Ispitirea lui Isus (Matei 4:1)
Episodul ispitirii începe cu un verset în care se face afirmaţia stranie că Isus a fost condus de Duhul în pustie pentru a fi ispitit de diavolul. Evident Duhul de aici nu poate fi decât Duhul lui Dumnezeu, menţionat mai devreme în cap. 3:16 şi care S-a pogorât asupra lui Isus cu ocazia botezului. Relatarea este derutantă şi dă naştere întrebării de ce Dumnezeu L-ar fi dus pe Isus în ispită şi dacă nu cumva Dumnezeu S-a folosit de Satan pentru a-L ispiti pe Isus.
În lucrarea de faţă sugerăm următoarea cheie de interpretare: pentru a înţelege Matei 4:1, trebuie notat faptul că Isus nu era doar un al doilea Moise, reiterând într-o anumită măsură experienţa acestuia (Deut. 18:15, Fapte 3:17-26, Ioan 6:1-15). Isus trebuia să acopere şi porţiunea parcursă de Israel, reiterând experienţa acestuia pentru a ieşi biruitor acolo unde Israelul istoric a eşuat. Duhul lui Dumnezeu L-a condus pe Isus în pustie unde a rămas 40 de zile (Mat. 4:2) pentru ca astfel să trăiască El Însuşi experienţa lui Israel în pustie, timp de 40 de ani.
Un argument în favoarea acestei sugestii găsim în chiar răspunsul lui Isus la prima ispită. Când Satan I-a cerut să îşi dovedească statutul de Fiu al lui
Dumnezeu, transformând pietrele în pâine, în contextul în care „Isus a flămânzit” (4:2-3), El a răspuns: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (4:4). Citând din Deut. 8:3, Isus are în vedere contextul capitolului 8 din această carte şi care este încadrat de proclamarea Decalogului (Deut. 5) şi relatarea rescrierii celor două table ale Decalogului (Deut. 10). Componentele cheie sunt legământul, ascultarea, credincioşia şi dragostea pentru Dumnezeu. Deut. 8:1-16 este o trimitere înapoi la experienţa lui Israel în pustie:
„Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri. Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor 40 de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-şi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu nu o cunoşteai şi nici părinţii tăi nu o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul. Haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor 40 de ani. Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui. Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui şi să te temi de El.”
Corespondenţa dintre Mat. 4:1-4 şi Deut. 8:1-6 este deosebit de interesantă. Pe lângă faptul că Deut. 8:3b şi Mat. 4:4 sunt identice, avem un număr de cuvinte care apar în ambele enunţuri: „a ispiti”, „pustie” şi „patruzeci”. Apare şi ideea de flămânzire. Este evident că Isus a citat din Deut. 8 pentru a sublinia similitudinea dintre experienţa Lui şi cea a lui Israel. Israel a fost testat de Dumnezeu pentru a-şi dovedi consacrarea, ascultarea şi dragostea faţă de Dumnezeu şi Israel a eşuat. Isus, aşezându-Se în locul lui Israel, a reuşit.
Replicile la cea de-a doua şi cea de-a treia ispită în Evanghelia după Matei, sunt luate din Deut. 6 şi, de asemenea, ne aduc aminte de Israel. În primul rând, chiar dacă Dumnezeu Îşi poate testa poporul, reciproca nu este admisă (Mat. 4:7, Deut. 6:16) şi se aminteşte episodul de la Meriba. În al doilea rând, Dumnezeu îi dă lui Israel ţara făgăduinţei (Deut. 6:10-11). Israel este chemat să nu-L uite pe Domnul şi să se teamă numai de Domnul, Dumnezeu şi Lui să Îi aducă închinare (Deut. 6:12-13). Satan îi oferă lui Isus împărăţiile lumii (Mat. 4:8-9). Isus răspunde cu Deut. 6:13, care statuează închinarea şi slujirea doar lui Dumnezeu.
Raportul ispitirii Îl prezintă pe Isus drept noul Israel. Mişcat de Duhul Sfânt, a parcurs acelaşi drum pe care Israel a mers mai înainte[1]. Din trecerea testului reiese clar că Isus era întru totul consacrat lui Dumnezeu şi pe drept a fost numit „Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea” (Mat. 3:17).
Chiar şi în timpuri dificile, dragostea Lui pentru Tatăl transcende satisfacerea nevoilor fizice, dorinţelor emoţionale şi deliberările raţionale. În ascultarea Lui desăvârşită, El este adevăratul slujitor al lui Dumnezeu care nu numai că oferă un exemplu desăvârşit care să fie urmat şi de ucenici Săi, dar mai mult, El este Mielul fără pată care a putut să ridice păcatul lumii.
[1] Vezi Donald A. Hagner, Matthew 1-13, Word Biblical Comentary 33a (Dallas: Word Book Publishers, 1993), 64-69 şi Frank E. Gaebelein (ed.), The Expositor’s Bible Commentary, vol. 8 (Grand Rapids: Zondervan Publishign House, 1984), pag. 111.
Ekkehardt Mueller
Sursa: http://literacristiana.azsbellu.ro
