Întreita solie îngerească: Un imperativ pentru lumea de azi!
Anul 1844 a fost unul important. Mileriţii au trecut prin experienţa Marii Dezamăgiri, aceasta conducându-i la o re-studiere aprofundată a profeţiilor ce privesc a doua venire. Înţelegerea sporită a Scripturii care a rezultat din acest studiu, a condus la formarea bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. În acelaşi an, Charles Darwin a finalizat un rezumat al ideilor sale privind evoluţia prin selecţie naturală. El a numit-o un rezumat, dar a fost mai degrabă o carte mică. Totuşi Darwin nu şi-a publicat „rezumatul” în acel an. Tot în 1844, Robert Chambers publică, sub semnătură anonimă, o carte cu titlul Vestigiile Istoriei Naturale a creaţiei..Aceasta carte speculează cu îndrăzneală posibilitatea schimbărilor evolutive pe lungi perioade de timp. S-a spus că această carte a avut un impact mai mare asupra publicului decât a avut cartea lui Darwin, aproximativ 15 ani mai târziu. Reacţia publicului la lucrarea lui Chambers a fost atât de intensă încât Darwin a decis să mai aştepte 15 ani până la publicarea propriei lucrări.
Ironia celor întâmplate este evidentă: naşterea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, care sublinia apăsat creaţiunea biblică în şase zile, coincidea cu prezentarea publică a gândirii evoluţioniste. Să fi fost asta o simplă coincidenţă? Eu cred că nu.
Adventiştii au simţit că e de datoria lor să prezinte o solie specială lumii, e ceea ce noi numim “Întreita solie îngerească” din Apocalipsa 14, 6-12. Scopul nostru este de a prezenta aici, însemnătatea acestor trei solii şi relaţia lor cu doctrina creaţiunii.
Primul înger
Contextul din Apocalisa 14 indică un cadru escatologic, interpus cu persecuţia prezentată în capitolele 12, 13 şi „secerişul” de la sfârşitul capitolului 14. Adventiştii înţeleg că soliile celor trei îngeri din Apocalisa 14 reprezintă ultimul efort de pregătire a lumii în vederea venirii lui Isus. Adventiştii de Ziua a Şaptea se aşteaptă să joace un rol important în proclamarea acestor mesaje. Prin urmare, trebuie să înţelegem ce au aceşti îngeri de spus.
Aceşti trei îngeri vin unul după celălalt şi asta deoarece există o legatură inseparabilă între ei. Una dintre legături o reprezintă doctrina creaţiei aşa cum este înregistrată de către Moise, iar a doua legătură este neprihănirea prin credinţă. Biserica nu poate predica cu succes solia celor trei îngeri fără credinţa în raportul biblic al creaţiunii, care este baza acestor mesaje şi cheia misiunii noastre.
Primul înger (Apoc. 14,6) este descris ca având „o evanghelie veşnică”. Evanghelia este veste bună a mântuirii, care este necesară de vreme ce omul a căzut în păcat. Istoria creaţiunii formează baza înţelegerii căderii în păcat: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…” (Rom 5,12; cf 1Timotei 2,13.14).
Mesajul primului înger are două părţi. Prima parte sună în felul următor: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii…” Acest mesaj a fost accentuat încă de la începutul istoriei advente în doctrina cu privire la judecata de cercetare şi executare. A doua parte a mesajului spune: „Închinaţi-vă Celui care a făcut…” În scrierile ebraice, o idee era adesea exprimată de două ori, folosindu-se alte cuvinte. Acesta era un mod de a accentua un punct anume. Solia primului înger poate fi privit ca un paralelism:
Temeţi-vă de Dumnezeu din cauza judecăţii, şi
Închinaţi-vă lui Dumnezeu datorită creaţiei.
A te teme de Dumnezeu înseamnă reverenţă, fapt ce implică inchinarea: „Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!” (Apoc. 15,4)
Judecata este una dintre acţiunile drepte ale lui Dumnezeu. Pentru mulţi, sublinierea judecăţii nu sună ca o veste bună. De ce ar trebui să privim judecata viitoare ca o „veste bună”(evanghelie)? Vom avea în vedere aceste întrebări pe măsură ce examinăm paralelismul din text.
A te „teme” de Dumnezeu înseamnă aşadar, să-I aduci închinare. Aceasta este prima parte a paralelismului. Dumnezeu este vrednic de închinare deoarece El este atât Creator cât şi Judecător: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apoc. 4,11). Fiind Creator, se demonstrează autoritatea lui Dumnezeu şi Îi dă dreptul (și responsabilitatea?) să judece.
Care este paralelismul între judecată şi creaţiune? Cine este Creatorul? Cine este Judecătorul nostru? Este Isus, care ne-a creat, care va fi împreună cu noi la judecată. Vestea bună (evanghelia) este că atât creaţiunea cât şi rescumpărarea sunt legate în Isus Hristos. Isus este Creatorul nostru (Ioan 1,3), şi de asemenea este şi Avocatul nostru la judecată (1Ioan 2,1). Dumnezeu ne-a creat şi mântuit prin Isus (Coloseni 1, 13-17). Datorită acestei relaţii, judecata reprezintă vestea bună pentru creştini.
Deşi sprijinită puternic de Biserică, partea Evangheliei transmisă prin solia îngerului, care vorbeste despre creație a căpătat doar recent atenția oferită conceptului în creștinismul timpuriu. A fost mai puţin nevoie să se accentueze atunci, autoritatea de Creator a lui Dumnezeu, deoarece în principiu toţi creştinii acceptau raportul biblic al creaţiunii. Acum însă lucrurile nu mai stau aşa.
Istoria biblică a creaţiunii, revelează faptul că omul a fost creat desăvârşit, după asemănarea lui Dumnezeu. Din cauza alegerii lor greşite, ei au căzut în păcat. Dumnezeu nu putea să scuze pur şi simplu păcatul şi să fie în acelaşi timp şi drept, astfel că Dumnezeu Însuşi, în persoana lui Isus Hristos, a venit pe pământ să moară în locul nostru. Astfel, Dumnezeu putea fi drept dar şi să îndreptăţească pe cei care cred în El (Romani 3,26). Asta înseamnă că mântuirea este doar prin har (Efeseni 2,8).
Judecata oamenilor este strâns legată de istoria creaţiunii. Responsabilitatea noastră se bazează pe faptul că la creaţie, fiinţele umane au fost desăvârşite. Fără o cădere de la perfectiune, nu există nici o responsabilitate a lui Dumnezeu pentru păcat, şi implicit, nu este nevoie de un Salvator. Judecata va include responsabilitatea pentru condiţia lumii (Apoc. 11,18), o responsabilitate dată la creaţiune (Gen. 1,28). Creaţioniştii trebuie să fie nişte buni administratori a resurselor pământului.
Al doilea înger
Al doilea înger spune că: „A căzut Babilonul!” (Apoc. 14,8). De ce vine a doua solie abia după a doua? Ar putea fi respingerea primului mesaj al îngerului ultimul pas în căderea Babilonului? Babilonul reprezintă toate religiile mondiale decăzute, inclusiv bisericile creştine care s-au îndepărtat de Hristos. Biserica este decăzută. Adulterul la care se face referire aici, este unul spiritual, şi reprezintă ceva care ia locul lui Isus. Adesea Scripturile ilustrează relaţia lui Isus şi biserica cu o căsătorie (vezi Apoc. 19,6-9 – ospăţul de la nunta Mielului). Soţul (Hristos) este identificat ca şi Creator în Isaia 54,5. Acest text sugerează că înlocuirea cu un alt „creator”, înseamnă adulter. Orice biserică care face o asemnea alegere este una căzută. Solia celui de al doilea înger poate fi considerată un răspuns la reacţia lumii creştine faţă de mesajul primului înger în ceea ce priveşte creaţiunea şi judecata.
În relatarea biblică a creaţiunii, Adam şi Eva au fost creaţi desăvârşiţi. Căderea lor însă, a adus păcatul şi moartea în lumea aceasta. Isus, ca şi Creator şi Judecător, S-a oferit pe Sine Însuşi ca jertfă înlocuitoare pentru salvarea noastră. Mântuirea este astfel o chestiune de har; o putem accepta ca şi un dar sau o putem respinge.
Ce putem spune însă, despre celelalte variante ale începutului? Alţii au afirmat că noi ca şi rasă, ne perfecţionăm prin procesul de evoluţie. Aşa că nu au existat Adam şi Eva, nici cădere şi nici moarte înlocuitoare. Isus a venit pe pământ doar ca să ne arate cum să trăim. Dacă viaţa Lui are impact în viaţa noastră, dacă Îl imităm întocmai şi dacă ne străduim suficient, ne vom putea califica pentru mântuire. Isus, conform acestora, nu a murit în locul nostru, ci doar ne-a oferit un exemplu cum să câştigăm mântuirea.
Biblia are veşti proaste în ce priveşte acet tip de evanghelie. Ea ne spune clar că indiferent cât de mult te străduieşti, oricât de mult s-ar asemăna viaţa ta cu a lui Isus, nu este suficient. Acest tip de desăvârşire nu este îndeajuns. Nu există nici un mod de a ne putea câştiga mântuirea. Noi facem fapte bune, nu pentru a obţine mântuirea, ci pentru că am fost deja mântuiţi. Babilonul se bazează pe concepţia mântuirii prin fapte. Cerul, însă este un dar exclusiv al harului.
Al treilea înger
Solia îngerului la treilea (Apoc. 14, 9-12) conţine o avertizare: „Să nu te închini fiarei şi să nu primeşti semnul ei”. Toţi aceia care desconsideră această avertizare vor fi judecaţi şi pedepsiţi. Observaţi căînchinarea, este legată şi aici de judecată. A te închina fiarei în locul lui Dumnezeu înseamnă adulter spiritual. Semnul fiarei este simbolul adulterului spiritual şi decăderii spirituale. Această cădere survine în urma respingerii mesajului primului înger care spune să ne închinăm Dumnezeului Creator şi să acceptăm oferta Lui care ne declară „fără vină” în timpul judecăţii. Se pare că aceia care resping mesajul primului înger se vor uni pentru a pune un semn pe aceia care sunt împotriva lor.
Noi înţelegem că închinarea la fiară şi primirea semnului ei va implica controvesa cu privire la Sabatul zilei a şaptea. Păzirea Sabatului zilei a şaptea este bazată pe relatarea biblică cu privire la creaţiunea în şase zile (Exod 20,11). Păzind Sabatul, noi dăm dovadă şi mărturisim că acceptăm solia primului înger: închinaţi-vă Celui care a creat… Închinându-ne în Sabat noi dovedim că acceptăm Biblia ca autoritate finală. Păstrând sabatul ca zi de închinare, arătăm că noi acceptăm mântuirea prin har, bazându-ne pe meritele şi pe jertfa înlocuitoare a lui Isus.
Discreditând istoria creaţiunii biblice, dăm la o parte baza pentru păzirea Sabatului, şi multe altele. Nu există o cale mai bună pentru a distruge importanţa sabatului, decât a discredita creaţiunea în şase zile, care este de fapt fundamentul păzirii sabatului? Atunci însă, care este scopul judecăţii dacă nu a existat o cădere în păcat? Fără doctrina creaţiunii în şase zile, solia celor trei îngeri îşi pierde importanţa.
Întreita solie îngerească şi îndreptăţirea prin credinţă
Solia unitară a celor trei îngeri vorbeşte despre îndreptăţirea prin credinţă. Îndreptăţirea vine prin credinţa în moartea înlocuitoare a lui Isus Hristos. Această moarte este necesară pentru că Dumnezeu în dreptatea Sa, nu putea trece cu vederea căderea în păcat a primilor noştrii părinţi, Adam şi Eva. Căderea lor a fost rezultatul propriei alegeri în ce priveşte încrederea în propriile simţăminte, în detrimentul încrederii în cuvântul lui Dumnezeu. Termenul cădere implică o stare primordială de bine. Adam şi Eva nu au fost creaţi printr-un proces de îmbunătăţire treptată, ci au fost creaţi într-o stare de inocenţă şi desăvârşire. Istoria facerii lor se găseşte în Geneza 1.
Unii ar putea accepta o altă versiune a creaţiei, una care să fie mai armonizată cu ideile unor oamenii de ştiinţă şi teologi de seamă. Poate fi chiar demodat să accepţi ca veridice cuvintele unei cărţi vechi în detrimentul ultimelor idei ale ştiinţei. Celor care încearcă să ne convingă să abandonăm credinţa în creaţiunea de şase zile din Geneza, ar trebui să le spunem: Vorbeşte-mi despre viaţa lui Isus şi despre mântuirea Lui!Are ştiinţa vreo versiune care să-L includă pe Isus şi mântuirea? Doar Biblia ne arată calea spre mântuire şi modul cum putem sa ajungem la ea.
Solia celor trei îngeri Îl descoperă pe Isus ca şi Creator, Apărătorul nostru la judecată şi Răscumpărătorul nostru. Iată, aşadar, motivul pentru care raportul Genezei este atât de important. Geneza, mai mult decât orice carte a Bibliei, prezintă cele mai multe detalii cu privire la crearea lumii noastre. Istoria creaţiunii este baza închinarii faţă de Dumnezeu, este dovada autorităţii Lui la judecată şi punctul de controversă ce se ascunde în spatele semnului fiarei. Creaţiunea din Geneza este tema unificatoare a soliei celor trei îngeri.
Având în vedere semnificaţia creaţiunii şi soliile celor trei îngeri, acum la sfârşit de istorie, este înţelept să luăm în considerare avertizarea pe care o face Petru, cu privire la batjocoritorii vremii sfârşitului: „Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.” (2 Petru 3, 3-7).
Potrivit spuselor lui Petru, batjocoritorii vor nega atât creaţiunea cât şi potopul. Aceste lucruri se întâmplă acum, nu doar în lume ci şi în biserică. De aceea soliile celor trei îngeri trebuie răspândite în ciuda scepticismului care există. Când toată lumea va auzi aceste solii, atunci va veni sfârşitul. Apoi Creatorul Îşi va exercita din nou puterea creatoare, de această dată însă, cu scopul de a restaura ceea ce s-a pierdut din cauza păcatului. „Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Petru 3,13).
L. James Gibson, Geoscience Research Institute
Sursa: http://resursepredici.blogspot.ro
