Încrede-te, dar fă-ţi şi temele!Un vechi proverb persan spune: „Încrede-te în Dumnezeu, dar leagă-ţi cămila!” Proverbul acesta recunoaşte tensiunea care însoţeşte orice discuţie despre încredere: care este partea lui Dumnezeu şi care este partea noastră? Încrederea nu înseamnă ca noi să stăm cu mâinile-n sân şi să aşteptăm să facă Dumnezeu totul.
I. Să trăim făgăduinţele.
În Iosua 1, Dumnezeu le-a făcut o făgăduinţă lui Iosua şi israeliţilor. Dumnezeu le-a promis biruinţă în orice loc pe care-şi vor pune piciorul (vers. 3). Acum, în capitolul 2, Iosua „îşi suflecă mânecile”. Trimite spioni să cerceteze ţara şi în special cetatea Ierihonului. Dar de ce a trimis spioni? Nu-i promisese Dumnezeu întreg ţinutul? Era acesta un semn de lipsă de încredere din partea lui Iosua? De ce nu s-a încrezut în Dumnezeu şi bizuindu-se pe făgăduinţe să fi trecut râul şi să fi cerut să i se predea ţara?
Întrebările devin şi mai relevante dacă sărim la capitolele 5 şi 6 unde este relatată căderea Ierihonului. Vă aduceţi aminte cum au pus israeliţii stăpânire pe Ierihon? Pur şi simplu mărşăluind în jurul ei timp de 7 zile, după care Dumnezeu, în mod miraculos, a făcut să se prăbuşească zidurile. Şi atunci de ce a mai trimis Iosua spioni dacă Dumnezeu avea să facă o minune?
Iată care e lecţia pe care trebuie s-o învăţăm: uneori este bine să punem mâna şi să facem lucrurile care trebuie. Sunt oameni care dorind o viaţă de umblare cu Dumnezeu, sunt aşa de dependenţi de El că dimineaţa se roagă până şi să le descopere ce şosete să îşi pună. Oameni ca aceştia vor să asculte de Dumnezeu, vor ca Dumnezeu să aibă controlul şi ajung să caute voia Lui până şi în lucruri mărunte ca şosetele pe care le vor purta.
A te încrede în Dumnezeu înseamnă să te laşi călăuzit şi condus de El. Şi aceasta trebuie că s-a întâmplat şi în Iosua 2. Chiar dacă Dumnezeu avea un alt plan, Iosua nu a greşit atunci când a trimis spioni în Ierihon. Aceasta nu era o dovadă de lipsă de încredere sau credinţă, ci era numai lucrul care se cuvenea să fie făcut. Dumnezeu i-a surprins pe israeliţi cu un final diferit, dar l-a onorat pe Iosua pentru că procedase în mod inteligent.
Uneori ni se întâmplă să ne împotmolim. Roţile se învârt, motorul forţează, însă nu ne mişcăm deloc. În astfel de situaţii este bine să ne cercetăm, să vedem dacă nu cumva ne-am împotmolit din cauză că nu ştim încotro să mergem sau dacă ştim care este destinaţia, dacă nu cumva aşteptăm să se întâmple ceva mai înainte.
Încrederea în Dumnezeu înseamnă să te laşi călăuzit de El şi să-ţi foloseşti mintea şi darurile date de El pentru a te îndrepta în direcţia corectă. Cât timp ne mişcăm în direcţia cea bună, prin puterea Lui, cât timp continuăm să ne încredem în El şi Îl lăsăm să facă rectificări atunci când e nevoie, putem avea siguranţa că într-adevăr ne încredem în El şi mergem în puterea Lui.
II. Dumnezeu merge înaintea noastră.
Spionii au intrat în casa unei prostituate, probabil pentru că era locul unde străinii nu trezeau suspiciunea localnicilor şi unde ar fi putut afla mai multe despre cetate.
Într-un fel sau altul, împăratul a aflat de prezenţa lor şi şi-a trimis oamenii să-i prindă. Rahav, prostituata, i-a ascuns pe spioni, a minţit pentru ei şi i-a trimis pe oamenii împăratului pe o pistă falsă, apoi le-a dat spionilor informaţiile de care aveau nevoie şi le-a arătat drumul pe care se puteau întoarce în tabără în siguranţă. În schimb, ea şi familia ei aveau să fie lăsaţi în viaţă. Prin credinţa ei, Rahav a câştigat un loc proeminent în istoria lui Israel şi în istoria creştinismului.
Dumnezeu merge înaintea noastră şi pregăteşte drumul, pregăteşte inimile oamenilor, descoperindu-Şi gloria şi renumele. Mai mult, El merge înaintea noastră şi noi Îl găsim în locurile cele mai neaşteptate. Aceşti spioni L-au găsit pe Dumnezeu la lucru în credinţa unei prostituate.
Adesea, când vine vorba de a da mărturie despre credinţa noastră, suntem reţinuţi, ne simţim de parcă am intra pe terenul duşmanului, de parcă ne-am asuma riscuri mari. Ne angajăm în mărturisire cu sentimentul că este datoria noastră să-L facem cunoscut pe Dumnezeu celor care nu-L cunosc. Ne simţim ca pe un teritoriu necunoscut, dar având asupra noastră Lumina pe care trebuie s-o aducem în acel loc primejdios. Istoria lui Rahav ne aminteşte că Dumnezeu ne-a luat-o înainte şi este deja acolo.
Atunci când căutăm ocazii de mărturisire, să nu uităm că Duhul Sfânt este deja acolo şi lucrează şi mişcă inimi. Dăm dovadă de cea mai mare înţelepciune şi avem cea mai mare eficienţă atunci când suntem conştienţi că Dumnezeu merge înaintea noastră şi că noi trebuie să încurajăm, să stimulăm ceea ce El deja lucrează în vieţile oamenilor. Împărtăşirea credinţei nu înseamnă doar aducerea oamenilor la mântuire, aceasta fiind etapa secerişului în procesul evanghelizării. Înainte de aceasta sunt mulţi alţi paşi, multe întâlniri şi multe cuvinte, multe fapte şi multe expresii de iubire, multe lucruri pe care Dumnezeu le face, descoperindu-se pe Sine şi atrăgând oameni la El.
Concluzie
Matthew Henry, un renumit comentator al Bibliei, scria: „credinţa în făgăduinţa lui Dumnezeu nu trebuie să înlocuiască ci să încurajeze sârguinţa în folosirea mijloacelor potrivite. Iosua este sigur că Dumnezeu este cu el, dar trimite oameni înaintea lui. Noi nu ne încredem în Dumnezeu, ci Îl ispitim dacă aşteptările noastre ne micşorează strădania.”
Unde te-a chemat Dumnezeu să mergi? Ce ţi-a spus să faci? Dacă simţi că te-ai împotmolit, dacă nu eşti sigur în ce direcţie să mergi ori cum să te pui în mişcare, adu-ţi aminte că Dumnezeu merge înaintea ta. El pregăteşte drumul şi El ştie unde te va conduce călătoria. El ştie exact de ce anume ai nevoie.
Sursa: http://resursepredici.blogspot.com
