Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

De ce suna clopotele?

Scris la: 15 aprilie 2009

A fost odata, intr-un mare oras, o biserica cu adevarat splendida. De la intrarea principala si pana la altarul de piatra al bisericii care se gasea in celalalt capat, era un drum apreciabil. Alaturata bisericii se afla o clopotnita asemanatoare unui turn, care era asa de inalta, incat varful i se distingea doar in zilele cand cerul era senin. Sus de tot, in turn, erau clopotele despre care se spunea ca sunt cele mai frumoase si cele mai sonore din lume, insa nici unul dintre cei in viata nu le mai auzise! Erau clopotele pentru seara de Craciun si al caror sunet putea fi auzit doar atunci cand pe altar va fi depus cel mai mare si cel mai frumos dar in cinstea Copilului Iisus.

Din pacate, ani de-a randul nici un dar nu fusese atat de apreciat incat sa merite sunetul cristalin al clopotelor. in orice ajun de Craciun lumea se inghesuia in fata altarului de piatra aducand daruri, fiecare incercand sa depaseasca pe celalalt, intrecandu-se unul pe altul in oferirea unor cadouri tot mai extraordinare. Dar in ciuda faptului ca biserica devenise tot mai neincapatoare iar ceremoniile erau tot mai frumoase, sus in turnul de piatra se auzea doar suieratul vantului.

intr-un satuc, destul de indepartat de oras, traia un baiat pe nume Pedro impreuna cu fratiorul sau mai mic. Ei auzisera povestea despre vestitul cadou care ar putea declansa bataile clopotelor, si tot anul si-au facut planuri ca sa participe la mareata ceremonie din ajunul Craciunului.

in dimineata din ajunul Craciunului, chiar in zori, in timp ce cadeau primii fulgi de nea, Pedro si fratiorul lui se pregatira si pornira la drum. La lasarea serii, cei doi micuti ajunsera chiar la poarta marelui oras, cind deodata, pe pamant in fata lor, vazura o femeie saraca cazuta in zapada, era prea obosita si bolnava ca sa se mai poata ridica de acolo. Pedro se pleca in genunchi si incerca sa o ridice, dar nu reusi.

– Nu pot fratioare, spuse Pedro. E prea grea. Trebuie sa te duci singur mai departe.
– Eu singur, exclama fratiorul cel mic. Si tu…, tu n-o sa fii acolo in momentul celebrarii slujbei.
– Nu pot sa fac altfel, spuse Pedro. Uita-te la aceasta saraca femeie, va muri de frig daca o abandonam aici. Toti  s-au dus la biserica asa ca eu voi avea grija de ea pana se va termina slujba. Atunci tu vei putea ruga pe cineva sa vina si sa o ajute. Oh, fratiorul meu, zise Pedro, ia acest banut de argint si pune-l pe altar, este darul meu pentru Copilul Iisus. Hai, ridica-te si alearga.

in timp ce copilul se indrepta spre biserica, Pedro stranse ochii in incercarea fortata de a-si opri lacrimile de durere, insa acestea neascultatoare ii brazdau calde obrajii. Apoi isi petrecu un brat pe sub capul bietei femei care se lamenta, incercand sa-i zambeasca.
– Curaj, doamna, spuse Pedro, in curand va veni cineva.

Ultimul… veni regele. Si in marea biserica, slujba din ajunul Craciunului fusese cu mult mai frumoasa decat in alte dati. Orga canta si odata cu ea si credinciosii adunati acolo. La sfarsit, saraci si bogati, inaintau orgoliosi catre altarul de piatra oferind darurile lor. Putin cate putin, pe impunatorul altar se acumulara obiecte splendide de aur, argint, fildes, pietre scumpe si lucrari de arta. Ultimul, invaluit intr-o frumoasa manta de matase, fu regele. Purta in mainile sale coroana regala incrustata cu diamante ce-si trimeteau sclipirile in jur. Un freamat de uimire se raspandi printre multime. Fara indoiala, de data aceasta se vor auzi clopotele de sarbatoare, murmurara toti cei prezenti. Regele depuse cu grija coroana sa pe altar. Peste intreaga biserica se lasa o tacere ca de plumb. Toti isi tineau respiratia, cu urechile ascutite in asteptarea sunetelui clopotelor. insa, acolo sus, aproape de cer, doar vantul rece suiera in clopotnita. 

Credinciosii incepura sa-si scuture capul neincrezatori. Unii dintre ei incepura chiar sa puna la indoiala faptul ca acele clopote ar mai putea sa bata vreodata. Poate ca sunt blocate pentru totdeauna, spuneau altii. Procesiunea era terminata si corul tocmai isi pregatea imnul de inchidere, cand deodata, organistul inceta sa mai cante ca si cum ar fi paralizat pe loc. De ce? Pentru ca din varful turnului se auzi un dulce si cristalin sunet de clopot.

Bang, Bang, Bang… sunetul clopotului umplu atmosfera sarbatoreasca. Era sunetul cel mai ingeresc si cel mai placut sunet ce a fost auzit vreodata. Multimea ramase o clipa uimita, apoi toti se ridicara indreptandu-si privirile spre altar pentru a vedea care dar reusise sa starneasca in sfarsit clopotele din locul lor tacut. insa nu vazura altceva decat chipul unui baietel care linistit se strecurase pana in fata, depunind pe altarul de piatra banutul de argint al lui Pedro.

______________________________

de Loredana Olteanu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.