Îmi aduc aminte de anii copilăriei şi am senzaţia că timpul a trecut destul de repede, chiar prea repede, încât sunt surprins de mulţimea evenimentelor la care am fost martor sau al lucrurilor în care am fost implicat. Însă în clipa aceasta, impresionat poate mai mult decât de obicei de gerul pătrunzător de afară, gândul m-a purtat în acel timp când stăteam în Braşov, undeva nu departe de o fabrică de ciment şi de un deal pe jumătate „cariat” de excavaţii, al cărui nume inocent întotdeauna mi-a trezit un zâmbet. Bineînţeles, este vorba despre „Dealul Melcilor”, copilul mai mic al emblematicului „Deal Tâmpa”.
În acei ani, toată porţiunea din fostul cartier „Steagul Roşu” aflată în vecinătatea Dealului Melcilor era în mod continuu şi persistent poluată de un praf foarte fin de ciment generat de procesul de fabricaţie din acea „întreprindere de stat” numită într-un mod foarte sugestiv „Temelia”. Tehnologia era de sorginte interbelică, de dinainte de 1945, fiind doar preluată şi extinsă de către comunişti cu scopul de a avea suficient de mult ciment pentru toate construcţiile ce se derulau în chip sălbatic în special în perioada „Epocii de aur”.
Pentru a avea o imagine mai completă asupra „mirosurilor” emanate de întreprinderile industriale din vecinătatea zonei în care locuiam pot să mai adaug şi o tăbăcărie, care deşi nu emana continuu noxe, totuşi la anumite ore ale zilei puteai să îţi dai seama dacă se lucrează sau nu după „duhoarea” ce se adăuga armonios prafului de ciment ce venea „în salve” dinspre Temelia.
Aşa am luat pentru prima dată contact cu industria cimentului şi cu siguranţă că mi-am propus ca niciodată să nu ajung să lucrez într-un astfel de domeniu. Însă dincolo de acest aspect personal, importanţa unui beton de calitate pentru realizarea unei construcţii reprezintă un lucru de la sine înţeles. Din nefericire, „proba” calităţii nu o poate oferi decât timpul şi … seismele, care oferă în cele din urmă testul adevărului.
Într-o anumită ocazie am stat de vorbă cu o cunoştinţă care tocmai îşi construia o casă, undeva lângă Bucureşti. În urma acelei discuţii am descoperit un lucru surprinzător pentru un novice în ale construcţiilor cum sunt eu, şi anume că o treime din costurile de realizare ale unui imobil este folosită pentru realizarea fundaţiei.
Cu alte cuvinte, o treime din banii investiţi sunt pur şi simplu „îngropaţi în pământ”, având drept unic scop acela de a oferi o temelie sigură pentru construcţia ce se va ridica la suprafaţa pământului. În plus, dacă solul este nisipos sau instabil, este necesară realizarea suplimentară a unei consolidări prealabile, care poate conduce la cheltuirea până la jumătate din banii destinaţi imobilului doar pentru lucrări efectuate sub nivelul solului. Nu este de mirare că sunt necesare atât de multe resurse materiale, mai precis bani, pentru a ridica o construcţie de bună calitate.
Să ne mai gândim la o altă imagine, de data aceasta preluată din registrul „montan”. Poate ai avut vreodată răbdarea să studiezi înfăţişarea unui copac înalt, expus vânturilor puternice, precum şi intemperiilor de orice fel în genul ploii, gheţii şi zăpezii. Dacă ai făcut acest lucru, atunci este imposibil să nu fii remarcat faptul că un trunchi maiestuos trebuie să fie susţinut de o rădăcină cel puţin la fel masivă. De regulă, copacii care cad nu sunt cei la care cedează trunchiul sau coroana de ramuri, ci aceia la care rădăcinile nu mai sunt suficient de rezistente pentru a susţine structura de deasupra solului. Practic, este aceeaşi lecţie ca în cazul realizării unei temelii de nădejde pentru o clădire.
Tot astfel, revenind în registrul vieţii de zi cu zi, este necesar să ai o ancoră puternică în mijlocul vâltorii evenimentelor vieţii, să îţi întinzi „rădăcinile” pentru a te prinde puternic în realitate, astfel încât să poţi creşte viguros şi să nu fii purtat încoace sau încolo de circumstanţele schimbătoare din jur. În acest moment, îmi aduc aminte de cuvintele Mântuitorului, care spunea:
„De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.”
Expresia cheie constă în faptul că „temelia era zidită pe stâncă” (τεθεμελιωτο γαρ επι την πετραν), cu alte cuvinte tăria construcţiei faţă de intemperii este conferită de către ceea ce nu este vizibil, de către temelie, care la modul literal se află „îngropată” în pământ. Astfel, şi în cazul tău există o temelie ce a fost adânc îngropată în pământ cu scopul de a-ţi oferi un sprijin ferm, imposibil de clătinat, de-a lungul vieţii. Este vorba despre realitatea jertfei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care din iubire pentru tine a părăsit cerul, a luat chipul tău, a suferit şi a murit pentru tine, cu scopul de a-ţi oferi temelie sigură.
Costul a fost imens, practic imposibil de descris în cuvinte, dar având o astfel de „rădăcină”, viaţa ta poate deveni cu totul alta, astfel încât să fii biruitor indiferent de încercare. Nu este necesar să te apuci să „sapi” o astfel de construcţie sub nivelul solului, ci doar să te ancorezi, să te conectezi cu cea realizată de către Isus Hristos, şi astfel să te concentrezi pe partea de deasupra solului. Marele cost al temeliei a fost deja achitat, astfel că înaintea ta stau posibilităţi de dezvoltare nemărginite şi neobişnuite.
Încă de la începuturile sale, creştinismul a fost destinat descătuşării energiilor latente ce se află în interiorul naturii umane, mai precis în fiinţa ta, să materializeze fiecare năzuinţă nobilă de a deveni asemenea „chipului divin”, ce tânjeşte cu dor să iasă la lumină în viaţa ta. Fiecare dorinţă spre bine şi progres porneşte din „memoria” edenică, acel fragment originar ce nu a putut fi şters, iar ancorat în temelia jertfei lui Hristos, aceste tendinţe vor deveni realitate.
Mă întorc la amintirea timpului în care locuiam lângă „Temelia” şi în imediata vecinătate a tăbăcăriei urât mirositoare. Parcă simt deja acea senzaţie de miros acru amestecat cu praf fin de ciment cum mi se lipeşte plămâni făcându-mă să cuget trist asupra destinului frânt al tuturor lucrurilor din această lume, ca un ecou al cuvintelor:
„Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”
Diferenţa dintre cel ce am fost şi cel care sunt nu este dată de o schimbare semnificativă a circumstanţelor vieţii. În locul prafului de ciment am praful şi noxele Bucureştiului, iar tăbăcăria a fost înlocuită cu succes de vecini care cresc animale pe bloc sau de o gheenă golită destul de rar de către firmele de salubritate. În plus, am şi un zgomot persistent la ore târzii de la vecini care practică „munca la domiciliu pe timp de criză”, precum şi altele în genul acesta.
Însă, indiferent cât de greu ar fi, „temelia” în care m-am ancorat prin studiul Bibliei şi încredere în Hristos, mă face să exclam la sfârşitul fiecărei zile că deşi construcţia ridicată de către mine este în mare parte şubredă în faţa intemperiilor, temelia ce se află dedesubt continuă să mă ţină cu putere. Secretul constă tocmai în „conexiunea” cu Hristos prin credinţa în jertfa Sa. Vrei să urci şi tu pe această temelie?
Referinţe:
Evanghelia după Matei (Ματθαίος), capitolul 7
7:24 De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.
πας ουν οστις ακουει μου τους λογους τουτους και ποιει αυτους ομοιωσω αυτον ανδρι φρονιμω οστις ωκοδομησεν την οικιαν αυτου επι την πετραν
7:25 A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
και κατεβη η βροχη και ηλθον οι ποταμοι και επνευσαν οι ανεμοι και προσεπεσον τη οικια εκεινη και ουκ επεσεν τεθεμελιωτο γαρ επι την πετραν
7:26 Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip.
και πας ο ακουων μου τους λογους τουτους και μη ποιων αυτους ομοιωθησεται ανδρι μωρω οστις ωκοδομησεν την οικιαν αυτου επι την αμμον
7:27 A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”
και κατεβη η βροχη και ηλθον οι ποταμοι και επνευσαν οι ανεμοι και προσεκοψαν τη οικια εκεινη και επεσεν και ην η πτωσις αυτης μεγαλη
Autorul articolului: Octavian Lupu
