3. Isus Hristos – Domn al Sabatului

El nu este Domn al duminicii!

După o altă dispută referitoare la păzirea Sabatului (pentru că ucenicii culeseseră spice de grâu să mănânce), Isus a declarat că este Domn al Sabatului!

„Apoi le-a zis: <Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat [Isus știa bine lucrul acesta, doar El îl crease!]; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.>“ (Marcu 2:27-28; subl. ns.; paranteza adăugată) Nimic nu putea fi mai adevărat – Isus Hristos este Domnul Sabatului, pentru că este Creatorul acestuia.

Citiți din nou aceste versete! Al cărei zile a zis Isus că este Domn? Care este ziua Sa? Duminica? Nicidecum!

Ziua Domnului nu este duminica, așa cum au fost învățați majoritatea creștinilor; Isus a declarat că ziua Domnului este Sabatul. El este Domnul acestei zile! Sabatul este ziua a șaptea a săptămânii, sâmbăta. Nu este duminica, prima zi a săptămânii. Așadar, adevărata zi a Domnului în Noul Testament este Sabatul săptămânal al zilei a șaptea.

Apostolii au păzit Sabatul

Ultima poruncă a lui Isus înainte de a Se înălța la cer a fost foarte clară. Să citim ce le-a poruncit el ucenicilor să facă și să învețe: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: <Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.Amin.>“ (Matei 28:18-20; subl. ns.)

Să încercăm să înțelegem chiar din cuvintele lui Isus Hristos că apostolii trebuiau să facă și să învețe numai ce învățaseră de la Isus. Ei nu au învățat de la El că ziua de închinare ar fi duminica. Putem fi siguri de asta, pentru că apostolii nu au spus niciodată așa ceva. De fapt, istoria arată că au trecut aproapte 300 de ani până să fie impusă ca zi de odihnă de către Constantin. Dar Scriptura arată lămurit că nici el nu a avut autoritatea de a schimba porunca Sabatului.

În cartea Faptelor Apostolilor citim că apostolul Pavel i-a învățat pe oameni în Sabat. De fapt, când a început prima dată să predice pe teritoriul Greciei, el a păzit Sabatul. Și fiindcă nu erau sinagogi în zonă, a căutat un loc de rugăciune în care se ținea Sabatul.

Iată ce relatează Luca: „De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile. În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor cari erau adunate laolaltă.“ (Faptele Apostolilor 16:12-13; subl. ns.)

Pavel le predica locuitorilor din această parte a Greciei. Și mai important este faptul că ei țineau Sabatul înainte ca Pavel să le predice. Asta este opusul celor susținute de teologi. Aceștia, disprețuind legea lui Dumnezeu, învață că Sabatul a fost dat iudeilor, iar duminica neamurilor! Lucrul acesta este cu totul greșit! Pavel le-a predicat neamurilor în Sabat și i-a învățat să țină Sabatul!

Pavel a avut o ocazie nemaipomenită să le predice neamurilor că nu trebuie să păzească Sabatul zilei a șaptea, nu-i așa? Dar nu a declarat așa ceva!

Să mai vedem câteva din învățăturile și practicile lui Pavel: „Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi.“ (Faptele Apostolilor 17:2; subl. ns.)

Pavel le-a predicat neamurilor în ziua de Sabat

Dacă ar fi vrut să le transmită că ziua de odihnă fusese de fapt schimbată din ziua a șaptea în prima zi a săptămânii, cu siguranță că ar fi făcut asta cu următoarea ocazie. Cartea Faptelor Apostolilor infirmă ideea că Sabatul ar fi fost dat doar iudeilor, și că duminica ar fi noua zi de închinare pentru neamuri: „Din Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos.“ (Faptele Apstolilor 13:14) După ce le-a vorbit despre Isus Hristos, mulți iudei s-au simțit ofensați. Totuși, unii evrei și străini au vrut să audă mai mult despre Evanghelia lui Isus Hristos. Să citim: „Când au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri. Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, cari stăteau de vorbă cu ei şi-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu. În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor 13:42-44; subl. ns.)

Dacă ar fi adevărat că duminica este pentru neamuri, așa cum susțtin teologii și cred milioane de credincioși, atunci Pavel a ratat o ocazie de aur în care ar fi putut să le predice despre duminică. Ar fi putut să le spună să se întoarcă a doua zi, adică în prima zi a săptămânii, și să înceapă să aibă servicii de închinare duminica în loc de sâmbătă – dar nu a făcut asta!

Harul și păzirea Sabatului merg mână în mână

Harul nu desființează Sabatul

Apostolul Pavel și Barnaba nu le-au predicat creștinilor dintre neamuri că harul ar elimina nevoia de a ține porunca a patra. Din contră, le-au spus să continue în harul lui Dumnezeu, ținând Sabatul! Deoarece aceasta este o chestiune așa de importantă și Biblia arată clar că Pavel nu a învățat pe nimeni păzirea duminicii, haideți să citim din nou pasajul de mai sus: „Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, cari stăteau de vorbă cu ei şi-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu. În Sabatul viitor [nu în următoarea duminică – ci următorul Sabat], aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.“ (versetele 43-44; subl. ns.; paranteza adăugată)

Lucrul acesta este uimitor, căci creștinii tradiționali spun că dacă păzim Sabatul cel sfânt al lui Dumnezeu am căzut din har. Dar nimic nu poate fi mai fals. De fapt, din aceste versete vedem că Pavel a susținut că harul și păzirea Sabatului merg mână în mână. Harul nu dă nimănui permisiunea de a respinge Sabatul zilei a șaptea și de a-l înlocui cu duminica! Aceasta este o minciună! Apostolul Pavel a spus că pentru a rămâne în harul divin, neamurile trebuie să păzească Sabatul – nu duminica!

În Epistola către Romani, Pavel a spus că harul întărește legea. Să citim: „deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur. Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.“ (Romani 3:30-31; subl. ns.)

Pavel vorbește lămurit că niciun creștin nu poate continua să trăiască în păcat, încălcând poruncile lui Dumnezeu – nici porunca a patra. Nu lasă nicio urmă de îndoială. Iată ce spune: „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit [față de păcat, prin botez], de drept, este izbăvit de păcat.“ (Romani 6:1-7; subl. ns.; paranteza adăugată)

Când înțelegem pe deplin Noul Testament, vedem că nu există nicio aluzie cum că Isus Hristos sau Pavel, care a fost apostolul neamurilor, ar fi predicat vreodată păzirea duminicii. Ei nu au declarat niciodată că duminica avea să înlocuiască Sabatul zilei a șaptea. În toată cartea Faptelor Apostolilor și în scrierile tuturor apostolilor, Sabatul este numit zi de închinare.

Când apostolul Pavel a venit în Corint, timp de un an și jumătate a predicat în fiecare Sabat. „Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci. Dar când au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii şi dovedea iudeilor că Isus este Hristosul. Fiindcă iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele şi le-a zis: <Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la neamuri.>

Şi după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga. Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinteni, cari auziseră pe Pavel, au crezut şi ei, şi au fost botezaţi. Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: <Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.> Aici a rămas un an şi şase luni, şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor 18:4-11, subl. ns.)

Vedem din nou că atunci când s-a dus la neamuri, el nu a stabilit păzirea duminicii. Și nu a predicat niciodată că duminica ar fi ziua de odihnă pentru neamuri.

Dacă cineva încalcă o poruncă, este vinovat de încălcarea întregii legi

Porunca cea mai importantă care este respinsă astăzi de creștinii tradiționali este porunca a patra. Totuși, oricât ar părea de ciudat, cei care resping această poruncă pretind că țin celelalte porunci și susțin că împlinesc voia lui Dumnezeu. Dar apostolul Pavel declară că dacă nu păzim una din poruncile lui Dumnezeu este păcat și primim aceeași pedeapsă ca și cum le-am încalcă pe toate celelalte.

În epistola sa, Iacov spune că învățătura lui Isus cu privire la spiritul legii nu a eliminat nevoia de a asculta de litera ei. Iacov explică faptul că porunca lui Isus de a-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înșine cere ascultare față de poruncile lui Dumnezeu. Iacov face referire în special la porunca a șasea și a șaptea și declară lămurit că este păcat să încălcăm oricare din porunci: „Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: <Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi>, bine faceţi. Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de lege. Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci Cel ce a zis: <Să nu preacurveşti>, a zis şi <Să nu ucizi.> Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei.“ (Iacov 2:8-12; subl. ns.)

Același standard se aplică și la porunca lui Dumnezeu de a sfinți Sabatul zilei a șaptea. Să citim din Cuvântul lui Dumnezeu: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.“ (Exodul 20:8-11; subl. ns.)

Putem citi toată Scriptura și nu vem găsi niciun verset în care să se spună că ziua de odihnă s-a schimbat din sâmbătă, ziua a șaptea a săptămânii, în duminică, prima zi a săptămânii. Există câteva versete care au fost interpretate greșit pentru a părea că duminica este ziua în care trebuie să se închine creștinii. Totuși, când înțelegem și interpretăm corect aceste versete, se vede clar că Isus Hristos nu a schimbat Sabatul din ziua a șaptea în prima zi a săptămânii.

Contrar învățăturii teologilor tradiționali, Dumnezeu nu a lăsat porunca păzirii Sabatului doar pentru evrei. El a creat Sabatul, sfințindu-l ca zi de închinare încă de la început, când nu exista niciun evreu pe pământ. Singurii oameni erau Adam și Eva: srtămoșii întregii omeniri. Dumnezeu a binecuvântat și sfințit ziua a șaptea pentru întreaga omenire: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea [în original, în textul ebraic scrie <ziua a șasea>] Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta  S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.“ (Geneza 2:1-3; paranteza adăugată)

Ziua a șaptea a fost sfințită la creațiune. Dumnezeu a pus-o deoparte ca o zi de odihnă și închinare încă de la început. A sfințit-o, a binecuvântat-o și S-a odihnit în ea, dând un exemplu omenirii. De-a lungul veacurilor, raportul acestuia act divin a fost păstrat în cartea Genezei, una din cărțile Legii. Să ne amintim ce a spus Isus referitor la Lege: „Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.“ (Matei 5:18; subl. ns.)

Dumnezeu a creat timpul. Pe pământ timpul se măsoară după mișcarea pământului în relație cu axa sa și cu cerul. Atâta timp cât există cerul și pământul, Sabatul zilei a șaptea nu va trece. Așadar, porunca a patra este încă în vigoare și valabilă pentru toată omenirea.

În ciuda celor susținute de creștinii tradiționali și în ciuda practicii generale, duminica nu a fost și nu va nicioadă ziua Domnului. Sabatul Domnului este ziua a șaptea a săptămânii, numită astăzi sâmbăta. Isus Hristos a declarat lămurit că El este Domn al Sabatului: „Apoi le -a zis: <Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.>“ (Marcu 2:27-2) Isus Însuși a declarat că este Domn al Sabatului – ziua a șaptea a săptămânii. De aceea, ziua Domnului este Sabatul – nu duminica.

Unii teologi consideră că Sabatul trebuie ținut

Mulți teologi au înțeles greșit declarația lui Isus că este Domn al Sabatului, interpretând-o ca pe o declarație de abolire a Sabatului prin autoritatea Sa. Această interpretare este complet neîntemeiată. Printre teologii care înțeleg adevăratul sens al acestor versete se numără și autorii dicționarului The Anchor Bible Dictionary. Să citim ce au scris ei cu privire la aceste versete importante: „Uneori se interpretează că Isus ar fi anulat sau întrerupt porunca Sabatului pe temeiul controverselor provocate de vindecările din Sabat și alte fapte ale Lui. Faptul că ucenicii Lui au cules spice de grâu în Sabat este extrem de important în cadrul acestei teme. Isus a făcut în acel moment o declarație de bază, într-o structură hiastică, în cadrul unui paralelism antitetic: <Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat> (Marcu 2:27). Culegerea spicelor încălca legea rabinică halakhah, care era de o cazuistică detaliată și în care era interzisă culegerea, treierarea, vânturarea și măcinarea în Sabat (Sabb. 7.2). Aici este din nou încălcat halkhah-ul referitor la Sabat, ca și în alte conflicte cu privire la această zi. Isus reformează Sabatul și îi redă locul care i-a fost destinat la creațiune, și anume o zi pentru întreaga omenire, nu doar pentru Israel, așa cum era susținut în normele iudaice (vezi Jub 2:19-20; vezi D.3). Următoarea declarație: <aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului> (Mark 2:28; Matei 12:8; Luca 6:5) indică faptul că legea iudaică halakhah referitoare la Sabat nu este o autoritate cu privire la ziua de închinare și că Fiul Omului hotărăște adevărata înseamnătate a acestei zile. Activitățile realizate de Isus în Sabat nu sunt nici provocări, nici doar proteste împotriva restricțiilor legalistice ale rabinilor, ci parte a proclamării venirii împărăției lui Dumnezeu în care omul află din nou semnificația originală a Sabatului, ca <zi a Domnului>, în care Dumnezeu Își manifestă puterea vindecătoare și mântuitoare în relație cu omul.“ (The Anchor Bible Dictionary, Vol.5, pg. 854-55)

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu

Așa cum arată acești teologi, în Evanghelii nu există niciun temei pentru idee răspândită că Isus ar fi abrogat ziua de Sabat. Din contră, ca Domn al Sabatului, El i-a învățat pe oameni adevărata semnificație a acestei zile și ne-a dat o pildă cum trebuie să o ținem. Ucenicii Lui au continuat să păzească Sabatul și să îi învețe la fel pe creștinii din biserica primară, așa cum dovedește clar epistola lui Pavel către Evrei. Apostolul Pavel a scris această epistolă între 62 și 65 d.Hr., peste treizeci de ani după începutul Bisericii din Noul Testament. În epistola sa, Pavel arată clar că Sabatul zilei a șaptea nu a fost abolit. Pe vremea aceea erau predicatori falși care propăvăduiau că duminica, prima zi a săptămânii, a înlocuit Sabatul. Pentru a contraargumenta aceste învățături false, Pavel i-a avertizat serios pe frații de credință că este păcat să respingi Sabatul și să accepți duminica, așa cum s-ar revoltat copiii lui Israel împotriva lui Dumnezeu în pustie.

Fie că credem sau nu, Noul Testament ne arată că păzirea Sabatului și intrarea în Împărăția lui Dumnezeu merg mână în mână. Se face comparație între israeliții care nu au intrat în țara făgăduită – simbol al împărăției lui Dumnezeu – din cauza încălcării Sabatului și cei care susțin că sunt creștini, dar nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu din cauza necredinței și a încălcării Sabatului. Să citim: „Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: <Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.> Şi aici este zis iarăş: <Nu vor intra în odihna Mea!> Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor, El hotărăşte din nou o zi: <Astăzi>, -zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: <Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!> Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.“ (Evrei 4:4-9; subl. ns.)

Pavel nu spune: „rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru evrei,“ ci declară lămurit: „rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.“ Poporul lui Dumnezeu include atât neamurile, cât și iudeii. (1Petru 2:10 și Efeseni 2:11-13)

Mulți pastori și teologi înțeleg cu totul altfel Evrei 4:9. Au interpretat complet greșit Versiunea King James a acestui verset, care spune: „Rămâne dar o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu.“ Creștinii, spun ei, nu mai trebuie să păzească Sabatul pentru că Isus le-a dat „odihnă“, eliberându-i de păzirea acestei porunci și, de aceea, „a împlinit legea“ pentru ei. Prin urmare, creștinilor li se spune că au intrat într-o „odihnă“ spirituală față de păcat și nu trebuie să țină poruncile lui Dumnezeu. Un asemenea raționament este cu totul greșit. Isus Însuși a spus că nu a venit să abolească sau să desființeze legile și poruncile lui Dumnezeu, ci să le împlinească. Iar Isus nu a împlinit poruncile pentru a slobozi pe cineva de obligația de a le ține. El ne-a dat un exemplu – nu pentru a ne obliga, ci pentru a ne elibera de păcat (1Petru 2:21-22; 1Ioan 3:4).

Dacă înțelegem sensul textului grecesc, nu mai e nicio îndoială că Noul Testament menține autoritatea poruncii a patra pentru creștini, astăzi. Cuvântul grecesc folosit la Evrei 4:9, sabbatismos, înseamnă „odihnă sabatică, păzirea Sabatului.“ (Arndt and Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New Testament)

Această definiție a termenului grecesc sabbatismos este confirmată și de alte lucrări istorice: „Cuvintele ‘odihna sabatică’ sunt traducerea substantivului grecesc sabbatismos, [care este] un cuvânt unic în Noul Testament. Acest termen apare și în scrierile lui Plutarh (Superset. 3 [Moralia 166a]) când vorbește despre păzirea Sabatului și în patru scrieri creștine postcanonice, fără legătură cu Evrei 4:9. (The Anchor Bible Dictionary, Vol. 5, p. 856)

Cuvântul grecesc sabbatismos este un substantiv. Forma verbală a cuvântului este sabbatizo, care înseamnă „a ține Sabatul“ (Arndt and Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New Testament).

Această definiție a cuvântului sabbatizo este confirmată de felul în care este folosit în Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, care datează din secolul al III-lea î.d.Hr. Se numește Septuaginta, care îneamnă „șaptezeci“, pentru că primele cinci cărți au fost traduse de șaptezeci de teologi, evrei vorbitori de greacă, în Alexandria, Egipt. Septuaginta era folosită de evrei în sinagogi în întregul Imperiu Roman și de cei convertiți dintre neamuri în biserica primară. Apostolul Pavel citează foarte mult din Septuaginta în epistola sa către Evrei. Când a folosit cuvântul sabatismos în Evrei 4:9, el a știut că înțelesul acestuia este bine cunoscut credincioșilor vorbitori de greacă de pe vremea lui. Forma verbală sabbatizo era folosită în Septuaginta, cu care cunoscătorii de greacă din vremea Noului Testament erau la fel de familiarizați cum sunt astăzi creștinii cu Versiunea King James a Bibliei.

Folosirea verbului sabbatizo în Leviticul 23:32 în Septuaginta nu lasă loc pentru o înțelegere greșită a sensului. În Lexiconul Grec al Septuagintei sabbatizo are definiția „a ține sabatul, a se odihni“ (Lust, Eynikel, Hauspie). Traducerea engleză a acestui verset din Septuaginta sună astfel: „Aceasta [ziua ispășirii] să fie un sabat sfânt [literal: un Sabat al Sabatelor] pentru voi; să vă umiliți sufletele, din ziua a noua a lunii: de seara până seara să țineți Sabatele.“ (The Septuagint With the Apocrypha, Brenton).

Fraza „să țineți Sabatele“ este traducerea greacă a expresiei: sabbatieite ta sabbata, care literal înseamnă „să sabatizezi Sabatele.“ Forma verbului grecesc sabbatizo este la persoana a doua plural sabbatieite, care înseamnă „voi să țineți.“ Deoarece verbul sabbathize înseamnă „a ține Sabatul“, acest verb este un verb special care definește și se referă de asemenea la „ținerea anului Sabatic“ pentru pământ, o dată la șapte ani. În întreaga Septuagintă verbul sabbatizo nu se mai folosește pentru a defini „ținerea“ altui lucru, ci este meru folosit doar în legătură cu „ținerea Sabatului.“ Conform acestei definiții, Versiunea King James traduce astfel cuvântul sabbatieite: „veți prăznui Sabatul.“

Nu e nicio îndoială că verbul grecesc sabbatizo din Leviticul 23:32 se referă în mod specific la păzirea Sabatului. Sensul acesta se aplică în egală măsură și formei substantivale sabbatismo, pe care o găsim în Epistola către Evrei. Faptul că Pavel folosește în această epistolă traducerea Septuaginta confirmă că înțelesul cuvântului din Evrei 4:9 este în acord complet cu înțelesul sabbatieite ta sabbata din Leviticul 23:32. Este evident că Pavel susține păzirea Sabatului, ziua a șaptea a săptămânii.

Folosirea cuvântului grecesc sabbatismo în Evrei 4:9 contrazice învățătura că porunca a patra ar fi fost desființată. Așa cum arată contextul acestui verset, păzirea zilei a șaptea ca zi de odihnă și închinare este la fel de obligatorie astăzi pentru poporul lui Dumnezeu cum a fost pentru Israelul din vechime. Biserica primară din Noul Testament le-a respectat, conform calendarului ebraic. Apostolul Pavel a ținut sărbătorile și le-a poruncit și neamurilor să facă la fel (1Corinteni 5:7-8). Niciunul dintre apostoli sau cei convertiți la creștinism nu au ținut sărbătorile păgâne care se numesc astăzi Crăciun sau Paște. Acestea au la origine închinarea la soare și au fost introduse în creștinism mai târziu, prin influența Bisericii Romane. Ele au devenit înlocuitori falși ai sărbătorilor anuale poruncite de Dumnezeu, la fel cum duminica a devenit un înlocuitor fals al Sabatului săptămânal.

Pavel merge chiar mai departe cu instrucțiunile sale, declarând că trebuie să ținem Sabatul dacă nu vrem să ne pierdem mântuirea. „Fiindcă cine intră în odihna Lui [păzirea Sabatului], se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale [când a creat ziua Sabatului]. Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta [păzirea Sabatului, ca și străduința de a intra în Împărăția lui Dumnezeu], pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaş pildă de neascultare. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.“ (Evrei 4:10-12; parantezele adăugate)

Mai clar de atât nu se poate! Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu ne descoperă că dacă vrem să fim creștini adevărați, trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu Tatăl și pe Isus Hristos. Trebuie să trăim prin fiecare cuvânt al lui Dumnezeu, păzind poruncile Sale. În felul acesta trebuie să Îl urmăm pe Isus Hristos și învățăturile Bibliei. Fără îndoială că trebuie să păzim Sabatul săptămânal al zilei a șaptea ca zi de închinare și părtășie.

Sumar

Am găsit în Biblie următoarele adevăruri despre Sabatul cel sfânt al lui Dumnezeu:

1. Dumnezeu a creat Sabatul zilei a șaptea ca zi de odihnă pentru toată omenirea, de la începutul creației.
2. Avraam a ținut Sabatul.
3. Porunca Sabatului le-a fost dată israeliților înainte de Muntele Sinai.
4. Porunca Sabatului este a patra din cele Zece Porunci și ni se poruncește să ne amintim de ea și să o sfințim.
5. Sabatul Îi aparține lui Dumnezeu.
6. Isus Hristos este Creatorul Sabatului.
7. Isus Hristos este Domn al Sabatului, ceea ce înseamnă că ziua Domnului este Sabatul, nu duminica.
8. Isus Hristos a păzit Sabatul și a învățat și vindecat în Sabat.
9. Apostolii nu au schimbat ziua de închinare în prima zi a săptămânii.
10.  Apostolul Pavel i-a învățat pe creștinii dintre neamuri să țină Sabatul.
11.  Apostolul Pavel a predicat că harul și păzirea Sabatului merg mână în mână.
12.  Nu scrie nicăieri în Biblie că Sabatul ar fi fost schimbat în duminică.
13.  În Noul Testament, la Evrei 4:9, creștinilor li se poruncește direct să păzească Sabatul.

Acuma, că știți adevărul bibilic referitor la Sabatul zilei a șaptea, ce veți hotărî? Vreți să vă pocăiți de păcatul încălcării Sabatului și să urmați calea lui Dumnezeu sau nu? Vreți să vă arătați iubirea față de Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos, păzind Sabatul? Decizia vă aparține!