Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Imaginează-ți că ai găsit un ceas

Scris la: 24 octombrie 2019

 

 

Imaginează-ți că ai ieșit la plimbare și vezi un băț rezemat de un copac. Este aceasta o dovadă a unei minți inteligente? Nu neapărat. Adesea ramurile se desprind, iar uneori în cădere rămân rezemate de copac.

Dar să presupunem că vezi trei bețe sprijinte unul de altul în așa fel încât dacă iei unul din ele celelalte două vor cădea la pământ. Cu alte cuvinte, aceste trei bețe trebuie să fi căzut în același moment. Probabilitatea ca acest lucru să se fi întâmplat este foarte mică. Majoritatea oamenilor ar trage concluzia că cineva a aranjat aceste bețe pentru a forma un trepied.

Există două elemente care sugerează că în spatele acestui trepied se află o minte inteligentă: complexitatea și interdependența funcțională. Trepiedul este complex pentru că este alcătuit din trei părți. Și este interdependent funcțional deoarece poate fi distrus dacă dăm la o parte una din cele trei părți. O structură alcătuită din trei sau mai multe elemente, care au intrat în această relație concomitent, este considerată, pe bună dreptate, produsul unui design inteligent. Deși unii pretind poate că o asemenea structură s-ar putea să fi luat naștere la întâmplare, pentru majoritatea oamenilor o astfel de interpretare este greu de crezut.

Putem aplica acest argument și la natură? Dacă da, vedem în natură dovezi ale unui design inteligent?

 

Argumentul designului inteligent

Biblia declară că Dumnezeu poate fi văzut în natură: „În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.“ (Romani 1:20) Iar ideea că natura este produsul minții unui Creator, așa cum descrie Scriptura, a fost acceptată timp de secole fără a fi pusă la îndoială. William Paley a dezvoltat un argument pentru designul inteligent.

Paley și argumentul mecanismul. Paley susținea că natura este plină de însușiri care sugerează un Creator. El le-a numit „mecanism“, asemănându-le cu mașinile sau aparatele create de oameni.

Cea mai faimoasă ilustrație a lui Paley este comparația cu ceasul. Imaginează-ți că nu ai văzut niciodată un ceas și că ai găsit unul. Nu ai pricepe că cineva l-a creat cu un scop, chiar dacă ție îți este necunoscut? În același fel, multe părți ale organismelor vii funcționează ca niște mașinării. Dacă recunoaștem că aparatele mecanice conțin dovezi că cineva le-a proiectat, în același fel, atunci când vedem la organismele vii trăsături similare, trebuie să recunoaștem că există dovezi că cineva le-a creat. Conform lui Paley, natura conține dovezi ale unui Creator Divin.

Charles Darwin și argumentul împotriva designului inteligent. Charles Darwin însă nu a putut accepta argumentul lui Paley. El spunea că deși argumentul acesta i se pare atrăgător, nu poate să Îl învinovățească pe Dumnezeu de răul din natură. El susținea că Dumnezeu este așa de îndepărtat de natură încât nu este reponsabil de starea în care se află aceasta și că natura nu sugerează un Creator. Darwin considera că nu Dumnezeu, ci procesul selecției naturale a condus la însușirile pe care le vedem în organismele vii.

Este argumentul lui Darwin solid? Darwin însuși a identificat punctele slabe ale teoriei sale. În capitolul 6 al cărții Originea speciilor, a declarat: „Dacă s-ar putea demonstra că există vreun organ complex care este imposibil să se fi format prin numeroase modificări succesive și treptate, atunci teoria mea ar cădea fără discuție.“

Darwin susținea că nu a găsit un asemenea exemplu. Însă alții au găsit.

 

Argumente pentru designul inteligent

Am spus mai sus că unii oameni își întemeiază credința că Dumnezeu a creat lumea noastră pe dovezile care arată că aceasta a fost proiectată de o Ființă inteligentă. Puterea acestui argument depinde de puterea dovezilor din natură. Să examinăm două exemple.

Argumentul complexității ireductibile.“ Michael Behe de la Universitatea Lehigh, Pennsylvania, este în momentul de față unul dintre cei mai de seamă susținători al argumentului designului inteligent. El își bazează opinia pe ceea ce el numește „complexitate ireductibillă“ și ca ilustrație aduce exemplul capcanei de șoareci. Elementele din care este alcătuită capcana colaborează pentru a împlini o funcție – prinderea șoarecelui. Dacă eliminăm unul din componente, capcana nu mai funcționează. Așadar, capcana de șoareci este un mecanism complex ireductibil. Dacă putem găsi un asemenea mecanism la organismele vii, atunci teoria lui Darwin „ar cădea fără discuție.“ Conform lui Behe, un asemenea mecanism este cilul.

Cilul este o structură asemănătoare firului de păr, în continuă mișcare. Organismele unicelulare care au cili, le folosesc pentru a înota. Cilii se găsesc și în căile respiratorii. Prin mișcările lor, elimină particulele străine din plămânii noștri.

Cilii au nevoie de cel puțin trei părți pentru mișcare: o parte care se mișcă, un furnizor de energie și o „ancoră“ care să controleze poziția părții mobile. Partea mobilă a cilului este formată din molecule de tubulină, activitatea moleculelor de dineină oferă energia necesară mișcării, iar moleculele de nexină mențin sistemul laolaltă. Fără una din acestea, cilul nu ar putea funcționa. Așadar, se pare că cilii au o complexitate ireductibilă.

Așa cum e de așteptat, cei a căror filozofie de viață este evoluționismul, refuză să accepte argumentul complexității ireductibile. Totuși, argumentele lor sunt mai degrabă filozofice decât dovezi din natură – neputând demonstra argumentele evoluționiste.

Argumentul improbabilității. Unele situații par așa de improbabile încât cer o explicație mai solidă decât apariția la întâmplare. Majoritatea oamenilor de știință sunt dispuși să accepte întâmplarea dacă șansele sunt 5 la 100 de încercări. Alții vor accepta și o șansă la 1.000 de încercări, în funcție de natura evenimentului. Dar există limite. Dacă probabilitatea unui eveniment este extrem de mică, este logic să presupunem că nu a luat ființă la întâmplare. Iar dacă are și un scop, este logic să presupunem că a fost proiectat de o minte inteligentă.

Darwin a recunoscut că „s-a cutremurat“ atunci când a meditat la evoluția ochiului uman. A încercat să explice evoluția acestuia ca urmare a unei varietăți de ochi de o complexitate mai redusă la animale, care ar putea fi stadii de la care a evoluat ochiul uman complex. Totuși, nu e sigur că s-a convins pe sine însuși de această explicație. Evoluția ochiului ar cere o serie sofisticată de evenimente improbabile, considerată de majoritatea oamenilor greu de conceput fără un Creator.

 

Concluzie

În secolul care a urmat după publicarea cărții lui Darwin, argumentul designului inteligent a fost ignorat de majoritatea, în parte pentru că oamenii de știință știau atât de puțin cu privire la sistemele vii încât puteau să își folosească imaginația ca să umple golurile din teoria evoluției. Totuși, argumentul designului inteligent a fost reînviat de noi descoperiri în biologie. Existența anumitor trăsături care nu ar putea supraviețui în stadii intermediare și astfel ar fi improbabil să fie rezultatul întâmplării, este o dovadă a unui Dumnezeu care a adus la viață lumea noastră prin creațiune, și nu printr-un proces continuu cum ar fi evoluția.

 

de James Gibson, Semnele Timpului