intr-un rai ceresc, “in loc luminat, in loc cu verdeata”, nu ar fi fost ciudat si nedrept ca Iisus sa-i aduca din fericirea vesnica inapoi pe pamant pentru a suferi din nou si a gusta inca odata amaraciunea mortii ? Sau, daca sufletele lor ar fi ajuns in iad, nu ar fi fost la fel de nedrept ca pedeapsa lor sa fie intrerupta ?
Fiul vaduvei din Nain, fiica lui Iair si Lazar nu au nimic de spus dupa inviere. Ei nu amintesc nimic nici de iad, nici de rai… De ce ? Pentru simplul motiv ca acestea nu exista astazi in sensul in care se crede in crestinismul traditional.
Cuvantul “rai” este tradus din ebraicul “parades” ( “padure”, “livada” ) si din grecescul “paradeisos “, insemnand “ ocol”, “parc” sau “rezervatie”, in care se aflau pomi si animale pentru vanat.( 4 ). In NT cuvantul “paradeisos” ( rai, paradis ) apare de trei ori:
1) 2 Corinteni 12, 2-4 . In acest pasaj, Pavel relateaza o viziune personala in timpul careia a fost rapit in “al treilea cer”. Este evident ca el vorbeste aici despre cer, insa nu aminteste nimic care ne-ar putea duce la concluzia ca sufletele celor drepti s-ar duce intr-un loc ceresc imediat dupa moarte. De ce tace Pavel ? Pentru acelasi motiv: el nu are ce sa spuna despre acest subiect, dincolo de ceea ce afirma Scriptura.
2) Apocalipsa 2, 7: “Celui ce va birui ii voi da sa manance din pomul vietii care este in raiul lui Dumnezeu”.
Pomul vietii se afla acum in cer,. insa Apocalipsa ne invata ca, dupa mileniu, cetatea Noului Ierusalim va cobora din cer pe pamant, impreuna cu tronul lui Dumnezeu si cu pomul vietii ( vezi Apocalipsa 21, 1-4. 10; 22, 1-5 )
Asadar, “raiul lui Dumnezeu”, desi acum e in cer, va cobora pe pamantul cel nou, devenind locuinta vesnica a celor mantuiti.
3) Luca 23, 42-43: Textul cere o abordare speciala , intr-un cadru mai larg, in sectiunea urmatoare.
“Vei fi cu Mine in rai”

“Si a zis lui Iisus: “ Doamne, adu-ti aminte de mine cand vei veni in Imparatia Ta!” Iisus i-a raspuns: “Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai.” ( Luca 23, 42-43 – traducerea Dumitru Cornilescu )
Luat separat de restul Scripturii si ignorand voit anumite detalii legate de traducere si de limba in care a fost scris NT , acest verset este adus ca argument in favoarea ideii de nemurire a sufletului. Daca Insusi Mantuitorul i-a promis talharului ca in aceeasi zi ( dupa moartea lor ) vor fi impreuna in rai, de ce alt argument mai puternic avem nevoie ?
Intr-adevar, la o citire superficiala a pasajului, aceasta ar fi conluzia corecta. Lucrurile s-ar complica insa foarte mult , textul intrand in contradictie cu alte pasaje si adevaruri biblice. Daca ar fi adevarat ca talharul ( sufletul lui ) s-a suit cu Iisus la cer in acea zi de vineri, ramane inexplicabila afirmatia Mantuitorului facuta Mariei Magdalena cu trei zile mai tarziu, in duminica invierii: “Nu Ma tinea”, i-a zis Iisus, “caci inca nu M-am suit la Tatal Meu…” ( Ioan 20, 17 ).
Asadar, Iisus ii promite vineri talharului:”Astazi vei fi cu Mine in rai”, iar duminica ii spune Mariei:”Inca nu M-am suit la Tatal Meu”. Se contrazice Mantuitorul pe Sine ? Sau e vorba de o gresita intelegere a celor promise talharului ? Pentru a lamuri difilcultatea , avem nevoie de cateva observatii utile:
1) Talharul Il roaga pe Iisus: “Adu-ti aminte de mine…” Chiar expresia folosita de talhar ne ajuta sa intelegem ca e vorba de un timp indepartat in viitor, nicidecum de clipele imediat urmatoare. Acest lucru reiese din urmatoarea afirmatie facuta de el: “cand vei veni in Imparatia Ta.” Reiese clar ca talharul nu se astepta ca in minutele urmatoare Iisus sa-Si intemeize Imparatia slavei, caci el privea in viitor la acest eveniment glorios.
2) Textul grec in care a fost scris NT era fara semne de punctuatie. Acestea au fost introduse mult mai tarziu de traducatorii Bibliei, influentand intelesul pasajului. Textul grec, lipsit de semne de punctuatie, suna astfel:
“Amen soi lego semeron met emu ese en to paradeiso”, adica:
“ Adevarat iti spun astazi cu Mine vei fi in paradis “
Mai mult decat atat, se observa ca lipseste prepozitia “ca” adaugata de D. Cornilescu potrivit intelegerii pe care o avea la data traducerii Bibliei. Introducerea acestei prepozitii modifica radical intelesul textului.
De asemenea, la data scrierii Evangheliilor, nu se foloseau spatiile intre cuvinte, iar literele folosite erau numai majuscule, astfel incat textul arata astfel:
“ADEVARATITISPUNASTAZICUMINEVEIFIINPARADIS”
Acum sa ne imaginam momentul introducerii semnelor de punctuatie in acest text, respectiv a virgulei. Aceasta putea fi pusa in doua locuri:
a) “Adevarat iti spun, astazi cu Mine vei fi in paradis.” sau
b) “Adevarat iti spun astazi, cu Mine vei fi in paradis.”
Este o diferenta de sens data doar de locul in care e plasata virgula ? Desigur ! Diferenta e evidenta.
O ilustrare a valorii unei simple virgule plasate in locuri diferite este redata in cartea “Galileanul”:
“Era in 1884. Pe masa de lucru a imparatului ( tarul Alexandru III ) statea cererea de gratiere a unei femei poloneze, pentru sotul ei, invatator, condamnat pentru ca tinea cu tot dinadinsul sa predea limba lor materna copiilor. Pe cererea femeii, Alexandru scrisese cuvintele: “Gratiere, cu niciun chip, deportare in Siberia.” In lipsa sotului, imparateasa Maria ( fosta Dagmar a Danemarcei ) a citit
cererea . Inima ei s-a induiosat. Si, contand pe respectul pe care Alexandru i-l purta, Maria a sters cu un varf de cutit virgula din locul ei, apoi a luat pana si a asezat virgula mai la inceput. Acum hotararea suna altfel: “Gratiere, cu nici un chip deportare in Siberia !” ( 5 )
Iata cat de mult poate o simpla virgula sa influenteze intelesul unei propozitii , doar prin locul unde este plasata. Oare nu trebuie sa tinem cont de acest lucru cu atat mai mult cand avem in fata un text biblic din care trebuie sa intelegem un adevar atat de important pentru noi ?
3) Adverbul grec “semeron” ( “astazi” ) se afla plasat intre doua propozitii: 1) “Adevarat iti spun” si 2) “Cu Mine vei fi in paradis”. Constructia greaca a propozitiei in discutie nu ne permite sa determinam daca adverbul “astazi” sta pe langa “spun” sau pe langa “vei fi”. Si una si celalta sunt posibile. De unde putem sti carui verb trebuie sa-l asociem pe “astazi” ?
“Intrebarea este: “Intentiona Iisus sa spuna literal: “Cu adevarat iti spun astazi” sau “astazi vei fi cu Mine in paradis” ? Singurul mod de a cunoaste sensul pe care il intentiona Christos este de a descoperi raspunsurile biblice la cateva intrebari: 1) Ce este paradisul ? 2) A mers Iisus in paradis in ziua crucificarii Sale ? Ce invatatura a dat Iisus cu privire la timpul cand oamenii vor primi rasplatirea lor in paradis ? “ ( 6 )
Biblia ne raspunde cat se poate de clar la aceste intrebari. In ziua crucificarii, Iisus nu S-a suit la cer ( vezi Ioan 20, 17 ) , iar paradisul va deveni mostenirea celor mantuiti doar la sfarsit, dupa incheierea istoriei pacatului si revenirea in slava a Mantuitorului:
“Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.”
( Apocalipsa 22, 12 )
“Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui: “Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii.” ( Matei 25, 34 )
In lumina Bibliei, sensul cuvintelor Mantuitorului rostite fata de talharul pocait era:
“Adevarat iti spun astazi, vei fi cu Mine in paradis.”
De fapt, marea problema cu care era confruntat talharul in clipele lui de agonie pe cruce nu era cand va ajunge in paradis, ci daca va ajunge acolo. Iisus il asigura ca, desi era complet lipsit de merite, el poate fi mantuit prin meritele jertfei de pe Calvar. Prezenta lui Iisus acolo, pe cruce, era garantia mantuirii tuturor pacatosilor care isi vor pune nadejdea in marea Jertfa a Fiului lui Dumnezeu.

Lori Balogh

Referinte:
( 1 ) Will Durant, „Civilizatii istorisite”, vol. 13, pag. 331-337
( 2 ) Coranul, XXXVII, 39-47
( 3 ) http://www.dervent.ro/resurse/liturghia/index-D-26.html
( 4 ) CBAZS
( 5 ) Lucian Cristescu, “Galileanul”, pag. 369
( 6 ) CBAZS