Intre desert si tara promisaA fost un moment în care evreii ieșiți din Egipt au încheiat călătoria lor prin deșert și erau gata să intre în țara în care curgea lapte și miere.
Editorialele trecute ne-au purtat, în ultimele zece săptămâni, prin teritoriul uscat al necredinței în autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Cu părere de rău, nu îi mai așteptăm pe cei care nu sunt hotărâți să intre pe teritoriul promis de Cel “care a făcut cerul și pământul”. “În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat: “Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea . Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7,37.38). Dacă îi este sete. Cine crede.
O problemă de credință.
Două observații elementare trimit obligatoriu la Dumnezeu: Realitatea extraordinară a naturii și prezența răului. Fie că ne referim la desfășurarea fantastică a spațiului cosmic, fie că discutăm despre universul de sub microscop, alcătuirea lor sofisticată, precizia funcționării lor și legile inteligente care le guvernează trec în umbră descoperirile cu care ne mândrim. Am reușit să înțelegem o fărâmă din … infinit. Răul, care ne tulbură viața și îi pune capăt când murim, nu suflă un cuvânt despre originea lui. Singurul pe care Îl putem întreba este Creatorul.
Dumnezeu avea două opțiuni în fața răzvrătirii oamenilor: Să-i distrugă sau să stabilească o linie de comunicare cu ei. Din motive care Îi fac onoare, a ales a doua posibilitate. “După ce a vorbit părinților noștri, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșirul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul …” (Evrei 1,1.2). Așa am ajuns să avem
Biblia, o operă unică.
Ea este neclasificabilă. Ca scriere, Biblia nu poate fi clasificată nicăieri alături de lucrările acestei lumi. Ea nu este nici istorie, nici filozofie, nici psihologie, nici cod de legi, nici poezie. Are din toate câte ceva, dar nu este niciuna dintre ele. Biblia este unică și între scrierile religioase. Coranul, Veda, etc. sunt imitații jalnice ale revelației.
Limbajul Bibliei derutează pe cititorul superficial. Pare simplu, pe alocuri popular. În realitate mesajul este foarte profund și dă de lucru filozofilor. Simplitatea Bibliei este simplitatea geniului, nu simplitatea ignoranței. Aceasta apare mai evident în vorbirile Domnului Hristos. Nu vine niciodată o zi în care cercetătorul Bibliei să se declare satisfăcut și să o pună deoparte ca pe un abecedar de care nu mai are nevoie.
Bibia este termenul de referință pentru adevărata teologie. În dezbaterea privind autoritatea în religie și morală am evitat termenul de teologie. Conceptul este discreditat în lumea contemporană. Nu discutăm aici motivele acestei situații, care pot fi parțial întemeiate. Destul că titlul de scriere teologică nu mai este atrăgător pentru cititorul contemporan.
Totuși, teologia înseamnă studiul și știința despre Dumnezeu, om și lume. Biblia este baza teologiei. Cu toate acestea, termenul va fi folosit puțin și de acum înainte. Biblia este totdeauna relevantă. Deși prezintă figuri și scene din trecut, mesajul ei nu se demodează. Intervențiile cosmetice ale necredincioșilor îi anulează identitatea și o transformă intr-o uneltă a scepticismului.
Biblia se autentifică singură. O scriere de valoare universală nu își datorează prețuirea evaluării autorului ei. Alte evidențe – circulația volumului, recenzii de specialitate, supraviețuirea în timp și mai ales influența ei sunt luate în considerare. Biblia a trecut cu un succes fără egal toate aceste teste. Mai pe sus de orice altceva, afirmația scriitorilor ei că au scris sub inspirația Duhului Sfânt se justifică totdeauna. Biblia se comportă ca un organism viu. Milioane de vieți au fost și sunt recuperate și schimbate de această carte. În spatele acestui ecran modest stă în picioare Domnul Hristos cel înviat. Cheia acestei autentificări a Sfintei Scripturi este credința simplă în Dumnezeu. Ea este la îndemâna oricui.
Spre deosebire de alte scrieri, Biblia acordă spațiu necredinței în propriile ei afirmații. Cine vrea să construiască în acest spațiu este liber să încerce. Nimeni nu se va putea vreodată plânge că a fost constrâns să creadă. Dar cine vrea să creadă pe Dumnezeu, găsește în Sfânta Scriptură mai multe motive de încredere decât îi trebuie.
În fine, supraviețuirea Bibliei, prin zeci de secole de război împotriva ei, dus de mai marii acestei lumi, spune ceva despre Cel care i-a încredințat o misiune în lume. Atacurile înverșunate ale necredinței îmbrăcată în ținută universitară au aceeași soartă ca și atacurile păgânismului. De ce atâta efort și atâta cheltuilă în lupta împotriva Bibliei? De ce nu este simplu ignorată? Aceasta este mărturia nedorită a adversarilor despre valoarea și despre rolul fără egal al Bibliei.
Biblia rămâne cea mai iubită și cea mai urâtă carte din lume, până în “ziua cea mare” a triumfului final. Ne-am uitat puțin peste “Iordan” spre țara promisă. Urmează să discutăm despre autoritatea Biblei în materie de credință și de practică religioasă.
Titus Cazan
Sursa: www.tituscazan.com
