Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Adevaratul Test

Scris la: 15 aprilie 2009
 
Adevaratul test 


imi mai aduc inca aminte cum povestea tata despre domnul Blaine si fabrica de ceasuri a acestuia:

,,Pe atunci mergeam la lucru indata ce ieseam de la scoala de gramatica, imi spunea tata. Majoritatea copiilor de varsta mea munceau in fabrica de ceasuri din apropierea casei noastre. Lucrau la sectia de asamblare a pieselor, munca la fel de plictisitoare ca si spalatul vaselor. Dar eram platiti cu un dolar pe zi, o suma bunicica in anul 1900. in fi ecare dimineata se deschidea usa fabricii, iar noi ne asezam la rand in sir indian. in spatele biroului statea un functionar in varsta, cu gulerul ridicat. Treceam prin fata biroului sau, iar el intreba:
– Esti protestant sau catolic?
Daca raspundeai ca esti catolic, ti se zicea:
– Azi nu sunt locuri libere.
Daca raspundeai ca esti protestant, primeai un biletel si ti se spunea sa te prezinti la lucru la o anumita sectie. Ca majoritatea catolicilor care stateau la coada, scrasneam din dinti si raspundeam:
– Protestant.
Aveam asa mare nevoie de bani!”

Brutalitatea acestei povestiri a starnit, in mintea mea de copil, o furie puternica si am inteles de ce tatal meu i s-a alaturat, in 1920, lui Frank Hague si adeptilor sai. Nu ma saturam niciodata sa ascult cum se luptasera ei cu clasa conducatoare, pentru a castiga puterea in Jersey City.

Plictisiti de ani intregi de nedreptate din partea unora ca Blaine, ei au construit un mecanism politic agresiv, care a tasnit din cartierul nostru saracacios si a luat conducerea orasului. Nu am mai fost surprins sa afl u ca ei nu se mai luptau cu manusi glase, ci o faceau la urna de votare. Erau inversunati, tenace, iar unii dintre ei erau meschini. Am inteles de ce.

Crescand, mi-am dat seama ca, din multe puncte de vedere, tatal meu nu este un politician obisnuit. Pentru el banii nu contau prea mult. Nu il interesa stilul de viata confortabil pe care il puteau oferi acestia. Tata isi petrecea nouazeci la suta din timp cu munca invizibila a unui politician local. Daca se intampla ca familia Zaretskis, cu cei cinci copii ai ei, sa inghete intr-o casa neincalzita, tatal meu le cumpara, fara discutie, mult carbune. Atunci cand Rose Klinger si copiii, alungati de sotul ei, nu au avut ce manca, tatal meu le-a trimis de mancare in mai putin de o ora.

Dadea dovada de paternalism? Cu siguranta. Nu recomand asta, dar pentru imigrantii saraci de pe vremea tatei, era cu totul altceva sa stii ca oamenii de la conducere au grija de calitatea vietii  lor de fi ecare zi. Raspunsul lor la urna de votare a schimbat pentru totdeauna soarta orasului. Dupa o crancena batalie fi nala, in care ambele parti au folosit toate subtrefugiile politice, fosta clasa conducatoare a recunoscut cu durere infrangerea si a renuntat la orice incercare de a mai pune mana pe conducerea orasului. Multi din fostii conducatori si-au vandut fabricile si au parasit orasul. Altii au ales sa se baricadeze in cadrul unei mici societati si sa investeasca banii familiei in economia de piata.

Sute dintre ei au fost rasi de catastrofi ca prabusire a economiei de piata. Saraci, dar cu pretentii, s-au retras in vilele lor cele mari, dar, depresiunea economica prelungindu-se, au saracit.

Una din aceste vile se afla la distanta de un bloc de casa noastra. inconjurata de un gard viu, netuns, si de o peluza invadata de buruieni, era asemanatoare caselor din desenele animate. Noi, copiii, o numeam ,,casa bantuita”. intr-o zi s-a intamplat sa-i vorbesc tatalui meu despre aceasta casa. El a ras si a zis:
– Nu este bantuita, sau poate doar de amintiri. Cunosc bine aceasta familie. Ei erau proprietarii fabricii de ceasuri unde lucram eu cand eram de varsta ta. A mai ramas doar fi ul familiei Blaine, a continuat tata. Era muzician. Din cate stiu, in timpul caderii economice, a pierdut si ultimul banut.

Anii crizei economice au trecut, facand aproape invizibila opozitia fata de regimul lui Hague. Dar un om nu trebuie sa fi e testat doar prin capacitatea sa de a castiga bani si putere, ci prin ceea ce face cu ele. intr-o noapte de iarna, la inceputul anilor 1940, l-am vazut pe tata trecand acest test. L-am vazut iesind din fabrica de ceasuri, pe fi ul fostului proprietar al acesteia. A urcat de-a lungul strazii si a sunat la usa casei noastre, pentru a vorbi cu tata.

Cand i-am spus cine il asteapta in camera de zi, tata a ramas surprins pentru o clipa. Apoi fata sa a devenit serioasa, ganditoare.
– Spune-i ca o sa cobor imediat, a spus el.

S-a imbracat cu aceeasi meticulozitate ca de obicei. Stateam in pragul usii, incercand sa citesc vreo urma de emotie pe chipul sau. Am observat, cand a ajuns la parter, un fel de apogeu al unei vechi dureri.
Stateam pe scara, intr-un punct strategic, ochi si urechi, in timp ce tata pasea in camera de zi, pentru a-l intalni pe vizitator.
– Ma bucur sa va vad, domnule Blaine, a spus el, intinzandu-i mana. Cu ce va pot ajuta?
Domnul Blaine a parut surprins de mana intinsa a tatalui meu. A strans-o neindemnatic, apoi s-a asezat pe marginea canapelei. Mansetele sale erau tocite, iar pe maneca hainei sale se vedea o pata.

Pentru o clipa si-a atins palaria cu degetele, dupa care a spus:
– Domnule Fleming, am nevoie de un loc de munca. Nu stiu daca ati putea sa ma ajutati si nu stiu nici daca o veti face. Stiu ca, in politica, familia mea nu a fost de partea dumneavoastra. Pentru o clipa a domnit linistea. Daca a existat vreodata un moment perfect pentru razbunare, atunci acesta a fost. Cat de usor i-ar fi fost acum tatalui meu sa-l izgoneasca pe omul acesta din casa noastra, razbunandu-se pentru zilele de umilinta prin care trecuse in fabrica de ceasuri. in acest moment, cand prin mintea mea treceau toate variantele, mi-am dat seama, cu stupoare, ca vroiam ca tata sa faca asta. imi doream, cu cea mai mare salbaticie si infl acarare, sa simt gustul razbunarii. As fi vrut sa strig: ,,Acum intreaba-l: protestant sau catolic?”

in loc de asta, am auzit vocea tatalui meu, hotarata si calma:
– Ce munca ati putea sa prestati, domnule Blaine?
– Eu sunt organist, dar in ziua de azi, majoritatea bisericilor nu isi permit sa plateasca un salariu, a raspuns Blaine.
Tata stia prea putin despre organisti si despre ce trebuiau sa faca ei. Mergea la biserica si avea o credinta puternica, desi rareori vorbea despre asta. El pur si simplu isi punea credinta in practica.
– Ati terminat colegiul, asa-i? a continuat tata.
– Da, bineinteles.
– Ati lucrat vreodata intr-o biblioteca?
– Nu.
– Dar v-ati descurca?
– Da, cred ca da.
– V-ar placea sa lucrati la biblioteca orasului?
– Domnule Fleming, asta ar fi minunat.
– Am auzit ca este un post vacant. Sa vad ce pot face.
Tata s-a ridicat si i-a intins mana inca o data.
– Va voi suna maine.
Blaine i-a strans mana.
– Domnule Fleming, nu stiu cum sa va multumesc.

Blaine nu si-a dat seama de asta, dar atunci cand i-a strans mana tatalui meu nu a facut altceva decat sa incheie o tranzactie. in limbajul politicienilor orasului, strangerea mainii insemna un contract fara cale de intoarcere. Am vazut de multe ori cum oamenii ii cereau tatalui meu o favoare, iar el refuza sa dea mana cu ei, deoarece nu era sigur ca va putea sa-si indeplineasca promisiunea. Faptul ca a dat mana cu acest om insemna ca a doua zi dimineata avea sa mearga la primarie si sa se confrunte cu alti politicieni care, la randul lor, aveau si ei candidati pentru postul de bibliotecar.

Domnul Blaine a disparut in noapte. Sedeam pe scari, gandindu-ma la copiii zdrenturosi care stateau in fi ecare dimineata, la rand, la fabrica de ceasuri, gata sa fi e umiliti. Dar acum aceasta scena nu imi mai aducea in sufl et acea distrugatoare amaraciune si ura. Acum ele erau doar o parte a trecutului – un trecut trist si urat. Cu cinci minute de bunatate pusa in practica, tatal meu a vindecat rana din sufletul meu.

Culegere de:  Ionica Raceala

______________________________

de Ionica Raceala. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.