Iertare deplină
Vânzarea de relive, slujbe bisericeşti şi indulgenţe a devenit o mare afacere în cadrul bisericii din Evul Mediu. Papa Bonifaciu al VIII-lea a anunţat un jubileu aniversar pentru anul 1300 şi a oferit indulgenţe numeroase celor care erau gata să facă un pelerinaj la catedrala Sfântu Petru. Un număr impresionant de vreo 2 milioane de persoane au venit în acel an şi au depus atâta bogăţie înaintea presupusului mormânt al Sfântului Petru, încât doi preoţi au fost ocupaţi zi şi noapte să strângă banii cu grebla. O mare parte din bani au fost folosiţi de papă pentru a-şi îmbogăţi rudele, familia Gaetan, care şi-au cumpărat numeroase castele şi proprietăţi splendide în Latium.
O altă istorie reală şi captivantă este cea de pe vremea marelui reformator Martin Luther. Datorită lucrărilor de construcţie de la catedrala Sfântu Petru, papa a înteprins o campanie de strângere a banilor prin acordarea de indulgenţe. J. Tezel, cunoscut a fi un om cu o purtare urâtă dar cu aptitudinea unui şarlatan de a strânge bani, a fost ales să vândă indulgenţe în Germania. Când vânzătorul de indulgenţe s-a apropiat de oraş, toţi preoţii şi călugării, consiliul local şi şcolarii lor, împreună cu toţi bărbaţii şi femeile din acel oraş i-au ieşit în întâmpinare cu steaguri, lumânări şi cu cântări formând o mare procesiune. Apoi, în sunetul clopotelor şi al orgilor ei l-au însoţit la biserica principală, unde a fost instalată o cruce şi a fost expus drapelul papei. Pe scurt, credeai că-L primeau pe Dumnezeu Însuşi. În faţa crucii a fost aşezat un cufăr mare de fier în care trebuiau să fie puşi banii pentru indulgenţele oferite întru iertarea păcatelor multe. Bine, depindea de cât ofereai. Se spune că Tezel ducea cu el o pictură cu diavolul care chinuia sufletele în purgatoriu şi repeta în mod frecvent cuvintele scrise pe lada cu bani: ,,De îndată ce banii sună în ladă, sufletul tulburat sare în Purgatoriu”. Cei bogaţi au făcut donaţii mari, în timp ce ţăranii loviţi de sărăcie au sacrificat ceea ce puteau să-i ajute pe cei iubiţi aflaţi în Purgatoriu să obţină iertare pentru propriile păcate. Ce prăpastie imensă s-a creat între conceptul pur uman despre iertarea lui Dumnezeu şi adevărata iertare oferită în dar prin Iisus Hristos. Haideţi să vizualizăm şi să aprofundăm cuvintele “magice” ale Psalmului 32, versetele 1 şi 2:
,, Ferice de cel cu fărădelegea iertată,(a) si de cel cu păcatul acoperit(b)! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie(c)!”
Se ştie că acest psalm a fost un Psalm favorit al lui Augustin în momentul morţii. Marele teolog îşi scrisese psalmul pe un perete ca să se poată bucura de făgăduinţele lui atunci când ghearele morţii erau din ce în ce mai reci asupra lui. Cele tei cuvinte subliniate sunt sinonime fără excepţie. Această întreită formulă a păcatului – triplă expresie există în 14 locuri în Sfânta Scriptură (Ex. 34:7; Num. 14:18; Is. 59:12). În acest psalm întâlnim atât o triplă formulă a păcatului cât şi o întreită fericire. Există aici o progresie a păcatului şi a firii pământeşti care se înfiripă treptat în viaţa spirituală a omului. Vom încerca la sfârşit să reconstituim împreună primele versete ale acestui Psalm. Psalmul 32 alături de Psalmul 51 reprezintă momentele de glorie ale „întoarcerii” a acelui David care altădată ,,suia dealul măslinilor plângând şi cu capul acoperit şi mergea cu picioarele goale” (2 Sam. 15:30).
1. ,, Ferice de cel cu fărădelegea iertată,(a)” – ,,Ferice de cel cu răzvrătirea iertată”
Cuvântul tradus în limba română prin ,,fărădelege” însemnă în limba ebraică : ,,rebeliune”, ,,răzvrătire”, ,,încăpăţânare”, ,,disensiune”, ,,împotrivire”. Acelaşi cuvânt este folosit în: Ier. 3: 22, Ps. 78:8, 2 Regi 17:14, Is. 59:20. În Ieremia 3:22 citim: ,,Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi şi vă voi ierta abaterile”. Deşi Dumnezeu îi numeşte pe evrei răzvrătiţi, totuşi îi apelează cu atât de gingaşul ,,copii”. Câtă dragoste în cuvintele unui Tată cu lacrimi în ochi care îi cheamă pe copii răzvrătiţi la pietrele de hotar şi la cărările dintâi ale legământului veşnic. Una dintre primele seminţe ale păcatului din cer a fost răzvrătirea. Lucifer – ,,purtător de lumină” prin păcat a devenit Satana – ,,duşman”, ,,răzvrătit”. Lumea contemporană este o lume prin definiţie a răzvrătirii faţă de aproape orice. Tineri care îşi ignoră părinţii sau care îşi batjocoresc profesorii reprezintă generaţia „pro” care formează un tablou aproape identic cu imaginea antică a Sodomei şi Gomorei: ,, Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii” (Mt. 24:10). Înainte de orice păcat se află rebeliunea faţă de o autoritate, faţă de Dumnezeu. Împăratul David realizează faptul că starea de păcat în care a ajuns se datorează primordial răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu: ,,Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta” (Ps. 51:4). Ştim cu toţii cât de dificil este să convieţuieşti alături de o persoană răzvrătită, criticantă şi negativistă. Cât de frumos ar fi dacă în loc să criticăm am aprecia părţile pozitive ale cuiva sau ne-am ruga pentru schimbare. Doamne, ajută-ne! Spiritul cel mai mulţumitor îl regăsim la Calvar unde Domnul Isus în agonia cea mai mare S-a rugat Tatălui pentru cei răzvrătiţi: ,,Iartă-i căci nu ştiu ce fac” (Lc. 23:34).
2. ,,Ferice de cel cu păcatul acoperit(b)!” – ,,Ferice de cel cu ţinta ratată, eşuată (rodul păcatului şi al răzvrătirii) acoperită”.
Pasul imediat ulterior rebeliunii este un drum lung al roadelor păcatului materializat în diferite forme. Iar în loc ca pustia din jurul nostru să se transforme într-o vale plină de trandafirii şi izvoarele mântuirii sa tasneasca, ea devine prin excelenţă Valea Plângerii păcatului. În epistola către Evrei Ţinta Supremă spre care suntem chemaţi să alergăm este Mântuitorul Iisus Hristos: ,,Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…..” (Evrei 12:2). De fiecare dată când nu privim la El, paşii ne alunecă şi ratăm ţinta mântuirii. În cartea Judecătorilor beniamiţii sunt aleşi pentru dexteritatea şi precizia cu care îşi atingeau ţintele, nimerind chiar şi un fir de păr deşi nu se slujeau de mâna dreaptă (Jud. 20, 16). În momentul în care David şi-a aţintit privirea asupra unor obiective pur pământeşti (se plimba pe balcon şi a insistat să privească pe Bat-Şeba care se scălda) a început progresia căderii lui. Din experienţa lui avea să scrie sub forma unui juruinţe în Psalmul 101:3 – ,,Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei…”. Cred că cel mai important simţ uman este văzul. Boala pe care a vindecat-o Iisus cel mai adesea pe malurile şi pe drumurile prăfuite ale Galileii a fost orbirea. Îndemnul apocaliptic de a ne unge ochii cu alifia Cerului este valabil astăzi mai mult ca oricând. Să nu ,,vindem” alifia Cerului, pe Iisus altora (laodiceeni erau renumiţi pentru celebra alifie colirium, dar pe care o comercializau fără să o folosească pentru bolile lor) iar noi să suferim de o miopie spirituală gravă. Iisus Mântuitorul să ne fie înaintea, înapoia, la stânga şi la dreapta noastră. Dacă flagelul păcatului este lăsat să pătrundă în viaţa noastră, acesta va prinde rădăcini periculoase.
3. ,,Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie(c)!” – ,,Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul mârşăvia (răutate interioară)…”.
Păcatul dacă nu este tratat la timp devine un virus patogenic care va fi foarte greu de eliminat. Ce binecuvântaţi suntem că Domnul luptă pentru noi. Observaţi-l pe Împăratul David după primii paşi ai păcatului sub egida căror impulsuri acţionează. El devine un mârşav. Complotează cu comandanţii oastei, aranjează totul ca la carte, pentru ca Urie Hetitul să fie ucis. După momentul convertirii David se roagă stăruitor pentru prezenţa binefăcătoare a Spiritului Sfânt: ,,Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Ps. 51:10-12).
David este prin excelenţă ,,omul după inima lui Dumnezeu”. După ce se încheie domnia lui, Ierusalimul este ,,cetatea lui David”, istoria celorlalţi împăraţi nu poate căpăta contur fără amintirea marelui împărat David ,,n-a mai fost nici un împărat ca David”, Însuşi Mesia fiind ,,fiul lui David” (Lc. 18:38). Judecând omeneşte suntem uimiţi dacă ar fi să ţinem cont de viaţa lui David din anumite momente. Să nu uităm niciodată că Dumnezeu nu judecă precum judecăm noi. Şi, cel mai important pentru El nu este trecutul ci prezentul mântuirii. David a plâns mult şi s-a căit de tot răul săvârşit, devenind un ,,om după inima lui Dumnezeu”. Fie ca viaţa noastră să fie călăuzită de un spirit mulţumitor, fie în bogăţie sau sărăcie, boală sau sănătate, de o inimă sinceră şi deschisă şi de o alergare continuă spre Ţinta Desăvârşirii noastre: ,,Ferice de cel cu răzvrătirea iertată şi de cel cu ţinta ratată, eşuată (rodul păcatului şi al răzvrătirii) acoperită. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul mârşăvia (răutate interioară) şi în duhul căruia nu este viclenie”.
Niţulescu Daniel
