Isus, cel mai bun prieten ( I )

Isus, cel mai bun prieten
CUPRINS:
1.    Deschidere 292
2.    Rugăciune
3.    Introducere
4.    Isus cel mai bun prieten
5.    Un prieten de neam mare
6.    Un prieten model
7.    Un prieten încercat
8.    COR
9.    Poezie: Cu Isus
10.    Un prieten iertător
11.    Un prieten răbdător
12.    Un prieten nedespărţit
13.    COR
14.    Povestire:
15.    COR
16.    Maxime – despre prietenie
17.    Încheiere 21 (294)
18.    Rugăciune
19.    Postludiu – ieşire

Cu privire la prietenie, s-a scris, s-a vorbit mult, s-au atins variate domenii în care prietenia îşi poate spune cuvântul. De la sincera prietenie dintre copil şi părinte, între copii în general, între tineri sau tinere, între adulţi unul faţă de celălalt, şi aşa putem înşira diferite domenii în care această minunată virtute îşi poate spune cuvântul. Acest cuvânt de „prietenie” s-a întrebuinţat fără deosebire, încât astăzi şi-a pierdut adevăratul sens. Cei mai mulţi dintre noi ne împrietenim foarte repede, dar nu păstrăm întotdeauna această prietenie.
Nu acordăm chestiunii atenţia care i se cuvine. Ne plângem că nu avem prieteni de încredere şi credincioşi, uitând însă că am arătat prea puţină iubire, pentru a câştiga un astfel de prieten. Secretul prieteniei este secretul tuturor binecuvântărilor spirituale. Dacă voim să primim, trebuie să dăm. Egoismul întâlneşte egoism cel aspru întâlneşte asprime. Ni se măsoară, cu aceeaşi măsură cu care măsurăm noi. În timp ce încrederea reciprocă este prima necesitate pentru a-ţi crea prieteni, credincioşia este condiţia principală pentru păstrarea lor.
Valoarea prieteniei se găseşte în ocaziile de servire pe care le oferă, şi neglijând aceste ocazii, n-avem de aşteptat decât că ni se va lua acest dar. Prieteniile noastre ar trebui să fie reflexul prieteniei noastre cu Dumnezeu!
Este firesc şi de neînlăturat ca în mod deosebit tinerii să fie prieteni. Acestea sunt legături tainice ce leagă sufletul laolaltă, astfel că inima unei persoane răspunde unei alte persoane.

„Nimeni nu poate trăi fără prieteni chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii. Prietenia este necesară fericirii”. Sunt cuvinte şi reflexii ale marelui Aristotel. Un alt mare cugetător amintea? „Cât respect şi câte elogii merită prietenia”!

Făcând o punte peste ani ne aducem cu plăcere aminte, de prietenul cel mai bun din copilăria noastră, de omul pe care l-am simţit cel mai aproape de noi, căruia i-am împărtăşit bucurii şi necazuri trecătoare, aspiraţii şi planuri de viitor, convingeri despre viaţă, despre prietenie. Dar toţi de aici ne putem aduce aminte cu mai multă plăcere de clipa când L-am cunoscut întâi pe Isus. Cu El am pornit în viaţa aceasta şi tot cu El dorim să mergem către Ţara cea de sus. Câte bucurii, câte plăcute amintiri nu ne leagă de această plăcută prietenie şi câte experienţe minunate nu am făcut cu El pe marea vieţii, în anii ce s-au scurs…
Despre acestea toate şi încă multe altele, dorim să ascultăm în această oră a tinerilor. Şi dacă nu vom putea cuprinde totul în cele câteva minute ce le avem la dispoziţie, şi altă dată ne vom lua timp să învăţăm de la Marele nostru Prieten şi Frate, Isus Hristos!
Amin!

Se dă mare atenţie în alegerea prieteniilor, şi părinţii preferă pe cei mai buni pentru odraslele lor, căci proverbul: „Spune-mi cu cine te aduni (împrieteneşti) ca să-ţi spun cine eşti”, îşi găseşte foarte bine aplicaţia aici.
Se poşte ca la alegerea unui prieten ne-am gândit la unele calităţi şi virtuţi, pe care ar trebui să le aibă, şi anume: să fie de familie bună, să fie un model vrednic de imitat, să aibă un caracter nobil, să fie înţelept, amabil, sincer, răbdător, iubitor, puternic şi simpatic.
Există oameni în această lume care au una sau mai multe din calităţile şi virtuţile enumerate mai sus dar numai Isus Hristos este acela care le întruneşte pe toate şi deci El este cel mai bun prieten pe care să ni-l alegem. Prietenia făcută cu El nu va da greş niciodată.

Un prieten de neam mare găsim în Isus pentru că El este Fiul lui Dumnezeu trimis din cer. Despre El Scripturile spun: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub lege”. (Galateni 4,4).
Împrietenindu-ne cu Isus ajungem să cunoaştem gândurile pline de iubire părintească şi de pace pe care le are Dumnezeu Tatăl cu neamul omenesc. Tot prin mijlocirea lui Isus ajungem să ne împăcăm sau să ne împrietenim cu Dumnezeu. Abraam, părintele credincioşilor ajunsese „prietenul lui Dumnezeu” şi aşa au stat lucrurile că Dumnezeu a descoperit lui Abraam intenţiile Sale cu privire la Sodoma şi Gomora.
„Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace, te vei bucura astfel iarăşi de fericire” (Iov 22,21). Acesta este sfatul pe care ni-l dă Cuvântul inspirat al Bibliei. Cât de preţioasă este deci împrietenirea cu Isus, Mântuitorul nostru! Iubiţi tineri şi tinere, alegeţi pe Isus ca prieten, căci făcând aceasta nu veţi da greş niciodată.

Viaţa lui Isus trăită în corpul omenesc este cel mai desăvârşit exemplu vrednic de imitat. Despre El se spune: „O singură ţintă a avut în viaţă, anume: a trăi pentru a face pe alţii fericiţi”.
Din cea mai fragedă tinereţe şi până la sacrificiul cel mare adus pe cruce, se poate constata că viaţa Sa, cuvintele Sale, puterea, înţelepciunea Sa şi toate darurile dumnezeieşti pe care le-a avut, le-a întrebuinţat numai în slujba altora, spre binele şi fericirea neamului omenesc. Oricine trăia în anturajul lui Isus, căpăta o nouă idee despre valoarea şi însemnătatea vieţii pentru că viaţa trăită de El era adevăratul ideal al omului.
„Privind la lumea plină de suferinţe şi decădere Hristos mai găsi motive de speranţă acolo unde alţii nu vedeau decât deznădejde şi ruină. Oriunde se simţea lipsă, El vedea un prilej de a ajuta. Pe sufletele ispitite, înfrânte care se socoteau pierdute, El le întâmpina nu cu vaiete, ci cu binecuvântări. În fiecare făptură El găsi posibilităţi multiple, vedea pe oameni aşa cum puteau fi schimbaţi prin harul Său, în bunăvoinţa Domnului. Privind la ei cu nădejde, le insufla nădejde. Privindu-i cu încredere le insufla încredere. Descoperind în El adevăratul ideal al omului, deştepta pentru atingerea lui, atât dorinţa cât şi credinţa. Stând în preajma lui persoane decăzute şi neluate în seamă, El îşi dădu seama că şi ei sunt oameni şi, că şi ei se străduiau să se facă vrednici de bunăvoinţa Lui. În numeroase inimi ce păreau moarte pentru orice lucru spiritual, se treziră impulsuri noi.” Educaţie -75.
Mai pe sus de cele amintite, El a fost desăvârşit în toate acţiunile Sale. „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” Petru 2,23. Iar invitaţia Lui era: „Pentru că Eu v-am dat o pildă ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu” Ioan 13,15.

Dacă aş căuta un prieten încercat în toate fazele vieţii şi care să fi ieşit biruitor în toate experienţele făcute, nu găsesc altul, decât pe Isus. De la naşterea din Betleem şi până la crucea de pe Golgota, viaţa Lui a fost plină de multe încercări şi ispite din care El a ieşit triumfător. Dar la ce ne poate ajuta un prieten încercat cum a fost Isus?
Răspunsul ni-l dă Cuvântul lui Dumnezeu: „Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ispitiţi.” „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” Evrei 2,18; 4,15
Ce cuvinte pline de încurajare sunt acestea pentru sufletul încercat şi ispitit. Ele sună ca cea mai dulce melodie la urechea celui deznădăjduit, copleşit de păcate. Iubiţi tineri şi tinere, Isus a fost încercat ca şi noi. Tocmai de aceea El este cel mai bun Prieten, pentru că a trecut prin acelaşi încercări ca şi noi. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat un Prieten aşa de bun în persoana Domnului Isus.

Isus este un prieten foarte iertător. Mulţi dintre prietenii noştri ne părăsesc de îndată ce le-am greşit ceva; ba mai mult, despărţindu-se de noi, ne vorbesc de rău. Însă nu tot aşa face Isus. Se poate că prin viaţa şi faptele noastre să-L întristăm de multe ori dar, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1,9.

„De acum să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău,” erau cuvintele Lui iubitoare. Pe cei ce se simţeau împovăraţi de păcatele lor, oricât ar fi fost ele de respingătoare, El îi chema la Sine: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi şi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Matei 11,28.29. El învăţa pe oameni să nu mai trăiască în viitor în păcate după ce i-a iertat, ba mai mult El i-a asupră-şi păcatele noastre.

Un alt motiv pentru care Isus este cel mai bun prieten este faptul că El are o răbdare îndelungă cu noi. De multe ori poate ni s-a întâmplat să-L părăsim, să nu mai vorbim cu El, să nu mai luăm în seamă sfaturile Lui preţioase, ba chiar să-L ocolim.
Dacă cineva ar trata în felul acesta pe prietenul său omenesc, adică nu i-ar mai scrie, nu ar mai vorbi cu El, cât timp i-ar mai rămâne prieten?
El are să fie părăsit îndată! Cu toate acestea, chiar dacă am stat un timp departe de Isus, dacă ne întoarcem la El şi-i vorbim în locul liniştit al rugăciunii, El ne iubeşte tot atât de mult ca şi înainte. Un exemplu avem cu Petru, ucenicul cel curajos, care declarase că merge şi până la moarte cu El, dar care, chiar în acea seară, îl tăgădui cu jurământ că nu-L cunoaşte.
Când Petru plânse cu amar şi făcu o profundă pocăinţă, Isus îl primi bucuros, fără să ţină seama de cele petrecute. Dacă după ce am greşit ne întoarcem la Isus cu inima umilită, şi mărturisim greşelile, Îl găsim tot atât de prietenos ca şi mai înainte.

Un alt motiv pentru care Isus este cel mai bun prieten, este faptul că El este totdeauna cu noi. „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” a fost preţioasa Sa făgăduinţă după înviere. Pe prietenii noştri ceilalţi îi întâlnim odată pe zi sau odată pe săptămână sau la un interval de un timp mai mare.
Dar pe Isus îl putem întâlni întotdeauna. De El te poţi apropia oricând doreşti prin rugăciunea cea tainică din cămăruţă. El este aproape de noi să ne ajute să biruim ispitele. Oricine am fi, orice noi am vrea, oriunde am trăi şi orice ocupaţie am avea, Isus rămâne acelaşi prieten iubitor, gata să ajute orişicui, oriunde şi în orice timp. Isus e lângă tine chiar în timpul când ai mai multă nevoie de El, eşti amăgit spre plăceri oprite, ispitit a face un fapt lipsit de sfinţenie, Doamne – un gând, un suspin, o rugăciune aproape în şoaptă, şi El va veni, orice dorinţă rea e alungată, prin prezenţa Sa sfinţitoare. Păcatul pierde vraja sa. Pare că împreună cu profetul Osea zicem: „Ce am eu de-a face cu idolii? L-am auzit pe el, l-am văzut pe El!”
Experienţa aceasta o făcuse şi David când zicea: „Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele. Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine. Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-L scapă din toate necazurile lui.” „De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morţii Ori ce câte ori zic: „Mi se clatină piciorul, bunătatea Ta Doamne mă sprijineşte totdeauna. Când gânduri negre se frământă cu grămada înlăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.” Psalm 34,4-6; 94:16-19.

Şi cât de mult însemnează o adevărată prietenie vom vedea în rândurile ce urmează.
Neli, cocoşatul cel mic, sta şi el cu noi de se uita la soldaţi, sărmanul se uita la ei cu mâhnire, ai fi zis că se gândea: „De ce nu pot să mă fac şi eu soldat?” Ce bun e bietul băiat, învaţă binişor dar e aşa de galben la faţă şi şubred! Abia poate să răsufle! Mama lui e mărunţică şi bălană, se îmbracă totdeauna în haine negre, vine regulat în fiecare zi de îl ia de la şcoală îndată ce se sfârşesc lecţiile, ca să-l apere, de îmbulzeala ce se face când ieşim toţi din clasă. Biata femeie! Ţi se face milă când o vezi cu ce drag îl mângâie mereu.
În primele zile băieţii îşi băteau joc de el că e cocoşat, îl necăjeau, îl băteau cu ghiozdanele pe spate, şi el nu se supăra, nu spunea nimic mamei sale ca să nu o mâhnească aflând că, copilul ei este batjocora camarazilor lui. Câteodată când îl necăjeau prea tare, plângea în tăcere rezemându-i căpşorul de bancă.
Acum câteva săptămâni, Garrone, băiatul cel voinic se supără cumplit sări în sus ca un glonţ şi strigă: „vai de acela care va mai îndrăzni să-şi bată joc de Nelly. O să vadă el ce va păţi de la mine” , zise el foarte hotărât. Franţi se făcu că nu înţelese şi-i dete o buşeală lui Nelly. Garrone se ţinu de vorbă şi-şi răzbună prietenul în mod straşnic. De atunci nimeni nu mai pune mâna pe micuţul Nelly. Şi ca să fie şi mai bine ocrotit de Garrone, profesorul l-a aşezat în bancă lângă bunul său prieten.
Îţi e mai mare dragul să vezi cât de bine le stă şi Nelly iubeşte din toată inima pe bunul său amic, cum vine la şcoală îl caută din ochi şi n-ar pleca de loc fără să-şi ia mai întâi ziua bună de la el. Garrone, se poartă tot aşa cu Nelly , când îi cade cartea sau creionul, ştiind că bietul băiat îi este foarte greu să se aplece, se apleacă el s-o ia şi i-o dă apoi. Îl ajută să-şi aşeze lucrurile în ghiozdan, să se îmbrace cu paltonul, în sfârşit, îi înlesneşte toate.
Nelly are un adevărat cult pentru apărătorul său. Şi când îl laudă profesorul, se bucură mai mult decât l-ar lăuda pe el. Mi se pare că Nelly a spus toate acestea mamei sale, căci iată ce mi s-a întâmplat să văd ieri dimineaţă la şcoală. Domnul profesor mă trimisese să duc domnului director programul de studii. Cam cu o jumătate de oră mai înainte să sune de recreaţia mare. Eram în cancelarie, când intră o doamnă scundă, albită la păr, şi îmbrăcată în negru. Recunoscui pe mama lui Nelly. Dânsa salută pe domnul director şi zise:
– „Domnule director, vă rog să-mi spuneţi dacă în clasa copilului meu este un băiat pe care-l cheamă Garrone!”
– „Da, este”, răspunse directorul!
– „S-ar putea să trimiteţi să-l cheme? Aş dori să-i spun ceva.”
Cum sosi, Garrone se opri în faţa uşii plin de mirare. Mama lui Nelly, cum îl văzu alergă la el, îl luă de gât şi-l sărută de mai multe ori cu mare dragoste, apoi zise:
– „Tu eşti Garrone? Tu eşti apărătorul şi prietenul bietului meu băieţel? Tu eşti?” Apoi căută repede în buzunar şi negăsind nimic, îşi dezlegă de la gât un lănţişor cu o cruciuliţă şi îl atârnă de gâtul lui Garrone, zicându-i:
– „Primeşte-l te rog, drăguţule, spre amintirea scumpului meu copil, spre amintirea unei mame recunoscătoare care-ţi mulţumeşte din suflet şi te binecuvântează.”
Ed. de Amicis.

1.    Prietenia este cel mai sfânt dar. A fi vrednic de prieteni este lucru însemnat în viaţă. Prietenia este iubirea lipsită de egoism, cel mai înalt altruism.
2.    Prietenia este încrederea nelimitată, împărtăşirea necazurilor şi mâhnirilor celui cu care eşti înrudit sufleteşte.
3.    Prietenia este o floare care înfloreşte în toate anotimpurile. Parfumul ei etern şi universal face să dispară orice gând de gelozie. Ea curăţă mintea şi aduce mulţumire fără preţ.
4.    Floarea prieteniei este numai în grădina unei inimi nobile şi plină de jertfă.
5.    Prietenia este o hrană pentru o inima flămândă. Caracterul prieteniei vorbeşte despre calitatea propriului suflet.
6.    Prietenul adevărat este acela care te sfătuieşte spre bine iar nu acela care îţi laudă nebuniile.
7.    Prietenia îndoieşte lucrurile şi înjumătăţeşte necazurile.
8.    Un prieten este asemenea unui vechi cântec care devine mai plăcut cu cât anii se scurg.
9.    Un prieten este cel care împarte cu noi bucuriile şi îndepărtează lacrimile noastre.
10.    Un prieten vede numai bine în tot ceea ce facem.
11.    Un prieten cunoaşte slăbiciunile noastre, dar vede şi virtuţile noastre.
12.    Un prieten va împărţi cu tine o coajă de pâine şi-ţi va ajuta să duci povara ta.
13.    Fericit este cel ce găseşte câţiva prieteni buni pe calea vieţii.
Sursa: www.cercetatiscripturile.org