Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

O rugaciune ascultata

Scris la: 15 aprilie 2009

Casatoream unul din copii si nu aveam in casa decat bani de paine de pe o zi pe alta. As fi dorit si eu sa le dau copiilor un dar de inceput de drum, plus niste cheltuieli inerente unui astfel de eveniment, dar…

Odata, la o ora de diaconie, fratele prim-diacon spusese printre altele: ”Fratilor, daca aveti nevoie de bani, cereti de la Domnul, si El, daca nevoia e reala, va va da.” De ce oare mi-am amintit aceste cuvinte?

Si m-am rugat cum am simtit. I-am spus Domnului nevoile si am asteptat. Aveam o „obligatie”, acea hartie valorica ce purta un numar ce era tras la sort trimestrial. Cu cat aveai mai multe cu atat era mai mare sansa. Eu aveam doar una, dar m-am incumetat sa-I dau o sugestie Domnului, ca sa iasa obligatia mea castigatoare! A venit tragerea, dar obligatia mea a ramas necastigatoare…

Am continuat sa ma rog, desi pe undeva, ma incerca indoiala, deoarece nu „vedeam” de unde ar putea pica niste bani.

Nunta se apropia, iar eu eram in aceeasi situatie. Nu vroiam o nunta mare, dar o masa pentru rudele venite din alte parti pentru eveniment se impunea. Si se tot adunau vreo douazeci, si asta pentru doua-trei zile!

Si intr-o zi primesc un telefon….

Era de la o tanara cunostinta, cu a carei mama eram prietena. „ Tanti, aveti la mine niste bani, adica cincisprezece mii de lei!” Asa o suma nu avusesem niciodata in casa – insemna cam sapte salarii! „De la cine ?” am intrebat. „Asta nu are importanta, important e ca sunt ai dumneavoastra si puteti face ce vreti cu ei.” „Adica, am insistat eu, ii pot cheltui cum vreau?” „Bineinteles.”

Am ramas fara cuvant.

Am primit banii si nu mai conteneam sa multumesc lui Dumnezeu pentru ei. I-am repartizat dupa nevoi, desi nu stiam de unde sunt.

Si am mai primit un telefon! Din Statele Unite!

Era o cunostinta care plecase in Statele Unite. Nu pot spune ca eram prietene. Ne salutam cand ne intalneam, schimbam doua-trei vorbe … si cam atat. Acum ma informa ca banii pe care i-am primit, erau pentru copiii ramasi in tara, si ca mi i-a trimis mie avand incredere ca vor ajunge la destinatie.

Am inghetat.

Banii nu-i mai aveam, dar am plecat sa caut copiii, pe care-i cunosteam. Mi-am zis ca voi imprumuta de undeva acea suma imensa si le voi da banii trimisi de mama lor. Dar… copiii erau la inchisoare pe doi ani, pe motive de ei stiute. Deci capatasem timp.

A trecut nunta si dupa un timp am plecat si eu in SUA, in vizita la copilul meu. La plecare, o prietena mi-a daruit niste ceaiuri ce erau foarte cautate pe atunci la noi.

Dupa ce m-am intors acasa am putut vinde ceaiuri pentru suma necesara a-mi plati datoria. Pentru cutiile ramase nu am mai gasit cumparatori…

La vremea hotarata copiii au fost eliberati din inchisoare, eu le-am dat banii si experienta s-a terminat!

Nici cea mai stralucita minte nu putea face un plan atat de spectaculos! „Cine mai este ca Tine Doamne?”

in concluzie: am primit bani cand am avut nevoie. Erau la mine ca si cum ar fi fost imprumutati, dar nu-i puteam inmana proprietarului, fiind absent! Dupa ce i-am cheltuit, tot Dumnezeu mi i-a daruit din nou prin cutiile de ceai. Am putut vinde doar atat cat a reprezentat contravaloarea datoriei. Practic Dumnezeu mi i-a daruit de doua ori!

La vremea potrivita te-am ascultat, in ziua mantuirii te-am ajutat. 2 Corinteni 6:2 p.p.

______________________________

de Autor necunoscut. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.