Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Compasiune, oricand, orcui

Scris la: 15 aprilie 2009
 
 
Compasiune, oricind, orcui
 
De Mihai Raducanu
 
Era o seara tare geroasa in acea iarna grea din Virginia, cu multi, multi ani in urma. Batranul ce statea la marginea raului, avea deja barba inghetata, iar sprancenele si mustata erau acoperite de gheata si incet, incet simtea cum tot corpul i se transforma intr-un stalp de gheata. Statea la marginea apei si se gandea cum sa poata trece dincolo, peste apa aceea rece in care se scurgeau sloiuri de gheata la nesfarsit… Avea nevoie disperata de ajutor si acesta parea ca intarzie. Cineva trebuia sa-l ajute sa treaca dincolo. Trupul sau incepea sa fie acoperit de acea amorteala dulce care vine de obicei in urma degerarii.

La un moment dat, aude ceva zgomot, un ritm statornic ce se apropia tot mai mult de el. Si realiza imediat ca o herghelie de cai se indrepta spre locul unde se afla el. Vazu apoi cum mai multi calareti conduceau acei cai din spate si de pe laturi, obligandu-i sa treaca raul aproape inghetat printr-un vad prielnic ce se afla chiar pe langa batranul ce tremura de frig acolo. Acesta vazu pe primul calaret trecand raul pe langa acei cai si nu zise nimic. Apoi un altul trecu la fel pe langa el, iar batranul din nou nu-i adresa nici un cuvant. Si apoi un altul si un altul… in sfarsit, ultimul calaret se apropie de batranul ce acum parea de-a dreptul o statuie de gheata. Privind la el, batranul se uita in ochii sai

 si-i spuse:

„Domnule, pot sa va cer sa ma treceti si pe mine dincolo pe calul dumneavoastra, va rog? Stau aici singur si nu am cum sa traversez raul, caci nu vad nici un podet. Ati putea da un ajutor unui batran sarman ca mine, va rog?”

Oprind brusc calul sau, calaretul ii zise de indata: „Sigur ca da, suiti-va aici langa mine.” Dar vazand ca batranul era atat de inghetat incat nici nu se putea misca, se dadu jos de pe cal si il ajuta apoi, ridicand pur si simplu pe acel sarman om sus, pe saua calului sau. Si acel calaret nu numai ca l-a trecut raul, dar i-a fost atat de mila de batranul amortit de frig, incat l-a dus pana acasa, abatandu-se cateva mile din drumul sau. in timp ce se apropiau de casuta saracacioasa, calaretul il intreba putin grijuliu pe insotitorul sau:

„Domnule, am vazut cum ati lasat sa treaca mai multi calareti pe langa dumneavoastra, si nu le-ati adresat nici o rugaminte de ajutor. Apoi am sosit eu si imediat mi-ati cerut sa va trec dincolo. Sunt doarcurios, pe un asemenea ger, intr-o asemenea seara singuratica, de ce ati asteptat pana la ultimul calaret? Daca eu v-as fi refuzat, ce s-ar fi intamplat cu dumneavoastra?”

Batranul tacu putin apoi, chiar inainte de a se da jos de pe cal, ii raspunse: „Am trait pe aceste meleaguri de o buna bucata de vreme. Cred ca recunosc oamenii destul de bine.” „M-ati recunoscut deci?…” „Nu, nu stiu cine sunteti, dar m-am uitat in ochii celorlalti calareti si am vazut ca nu sunt de loc ingrijorati de situatia mea. Apoi m-am uitat in ochii dumneavoastra si am vazut imediat compasiunea ce era evidenta. Am stiut chiar atunci ca un suflet amabil si nobil ca al dumneavoastra era gata sa primeasca o rugaminte de ajutor si sa-i dea curs in cel mai scurt timp, inainte ca sa mor de frig pe malul celalalt.”

Aceste cuvinte au incalzit din plin inima acelui calaret strain. „Va sunt recunoscator pentru aceste cuvinte ce mi le-ati adresat. Am sa tin minte ca niciodata sa nu fiu prea ocupat ca sa uit de nevoile celorlati, ca sa nu le raspund cu compasiune, atentie si amabilitate.”

Zicand acestea, ajuta pe batran sa coboare de pe calul sau, urca din nou in sa, apoi Thomas Jefferson isi relua drumul sau spre Casa Alba.

______________________________

de Mihai Raducanu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.